Nimeni nu mai generează fond în țara lui Titulescu, spune Răzvan Pascu, inițiatorul festivalului SURSA. Dar unii se încăpățânează să aducă lumină.
Prima ediție a festivalului internațional de light-art SURSA va avea loc în Biblioteca Națională a României, între 13 și 19 octombrie, construind pe un schelet impresionant de know-how curatorial stabilit de festivalul AMURAL, care s-a desfășurat timp de 7 ani în multiple spații de patrimoniu din Brașov.
"Proiecțiile, instalațiile de lumină, intervențiile acestea efemere sunt o formă de apropriere a patrimoniului. Patrimoniul atât cel istoric cât și cel industrial e privit așa ca o moștenire cu care nu știm ce să facem decât să-l dărâmăm sau renovăm în funcție de interesele imobiliare ale zilei", spune Răzvan.
Răzvan Pascu, inițiatorul acestui festival și om care a găsit calea de la activitatea în publicitate înspre lumea artei conceptuale la granița dintre arhitectură, tehnologie și design, aruncă lumină asupra conceptului de light art și a expresiilor sale contemporane.
De la fotografie la sculpturi în lumină
Pictura folosește „lumina” și chiaroscuro și tot felul de fenomene observate în natură. Putem merge până în peștera preistorică unde cu siguranță proiecția umbrelor la lumina focului avea un efect dramatic, poate chiar mistic asupra strămoșilor noștri.
Dar cred că o definiție simplă ar fi - arta care folosește lumina ca materie primă. În practică ne uităm de obicei la lucrări care folosesc lumina solară, lumina proiectată, lumina emisă de dferite surse, reflexii, refracții, medii luminoase, sculpturi etc. Majoritatea lor efemere.
Valența terapeutică a artei luminoase
Cred că ne supunem singuri unui exces de informație, de imagine, de content de orice fel. Și la câțiva ani ai deja o revoluție tehnologică, web, mobile, social media, AI. Între ele presari tot felul de crize economice, medicale, războaie. În lumea asta supraexpusă și conectată, cred că light art are un rol aproape terapeutic pentru suflet, pentru psihic.
László Bordos, unul dintre artiștii invitați în cadrul festivalului SURSA și unul dintre principalii promotori ai artei luminii la nivel global, a demarat acum câțiva ani un Light Art Manifesto pe care vă invit să-l parcurgeți. Și acolo face o comparație cu care sunt de acord: dacă lumina solară ne dă și susține viața biologică și lumina face parte din întreaga activitate umană, atunci arta luminii cu siguranță are puterea să influențeze în bine viața noastră interioară.
Între „cutting edge” și „clădiri de patrimoniu”
Din punctul meu de vedere, proiecțiile, instalațiile de lumină, intervențiile acestea efemere sunt o formă de apropriere a patrimoniului. Nu atât pentru mine, deși e acolo și o formă primară de aventură, de cucerire a timpului, cât pentru oraș. Patrimoniul atât cel istoric cât și cel industrial e privit așa ca o moștenire cu care nu știm ce să facem decât să-l dărâmăm sau renovăm în funcție de interesele imobiliare ale zilei.
Nimeni nu mai generează fond în țara lui Titulescu.
Și atunci ai sectorul independent, care funcționează ca un material de lipit golurile țesutului socio-educativ-cultural. Și acest material intră în spații, redescoperă moștenirea, proiectează universuri posibile, aduce public și sens. După care se angajează la patron, pentru că societatea românească nu e capabilă să susțină proiecte care nu au un return uriaș previzibil.
Dar asta nu înseamnă că ne vom opri din încercat, e nevoie de arta zilelor noastre peste straturile moștenite, suntem și noi urmașii Romei.
Ambivalența uneltelor pe care le-am inventat
Apropo de tehnologie și AI, o unealtă e o unealtă, că tot vorbeam de omul din paleolitic. Piatra cioplită putea fi utilizată pentru tăiat animale, plante, pentru săpat sau pentru ucis oameni.
Dar cred că există pericolul să predăm gândirea critică și creativitatea prea ușor. Mai ales în țări cu sistem de educație submediocru ca România, unde efectele negative penetrează mult mai rapid și fără obstacole.
Importanța de a-ți asuma căutarea SURSEI
SURSA e despre esență, despre ce contează, despre we need to focus și evident despre lumină.
Cred că prin însăși natura sa, lumina este o trimitere la esența lucrurilor. Și noi, făuriți de către lumină, vom reacționa la ea indiferent de background. Deci sigur poate fi o experiență unificatoare, o experiență profundă ca la întâlnirea cu arta.
Pentru mine unele lucrări de artă sunt întâlniri cu divinul. Îmi amintesc acum intensitatea cu care am trăit instalația Skalar semnată Christopher Bauder / White Void.
Sunt sigur că profunzimea aceasta dată de artă în general trebuie căutată cât mai mult de fiecare dintre noi și trebuie testată în dialog cu ceilalți pentru a cuprinde multiplele sale sensuri și efecte asupra noastră.
Fie că e culoare, instrument, reflexie, iluzie, sugestie sau experiment, lumina le leagă pe toate și ne leagă pe toți.
