Când a aflat că a luat castingul pentru personajul Dracu din „Subteran”, era să-i cadă telefonul din mână. Din acel moment, Cosmin Teodor Pană a început o aventură profesională, în care s-a simțit așa cum își imaginează că se simte un actor care joacă în proiecte internaționale.
Cosmin este actor la Teatrul Anton Pann din Râmnicu Vâlcea, scrie piese de teatru și are proiecte în teatrul independent. De curând, și-a terminat doctoratul în studii teatrale aplicate, iar în 2024 a fost nominalizat la Gala Premiilor UNITER pentru Cel mai bun spectacol de teatru radiofonic, „Paralelipiped”.
Personajul pe care îl interpretează în cel mai recent serial românesc marca Netflix este un bad boy atrăgător, dur, cu ceva suflet, dar pe care viața alături de un interlop l-a învățat că tot ce contează este puterea.
"Am avut un moment în care intuiția m-a ajutat și m-am împrietenit cu Dracu chiar de la casting :). Nu l-am privit niciodată cu frică, nu am considerat că există ceva ce nu pot face. Nu vreau să se înțeleagă că sunt arogant: a fost provocator și nu a fost ușor, dar n-am avut niciodată teama că nu reușesc", povestește Cosmin.
Povestim cu actorul Cosmin Teodor Pană despre parcursul său actoricesc de până acum și despre toată experiența pe care a trăit-o jucând în „Subteran” construindu-și personajul, alături de colegii din distribuție. Cosmin vorbește și despre provocările meseriei de actor, despre talent, muncă, mindsetul pe care îl are în viața profesională și despre cum se raportează la criticile din social media.
Decizia de a te face actor
M-am decis să fac actorie oarecum spontan și impulsiv. Mergeam la un cerc de teatru de amatori, mânat în luptă, ca orice adolescent, de o tipă :). Acolo am fost compleșit cu tot soiul de confirmări, c-aș fi bun, c-aș fi genial, că-s următorul Toma Caragiu și decizia a venit rapid, pe fondul ăsta. Decizia a fost șocantă pentru toată lumea, având în vedere că eu eram olimpic la fizică și foarte bun la matematică. Părinții mei, fiind mult mai înțelepți, m-au trimis la București să mă pregătesc și am dat la facultate, am intrat și apoi nu m-am mai uitat înapoi. Era un one time thing. Dacă nu intram din prima, mă duceam la fizică. M-am mai uitat deseori înapoi și am ajuns la concluzia că motivul real era că eram un consumator înrăit de filme și de cărți, și de fiecare dată mă punem în locul personajelor care-mi plăceau. Pe lângă asta, părinții mei m-au trimis la psiholog pentru a face un soi de orientare profesională: să vedem ce meserii ți-ar aduce și satisfacție sufletească (ceea ce recomand cu tărie oricărui adolescent sau părinte de adolescent.) Deci aveam confirmarea că meseria asta e un loc unde mă pot regăsi.
Profesori, mentori și întâlniri care au ajutat la formarea ta
Am avut câteva întâlniri relevante pentru mine. Prima a fost cu Teodora Câmpineanu care m-a pregătit să intru la facultate, de la care am învățat bazele. Apoi profesori mi-au fost Paul Chiribuță și Olga Delia Mateescu, profesioniști și oameni de la care am învățat enorm. Cu riscul ca Profa să se supere :), singurul mentor pe care-l pot numi până acum este: Paul Chiribuță. De la el am învățat 90% din ce știu, din punct de vedere profesional. Am fost și asistentul său când încă preda actorie la U.N.A.T.C. Și parcursul de asistent m-a ajutat enorm. O întâlnire recentă pentru mine a fost cea cu Mimi Brănescu, căruia îi sunt recunoscător nu doar pentru lecțiile de dramaturgie, cât și pentru lecțiile de umanitate. Apoi, pentru mine a fost relevantă și generația mea, actori și colegi foarte buni, extrem de talentați, artiști cu care am lucrat și de la care am învățat multe: Vlad Trifaș, Vlad Drăgulin, Lucian Ionescu, Dana Marineci, Anca Dinicu, Ana-Bianca Popescu, Oana Pușcatu, Alex Ștefănescu, Ștefan Pavel, Șerban Gomoi (chiar dacă nu este generația mea). Nu am avut niciodată idoli, dar admir artiștii de la care pot ”fura” meserie.
