Răzvan Teodorescu e exemplul cel mai bun că atunci când te lovește creativitatea din mai multe părți, chiar vrei să le faci pe toate. În cazul său, pare că i-a și ieșit. Actor de teatru, dramaturg, voice actor la Disney, muzician și lista ar putea continua, dar vă lăsăm pe voi să-i aflați povestea completă. Cert este că teatrul de la o vârstă fragedă l-a fermecat, iar de atunci rolurile au început să curgă.
"Uneori, cele mai importante roluri pentru tine, nu sunt cele care ai crezut tu. De exemplu, poți să faci un Hamlet și să-l bifezi sau poți juca, să zicem, un rol în Patima roșie de Sorbul care să-ți aducă revelații", spune Răzvan.
Printre întâlnirile relevante se numără cele cu Michele Modesto Casarin la Teatrul Masca sau cu regizorul Gelu Badea la Teatrul Tony Bulandra Târgoviște. Să nu uităm de rolul său Cațavencu, unde a transformat comicul de limbaj în comic de limbaj corporal, într-un spectacol jucat prin toată țara. Despre ce face momentan în trupa Air Lines, cum e cu partea de improvizație, ce a scris, ce a jucat și ce aspirații are, mai jos.
Aplecarea către artă
Am avut întotdeauna bucuria pentru joc și joacă. Mă jucam cu omuleții de Lego și făceam dialog între ei. Mai devreme de atât, după ce am fost prima dată la dentist, am folosit un serviciu de ceai de-al bunică-mii în care am băgat o agrafă de croșetat și ziceam că e instrumentul cu care mi-a bâzâit dentistul în gură. Cred că eram până în grădiniță.
Apoi, la școală, prin clasa a șasea, îmi plăcea teribil de o fată. Povesteam și mergeam împreună spre casă. Au început niște cursuri de teatru în școală și m-am dus și eu cu ea. Nu mai știu exact ce făceam la cursuri, dar m-a prins tot mai mult.
Totul s-a terminat cu un spectacol în sala de sport a școlii noastre, din care nu mai țin minte aproape nimic. Atunci, pe scenă, am simțit ceva deosebit, m-am transformat, am descoperit actoria, să zicem. Am fost complet fermecat.
Sărim puțin în timp și ajungem în 2010 când am terminat facultatea de teatru la clasa Adriana Piteșteanu, Vlad Rădescu și în 2012 am terminat masterul la clasa Adriana Popovici, Ștefan Velniciuc. Ambele cu specializarea Arta actorului.
Cred că orele de teatru în școli sunt foarte benefice. Eu sunt unul dintre cei cărora le-au schimbat viața. Și asta nu înseamnă că ajungem toți actori. Dar jocul de-a teatrul din școala generală ne-a deschis orizontul și sufletul.
Primele experiențe actoricești
Doamne, am avut în Anul I un examen foarte puternic. Anul I, semestrul 2, aveam un examen cu o colegă, ceva poveste de dragoste, două personaje, doar noi pe scenă. Era plin de colegi, profesori, invitați. Simțeam că mor de emoții. Secundele, minutele când așteptam să intrăm în scenă au fost groaznice, dar nu ne-am pierdut, ne-am văzut de treabă. Nu știu cum să explic, dar cumva oricât de puternice ar fi emoțiile, nu te copleșesc, ci te hrănesc. Apoi am intrat în scenă și a fost foarte bine. Ăla a fost primul moment atât de puternic. Au mai urmat. Cred că trebuie să fii construit într-un anume fel să poți sta acolo, plin de emoții și bucurie și să o faci bine. Să iubești cu adevărat arta actorului și teatrul. Cu tot sufletul. Acele emoții nu sunt despre tine, ci despre întreg, despre ceea ce ajunge la public.
Cât de importantă a fost facultatea de Teatru pentru tine
Facultatea de teatru a deschis un drum unui copil rătăcit care nu își găsea locul într-o altă lume. Fiecare trăiește în lumea din capul lui. Avem o profesie, ne specializăm, după care privim lumea prin prisma formării noastre. Într-o oarecare măsură, profesia ne definește felul de a fi și de a gândi. Practic, pragmatic, poetic.
