Arta stradală schimbă fața orașului și energia locului. Nu este numai o întruchipare interactivă a memoriei colective, ci și un mediu care documentează complexitățile existenței umane, crede Livia Florea, Director & Curator Artown NOW.
"Îmi doresc ca Artown NOW să devină această școală de gândire despre oraș. Vreau să fie o metodologie de regenerare culturală care poate fi aplicată în orice loc - urban sau rural, pentru că, de fapt, Artown este despre cum arta poate rescrie metabolismul relației om–loc", spune Livia.
Cum se raportează artiștii la imixtiunea AI în artă, care e percepția publicului despre arta stradală sau ce înseamnă să curatoriezi un oraș, poveștește Livia în rândurile de mai jos:
Incursiunea ta în lumea artei
A fost o incursiune care s-a întâmplat de mai multe ori; și mereu la granița dintre lumi. De când eram foarte mică, fashion was my thing și așa m-am exprimat creativ întotdeauna. Însă implicarea mea propriu-zisă în sectorul cultural a venit abia în 2019, când am făcut proiectul pilot a ceea ce a devenit ulterior Artown. Dar truly, prima mea incursiune oficială în lumea artei a fost când m-am angajat la MARe/Muzeul de Artă Recentă, unde am înțeles că arta este o formă de gândire care transformă felul în care vezi lumea. Și odată cu MARe au venit și milestone-urile, totul s-a conturat organic: studiile la CESI, cu accent pe imagine și memorie, bursa de cercetare din Stockholm, primele mele texte curatoriale, primele concepte de regenerare urbană. Într-un fel, tot ce am făcut s-a construit din dorința de a înțelege cum putem reconstrui sensul.
Artown a fost momentul în care lucrurile s-au așezat. Mi-am dat seama că organizarea artei nu mai era suficient, a fost un challenge de a crea contexte în care arta devine infrastructură, adică un mecanism de coeziune urbană și emoțională. De atunci, tot ce fac are de-a face cu legături, sunt un pod: între artiști și orașe, între comunități și memorie, între estetic și social. Și, desigur, nu uit niciodată de unde am pornit, adică din tehnologie și business, și încerc mereu să aduc toate lumile împreună.
Mă mișc între cercetare, curatoriere, producție și strategie culturală, între lumea ideilor și lumea foarte concretă a logisticii.
Povestea buchARTest
Asociația buchARTest (building coherence through ART) construiește coerență prin artă, coerență în orașe, în spații, în interiorul fiecăruia dintre noi. Lucrăm la intersecția dintre cultură, urbanism și educație. Facem producție de artă în spațiul public (murale, sculpturi, instalații), programă culturală (evenimente precum tururi, ateliere, concerte, performance) și cercetare & advocacy. Momentan ne-am ocupat în principal de a aduce arta în spațiul public, dar planurile de viitor ale asociației se duc spre implicarea în construirea coerenței în întreg organismul cultural.
Curatorul e un termen relativ nou la noi, importat din practica internațională și devenit buzzword, super folosit și îndepărtat de sensul clasic, curare – a îngriji. Ca idee generală, curatorii tineri sunt excited, curatorii mai experimentați sunt o oază de inspirație, dar uneori se simte că și-au pierdut puțin dorința și scopul. În plus, apar galerii și tot felul de muzee noi care nu înțeleg importanța existenței unui curator.
Dar, în esență, un curator, independent sau nu, este o componentă esențială într-un proiect cultural. Face de toate și depinde mult de specificul expoziției, dar în special dă sens prin cercetare, formularea conceptului, selectarea artiștilor și/sau a lucrărilor de artă, construcția parcursului expozițional și medierea între creație, public și parteneri. În spațiul public mai adăugăm și negocierea cu autorități și proprietari, înțelegerea fluxurilor urbane, asigurarea coerenței vizuale și a semanticii în oraș, securitate, logistică, sustenabilitate. Curatorul are multe pălării - autor, producător, mediator și chiar antreprenor. Nu cred că este corect ca toate aceste responsabilități să cadă pe umerii curatorului, dar aceasta este realitatea pe care mai mulți dintre noi încercăm să o schimbăm.
