[Hai cu votul] Ana Barton: Ca să fii implicat politic e nevoie doar să trăiești. Iar ca să trăiești trebuie s-o faci în funcție de ceea ce decid cei care conduc țara

Există viață și dincolo de vot. Așa e. Dar felul în care trăim depinde de alegerile noastre la urne, chiar dacă vrem sau nu. E important să nu stăm deoparte pe 18 mai, crede scriitoarea Ana Barton. Votul de acum nu este despre promisiuni, ci despre un scenariu posibil și îngrijorător la care nu mai poți da Undo. 

"Cred în puterea acestui vot de-a le face să nu stea foarte prost. Și, începînd de-acolo, să ne aliem – nu politic, ci ca oameni care respiră același aer –, ca să ne ridicăm. Nu cred în rîuri de lapte și miere", spune Ana.

Vorbim cu Ana Barton în rândurile de mai jos despre viață și politică, despre fascinații periculoase, despre opțiuni electorale și cele de viitor. 

Primul vot

Îmi amintesc foarte bine, chiar și vremea de-afară mi-o amintesc, îmi amintesc și praful din rata aia cu burduf, de pe drumul pe care l-am făcut ca să mă duc să votez. Eram plină de entuziasm, era primul meu vot, aveam 19 ani neîmpliniți. Credeam că votul meu e important, că poate schimba lucrurile în bine, că poate ajuta țara.

Au fost ani mulți după aceea, adică alegeri destule, în care m-am dus să votez fără entuziasm, făcîndu-mi doar datoria civică. Dar știi ceva? Acum iar cred că votul meu e important, la fel ca al oricărui alt om, că poate ajuta țara. Vezi? Important e mereu contextul, iar cel de-acum e unul în care dacă stai deoparte e posibil s-ajungi să stai departe. E senzația aia de buza prăpastiei. În fine, e realitatea, nu doar o senzație.

Cum te raportezi la politică

Dacă mă-ntrebi cum mă raportez acum-acum, îți spun că alegerea președintelui e cea mai clară chestiune de reprezentare a voinței oamenilor. Pentru că pe președinte îl votăm toți direct, punem ștampila pe un nume, nu pe un partid și reprezentanții acelui partid. Deci, e o chestiune de reprezentare directă, nemediată. Votul fiecăruia dintre noi este egal.

De-a lungul timpului, m-am raportat amestecat la politică. Cel mai mult timp n-am înțeles și nici nu e de mirare, generația mea nu a fost educată nici civic, nici politic în școală. Am crezut mult timp că toți sînt o apă și-un pămînt, chiar dacă am votat întotdeauna. M-am interesat însă mereu cine candidează și-am ales ce-am considerat că reprezintă răul cel mai mic. Da, am votat cu Ion Iliescu în finala prezidențială din anul 2000. Am fost mulți.

Ca să fii implicat politic e nevoie doar să trăiești. Nu mai trebuie să faci altceva. Iar ca să trăiești trebuie s-o faci în funcție de ceea ce decid cei care conduc țara. Nici nu e nevoie să te implici altfel în politică. Eu am stat mereu departe de partide, n-am avut niciodată senzația că partidele vor cu adevărat să știe cum o duc oamenii, că vor să înțeleagă că luptele lor intestine nu fac decît să le decredibilizeze și să ne dispere pe noi. Nu am avut niciodată încredere într-un partid. No, oi fi eu prea pretențioasă. Și la parlamentarele dintotdeauna am votat ce-am considerat a fi mai puțin periculos pentru țară. Iar în situația de azi am ajuns tot din cauza luptei lor pentru putere. Au frînt țara, iar noi, fiecare prin votul său, trebuie s-o lipim, s-o resuscităm. Și, ceea ce va fi cel mai greu și va lua foarte mult timp, să-nvățăm să trăim din nou unii cu alții. Ca oameni, că acum sîntem mai mult urlete. De ambele părți, să nu ne mințim, că nu ajută la nimic.