Credit foto: Leea Moraru
De ce este nevoie pentru a fi un bun actor
Mi-ai dat greu :). Cred că e nevoie de un ansamblu foarte vast de lucruri: talent și instinct, imaginație și bagaj cultural, spirit de observație și putere de muncă, o minte structurată și capacitatea de a analiza lumea din jur, reziliență în fața eșecurilor și aș mai putea continua. Cred că meseria de actor este un maraton, nu un sprint, iar la maraton câștigă toată lumea care termină cursa. Cred că în ziua de astăzi, unul dintre cele mai mari pericole pentru un actor este instalarea frustrărilor cauzate de eșecuri. Am numit mai sus actori despre care cred că sunt buni și mai sunt mulți, mulți alții, iar ceea ce îi face buni cred că este o combinație personală și unică de elasticitate emoțională, capacitate de analiză și sinteză a vieții umane și o fenomenală putere de muncă.
Primul personaj jucat
Când am terminat facultatea, în 2012, a fost Șeful Bromden în „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, spectacolul nostru de licență. Jucam la Sala Nouă a Teatrului de Comedie. Nouă ne place să spunem că noi, clasa mea de actorie, am deschis acea sală către public. Pentru mine, a fost debutul perfect, un spectacol apreciat care s-a jucat de 2 ori pe săptămână timp de peste 6 luni. La un moment dat veneau autocare din alte orașe să vadă spectacolul. Un prieten vechi, care a văzut acel spectacol și acum serialul ”Subteran” mi-a zis: ”Eu ti-am zis de atunci că ești bun”.
Regizori cu care ai lucrat până acum
Nu am lucrat cu foarte mulți regizori până acum. Parcursul meu e ceva mai ciudat, mai alambicat. Am lucrat însă în foarte multe contexte (am jucat și la piața Rahova și la Sala Mare a TNB-ului). O prezență constantă în viața mea este regizorul și prietenul meu Vlad Trifaș, cu care am lucrat la multe spectacole împreună, care m-a montat ca dramaturg, de la care am învățat multe și cu care am un confort la lucru deosebit și un limbaj comun. Spectacolul ”Omul care mânca lumea” are o însemnătate anume în viața mea :).
Primul film în care am jucat a fost un scurt metraj care se numește ”In the house”, scris și regizat de Ana Maria Comănescu care este o regizoare foarte talentată.
”Chapter two” este un spectacol la care țin foarte mult, dar care nu se mai joacă. În prezent joc în spectacolele Teatrului Anton Pann, unde sunt angajat, iar cel mai nou spectacol se numește ”Pietre în buzunar” unde eu și colegul meu Codrin Boldea facem câte 7 personaje de căciulă: olimpiada de actorie :).
Ce am învățat din toate colaborările pe care le-am avut și din cele pe care nu le-am avut este că în meseria asta nu e suficient să fii actor bun. De multe ori contează mai mult să fii un actor cu care se poate lucra ușor. Și am mai învățat că, dacă ții ochii de profesionist deschiși, poți învăța meserie și din spectacole proaste.
Cum ai ajuns în SUBTERAN
Pentru mine este un vis devenit realitate, pentru care sunt extrem de recunoascător. Am ajuns, cum se ajunge, în principiu, în orice film sau serial, prin casting. Am apreciat întotdeauna castingurile în care se lucrează și mă simt întotdeauna bine în astfel de situații. Și aici s-a lucrat intens, cred că în jur de 2 ore la prima probă, mai multe scene.