Iar ca cercetător de street art, documentezi, arhivezi și interpretezi manifestările artistice din spațiul public, impactul lor, percepția, participarea, și apoi încerci să transformi totul în metodologii, ghiduri de bune practici și, ce sper eu să reușesc, politici culturale. În viziunea mea pe termen lung sper să reușesc să ofer orașelor instrumente clare prin care să dinamizeze și să regenereze organismul urban prin artă.
Tot ce ar trebui să știm despre Artown
Artown s-a născut din dorința de a crea un eveniment de anvergură care să arate cum arta este o infrastructură esențială în oraș. De la început ne-am propus să creștem vizibilitatea și notorietatea artiștilor și a fenomenului de street art printr-un eveniment intersecțional relevant în arta contemporană. Ne-a interesat să creăm oportunități în care artiștii să își exploreze ideile și limitele într-un cadru sigur, cu onorarii decente și cu o experiență curatorială atentă. Aducem în oraș lucrări din medii, limbaje și culturi diferite, facem educație vizuală și traducem, prin artivism, temele prezentului pe înțelesul tuturor. Viziunea este regenerare urbană și umană pentru Ploiești și transformarea Artown într-un reper local pentru scena națională, un pas din traseul care, în zece ani, poate duce Ploieștiul spre Capitală Culturală Europeană.
Cred că punctul de unicitate este faptul că suntem o platformă de artă contemporană în spațiul public. Avem cel mai amplu format din România și regiune pe partea asta și aducem împreună arta, arhitectura, urbanismul și performativitatea. Creăm murale, sculpturi, intervenții, remodelăm parcuri și facem asta alături de artiști și experți naționali și internaționali. Aducem și componenta de pavilion arhitectural și expoziții în spații muzeale locale și în spații alternative. De anul trecut am luat cu asalt Fabrica UZUC, apărută în 1904, o uzină de utilaje chimice pe care o transformăm în uzină culturală, folosind industrialul ca suport pentru cultură. În 1857 a apărut în Ploiești prima rafinărie de petrol din lume, basically de aici a început poluarea; și astfel este un oraș relevant la nivel mondial, din punct de vedere industrial. Avem cu ce să lucrăm aici și, în viitor, sperăm că va fi la fel de important datorită Artown.
În 4 ediții am adus deja sute de lucrări de artă cu titlu permanent în oraș și am organizat în fiecare an zeci de evenimente gratuite pentru comunitate, de la concerte, seri de poezie, ateliere de creație, teatru și multe altele.
Artown oferă noi obiceiuri de a folosi orașul.
În timp, îmi doresc ca Artown NOW să devină această școală de gândire despre oraș. Vreau să fie o metodologie de regenerare culturală care poate fi aplicată în orice loc - urban sau rural, pentru că, de fapt, Artown este despre cum arta poate rescrie metabolismul relației om–loc.
Relația oamenilor cu arta stradală
Dacă mă uit înapoi la 2019, când am început primul proiect de street art, este incredibil cum s-a schimbat percepția. Atunci, street art-ul era încă asociat cu vandalismul, cu ceva ilegal sau, cel mult, decorativ. Astăzi, oamenii vin la tururi, își aduc copiii, întreabă cine sunt artiștii, ce înseamnă lucrările. Există o curiozitate reală și o deschidere care nu existau înainte. Și cred că asta se va amplifica, pentru că publicul a început să înțeleagă că arta în spațiul public nu e despre a picta pereți sau a pune sculpturi, ci despre a crea relații, noduri și conexiuni cu orașul.
Ce lipsește însă este infrastructura birocratică și strategia. Nu vedem mai multe intervenții nu pentru că nu există artiști sau interes, ci pentru că nu există încă mecanisme clare care să susțină arta în spațiul public ca politică urbană non-excepțională.
Lucrez acum la un demers prin care vreau să mut arta în spațiul public din zona de excepție în zona de infrastructură urbană. Mă uit la orașe care au mecanisme funcționale, de la percent for art obligatoriu în noile dezvoltări imobiliare, până la strategii clare de integrare a artei în cartiere, zone industriale, infrastructură de transport sau spații verzi. Acolo, arta nu apare întâmplător, ci e gândită, curatoriată și distribuită coerent.
În România, lucrurile se întâmplă încă accidental, în funcție de deschiderea unui proprietar sau de energia unui ONG. Nu există o direcție care să vină din interiorul organismului care dă tonul, și anume administrația, legislația urbană, politicile publice.
