Comunicare OOH 360°: spre oraș și în afara lui. Un nou totem digital de mari dimensiuni la intrarea în Iași

Comunicare OOH 360°: spre oraș și în afara lui. Un nou totem digital de mari dimensiuni la intrarea în Iași

City Split @E85 este totemul digital de mari dimensiuni nou intrat în portofoliul WINK, amplasat într-unul dintre cele mai vizibile puncte de acces către Iași: E85 (DN28), în sensul giratoriu care leagă intrarea și ieșirea din oraș de zona comercială Mall Moldova - cea mai mare destinație de shopping și entertainment din afara Bucureștiului.

Noul totem digital este un produs media realizat de Mall Moldova în parteneriat cu WINK, gândit pentru branduri care își doresc o prezență clară, puternică și memorabilă în spațiul outdoor digital din Iași, într-o zonă tranzitată de un public extrem de variat – familii și adolescenți în drum spre mall, turiști și public urban activ din zona metropolitană.

Cu două fețe digitale de câte 48 mp fiecare și un format portrait (6x8m), City Split oferă acoperire completă pe ambele sensuri de trafic – către oraș și spre ieșire, într-o construcție solidă și poziționare înaltă – fără obstrucții vizuale în jur și perfect vizibil de la distanță.

Mesajele livrate pe acest suport outdoor ajung simultan la două audiențe complementare: cei care intră în Iași (cu mindset de lucru, business, întâlniri, leisure) și cei care ies din oraș (cu mindset de consum, relaxare sau revenire acasă). Într-un oraș în plină dezvoltare, unde infrastructura rutieră e în permanentă mișcare și fluxul auto crește constant, vizibilitatea în nodurile rutiere-cheie devine un instrument strategic pentru orice brand care vrea să se ancoreze în mintea publicului local și în tranzit.

„Apropierea de un hub important care concentrează retail, food, tech, banking, shopping și evenimente face ca localizarea noului produs digital să îmbine vizibilitatea maximă cu un context comercial hiper-relevant. E85, la intrarea spre Mall Moldova, este exact acel punct: toată lumea trece pe aici, fie că vine spre oraș, se îndreaptă spre cumpărături sau pleacă în afara lui. City Split nu e doar un totem digital iconic ca aspect și dimensiune, ci devine reper în peisajul DOOH regional și o oportunitate excelentă pentru branduri de a comunica altfel – într-un spațiu curat, controlat, cu dublă expunere. Ne dorim ca fiecare nou produs din rețeaua WINK să aibă un sens strategic, nu doar estetic. Acesta este unul dintre ele”, adaugă Doru Chirica, Managing Partner @WINK Public Multimedia.

Noua locație reunește elemente-cheie într-un mix eficient pentru publicitatea outdoor: acoperire pe două direcții de trafic major, poziționare vizibilă și curată, dar și dimensiuni spectaculoase, cu o suprafață totală de 96 mp de ecran digital LED. Mai mult, City Split este echipat cu tehnologie de măsurare a audienței, care oferă advertiserilor acces la date relevante pentru optimizarea campaniilor și calibrarea mesajelor în funcție de profilul publicului.

Pentru branduri și campanii care își doresc să genereze impact imediat, comunicarea poate continua și indoor, în Mall Moldova, prin intermediul Digital Ribbon, ecranul digital iconic amplasat chiar la intrarea principală. Cele două formate – City Split în exterior, și Digital Ribbon în interior – formează un ecosistem vizual coerent, care amplifică mesajul publicitar în două medii complementare, cu impact susținut, în momente-cheie ale experienței de consum.

Mall Moldova este cea mai mare destinație de shopping și entertainment din afara Bucureștiului cu branduri internaționale în premieră, cel mai mare food court din regiune cu peste 30 de concepte culinare și 2.500 de locuri dar și un adevărat hub de socializare și entertainment. O zonă extinsă din centrul comercial este dedicată recreerii, incluzând cel mai mare si mai modern cinematograf Cinema City din Moldova cu tehnologie 4DX, un centru de fitness World Class cu piscină semi-olimpică și Hype, cel mai mare loc de joacă din afara Bucureștiului.

De 19 ani, oamenii de la WINK Public Multimedia dezvoltă, îngrijesc și închiriază spații de expunere OOH clasice și digitale și își pun creativitatea la bătaie în campanii și proiecte outdoor care contribuie la schimbarea în bine a peisajului urban şi publicitar. 

Promotor al serviciilor de creație pentru experiențe 3D pe billboarduri digitale, WINK a realizat în România primele proiecte cu iluzie anamorfică pe ecrane tip corner, flat și LCD, semnând prima activare 3D pe un billboard digital din România, precum și multiple campanii 3D OOH pentru McDonald’s, Sephora, Milka, Netflix, SamsungHeineken și PRO TV.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Oameni

Subiecte

Sectiune



Branded


Related