Expoziția foto a lui Antonio Pisani, The Roots of Humanity, care poate fi vizitată între 18 și 30 noiembrie la Biblioteca Națională, nu se referă doar la explorarea satelor din Alpi. Este mai degrabă despre întrebările importante de astăzi, despre cum să păstrăm mai bine tradițiile culturale într-o lume rapidă. Cum putem fi mai umani și mai prezenți în timp ce scrollăm zilnic pe internet? Pisani propune să încetinim, să trăim clipa și să lăsăm timpul să aibă propriul său ritm.
"Adevărata muncă nu a fost doar în spatele camerei - a fost în ascultare, învățare și observarea eroziunii lente a ceva profund uman. Începerea proiectului în Alpi a fost simbolică - acolo se află propriile mele rădăcini și acolo rădăcinile umanității rămân vizibile sub straturile modernității", spune Antonio.
L-am întrebat pe Pisani cum putem înfrunta râul de imagini în care parcă ne înecăm uneori. El propune să încetinească și să trateze fiecare imagine ca pe o declarație completă, acesta este secretul său atunci când fotografiază. Problema nu este avalanșa de imagini - golul este. Cum putem crea mai mult sens în loc de zgomot? Stai jos, relaxează-te, citește și privește.
Ce ți-a atras atenția către fotografie
Fotografia a făcut parte din copilăria mea. Eram mic când am ținut pentru prima dată un aparat foto în mână, iar la nouă ani aveam deja două aparate foto pe film pe care le foloseam constant - după aceea au urmat multe alte aparate foto și obiective. Simțeam că era o modalitate de a înțelege lumea, mai degrabă decât de a o observa. Tatăl meu, fotograf profesionist în anii '90, m-a ajutat să-mi conturez calea mai târziu în adolescență prin nenumărate discuții despre filosofie, lumină, idei și cunoștințe atât teoretice, cât și tehnice. Mentorul meu, Yoshi Imamura (1945–2022), a schimbat totul - m-a învățat că a vedea este un act de a fi și că conștientizarea vine înaintea imaginii. Odată mi-a țesut un capac pentru aparatul foto, realizat manual, o reamintire a faptului că simplitatea dezvăluie adesea mai mult decât controlul. Această mentalitate a rămas cu mine: fotografia ca prezență și ca mijloc de a dezvălui conștientizarea de sub suprafață.
Ce s-a schimbat
Munca mea a evoluat natural în timp. Nu am urmat niciodată un stil fix - mă adaptez la subiect și la sentiment. Uneori asta înseamnă imagini texturate, granulate; alteori, cadre clare și izbitoare. Pentru mine, granulația nu înseamnă imperfecțiune; este atmosferă - un strat tactil de emoție. Ceea ce s-a schimbat cel mai mult este simțul timpului. Fotografiez contemplativ, urmându-mi propriul ritm, lăsând lucrurile să se desfășoare în loc să le urmăresc. Fotografia a devenit mai puțin despre producție și mai mult despre reflecție - despre a fi martor la ceea ce este în fața mea fără să mă agăț de el.
Proiectul The Roots of Humanity
The Roots of Humanity se întinde peste un deceniu. Primul capitol a început în Alpi, nu departe de orașul meu natal, unde tradițiile și meșteșugurile dispar în liniște. Îi cunosc pe unii dintre fermieri încă din copilărie - obișnuiam să-i vizitez cu familia mea, cumpărând lapte proaspăt la apus, brânză și mezeluri. În timp, acele vizite s-au transformat în lungi conversații despre viețile lor, munca lor și modul în care lumea din jurul lor se schimba.
Ideea pentru The Roots a apărut dintr-o revelație bruscă, un moment Evrika, așa cum se întâmplă de obicei în cazul meu, potențial declanșat de faptul că am fost martorul perseverenței lor și al dispariției lor treptate în tăcere. M-am întors des, stând zile întregi în diferiți ani, documentându-le ritmul și rezistența. Adevărata muncă nu a fost doar în spatele camerei - a constat în ascultare, învățare și observarea eroziunii lente a ceva profund uman. Începerea proiectului în Alpi a fost simbolică - acolo se află propriile mele rădăcini și acolo unde rădăcinile umanității rămân vizibile sub straturile modernității. Proiectul va continua să crească, evoluând dincolo de acest cadru inițial și implicând un public participativ. Acest lucru poate contribui la misiune.