Cît despre implicare, să presupunem că eu n-aș mai avea așteptări. Dar copiii? (Ei n-au drept de vot, sînt la mîna noastră. Era să zic sînt la ura noastră.) Dar tinerii? Dar bătrînii noștri? Părinți, bunici, unchi, mătuși, vecinii de pe scară. Nu mă interesează c-au votat sau că votează altfel decît mine. Mă interesează să nu ne fie niciunora mai rău, insuportabil de rău.

Puterea votului

Acum lucrurile stau prost. Cred în puterea acestui vot de-a le face să nu stea foarte prost. Și, începînd de-acolo, să ne aliem – nu politic, ci ca oameni care respiră același aer –, ca să ne ridicăm. Nu cred în rîuri de lapte și miere. Nu aici, pe Pămînt. Și de cîte ori ni s-au promis rîuri de lapte și miere au urmat perioade foarte grele pentru noi. Cu cît promisiunile sînt mai îndepărtate de realitatea de zi cu zi, cu atît nenorocirea e mai aproape. Și mai adîncă.

Demersuri necesare pentru a mări prezența la vot

Să convingem cel puțin un om care nu a votat să voteze. Dar s-o facă fiecare. Cu argumente, nu cu sperietori, că oamenii reacționează pe dos la sperietori: „Lasă, dragă, n-o fi chiar așa.” Eu mă bazez pe cei tineri, cei care nici nu-și imaginează cum ar fi să trăiască altfel decît azi, oricît de dificil e și aziul. Ieriul e film apocaliptic pentru ei. Ei au nevoie să-nțeleagă că votul lor poate salva azi țara din căderea într-o prăpastie al cărei fund nici noi, ăi bătrîni, nu putem să-l previzionăm în toată monstruozitatea lui.

A, și să terminăm cu insultele. Ne pierdem energia și pierdem și timpul atît de scurt care a rămas pentru a împroșca venin și sudalme asupra celor care au votat altfel decît noi. Ceva mai păgubos nu poate exista. Parcă e o operațiune kamikaze și nici măcar n-o coordonează nimeni. Înțeleg supărarea, disperarea, dar nu înțeleg cum să nu-ți dai seama că faci mai rău jignind oamenii, desconsiderîndu-i, batjocorindu-i.

De ce nu votează oamenii din România

Pentru că nu au încredere în politicieni. Unii au votat cîndva, dar au fost dezamăgiți. Alții pur și simplu nu cred că votul lor contează. Ei, și exact aici stă marea mea nădejde: vezi cît de repede se poate înțelege că fiecare vot contează? Uită-te la cei care votează din fascinație. Noi nu de fascinație avem nevoie, ci de emulație. Iar la asta poate contribui fiecare, convingînd un om să voteze.

Uite, mai sînt foarte puține zile pînă la turul II al alegerilor prezidențiale. Eu îmi fac partea mea, vorbind cu oamenii, ca să voteze. Nici nu vreau să mă gîndesc la efectele absenteismului. Și cred că nici tu nu vrei. Ca să iasă bine e nevoie să facă fiecare ce ține de el.

Cum te raportezi la cei care nu votează

Fiecare om are viața lui, istoria lui personală. Nu știu eu mai bine decît niciun om de ce nu votează. Ce am eu de făcut este să vorbesc cu oamenii, cu cîți pot eu, să le spun că acum nici nu mai e vorba despre opțiuni electorale, ci despre opțiuni de viitor. Al tuturor.

Nu, nu am prieteni/rude/apropiați care nu votează sau care nu au votat.

Dar ca să ne amuzăm un pic măcar spre final, îți spun că în 2014 am convis pe cineva să voteze pentru prima dată în viață. Avea 40 de ani. De atunci, a votat de fiecare dată.

Mesajul tău pentru ceilalți

E vital să votăm acum, ca să n-ajungem să trăim „plîngerea și scrîșnirea dinților.” De-acolo nu ieși cum ai intrat, prin vot sau nevot, nu e pe apăsare de butoane. Nici pe ștampile. Nu mai ai cum să dai undo. Poate că mesajul meu nu pare ofertant, dar sper să fie motivant.