Sunt acum într-o etapă de construcție teoretică a unui cadru conceptual și metodologic care să poată fi adaptat local pe termen mediu. Lucrez la două idei care, pentru mine, sunt esențiale: definirea rolului de curator al orașului ca funcție publică reală și gândirea unui cadru de tip „PUZ pentru artă”, care să ajute orașele să decidă unde și cum are sens să intre arta în spațiul public.
Țelul meu este ca arta să fie integrată conștient și coerent în metabolismul urban.
Ce înseamnă de fapt să curatoriezi un oraș
Înseamnă să creezi condițiile în care orașul își poate spune singur povestea. Cred în egală măsură în curatorierea făcută de curatori, arhitecți și urbaniști, dar și în capacitatea orașului de a se auto-curatoria prin dinamica lui, prin comunități, inițiative independente și vibe-ul locului. Un oraș bine curatoriat este unul citit corect în care relațiile dintre public, privat, societatea civilă și comunitate sunt vii, permeabile și capabile să genereze sens împreună.
Din punctul meu de vedere, toate orașele din România au nevoie de curatoriere pentru că sunt pline de straturi nearticulate. Avem orașe cu istorie, memorie industrială, identități puternice, dar fără o narațiune coerentă care să le lege. Curatorierea e despre a da sens acestor straturi într-o notă contemporană.
Mă uit cu interes la ce se întâmplă la Reșița, unde se simte un proces real de rearticulare a identității și un exemplu de oraș care încearcă să se regândească pe termen lung. Timișoara e un alt exemplu care îmi place foarte mult. Dincolo de faptul că e un oraș superb, e construit într-un ritm care permite viață culturală reală. Are această logică de slow city, o grijă pentru clădiri, pentru spațiul public, pentru continuitate. Ce face Art Encounters, existența festivalurilor, a organizațiilor independente, toate astea fac parte dintr-un proces de curatoriere distribuită. Aici există ecosistem funcțional. Aici mi se pare esențial și rolul unor structuri ca Centrul Cultural Plai, Ambasada și al unor oameni care gândesc orașul pe termen lung, cum e Andreea Iager Tako, care pentru mine e și mentor. Când există acest tip de infrastructură umană, orașul începe să se construiască singur, într-un mod sănătos. A curatoria un oraș înseamnă să creezi un cadru în care cultura este o stare continuă.
Un oraș care te inspiră cultural
Da, Helsinki, Copenhaga și Siena sunt câteva orașe la care mă întorc constant cu gândul pentru că am simțit cum ele au înțeles că mediul te formează, nu doar te găzduiește. Orașe gândite de la început ca structură care educă. Helsinki e construit pe o separare foarte clară între om și mașină. Politică urbană clară unde corpul uman e pus în centru și asta schimbă ritmul vieții, nivelul de stres, felul în care oamenii se raportează unii la alții.
Copenhaga merge mai departe și rezolvă problema integrării contemporaneității în toate ariile, iar spațiul public este și funcțional și deliberat cultural. Am fost șocată de multe, dar m-a marcat că orice logo de pe stradă era frumos și proiecte ca parcul Superkilen, în care intersecționalitatea e tradusă în spațiu. Siena e opusul cronologic, dar la fel de relevantă. Pe lângă faptul că e un oraș gândit impecabil din punct de vedere al proporțiilor și al spațiului public, are și primul exemplu de constituție pictată din lume: frescele despre Buna Guvernare. Ce mă interesează la toate trei sunt consecințele modelului. Ele produc un anumit tip de cetățean. Mai atent, mai responsabil, mai conștient de spațiul comun.
Există un principiu simplu în care cred foarte mult: nimic nu se pierde, totul se transformă. Ceea ce „mănânci/consumi”, fie că vorbim efectiv de mâncat sau despre ce vedem pe stradă, ce muzică ascultăm etc., toate astea se metabolizează și creează ceea ce noi dăm înapoi în lume. Așa că singurul mod în care putem crea „frumos” (whatever that is pentru fiecare dintre noi) este să vedem frumos. De-aia nu cred în monopolul cuiva în alegerea frumosului, cred doar într-o direcție și o viziune comună pe care să construim cu toții. Dar momentan ne lipsește direcția!!!