Ce revelații ai avut despre cultură, tradiții și rădăcini
Tradițiile supraviețuiesc doar atunci când sunt practicate, nu afișate. Cultura există în gesturi zilnice - în repetiție, în transmitere, în a face lucrurile cu grijă. Oamenii pe care i-am întâlnit m-au învățat că simplitatea poartă o demnitate imensă. Păstrarea nu este nostalgie; Este vorba despre participare. Expoziția captivantă, multisenzorială, reflectă acest lucru - îmbinând elemente vizuale, acustice, olfactive și tactile, astfel încât spectatorii să poată simți viața la munte într-un mod alternativ, holistic.
Pentru a păstra aceste rădăcini, trebuie să ne reconectăm cu ele în mod conștient, prețuind cultura și meșteșugul nu ca folclor, ci ca înțelepciune vie. Ceea ce avem nevoie acum este un umanism reînnoit - unul care unește cultura, natura și conștiința într-o nouă renaștere. Cum? Prin acțiuni deliberate, sinergice, care să ridice și să susțină valorile și tradițiile umane, indiferent de provocările cu care ne confruntăm.
De ce ai ales alb-negrul pentru această serie
Alb-negru reprezintă echilibrul și definește modul în care fotografiez exclusiv - merge mult dincolo de o alegere tehnică sau stilistică; este yin-ul și yang-ul fotografiei. Este minimalism aplicat luminii, dezvăluind esența prin reținere. Oglindește principiile Zen transmise de Yoshi Imamura: simplitate, prezență și golul ca formă. Monocromul transformă lumina în emoție și tăcerea în structură. Nu este vorba despre eliminarea culorii; este vorba despre a lăsa sensul să iasă la iveală.
Provocări
Nu a existat niciun pericol fizic în timpul acestui proiect, dar intensitatea emoțională a fost profundă. Familia pe care am fotografiat-o, printre ceilalți subiecți, s-a confruntat cu pierderi semnificative - femeia cea mai în vârstă a fost bolnavă în fază terminală în timpul reportajului, iar în ultima vreme bărbatul s-a îmbolnăvit dramatic. Acele momente au cerut onestitate și grijă. Conexiunea a venit prin timp și sinceritate, nu prin persuasiune. Am împărtășit tăcerea lor, ritmul lor, felul lor de a fi. Fotografia, în acele momente, a fost empatie - o modalitate de a onora ceea ce se întâmpla, cu demnitate.
Cum gestionezi avalanșa zilnică de imagini
Încetinind ritmul. Fotografiez cu precizie, editez deliberat și tratez fiecare imagine ca pe o declarație completă. Nu avalanșa de imagini este problema - golul este. Fotografia ar trebui să creeze sens, nu să adauge la zgomot. Lucrul într-un ritm uman este modul meu de a proteja această integritate.
Cum percepi revoluția AI
AI și robotica ne pot servi dacă sunt utilizate conștient. Nu ar trebui să existe pentru a se scala la nesfârșit sau pentru a satisface ambiții egoiste, ci pentru a conserva și susține culturi care dispar încet sub o amorțeală difuză a conștiinței colective. Utilizate cu înțelepciune, AI și robotica ar putea ajuta la protejarea tradițiilor, la înregistrarea culturii și la menținerea echilibrului cu natura. Ceea ce contează este intenția. Mașinile pot procesa, dar nu pot simți. Sarcina noastră este să menținem vie sensibilitatea umană - să folosim tehnologia nu pentru viteză, ci pentru profunzime și conservare.
Ce sfat i-ai da unui tânăr fotograf care acum își începe cariera
Învață să vezi înainte de a fotografia. Fii curios, călătorește, ascultă și rămâi prezent. Nu urmări vizibilitatea; urmărește înțelegerea. Stilul este un produs — o voce artistică vine natural atunci când intenția se maturizează. Fotografia nu înseamnă a lua; este vorba despre a percepe și a dărui. Lasă-ți instinctul să-ți ghideze privirea.
Ce știi despre fotografia românească
Fotografia românească deține autenticitate și forță tăcută. Admir opera lui Iosif Berman — o figură avangardistă a cărei incisivitate, determinare și adevăr rezonează profund cu mine. Opera sa a îmbinat provocările secolului XX cu realismul poetic care reflectă atât lupta, cât și grația.
Starea fotografiei
Fotografia trece de la consum la reflecție. Pe măsură ce imaginile generate de inteligența artificială ne inundă ecranele, autenticitatea va deveni rară și valoroasă. Viitorul aparține celor care creează opere care mișcă conștiința oamenilor. Tehnologia se va schimba, dar lumina nu. Fotografia va fi întotdeauna despre prezență — despre transcenderea condiției umane și îmbrățișarea darului de a renunța.
