[În culisele StudioSet] Bogdan Jugureanu: Dacă virezi într-o anumită culoare o scenă o poți transforma dintr-o scenă de vis într-una de acțiune

[În culisele StudioSet] Bogdan Jugureanu: Dacă virezi într-o anumită culoare o scenă o poți transforma dintr-o scenă de vis într-una de acțiune

Bogdan Jugureanu, Senior editor & Head colorist StudioSet, a studiat film și filosofie în UK, a continuat cu un master în film documentar, iar în 2013 s-a întors în România și a avut norocul ca primul lui job full-time să fie la StudioSet, unde a deprins bazele editării și colorizării. 

"În post-producție sunt implicați foarte mulți oameni, foarte mulți artiști extrem de pricepuți fiecare pe felia lor acolo. Greșeala cea mai mare pe care am făcut-o cu toții la început e să credem că felia pe care o facem noi este aia mai cu moț, când de fapt tot ce contează e cum arată tortul ăla în întregime", spune Bogdan. 

Mergem în culisele StudioSet și povestim cu oamenii din spatele reclamelor și ale video-urilor, din online, TV sau cinema. Oamenii de post-producție. Vorbim despre rolul montajului, al editării și al sunetului, lucruri esențiale în realizarea oricărei povești filmate, dar despre care se știe prea puțin. Post-producția e parte importantă din ADN-ul StudioSet și dă conturul oricărui video bine-făcut. 

Cât de mult contează o zi în plus la editare, ce presupune exact colorizarea, cum a fost începutul în domeniu, despre primele greșeli și învățături, povestește mai multe Bogdan Jugureanu în cele ce urmează: 

 

Despre tine

Lumea din industrie mă știe drept Jugu, ceea ce pentru prietenii și familia care nu sunt la rândul lor în industrie poate fi foarte derutant, că taică-miu poartă aceeași poreclă.

Am plecat în 2009 în UK la facultate unde am studiat film și filosofie. Apoi am terminat și-un master în film documentar. Mai mult ca orice, în anii ăia am învățat cum să învăț, cum să mulez informația din jurul meu în felul care mi se pare mie cel mai coerent. Asta m-a făcut să vreau sa aflu cât mai multe lucruri, să pun cât mai multe întrebări, să învârt o problemă pe toate părțile până are sens pentru mine. Aplic modul ăsta de a gândi și de a vedea chestiile în viața și munca mea de zi cu zi, aproape că aștept să mai apară un hop ca să găsesc soluția în cum să-l trec.

 

Cum ai ales acest domeniu

În 2013, după ce am terminat cu drumul ăsta academic, am luat decizia destul de conștientă să mă întorc înapoi in România. Mă prinsese foarte tare lumea asta a filmului, în special tot ce ține de post-producție, prima mea pasiune reală fiind editarea video. Este fascinantă puterea pe care o are montajul într-un film - dă același brut la 10 editori și o să îți iasă 10 filme complet diferite. Trecerea de la montaj la colorizare a venit destul de natural, în timp. Întâi din curiozitate, iar apoi din nevoia mea să controlez mai multe aspecte ale proiectelor care trec prin mâna mea.

 

Începutul

Am avut norocul imens ca primul meu job full time să mă aducă într-un loc cum e StudioSet. Încă țin minte foarte limpede cum am avut prima mea întâlnire în 2014 cu Sorin. Singurul program de montaj în care lucrasem mai serios până în momentul ăla era arhaicul Final Cut 7, iar Sorin mă întreba dacă știu să lucrez în After Effects sau Avid Media Composer. L-am mințit pe față și i-am spus că le știu pe toate, așa că în alea 4 zile până să încep munca nu am dormit decât vreo 2-3 ore pe noapte ca să reușesc să îndes în creierul meu tot ce pot despre programele astea noi pe care nici nu le deschisesem vreodată până atunci.

 

Primele proiecte

La primul meu proiect la care am lucrat cu regizor lângă mine efectiv am avut trac, uitasem toate scurtăturile de tastatură de care aveam nevoie. Așa că m-am prefăcut că am nevoie la toaletă, am scos telefonul și am căutat pe Google un cheat-sheet cu cele mai uzuale scurtături. Când la sfârșitul zilei regizorul mi-a mulțumit, am învățat că nu scurtăturile te fac un editor bun.