Când Domnica (n.r. Domnica Cîrciumaru), m-a chemat la casting și mi-a trimis 3 secvente, destul de lungi, am întrebat-o cu cine sunt programat să dau. Așa am cunoscut-o pe Irina (n.r. Irina Artenii), pe care am sunat-o și-am întrebat-o dacă vrea să ne vedem să ne învățăm textul împreună. Eu sunt un animal de turmă, lucrez mai bine cu oameni decât singur, acasă. De mlte ori, la castinguri, faci cunoștință cu cineva nou și apoi trebuie să jucați că aveți o relație (orice fel de relație ar cere textul: o relație interumană). Asta e mai greu de făcut atunci când nu știi absolut nimic despre persoana din fața ta. Dar, eu și Irina ne-am văzut și ne-a fost mai ușor la casting. Probabil că am avut o chimie specială. Eu m-am simțit în confort cu ea, m-am simțit confortabil să lucrez, să propun, să improvizez, să căutăm relația dintre cele 2 personaje. Probabil că asta a funcționat. Apoi am mai dat încă 2 probe, un screen test, și în cele din urmă am primit mesajul victorios. Era să-mi cadă telefonul din mână. :)
Credit foto: Vlad Cioplea
Împrietenirea cu Dracu :)
Mi-e greu să răspund la întrebarea asta. E ceea ce se numește ”bucătărie internă”. Nu că ar fi vreun secret, dar este un haos organizat pe care doar eu pot să-l înțeleg. Am făcut sport, mi-am împrospătat amintirile legate de genul ăsta de persoanje, genul ăsta de univers. Cred că am avut un moment în care intuiția m-a ajutat și m-am împrietenit cu Dracu chiar de la casting :). Nu l-am privit niciodată cu frică, nu am considerat că există ceva ce nu pot face. Nu vreau să se înțeleagă că sunt arogant: a fost provocator și nu a fost ușor, dar n-am avut niciodată teama că nu reușesc. E un mindset pe care l-am căutat toata viața mea profesională și nu-l găsesc chiar întotdeauna, dar din ce în ce mai des în ultimul timp.
Foto: Netflix
Provocări de la filmări
Ritmul de lucru și dorința de a-mi conserva energia pe parcursul unei zile de filmare astfel încât să nu-mi moară bateriile spre finalul zilei, când încă mai era de lucru. Și cele câteva zile de filmare de noapte, închiși într-o casă, când n-am prea văzut lumina soarelui :).
Cum a fost pe set
Din punctul meu de vedere a fost perfect. Probabil că o să pară că zic, așa, că așa se zice. Pentru mine întregul proces de la casting la lansarea serialului „Subteran” fost minunat. M-am simțit așa cum îmi imaginam că se simte un actor în afară. Am mai avut și experiențe, mai puțin deosebite, unde te simți ca un zilier. Aici însă, m-am simțit o rotiță importantă, într-un proiect important. Așa cum am zis, sunt un animal de turmă, și am simțit din plin, din partea întregii echipe de producție, exprimarea un principiu camaraderesc: ajută-mă să te ajut să-ți faci treaba cât mai bine.
O scenă la care ai lucrat mult
Păi am avut scenele intime, la care s-a lucrat mult. S-a lucrat cu un profesionist, intimacy coordinator. S-a lucrat astfel încât eu și Irina să fim în confort, dar să nu pierdem niciodată relația vulcanică dintre personaje. A fost pentru prima oară când am avut astfel de scene (oricum pot spune despre serialul ”Subteran” că a fost prima oară pentru mine la multe chestii). Eu zic c-a ieșit bine. :)
Cu ce ai plecat tu din această experiență
Sunt atât de multe încât m-aș opri aici :). Am plecat cu o stare de bine, cu sentimental ăla: ”am făcut ceva bine”. Am plecat cu amintiri frumoase și cu prieteni noi. Am plecat și cu o revelație majoră, dar pe care n-o pot spune :). Am plecat și cu spaima că așa ceva s-ar putea să nu mi se mai întâmple. Meseria asta poate fi frustrantă: ai construit o casă și nu poți să stai prea mult în ea, că trebuie să te apuci de construit alta. Cred că proiectul ăsta poate fi important pentru toată industria de film românească și poate deschide oportunități nu doar pentru cei care au lucrat la el.
Important pentru tine atunci când îți faci meseria
Să nu fie o cursă de a găsi cât mai repede ceva bun, ci de a găsi cel mai bun lucru posibil. Să propun multe variante. Să improvizez. Să iau la bășcălie. Să explorez chiar și idei care par proaste. Pentru mine totul este în situație și în scopuri și obiective. E ca un puzzle: cine este omul care vrea niște lucruri și încearcă să le obțină prin anumite metode fiind în anumite situații? După ce am mai multe răspunsuri la această întrebare, încep să mă gândesc la personaj.