Dacă te înconjori de lucruri care îți plac, dacă îți place ce mănânci, ce asculți, ce oameni ai în jur, șansele ca ceea ce iese din tine, din mâinile tale, din gura ta, din sufletul tău și, respectiv, din munca ta, să fie coerent și frumos, cresc enorm. So, don’t drink bad coffee and don’t wear clothes u dont like.
Era AI
Sunt multe valențe ale oamenilor care nu încap în tehnologie. We are so much bigger than that!
În momentul de față, cu ajutorul AI, toată lumea reușește să creeze to an extent, ceea ce este super, pentru că a crea este un sentiment profund uman și cu toții nu o facem suficient. Consumăm prea mult. Și este evident că suntem într-un nou moment istoric unic care va schimba tot ce știm, pentru că toate momentele importante au implicat o explorare a creativității și inovației - oriunde ne uităm de la mesolitic până la renaștere, de la revoluția industrială am luat-o în jos.
Deci, clar, o mare parte din vânzările posibile în artă sunt acum înlocuite de AI, fie că vorbim de agențiile de publicitate care înainte aveau nevoie de mai mulți art directors și graphic designers și acum se descurcă cu mai puțini și cu AI. Sau că vorbim despre un posibil cumpărător al unui print sau tablou care acum alege să și-l genereze singur. Dar, în egală măsură, asta creează și nevoia să vezi artă reală, creată de artiști reali.
Când ABSOLUT totul poate fi fake, unde merg? Înapoi la instituție, am încredere în ea. Și arta e o instituție.
Suntem o lume care s-a construit pe birocrație, stilou, hârtie și documente. Ne plac lucrurile palpabile. Colecționari care au lucrări fizice, nu pe blockchain. Oamenii au nevoie de conexiune umană și energie umană care pulsează din obiectele din jur - cana de cafea, scaunul, tabloul, toate sunt mai faine când sunt făcute de oameni, nu de mașini. Și uite, ne putem uita la sport și la religie: chiar dacă roboții aleargă mai repede sau slujbele pot fi ușor ținute de AI, oamenii nu se uită doar la mecanic. Este mult despre conexiunea care iese din practică. Mai degrabă e înlocuit medicul de AI decât asistenta. Și la noi, mai degrabă curatorul decât artistul.
Multe companii vor să își scadă amprenta de carbon, iar eu mereu mi-am dorit să cresc amprenta vibrațională a organizației buchARTest, adică să nu ne călcăm valorile, să avem mereu oameni extraordinari din punct de vedere uman cu care lucrăm: oameni înțelegători, smart, integrați, aware etc. The vibe creates and attracts the tribe.
Doar oamenii pot crea emoție momentan și doar artiștii ne pot mișca cu adevărat. Nu simt niciun pericol, doar bule și trenduri trecătoare.
Care sunt trendurile în arta stradală / murală, ce s-a schimbat în ultimii ani?
Arta se întoarce acolo unde a început. Pe pereți.
În primul rând, arta stradală și murală au devenit ele însele un trend. S-a schimbat radical deschiderea: tot mai mulți artiști ies din atelier în oraș, de pe pânză pe perete. Din punctul meu de vedere, este basically un moment comparabil cu ce s-a întâmplat în impresionism, când artiștii au ieșit cu șevaletul în natură și au apărut culorile în tub, tocmai pentru a face posibilă această mutare. Acum artiștii văd nevoia de a sparge bula, de a ajunge la oamenii care nu vin la vernisaj.
Problema apare când trendul începe să se auto-consume. Trendurile sunt riscante pentru că pot deveni rapid obsolete și pot dilua ideea inițială care le-a făcut relevante. De aceea cred foarte mult în cercetare, coerență și în ghiduri de bune practici. Artivismul e un exemplu foarte clar. A fost, și este, un instrument puternic, iar Artown a pornit exact din această zonă. Dar, în ultimii ani, artivismul își pierde tensiunea reală. Când mesajul e prea corect, prea predictibil, apare pericolul de artivism washing, arta care mimează angajamentul, dar nu mai produce disconfort și nu mai pune întrebări reale.