Un actor vede lumea prin gaura cheii, cum ne spunea nouă profesoara în facultate. O observă și o redă prin propria viziune. Cel mai simplu exemplu este Caragiale care ne-a arătat o Românie despre care se spune foarte des: ”Zici că e azi. Este încă actual.”
Cel mai important la Facultatea de Teatru este că găsești oameni ca tine, simți că ajungi acasă, îți găsești locul și înveți să funcționezi profesional.
Cum zicea Sir Ken Robinson când povestea despre coregrafa Gillian Lynne, care nu se putea concentra la școală și mamei ei i s-a spus: ”Fata dumneavoastră nu are nicio problemă. E dansatoare. Duceți-o la o școală de profil.”
Diferențe între teatru de provincie și cel din capitală
Nu e o diferență între teatrele din București și cele din provincie. Poate doar de buget, uneori.
Am fost actor angajat al Teatrului Masca opt ani și de încă opt ani colaborez la Teatrul Tony Bulandra din Târgoviște. În general, nu sunt diferențe mari care țin de teatru sau repertoriu între provincie și București pentru că teatrele au actori angajați, deci trupă, vin cam aceiași regizori să monteze. Sunt spectacole foarte bune în toate teatrele din țară. Diferența poate exista în longevitatea spectacolelor, pentru că în unele orașe este pur și simplu mai puțin public și atunci spectacolele se sting mai repede.
Roluri importante
Uneori cele mai importante roluri pentru tine, nu sunt cele care crezut tu. De exemplu, poți să faci un Hamlet și să-l bifezi sau poți juca, să zicem, un rol în Patima roșie de Sorbul care să-ți aducă revelații. Plus că depinde de montări, adică de lucrul cu regizorul.
Acum sunt patru ani de facultate de teatru. Când am terminat eu, se făceau trei ani. Este foarte puțin să înveți de toate. Nu ieșim învățați din facultate. Procesul trebuie să fie continuu. Plus că fiecare rol, fiecare proiect pornește de la zero. Trebuie să descoperi și să te redescoperi de fiecare dată. Profesoara noastră din facultate ne spunea că actorul după zece ani de profesie începe să înțeleagă ce face pe scenă.
Cum spuneam, ieșim din facultate, fiecare la nivelul la care a ajuns. După, avem întâlniri cu creatori. Regizori, profesori, workshop-uri, masterclass-uri. Unele din aceste întâlniri sunt revelatoare. Învățăm, descoperim, ne dezvoltăm mai deoparte într-o ființă artistică mai bună, mai complexă.
Deci rolurile importante pot fi mai ales cele care ne-au format profesional.
Cele mai importante întâlniri pe care le-am avut chiar după facultate au fost cu Michele Modesto Casarin la Teatrul Masca, actor și regizor de Commedia dell’Arte de la care am învățat foarte multe, ce nu am apucat sau nu am avut cum să le învăț în școală. O altă întâlnire importantă a fost cu regizorul Gelu Badea la Teatrul Tony Bulandra Târgoviște. Am învățat încă un mod în care poate fi montat și jucat un text și lucrul a fost minunat. O altă experiență importantă pentru mine a fost spectacolul după O scrisoare pierdută în regia lui Mihai Mălaimare, unde am transformat comicul de limbaj în comic de limbaj corporal. Eu am jucat Cațavencu. A fost un spectacol foarte interesant și bine primit de public. L-am jucat în festivaluri prin țară și în FNT în acel an.
Voice actingul, improv, cântatul. Din fiecare lucru am învățat câte ceva și am adăugat la bagajul profesional.
Experiența de voice over și voice acting
Întâi să facem diferența între voice over și voice acting.
Voice over e nenea sau doamna care ne spune cu o voce mai mult sau mai puțin forțată despre ce vom vedea la tv sau despre produsul la care face reclamă.
Voice actingul este actoria de voce, când un actor dă viață personajelor doar prin voce, care trebuie să fie expresivă, clară, pentru că nu avem alte mijloace de expresie, decât ceea ce transmitem prin voce.