Cum te pregătești pentru un rol nou
Cum am spus și mai sus, e un proces haotic organizat, stabilizat în timp, pe care doar eu îl pot face functional și doar pentru mine. Bazele acestui proces cred că-s la fel pentru toată lumea: textul, analiza textului, situația, scopuri-obiective. Apoi depinde, uneori mă inspiră o imagine, alteori o replică, alteori un cântec, o atmosferă, o stare de-ale mele. Apoi, dacă e teatru, contează și publicul. Rodajul final se face la primele spectacole cu public. Dacă e film, echipa de filmare este publicul tău, cel puțin eu așa am gândit :).
Ce faci cu criticile
Am sesizat două feluri de feedback negativ. Unul decent, la care urechile mele sunt deschise. Cel în care cineva poate argumenta, și chiar încearcă s-o facă, de ce nu i-a plăcut ceva anume, sau de ce consideră că ceva anume a fost prost. Este un tip de feedback unde se simte buna intenție de a te ajuta și unde există respect pentru ceea ce a fost bine și dorința sinceră de a ajuta, prin sfaturi, să fie și mai bine, lucru pe care-l și caut, eu fiind un aspru critic și al altora, dar mai ales al meu. Accept și practic genul de critică care este preocupată, nu să dărâme, ci de ”cum să facem să fie mai bine”.
Celălalt tip de feedback negativ este cel unde se simte bucuria celui care-l oferă. Indiferent că are sau nu dreptate, urechile mele se închid automat la acest gen de feedback. Se simte bucuria că nu ți-a ieșit, satisfacția că poate el/ea să-ți zică că ”e prost”. Se simte victoria gândului: ”Păi ce credeați, mă, voi? C-o să faceți voi cel mai bun serial? Păi vă zic eu, că nu e bun.”. Și-acolo se mai simte și: ”Dacă făceam eu...”.
Am urmărit reacțiile la „Subteran” pentru că m-a interesat să-mi calibrez propria mea părere despre serial cu părerea publicului. Până la urmă facem pentru public, nu? Până acum nu m-a influențat nimic. Cred că singurul lucru care m-ar influența ar fi o părere fermă și complet diferită față de a mea din partea unui om pe care-l admir și cu care cred că împărtășesc criterii comune.
Credit foto: Octav Gheorghe
Viața de actor în România. Cu bine, greu, rău și frumos
Din momentul în care am luat acest casting eu sunt unul dintre norocoși. Mi-ar plăcea ca genul ăsta de oportunități să fie mai multe și mai dese, atât pentru mine cât și pentru toți colegii mei de breaslă. Nu e o viață ușoară, nu e nici cea mai grea. Sunt multe probleme, sunt și multe oportunități, însă cred cu tărie că ce m-a salvat pe mine în meseria asta a fost faptul că am știut să fac și altceva, că am reușit să am niște venituri din activități care au doar marginal legătură cu actoria. Chiar dacă n-ai de jucat, de mâncare tot ai nevoie :). Sunt momente de cumpănă și fiecare face ce poate în acele momente. E o meserie care are puțină milă față de cei care sunt la mijloc sau mai jos în lanțul trofic. Există prea multă dezbinare, din punctul meu de vedere. Există încă o prăpastie mare între ceea ce se numește artistic și ceea ce se numește comercial, o prăpastie care nu cred că e nici utilă, nici normală.
Unde te vedem în continuare, pe scenă, pe ecran
E prea la început de an și mie îmi place să improvizez :). Proiectele de la teatru, unde-s angajat. Depus de proiecte cu asociația pe care o conduc. Vreau să scriu o piesă de teatru, de ceva timp, și n-am avut când. Sper ca anul ăsta să-mi văd încă o piesă de teatru montată, pe lângă cele care au fost montate deja, cine știe, poate mai multe. Sper la proiecte din ce în ce mai bune. Sper să vedeți cât mai mulți ”Subteran” pe Netflix.