Ce simt eu că se schimbă acum este nevoia de onestitate și de profunzime. Arta stradală matură înțelege foarte bine unde, de ce și pentru cine.
Care ar fi primele 3 atribuții pentru un manager cultural de succes? Sau mai bine zis, ce ar fi de evitat, atunci când aplicăm la fonduri culturale? Ce ar trebui să conțină proiectele câștigătoare?
În primul și primul rând, un bun manager (cultural sau nu) trebuie să se cunoască, să își știe valorile, să fie un lider cu viziune. Eu mă pierd adesea între leadership și management, pentru că, în practică, granița dintre ele e fluidă: uneori conduci prin viziune, alteori prin structură, iar cele două se amestecă permanent.
Structura și organizarea sunt super importante. Am avantajul unui background ingineresc, care m-a ajutat enorm să gândesc sistemic, dar nimeni nu poate face asta singur. Ai nevoie de oameni foarte buni lângă tine, de profesioniști care să țină lucrurile ancorate în realitate și aici le mulțumesc colegelor mele minunate care mă ancorează mereu înapoi în structură.
Și, poate cel mai important lucru în managementul cultural, trebuie să-ți pese sincer de sectorul cultural. De creșterea lui, de dezvoltarea lui și de împărțirea resurselor în mod echitabil. Pentru ca un proiect să crească, el trebuie să crească la rândul lui toți oamenii implicați. Pentru mine, logica e easy: când câștigi tu, câștig și eu, câștigăm cu toții.
În ceea ce privește fondurile culturale, 2025 a fost primul an în care am aplicat la fonduri de stat, deși fac proiecte culturale de șase ani. De la început, am vorbit cu o serie de oameni (evident nepotriviți) care mi-au spus că e greu, aproape imposibil. Pentru că fac fundraising de 11 ani și știu să-l fac, m-am bazat exclusiv pe zona privată. Și apreciez enorm deschiderea tuturor partenerilor de a pune bazele, alături de noi, la această fantezie reală.
Anul trecut am aplicat la Institutul Cultural Român cu proiectul Artist on the Go, am câștigat și am plecat cu 8 artiști români în cinci orașe din Europa, în cadrul unor evenimente de street art foarte puternice, și am realizat lucrări de artă cu titlu permanent în spațiul public. Tot pentru prima dată am aplicat și la AFCN și am fost primii pe lista proiectelor cu caracter repetitiv (categoria cu cea mai mare competiție), cu un punctaj de 99,33 din 100.
Ce cred că face diferența este ca proiectul să fie real. Să aibă un impact real în domeniul cultural. Să adune la un loc mai multe entități: artiști din toate ariile, curatori, educatori, administrație publică și companii private, pentru a produce un beneficiu concret pentru comunitatea din Ploiești, în cazul nostru. Impactul apare atunci când toți tragem în aceeași direcție. Avem o componentă educațională, ne uităm mereu la termen lung și analizăm atent toate fațetele unui proiect: de la concept și producție, până la comunicare și PR.
Lucrurile reale se văd și se simt, deci cel mai important este să faci proiecte cu motivația corectă.
Și nu uitați: nu e imposibil!
Ce le lipsește orașelor de la noi pentru a fi și mai vii
Este o întrebare foarte bună pe care, finally, o parte tot mai mare a lumii începe să și-o pună. Sunt invitată în Polonia, la un congres european despre dezvoltare regională, să vorbesc exact despre acest lucru: cum pot evenimentele locale să facă orașele mai vii, mai coerente și mai atractive, atât pentru turiști, cât și pentru propriii locuitori.
Răspunsul este simplu: Ce rămâne în urmă după toții oameni, după toate generațiile? Cultura. Cultura este amprenta umanității. Este ceea ce dă sens unui loc, îl diferențiază, îl face memorabil. Totuși, în mod paradoxal, este adesea prima ignorată de instituții, de administrații și chiar de noi. Dar comunitățile vii nu se construiesc doar prin infrastructură sau economie. Ele se construiesc prin sens.
