Jack of all Trades tocmai au lansat un nou album, cel de-al treilea, Fiasco Milenial, iar acum sunt în plin turneu de promovare prin țară. Au lucrat la acest material în studioul producătorului Marius Costache, pe care-l vânează de vreo 15 ani, spune liderul trupei, Alex Teodorescu. De ce Fiasco Milenial? Asta ne-am dorit și noi să aflăm de la ei și cu ce vine nou acest material.
"Pentru noi este primul album în care avem 3 piese foarte mature: „Naivă”, „Tot ce-mi trece prin minte” și „Toxic”. În același timp avem piesa „Perfect” care vorbește foarte visceral despre ce simte o trupă care cântă alternativ de 8 ani, noi nefiind veniți nici pe valul NU-metal din anii 2000, nici pe valul de susținere a alternativului post-Colectiv din 2015", spune Alex.
Altfel, Alex ne-a spus despre relația lor cu industria muzicală și statutul lor independent, poveste care vine la pachet cu bune și rele, despre tehnologia care pare să acapareze din ce în ce mai mult arta și presiunea de a fi perfect în online sau frica de a mai ieși în lumea reală când nu se întâmplă. Următorul pas pentru ei ca trupă ar fi statutul de de openeri la o trupă de alternative rock de afară, dar toate la timpul lor.
Cu ce v-ați ocupat în ultima perioadă
În ultima perioadă am tras al treilea nostru album “Fiasco Milenial”, am vrut să facem un material cât mai atent lucrat alături de Marius Costache, ne-am tot gândit și răzgândit cum să ne adaptăm noilor tendințe și noilor aplicații de social media. Am lansat albumul, iar acum mergem prin țară să-l cântăm, iar în paralel pe Facebook, Instagram și mai nou TikTok încercăm să comunicăm mai des.
Inspirația pentru Fiasco Milenial
Ne-am dat seama că suntem 4 visători, 4 adolescenți întârziați, iar cel mai mare dezastru pe care îl poți face în ochii lumii este să îți urmezi orbește pasiunea chiar și după 25 de ani. Noi facem asta de la vreo 23-24 de ani, au trecut 8 ani deja și am devenit destul de profesioniști în ale fiasco-ului, încă ne urcăm pe scenă și ne bucurăm ca niște copii de vibe-ul primit de la public.
Cu ce vine nou acest nou album
Pentru noi este primul album în care avem 3 piese foarte mature: „Naivă”, „Tot ce-mi trece prin minte” și „Toxic”. În același timp avem piesa „Perfect” care vorbește foarte visceral despre ce simte o trupă care cântă alternativ de 8 ani, noi nefiind veniți nici pe valul NU-metal din anii 2000, nici pe valul de susținere a alternativului post-Colectiv din 2015.
Lansarea de la Control
Lansarea de la Control a fost o nouă confirmare că ce facem contează pentru anumiți oameni, că lumea a început să înțeleagă că Jack of all Trades nu e o trupă care compune total randomly și că dacă vrem să facem asta în continuare sau să trecem la următorul nivel, va trebui să ne implicăm tot noi măcar la fel de mult ca și până acum pentru că nu există nicio inerție care să simplifice în timp toată activitatea ta. A fost extraordinar de fain să văd cum lumea cânta versurile la „Tot ce-mi trece prin minte”, deși era prima oară ever când o cântam live.
De ce spui că este un dezastru complet să-ți urmezi pasiunea după vârsta de 25 de ani?
Asta ar cam fi problema, că la mine nu au apărut schimbări prea mari după 25, dar am observat cum oameni de aceeași vârstă din jurul meu au început să măsoare totul în bani, vizualizări și în „care mai e rostul”, în loc să se bucure pur și simplu de emoțiile tinereții lor libere și cu adevărat independente.
