Capitalismul și cultul productivității s-au infiltrat adânc în felul în care muncim, iubim, visăm. Iar vindecarea este redusă la pași rapizi și postări motivaționale, ghidate de influenceri pe Instagram. Trăim într-o societate care ne presează constant să performăm, să fim eficienți, să bifăm, să strălucim. Dar mulți dintre noi nu ne regăsim în stereotipurile sociale. Suntem Cristina, personajul central al poveștii celui de-al doilea lungmetraj al regizorului Eugen Jebeleanu.
În urmă cu 4 ani, Eugen debuta cu filmul „Câmp de maci”, despre discriminarile persoanelor din comunitatea LGBTQIA+. Anul acesta, revine pe marile ecrane cu „Interior Zero”, după cartea cu același nume scrisă de Lavinia Braniște. Filmul spune povestea Cristinei, o femeie tânără care nu își mai găsește locul în viața ei, aflată sub presiunea constantă a unui job, a unui oraș și unei societăți care cere de la ea doar perfecțiune. Personajul este jucat de 3 actrițe, Valentina Zaharia, Cristina Drăghici și Cendana Trifan.
„Fiecare din cele trei actrițe aduce propria viziune și lectură a Cristinei. Fiecare aduce un alt tip de energie, de emoție, de atmosferă, în singuratatea rolului pe care îl joacă”, spune Eugen.
„Interior Zero” este o continuare a căutărilor artistice ale regizorului Eugen Jebeleanu din ultimii ani, fie în teatru, fie în cinema, unde folosește scena ca spațiu de vindecare, dar și de protest. Filmul va fi lansat în cinematografe toamna aceasta.
Ce ai făcut în ultimii 4 ani, de la ultima noastră discuție
In perioada asta, la fel ca in ultimii ani, caut sa fac teatru si film care sa vindece. Sunt intr-un moment al vietii mele in care vreau sa cicatrizez niste rani. Din aceasta necesitate am facut "Pretul aurului", "E doar sfarsitul lumii" sau "Ivanov" in teatru, ca sa dau doar cateva exemple. "Interior zero" a fost un proiect care m-a stimulat in cercetarea mea asupra realitatii sau adevarului versus fictiune, ambiguitatii sau confundarii actorului cu personajul si a fost un exercitiu laborios despre constiinta, civica, artistica.
Imi propun sa lupt si mai mult pentru egalitatea in drepturi pentru persoanele din comunitatea LGBTQIA+ din care fac parte si sa continui sa cred ca spatiul de joc, oricare ar fi el, scena sau platoul, e platforma unui discurs politic si educational, care are datoria de « a discuta, contesta, protesta », cum spunea Georges Pompidou.
Despre cel de-al doilea lungmetraj, „Interior Zero”. Ce te-a atras la povestea Cristinei
Am gasit in Cristina o continuitate a portretizarii unor persoane non-eroi, cum a fost si in cazul campului de maci, in care m-am regasit, din cauza neadaptarii sale la lumea in care traieste. Acest om nu isi gaseste locul la fel cum nici eu nu pot sa ma identific cu ceva. Societatea in care traim ne sufoca. Capitalismul si productivitatea au pus stapanire pe vietile noastre. Ne influenteaza comportamentele. Intr-o epoca a curatarii spirituale si psihologice in cativa pasi rapizi, ghidati de influenceri de Instagram, "Interior zero" expune fragilitatea unei femei care incearca sa tina pasul cu ceea ce se asteapta de la un bun angajat, o buna iubita si mama, un bun copil, care insa nu reuseste sa se incadreze in standardele stereotipate de fericire si implinire. Eu sunt Cristina zi de zi atunci cand nu reusesc sa ma aliniez cu mentalitatea si stilul de viata dictate de un sistem care stigmatizeaza orice emotie care nu e echivalenta cu imediata satisfactie a sinelui, in detrimentul alteritatii.
Credit foto: Adi Marineci
Structura regizorală și lucrul cu echipa ca să o susții
Cum spuneam mai sus, dorinta asta de a chestiona frontiera dintre realitate si fictiune e prezenta de ceva vreme in munca mea. La "Pescarusul" de exemplu, personajele lui Cehov se suprapuneau trupei de actori ai TNB-ului. Santierul de constructii din carte mi-a dat ideea transpunerii sale intr-un santier al realizarii filmului. Am avut o mare dificultate in a-mi asuma acest film, pentru ca consideram ca o regizoare femeie ar fi fost mult mai legitima sa spuna aceasta poveste. Asa ca am adus si acest discurs in film, in discutiile cu echipa de actori si actrite in ceea ce am numit eu "laborator". Am lucrat asa cum fac si in teatru. Plecand de la oamenii cu care colaborez, de la personalitatea lor, opinia lor, propunerile lor. Nu caut un personaj ci un om care sa spuna ceva despre el, prin filtrul unui rol.