Atunci când cultura lipsește din spațiul public, se creează un vid identitar. Iar acest vid cultural devine, în timp, teren fertil pentru discursuri radicale și simplificatoare. Nu pentru că oamenii nu ar avea valori, ci pentru că nu avem spații în care să le împărtășim și să vedem care ne sunt valorile comune. Nu cultura în sine previne extremismul, ci absența sensului, a identității și a spațiilor de apartenență o alimentează. Cultura e unul dintre cele mai solide mecanisme prin care aceste lucruri se construiesc. Prin cultură, o comunitate își poate construi o identitate deschisă, plurală și reflexivă, o identitate care nu exclude, ci conectează.
Pentru mine, nimic nu este mai important decât dorința de a lăsa ceva relevant în urmă. Iar ceea ce rămâne, dincolo de noi, este cultura.
Cum a fost Artown 4
Artown 4 a fost, pentru noi, un moment de trecere foarte conștient. Podul dintre ceea ce a fost Artown Festival și ceea ce a devenit Artown NOW – Anuala de Artă Urbană. O reașezare de direcție, de ritm și de responsabilitate.
Una dintre cele mai importante schimbări a fost asumarea clară a Artown ca rezidență artistică. Ne-am dedicat o lună întreagă exclusiv producției, cu peste 50 de artiști din toată lumea veniți la Ploiești pentru a crea lucrările on-site. Anul acesta, artiștii au fost centrul absolut al procesului. Nu s-au intersectat temporal cu evenimentele pentru public, tocmai pentru a le oferi spațiu și concentrare. Cred că este needless to say că artiștii sunt esențiali și anul trecut ne-am bucurat de încrederea și prezența unor artiști incredibili – ploieșteni, români și străini.
A doua schimbare majoră a fost asumarea Fabricii UZUC ca spațiu principal al Anualei. UZUC a devenit locul în care am putut arăta, la nivel micro, exact ceea ce facem la nivel macro cu orașul. Cum se transformă un spațiu industrial, gri, aparent inert, atunci când îl oferi artiștilor. Inițial, locul nu pare nimic special. Apoi vin artiștii și, brusc, devin vizibile toate posibilitățile. Arta funcționează aici ca un tapet urban al potențialului.
Pentru prima dată, am avut și spații expoziționale care ne-au aparținut complet, în care am putut testa concepte, construi instalații și experimenta fără constrângerile clasice de care ne-am lovit în colaborările cu galerii sau muzee. Sigur, UZUC a venit cu limitări și mai mari – mizerie, umezeală, lipsă de lumină în anumite zone. Dar am ales să lucrăm exact cu aceste limite, să le transformăm în resurse. Am lucrat cu Genius Loci – spiritul locului și cred că asta s-a simțit foarte puternic, atât pentru artiști, cât și pentru public.
Am vorbit deja de asta, dar faptul că am avut și finanțare publică a fost un level up și financiar, dar și de imagine și poziționare. A validat munca noastră și a deschis un nou nivel de dialog instituțional.
Poate cel mai important lucru a fost însă programul amplu de mediere culturală. Artown NOW a fost deschisă timp de cinci weekenduri, între 12 septembrie și 12 octombrie, cu evenimente diverse și FOOOARTE multe tururi ghidate. A fost amazing pentru interacțiunea dintre noi și comunitate. Pentru arta stradală, publicul este o parte esențială a lucrării: în interpretare, în propagare și în conservare.
Și bonus – tema ediției – Genius Loci: Spiritul Locului și Templul Timpului a pus bazele acestui nou început pentru Artown NOW. Ne-am propus să interacționăm mult mai profund cu fiecare loc. Arta stradală nu este numai o întruchipare interactivă a memoriei colective, ci și un puternic mediu de transformare narativă care documentează complexitățile existenței umane. Artiștii stradali interacționează cu memoria orașului, modelând, provocând și rescriind istoria într-un dialog continuu de amintire și uitare. Fiecare strat de vopsea, fiecare tag sau mural surprinde un moment unic în timp, transformând peretele într-o capsulă vie de memorie. Când un artist pictează un perete, nu interacționează doar cu o suprafață, ci și cu palimpsestul amintirilor pe care le poartă deja peretele. Actul de a crea artă stradală devine astfel o conversație cu trecutul și o unire cu memoria zidului. Dar impactul nu se oprește la nivelul zidului, ci poate redefini caracterul întregului cartier, rescriind și re-contextualizând experiențele și percepțiile.
Artown 4 a fost despre maturizare. Despre a încetini, a asculta mai atent și a construi mai profund.