Există mult content creat în ultima vreme care îți vinde subliminal ideea că dacă nu ai un succes imens sau rapid, nu prea mai e ok să te arăți așa cum ești și văd cum mulți oameni s-au retras complet din a mai fi prezenți în social media sau în întâlniri face to face. E drept că odată cu trecerea timpului, nu mai există așa multă energie pentru lucruri pe care le făceai la 20 de ani, dar în același timp, parcă e o risipă imensă să rămâi mereu în idle mode doar pentru că ți se pare că nu ești unde ar trebui să fii cu viața ta. Suntem cu toții imperfecți, unii doar știu să-și ascundă mai bine lipsurile, iar în online, chestia asta descurajează mult consumatorii de content.
Stilul vostru
Noi ne-am denumit stilul ca fiind alternativ. E foarte generic, dar în accepțiunea noastră, alternativul e rock-ul care e prea agresiv comparat cu pop-rock-ul și indie-ul și prea soft pentru a fi metal. Avem influențe NU-metal, emo, pop-punk, trap și pop, dar ce rămâne, chiar și după 3 albume, e dorința de a compune muzică cu un mesaj care să te pună puțin pe gânduri fără a putea înțelege totul direct din prima ascultare.
În același timp nu vrem nici ceva extrem de greu și abstract, tocmai d-aia în public nu avem nici până azi un portret robot al fanului ideal Jack of all Trades. Pentru unii cred că suntem inclusiv un guilty pleasure. Legat de inspirație, am căutat să nu ne mai uităm la alte trupe sau la ce se cântă acum și am încercat cu ultimul album să facem ceva cât mai personal. Neavând deloc un sound balcanic, cred totuși că din afară părem genul de trupă care vrea să sune ca în USA sau UK, deși noi, cu „Întreb pentru un prieten” de exemplu, am vrut să fim doar un haos introspectiv. La ora actuală, următorul pas pentru noi ar fi să fim openeri la o trupă de alternativ de afară și am început să lucrăm la asta, dar până nu se întâmplă nu vrem să promitem nimic.
Industria muzicală în 2025
Industria muzicală are anumite guild-uri ca în jocurile RPG și în funcție de chimia dintre artist și label / agenție / impresar, se colaborează sau nu. Prin chimie mă refer la un ansamblu de factori, de la simpatie umană sau respect reciproc și până la aspecte strict financiare sau promisiuni puțin exagerate de ambele părți. Fiecare guild-ă vine cu plusurile și minusurile ei. Unele te duc la radio și îți oferă cotă de piață, dar greu ajung să ofere și concerte dese sau fani implicați. Alte guild-uri îți oferă concerte dese cu multă uzură, fani care înțeleg tot grind-ul, dar nu îți oferă stardom-ul și minima liniște financiară. Nu prea există zonă de mijloc din cât am apucat să vedem, iar noi oricum părem a fi predestinați să fim independenți până la capăt ceea ce din nou, are plusuri și minusuri.
În altă ordine de idei, există industrie bună în Romania, există festivaluri, cluburi, echipamente, față de poveștile anilor `90 și 2000 când artiștii își confecționau amplificatoare singuri din aparate radio sau combine. Noi cei de acum suntem extrem de răsfățați. În zilele de azi ca trupă, munca cea mai mare este să ai consistență în a compune, a te promova adaptat la aplicațiile actuale și a rezista din punct de vedere logistic an de an, lună de lună, concert după concert. Asta este rețeta și tot ăsta e cel mai greu lucru de făcut pentru că necesită un stil de viață dedicat total proiectului ca să fii top cu astea trei arii. D-aia vârfurile sunt destul de puține, d-aia mai toate trupele mid tier au perioade bune urmate de sincope.
AI-ul a început să livreze mega-calitate în materie de mix/master audio, uneori și compozițional poate să-ți ofere idei și direcții noi, însă oamenii când ascultă o piesă sau trupă, se îndrăgostesc de povestea oamenilor din spatele muzicii, de atitudine și concerte live. Eu cred ca noi ca specie mereu o să fim fascinați și vom căuta rockstar-ul și motivaționalul prin puterea exemplului, nu doar sunete perfecte.