Credit foto: Adi Marineci
Alegerea actrițelor Valentina Zaharia, Cristina Drăghici și Cendana Trifan pentru rolul Cristinei
In discutiile cu Ioana Moraru, scenarista filmului, la un moment dat a aparut aceasta idee, de a avea mai multe perspective ale aceleiasi povesti. Eu cred ca este si portretul unei generatii, poate fi vorba de viata mai mult femei in ipostaze si in interactiuni diferite. Fiecare din cele trei actrite aduce propria viziune si lectura a Cristinei. Ma interesa tocmai ca ele sa discute, sa fie vocea centrala a laboratorului si filmului, alaturi de celelalte actrite din film. Fiecare aduce un alt tip de energie, de emotie, de atmosfera, in singuratatea rolului pe care il joaca.
Cum le-ai ghidat să joace același personaj în registre diferite
Am mai lucrat cu toate trei si la alte proiecte deci ne cunosteam la lucru. Nu am vrut ca vreuna sa fie influentata de cealalta. Am repetat separat, au filmat separat. Cautam ca fiecare ca ramana cat mai aproape de perceptia ei asupra Cristinei. Nu joaca in registre diferite, ci doar in situatii de viata care dau alt cadru de joc. Bucuria cea mai mare a fost cand au vazut filmul si fiecare gasea in cealalta o calitate a interpretarii. A nascut un sentiment de suroritate. Pentru mine provocarea a fost sa gasesc echilibrul, sa ramana coerente si sa aiba fiecare un parcurs clar, in puzzle-ul dintre cele trei perspective.
Credit foto: Adi Marineci
Alegerea restului distribuției
In urma castingului deschis la care au fost peste 600 de candidaturi din toata tara, am intrunit o trupa de 30 de actori si actrite cu care am inceput laboratorul, fara ca cineva, inclusiv eu, sa stie ce va urma sa joace ci doar ca, daca timpul si dorinta de a ramane in film va exista, va fi distribuit(a) ulterior intr-unul din personajele scenariului. Sunt actori cu care am mai lucrat printre care cei de lunga durata cum ar fi Yann Verburgh (care a fost ca un colaborator artistic la acest film) sau Niko Becker, dar si cateva intalniri noi, cum ar fi Katia Pascariu sau Vlad Udrescu, dar si multe alte nume.
Am avut norocul ca acesti oameni sa creada in delirul meu, m-au urmat pana la capat in conceptia regizorala propusa, au chestionat-o, dar nu au judecat-o. Au avut increderea ca daca gestul meu este unul onest atunci si prezenta lor in film va fi la fel. Si am incercat ca fiecare (regret ca nu in totalitate) sa aiba ceva de aparat in acest proiect, printr-ul rol sau o aparitie.
Povestea unei femei sub presiunea unui oraș și a unei societăți care cere performanță constantă
Cartea Laviniei Braniste face deja foarte bine acest portret in background-ul Bucurestiul opresant si era o tema deja foarte prezenta in roman, orasul ca personaj. Am vrut prin anumite cadre care arata capitala sa subliniem jungla care este Bucurestiul, un oras al posibilitatilor, insa si al unei dinamici haotice, blindat de constructii si atat de zgomotos incat sunetul de fond devine o atmosfera apasatoare in cotidian. Din aceasta dinamica vine si maratonul pentru peformanta fiindca nu e niciodata suficient pentru a demonstra ca iti meriti locul in societate, trebuie revendicat in permanenta prin rezultate care sa aduca profit si sa contribuie la vartejul consumerismului capitalist.
Credit foto: Adi Marineci
Redarea vulnerabilității în film, fără să aluneci în patetism sau stereotipuri
Atunci cand vorbesc de vulnerabilitate la refer la "a fi prezent". Si asta presupune un gest de deschidere foarte mare spre necunoscut. Ma intereseaza ca oamenii cu care lucrez sa aiba curiozitatea sa descopere in ei teritorii nebanuite, sa fie surprinsi de ei insisi si bineintelesi de ceilalti, sa se pozitioneze in rol de spectator activ la situatiile de joc si sa reactioneze autentic, visceral, organic. Atata vreme cat ce faci in scena sau la camera este un act onest nu ai cum sa pici in patetism sau stereotip fiindca de fiecare data este altfel. Si pana la urma analiza cliseului e un subject care ma pasioneaza, cliseu care poate fi criticat sau dimpotriva, validat ca referinta.