Am început să lucrez cu Disney acum vreo doisprezece ani, ca actor de voce, la filme și desene. Apoi, în pandemie, când teatrele au fost închise, am lucrat vreo doi ani ca regizor de dublaje. Asta înseamnă acum la noi să faci tot: regie, adaptarea textului, înregistrare, editare și sincronizare.
Dublajul nu este deloc ușor. De la traducere, la adaptare, la sincronizarea pe imagine, este un lucru destul de complex. Ca actor, trebuie să livrezi pe loc peste engleza din căști, în timp ce citești româna din text și vezi imaginea cu filmul/desenul. Este o provocare. Trebuie să fii pe val, ca la surf.
Printre cele mai cunoscute personaje interpretate de mine sunt: Toby din Trollhunters, Jasper din Klaus, Sox (Botoșel), motanul din Lightyear, Perrito, cățelul din Motanul încălțat 2 și multe altele pe care nu mi le mai amintesc.
Actoria de voce este o artă în sine, deși la noi, pentru că nu sunt foarte multe producții care să necesite o creație de acest fel, este reprezentată mai mult de dublaj. Încercăm să reprezentăm cel mai bine ce au creat cei care au făcut filmele Disney, adaptând cât de mult putem la noi.
Latura de dramaturg
Până acum am scris trei piese de teatru. Prima în 2023, a doua în 2024 și a treia a ieșit astă vară, în 2025.
Evoluția mea în această latură a fost destul de firească. După ce am scris primul text și am prins gustul scrisului, am aplicat la castingul pentru Atelierul de scriere dramatică cu Mimi Brănescu. Am intrat și, în stagiunea respectivă am învățat lucruri despre scrierea dramatică prin exerciții și teme și apoi, la final, am scris al doilea text al meu, Meteosensibilitate, care a avut spectacol lectură în iunie 2024 la Teatrul Național București.
Apoi lucrurile au mers mai departe și am făcut anul doi informal al acestui curs cu Alexandru Popa la Teatrul Bulandra București. La finalul stagiunii 2024-2025 am finalizat al treilea text, Concert pentru un tată absent, care a avut spectacol lectură în iunie 2025 la Teatrul Bulandra.
Textele nu au apucat încă să vadă lumina reflectoarelor din diverse motive. Unul nu a luat proiectul la AFCN, altul nu a luat la call-ul de proiecte de la Teatrul Metropolis, dar treaba este foarte recentă și am încredere că își vor găsi locul.
Din dorința de a scrie mai departe și a învăța tot mai multe despre scris și dramaturgie, am intrat la Masterul de scriere dramatică la UNATC. Sunt din nou student și asta mă bucură foarte mult.
Perioada de radio de la Republica Verde
Am crescut cu Andrei Gheorghe și Răzvan Exarhu, când aveau emisiuni de noapte, Midnight Killer și Rondul de noapte. Asta se întâmpla acum multă vreme, cred că eram prin clasa a șasea sau a șaptea. Maică-mea nu mă lăsa să stau așa târziu și eu îmi luam radioul la mine în cameră, în pat și ascultam sub pătură.
Mi se părea super tare să faci asta și mi-am zis că vreau să fac și asta într-o zi.
Acea zi a venit prin 2012 parcă, atunci când am început emisiunea Beis la Radio Republika Verde. Împreună cu un prieten la fel de pasionat ca și mine, am pornit acest proiect de emisiune de party de drum’n’bass și stiluri adiacente. Două ore joi seara dădeam drumul la petrecere, glume și, în general la vibe mișto.
Aproape trei ani mai târziu, Republika Verde s-a închis, dar întâmplarea face că s-a redeschis Radio Guerrilla, avanpost de nou și fresh, pe vremea aia. Ne-am gândit că ăla ar fi locul pentru emisiunea noastră extrem de vie și de fresh în peisajul prăfuit din radiourile românești. Aici povestea e foarte scurtă. Le-am propus oamenilor emisiunea noastră, au zis că ei au deja electro (chiar dacă de la electro la DnB...) și dacă vrem să încercăm ceva generalist. Vibe-ul nostru nu era deloc acolo. Am făcut un demo, dar nu mergea zona noastră de umor cu Nickleback și știri, așadar n-am bătut palma.
