Metal și fragilitate, experiment și căutare. De la asta pleacă Denis Nanciu în dezvoltarea lucrărilor sale. În luna septembrie, Denis Nanciu și-a dus mai departe explorările vizuale într-un mod la fel de confesiv, în cadrul proiectului Artist on the Go, o platformă de mobilitate artistică și dialog intercultural, în care cuvintele devin artă.
Tema ediției – How real is REAL? – explorează puterea textului într-o lume dominată de manipularea vizuală, fake news și realități fragmentate. Această experiență i-a oferit artistului nu doar un spațiu de lucru, ci și unul de reflecție, un context în care metalul a fost din nou fragilizat, dar viu.
În universul său artistic se întâlnesc trei direcții recognoscibile: fragilitatea, experimentul și introspecția, motiv pentru care fiecare piesă devine un cod vizual al tensiunilor interioare. Despre aceste căutări, despre cum arată o confesiune în metal și despre rolul pe care l-a avut rezidența, povestește Denis Nanciu în rândurile de mai jos.
Funcția utilitară a obiectului artistic & responsabilitate etică
Atunci când un obiect artistic are și o funcție utilitară, legătura cu publicul devine mult mai personală. Nu mai e doar un obiect de privit, ci ceva ce face parte din viața ta: îl atingi, îl porți, îl integrezi în spațiul tău. În felul acesta, obiectul capătă alte sensuri pentru fiecare persoană. Pentru mine, asta aduce o responsabilitate: să ofer nu doar frumusețe, ci și siguranță, confort și o experiență autentică. De aceea, testez obiectele pe mine înainte, ca să fiu sigur că nu rănesc și că sunt în regulă. Nu creez aceste obiecte gândindu-mă la vânzare, ci pentru că îmi vin firesc, ca expresie a experiențelor mele.
Fragilitatea ca temă centrală
Tema fragilității a apărut de la sine în lucrările mele. Nu a fost o alegere conștientă, pur și simplu am creat așa cum am simțit. Privind în urmă, văd că lucrările mele se nasc din fragilitate, experiment și introspecție. Metalul, de exemplu, e dus într-o stare delicată, chiar dacă rămâne dur. Experimentez mult cu texturi și forme, iar fiecare piesă ascunde o poveste personală. Pentru mine, a arăta fragilitatea printr-un material solid înseamnă să îți asumi emoția, curajul și vulnerabilitatea ca parte a umanității noastre.
Investiția în artă
Cred că investiția în artiști la început de drum este, de fapt, o investiție în viitor. Fără șansa de a expune, de a încerca, de a greși și de a învăța, multe voci s-ar pierde. În România, unde resursele sunt limitate, sprijinul la început contează enorm, dă încredere și deschide drumuri. Acest lucru e esențial pentru ca artiștii să poată nu doar supraviețui, ci să contribuie activ la schimbarea societății prin artă.
Reprezentarea și interpretarea realității în arta contemporană
Pentru mine, realitatea în artă e un proces continuu și mereu subiectiv. Niciodată nu o vedem complet, ci doar prin propriile filtre. În lucrările mele încerc să arăt tocmai această ambivalență: obiecte fragile, dar și solide, funcționale, dar și poetice, grele la prima vedere, dar ușoare în esență. Îmi place să văd aceste lucrări ca pe niște oglinzi imperfecte, care nu dau o realitate fixă, ci îl invită pe privitor să o confrunte pe a lui.
Participarea în proiectul Artist on the Go
Proiectul Artist on the Go m-a învățat că arta nu trebuie să rămână doar într-un spațiu controlat. Poate fi prezentă în oraș, în dialog direct cu oamenii și cu ritmul lor. De atunci, privesc materialele și prin prisma rezistenței și felului în care vor fi percepute în public. Am realizat că scopul lucrărilor mele nu e doar să transmită un mesaj, ci să creeze interacțiuni reale și să aducă un moment de reflecție chiar și într-un loc neașteptat.
Arta contemporană ca necesitate comunitară
Arta contemporană ar trebui să fie mult mai prezentă în spațiile publice. Mulți oameni nu se apropie de ea tocmai pentru că nu o întâlnesc în viața de zi cu zi. Dacă ar apărea constant în locuri obișnuite, piețe, străzi, parcuri, ar fi percepută nu ca un lux, ci ca o parte firească a comunității. Cred că doar prin vizibilitate și accesibilitate putem schimba percepția: arta e un drept al tuturor, nu un privilegiu pentru câțiva.
Alegerea materialelor
Pentru mine, materialele și ideile sunt într-un dialog continuu. Uneori pornesc de la concept și caut materialul care să exprime cel mai bine forța sau fragilitatea lui. Alteori materialul îmi dictează direcția – textura, transparența, posibilitățile tehnice îmi dau idei noi. Cred că fiecare material are un limbaj propriu, iar eu încerc să îl pun în conversație cu mesajul pe care vreau să-l transmit.
Identitate și comunitate
Dacă arta mea ar fi un pod între mine și comunitate, ar fi unul din metal, în continuă mișcare și transformare. Ar combina elemente abstracte cu detalii umane, cuvinte care se nasc unele din altele. Identitatea mea și legătura cu comunitatea romă sunt parte din structura de bază a acestui pod. La ele se adaugă influențe noi, experiențe urbane, culturale, colaborările cu alți artiști. Podul ar fi mereu în construcție, o structură vie care leagă trecutul de prezent și deschide drumuri spre viitor.