Explorarea zonei în care granița dintre ficțiune și realitate se topește
In directia de actorie incerc sa gasesc o formula in care spectatorul sa nu mai fie manipulat emotional de unde porneste in ultimii ani si indicatia mea de a descoperi lucrurile odata cu spectatorul. Frontiera de care vorbesti devine automat una poroasa fiindca personajul nu exista la inceput, ci doar materialul scris care fondeaza dramaturgia. Cred ca e de bun simt ca actorul azi sa nu mai fie tratat ca o marioneta ci ca un creator, un artist care gandeste, analizeaza si vine cu solutii. Sunt adeptul paradigmei conform careia frontierele de orice fel sunt periculoase si incarcereaza asa ca orice forma de a le darama e o victorie. In cazul de fata este si o spargere a conventiei traditionale de realism psihologic si drama sociala.
Diferențe între scena de teatru și platoul de filmare în procesul de creație
Nu sunt mari diferente. Instrumentele sunt altele dar substanta ramane aceeasi. Cand am dezvoltat conceptul de la "Interior zero" m-am gandit cum as face in teatru acest scenariu si de aici au pornit toate ideile. E important pentru mine sa raman consecvent, sunt pana la urma unul si acelasi regizor, fie ca fac teatru, film sau opera. Sunt un mare fan al lui Fassbinder care spunea ca face film cum ar face teatru si invers. Probabil ca mi-am dezvoltat un gust pentru un cinema teatral dar asta e doar inceputul unei cautari identitare regizorale.
Credit foto: Adi Marineci
Estetica vizuală a filmului
La inceputul filmului suntem pe acest santier de constructii dar am dorit un spatiu care sa arate pustietatea de unde a aparut acest munte de nisip ca un desert. Imediat dupa Cristina si mama ei cauta un apartament de cumparat si regasim un cadru cu pietris si foarte stancos. Cred ca ariditatea se simte in imaginea filmului cand vorbim se exterioare. Altfel sunt spatii destul de banale si as spune extrem de kitch: cinematograful de la mall, clubul, blocurile nou construite, restaurantul chinezesc, etc. Toate aceste locatii au contribuit pentru a surprinde lipsa de coerenta urbana a Bucurestiului insa de aici probabil ca reiese o poetica, din amestecul dadaist de stiluri care redau atmosfera haotica a orasului personaj.
Partea tehnică. Imagine, sunet, scenografie, montaj
Colaborarea cu Marius Panduru, DOP-ul filmului, dar si cu Malina Ionescu si Velica Panduru, scenografie si costume, a fost cruciala pentru redarea acestei lumi in aceasta estetica. Ne-am asumat o zona mai teatrala a filmului care sa expuna o situatie de carton, la fel cum e etapa din viata pe care o traieste Cristina, cu un interior sfaramat de aceasta epuizare. Sunt multe citate in film, dar si auto-critica sau comentarii, fie ca vin de la imagine sau sunet. Montajul filmului, facut de Catalin Cristutiu, a fost si el esential pentru ca acest concept sa sa sustina si sa dea ritmul filmului. Cred ca momentele de liniste sunt cele mai evidente in transpunerea trairilor despre care vorbesti, in acele gesturi ale actritelor care confera starea de presiune pe care o resimte Cristina, parca pierduta in multime dar totodata puternica in fragilitatea vietii sale.
Credit foto: Adi Marineci
Feedback-ul publicului român și internațional
Cred ca e un film pentru Romania. In principal. Contine multe trimiteri la contextul socio-politic romanesc. Am avut retururi foarte bune in Portugalia de exemplu unde spectatorii au gasit similitudini in sistem insa pentru moment e devreme sa evaluez feedback-urile deoarece abia am inceput circuitul festivalier.
Privind înapoi, ce ai învățat din acest proiect
Ma bucur ca am avut curajul sa merg pana la capat cu intuitia mea. Cam atat. Si am invatat foarte mult de la distributia fantastica de actori si actrite cu care am lucrat. Ceea ce rezulta ca inca o data niciun proiect nu se face de unul singur. E intreaga echipa care face ca filmul sa fie asa cum e. Si asta s-a simtit la fel ca la "Camp de maci" in fuziunea intalnirii aristice cu oamenii cu care am colaborat la "Interior zero" si mai intai de toate a fost un castig uman enorm.
Ce fel de povești vrei să explorezi în continuare prin regie
Acum vreau sa vorbesc despre trecut, despre copilarie, despre traume, doliu si totodata celebrare, despre iubire si diversitatea sa, despre persoane minoritare, dar in figuri foarte puternice, despre fragilitate emotionala si psihologica si impactul politicului in intimitatea vietii de fiecare zi.
Lansarea „Interior zero” în cinema
Filmul va fi lansat la toamna. M-as bucura ca oamenii sa vina deja la cinema. Atat :)