 

Primele învățături, primele greșeli

În post-producție sunt implicați foarte mulți oameni, foarte mulți artiști extrem de pricepuți fiecare pe felia lor acolo. Greșeala cea mai mare pe care am făcut-o cu toții la început e să credem că felia pe care o facem noi este aia mai cu moț, când de fapt tot ce contează e cum arată tortul ăla în întregime. Dacă iese ceva prea mult în evidență nu mai e vorba despre un lucru unitar, ci doar îți sare în ochi bucata aia care parcă nu e de acolo. Altfel spus - trebuie să ai întotdeauna în vedere că produsul final trebuie sa fie unul coerent și nu doar un showcase al montajului/sound designului/graficii/colorizării/etc. de care tu te ocupi.

 

Cum era industria atunci

Poate vorbește și nostalgia din mine, dar părea că ai mai mult timp să îți dai seama de direcția în care vrei să duci un proiect. S-au compresat destul de mult timpii de execuție și cerințele par să crească în fiecare an. Totodata remote work-ul și distanțarea socială din perioada pandemiei mi se pare că au despărțit un pic prea mult echipele de creație din agenții de echipele de post-producție din studiouri. “Pe vremuri” sentimentul era mai aproape că lucrăm cot la cot decât într-o scară ierarhică a feedback-ului.

 

Cum și de unde ai învățat

De la toți de la care am putut. În toți anii ăștia am avut parte de colegi incredibil de talentați. Bogdan Orcula si Niki Georgiev sunt doi oameni foarte importanți pentru mine de la care am furat enorm de multe în ale montajului și a eticii de lucru. Colorizarea în schimb a început ca un moft personal, așa că tehnic cel puțin am fost autodidact, dar pe partea vizuală am învățaț câte ceva de la absolut fiecare director de imagine și regizor alături de care am lucrat.

 

Ce presupune mai exact munca ta 

Rolul unui colorist în primul rând e să omogenizeze imaginea atât în interiorul unui cadru, cât și la trecerea de la o scenă la alta, și de a adăuga încă un strat de “sentiment”. La fel cum muzica poate schimba dramatic mood-ul unei acțiuni, dacă virezi într-o anumită culoare o scenă o poți transforma dintr-o scenă de vis într-una de acțiune.

Totodată, prin colorizarea poți manipula foarte mult lumina și culorile care au fost disponibile pe set în ziua filmării. Așa că sunt unele situații în care poate e mai sustenabil din punct de vedere al timpului sau al bugetului să faci niște alegeri pe set care în loc să-ți ia 30 de minute să refaci schema de lumini, o poți face din butoane în 2 minute.

 

Partea cea mai grea 

Colorizarea nu este niciodată bună dintr-un punct de vedere obiectiv. Totul e subiectiv. Iar când ceva e subiectiv deschide ușa multor păreri. Din păcate lipsește un pic vocabularul când vorbim de culori, pentru că în sine teoria culorilor este una foarte alambicată. Așa se ajunge deseori la niște rezultate de care nu e nimeni mulțumit că în loc să rezolvăm ceva ușor ne-am dus pe o pistă greșită în căutarea a ceva abstract.

 

Și partea frumoasă

Când totul se leagă la final. Când ești și tu, și regizorul, si directorul de imagine, și clientul mulțumiți de ce-ați făcut împreună.

 

De când faci parte din echipa StudioSet

După 4 zile după ce l-am mințit pe Sorin în 2014 că știu After Effects.

Majoritatea celor din echipă suntem de mulți ani aici, de la 4-5 ani în sus. Cred că asta spune mai multe ca orice.

 

Din culisele producției

Niște chestii care par simple sunt de fapt foarte complicate, pe când unele chestii care par foarte complicate sunt în realitate foarte foarte simple.

 

Ce nu știu oamenii despre postproducție

Diferența dintre un edit bun și unul excelent e deseori ziua aia în plus care nu s-a tăiat la timing.

 

Proiecte la care ai lucrat recent

Printre cele mai frumoase proiecte la care am lucrat în ultima vreme a fost campania de Crăciun pentru McDonald's, lucrată cu cei de la DDB. De la concept la rezultat, a ieșit un proiect așa cum ar trebui să fie toate.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info

DDB Romania

DDB Romania este agentia de creatie membra The Group. The Group este lider al industriei de comunicare din Romania si include agentii specializate in servicii de creatie, media, digital, branding, relatii publice,... vezi detalii »

Studioset

Studioset este o casa de productie si post-productie, cu sediul in Bucuresti. Compania a fost infiintata in 2007 si este formata dintr-o echipa tanara de profesionisti media care au castigat numeroase premii de-a... vezi detalii »

Dosare editoriale

Subiecte

Sectiune



Branded


Related