Cum au decurs înregistrările alături de Marius Costache
Tura asta am tras fiecare piesă de 3 ori. O dată ca demo inițial când veneam fiecare dintre noi cu prima idee conturată, a doua oară când intram în studio cu ghid pentru tras tobele și bassul, pe ghid având toată producția de elemente adiționale și vocile deja trase pentru a testa starea exactă a piesei, iar ultima versiune, cea de pe album, bineînțeles. Pe Marius îl urmărim de 15 ani minim, știm ce produse faine a făcut alături de Coma, Front, Shadow Box, Chester și mulți, mulți alții și fiind unul dintre puținii oameni cărora le-am lăsa un album de-al nostru pe mână, n-am avut nicio îndoială sau regret. De cum intri în Studio 148, parcă simți că totul sună mai plin, că ești mai mare ca muzician. A fost important să mai ieșim din demisolul de la Timpuri Noi și să ne mai măsurăm cu noi înșine și în alte contexte.
Cel mai mare pas până acum ca artist
Cel mai mare pas de până acum a fost că au ieșit bine lansările de album, semn că avem oameni interesați de ceea ce facem. La lansări vin cei mai fideli ascultători, iar dacă nu îi ai, e foarte greu. În afară de lansări, au existat și prezențe în line-up-uri de festivaluri, RebelX din Pitești fiind un mare moment pentru noi. Pentru viitor sper doar să începem să avem follow prin toate orașele prin care cântăm pentru că pe termen mediu, asta e cel mai important.
Cum reușești să îmbini muzica cu jobul tău, care e unul destul de neobișnuit…
Ca sa fiu total sincer, am ajuns la o saturație să mai răspund la întrebarea cu job-ul. Avem timp și attention span limitat, ultimul lucru pe care aș vrea să-l discut ar fi altul în afară de muzică atunci când am spotlight-ul pe mine. O zic aici la IQads prima oară tocmai pentru că simt că aș putea fi înțeles pe bune. În toată tura de promovare pentru albumul Fiasco Milenial, mi s-a pus întrebarea asta în absolut fiecare interviu, fără excepție, ceea ce chiar este o problemă la nivel de percepție pentru radiouri, televiziuni sau publicații.
În trupă cu toții avem venituri și din alte surse, dar mintea noastră este constant focusată către muzică, chiar dacă nu comunicăm destul online. Cred că în toți cei 8 ani, am avut maxim 10 săptămâni complet ratate în care să nu fi venit niciunul din noi la studio timp de 7 zile legate. În rest, credeți-mă că e cineva din noi mereu acolo aproape zilnic. Muzicienii, mai ales cei de succes, după ce au devenit cunoscuți și-au făcut și afaceri separate și respectând logica asta ar trebui ca și ei să fie tratați drept șefi de restaurant, șefi de agenții, de ONG-uri, șefi de școli de muzică, dezvoltatori imobiliari sau orice altceva în afară de artiști și asta ar fi cam trist. Mi-aș dori extrem de tare să nu mai existe întrebarea asta pentru că pur și simplu întărește și mai tare ideea că muzica nu e o meserie și e păcat ca fix noi din interior să ne sabotăm.
Când un stil muzical te alege, chiar nu mai contează dacă ai sau nu job, important e să ai consistență cum ziceam și mai sus. Poți muri de foame sau poți face bani și separat, important e să existe continuitate muzicală. Am ajuns să simt că e neprofesionist să vorbesc despre job sau alte activități fără legătură într-un interviu despre trupa noastră, indiferent dacă îmi este greu sau nu. Așa cum nu interesează pe nimeni cât de odihnit ești înainte de un concert, așa cred că nici întrebarea asta nu ar trebui să existe pentru artiști când vin să vorbească despre muzica lor. Din păcate o văd mereu, de minim 10 ani de zile de când observ fenomenul. Crede-mă că am un job cât se poate de onorabil, plătit mai mult decât decent, dar e o mare problemă de percepție la noi că un om nu poate face mai mult de un lucru în viață, sau că artistul român dacă trăiește din artă moare de foame. Noi, Jack of all Trades, suntem aici ca să rupem preconcepțiile astea. Iată, un nou paragraf cam fiasco, sper că am supărat doar pe cine trebuie. ;)