Chestia faină e că emisiunea Beis încă ar sta în picioare în peisajul radio al țării noastre, la fel cum Drum’n’bass Show e încă pe val la BBC Radio 1. Am fi dispuși să o reluăm oricând.
Credit foto: Teodor Ghiță
Teatru de improvizație
Prin facultate am cochetat și eu, împreună cu colegii mei, cu teatrul de improvizație de formă scurtă, adică joculețe scurte și diferite care formează un spectacol. Am învățat și m-am deschis, pentru că asta face improvizația cu oricine, nu doar cu profesioniști ai scenei. Recomand oricui să meargă la cursuri de improv și doar să aibă încredere și să se deschidă.
Dar pentru un actor, nu mai zic cât este de important să aibă exercițiul acesta constant al deschiderii și atenției. Improvizația te aduce aici și acum ca nimic altceva.
Tot prin pandemie am simțit că am nevoie să mai caut în mine și prin ce mod mai bun aș face-o decât improv? Am urmat cursuri de formă lungă cu fosta mea colegă de facultate, Adriana Bordeanu, care s-a specializat pe improv: Are mulți ani și multe cursuri la activ.
Așa am descoperit improvizația de formă lungă, care era mai puțin practicată la noi. Mie mi-a plăcut pentru nu te duci în cioace ca la short form, ci se construiește, sunt diferite structuri și se urmărește povestea, ca la teatru. Cumva așa m-am pus față în față cu structura, povestea și textul și am început să scriu, pentru că, nu-i așa, totul se leagă. Nu vine nimic din gol.
Latura muzicală
Cred că eram tot prin generală, într-o vacanță la buni, când, fiind ieșit cu prietenii prin oraș, un tip și ne-a cântat Nirvana la chitară și voce. Am fost fascinat și mi-am zis ”vreau să fac și eu asta”.
I-am zis bunică-mii că vreau să cânt la chitară. Am primit o chitară, niște cărți, niște cursuri și de acolo lucrurile s-au legat. Am găsit un vecin care cânta la bass și încă un prieten care cânta tot la chitară și așa s-a format prima noastră trupă. Eram deja la liceu. Repetam la mine în cameră sau la ceilalți colegi în cameră.
Apoi am făcut canto cu un domn profesor la UNMB. Era un domn vârstnic, foarte deschis și simpatic și mă plăcea mult. Îmi zicea: ”vino aici la noi, de ce te duci la ăia la teatru?” Mi-a fost tare drag, dar mi-am urmat chemarea către arta dramatică și nu am mai mers la el la cursuri și pregătire.
În facultate am avut tot mai puțin timp să cânt, deși mai găseam mereu câțiva prieteni să cântăm câte ceva și, după ce m-am angajat la teatru, am mai cântat doar în spectacole sau acasă când îmi era dor și luam chitara la zdrăngănit.
În pandemie m-am reapucat de cântat. Primul text dramatic pe care l-am scris conține și părți cu muzică, la care mă apucasem să lucrez atunci când l-am scris. Apoi, în 2023-2024, am avut un proiect Nirvana cu încă doi prieteni pentru că se făceau treizeci de ani de când a murit Kurt Cobain. Nu am ieșit cu el, dar a fost foarte frumos pentru noi.
Apoi, la începutul anului 2025, mi-a propus Augustin Nicolae să mă alătur proiectului lui, Air Lines. Am ascultat melodiile și mi-au plăcut foarte mult. Sunt fix pe aleea mea, scuzați-mi engleza. Am început să repetăm și am avut concerte în primăvară prin țară: Cluj, Târgu Mureș, Miercurea Ciuc, Sibiu, Brașov și astă toamnă la Radio Guerrilla, la Echoes, în București și la Veliko Tarnovo, în Bulgaria.
La ce lucrezi în momentul ăsta
Cât mai e din anul ăsta lucrez mai departe cu Augustin la melodiile Air Lines și scriu pentru temele de la master.
Îmi place foarte mult ceea ce fac și cred că vine ca o încununare a tuturor anilor de muncă și studiu pe care îi am în spate.
