Doru Toma, fondatorul proiectului Oamenii Dreptății, construiește de peste cincisprezece ani comunități și inițiative care dau sens cuvintelor curaj, empatie și implicare. De 15 ani coordonează Leaders for Justice, program de leadership pentru tineri juriști din România, și a creat spectacolul Oamenii Dreptății, un format de storytelling care aduce pe scenă povești reale despre oameni și felul în care aleg să nu tacă.
Pe 15 noiembrie, în Aula Politehnica București, are loc cea de-a șasea ediție a Oamenii Dreptății, o seară în care profesioniști din justiție, jurnaliști, activiști și artiști vor vorbi, prin teatru, muzică și povești personale, despre ce înseamnă dreptatea astăzi, dincolo de legi. Până atunci, vorbim cu Doru Toma despre diferența dintre justiție și dreptate, zgomotul lui 2025 și poveștile de care avem nevoie.
Despre tine, dincolo de titulaturi
Sunt născut la Reșița într-o familie bilingvă româno-germană, venit la studii la București, am un master în geopolitică la Paris și m-am întors pentru că-mi doream să fiu parte din societatea civilă. Sunt căsătorit, am o fată de aproape 5 ani. Am ajuns în peste 40 de țări și iubesc să descopăr oamenii locului, de-aici și de-acolo.
Aici voiam să și ajung. În proiectele în care m-am implicat cu totul, mi-am dat seama că mă motivează să văd că se schimbă ceva în oamenii pentru care fac acele lucruri - că erau trainingurile din Leaders for Justice, spectatorii de la One World Romania sau publicul din cele opt orașe în care am ajuns cu Oamenii Dreptății.
Cum s-a născut proiectul Oamenii Dreptății
Prin toamna lui 2018, într-un eveniment intern al comunității Leaders for Justice, am stat de vorbă între noi și ne-am spus că vrem să arătăm societății că judecătorii, procurorii, avocații, polițiștii sau notarii tineri sunt oameni cu valori și că le pasă de cetățean. Am găsit sprijin la Monica Lăzurean-Gorgan (regizoare și producătoare) și Liana Alexandru (jurnalistă, fostă crainică Digi24), în ianuarie 2019 am filmat timp de două zile, iar în aprilie ieșeam în lume cu filmul de 55 de minute.
De acolo a fost un pas spre scenă, pentru că în sălile de training noi făceam storytelling și găseam povești puternice de viață despre (ne)dreptate. Ne inspira foarte mult tot ce făcea echipa DOR în spectacolele DOR Live, așa că am pilotat ideea, iar adrenalina pe care am simțit-o, sala plină și curajul pe care oamenii l-au simțit, performeri și public deopotrivă, ne-au făcut să continuăm. În 2021 singuri, în 2022 chiar împreună cu redacția DOR.
Credit foto: Altcumva
De ce „Oamenii Dreptății” și nu „Oamenii Justiției”?
De când am căutat un titlu pentru film ne-am dat seama că justiția e un cuvânt rece, distant, chiar aspru. Chiar dacă la acel moment încrederea în justiție era la cote înalte, am simțit că dreptatea e mai incluzivă, despre fiecare dintre noi. Nevoia de dreptate o simțim și pe stradă, la spital, în administrație, în natură, la școală sau la locul de muncă. Vrem să fie dreptate, nu justiție.
Credit foto: Altcumva
Cum recunoaștem dreptate în zgomotul din 2025
Prin 2019, când am început acest proiect, încrederea societății în justiție era la cel mai înalt nivel.
Astăzi însă, 75% dintre români cred că justiția din România nu-și face datoria, 57% cred același lucru despre poliție, iar 90% din populația țării crede și acceptă că în România puterea este distribuită inegal. La nivel de societate asta duce la mai puțină implicare civică și la o acceptare a situației „așa cum este ea”.
Mai mult, în ultimele 15 luni în care politica ne-a ridicat tensiunea, cuvântul dreptate a fost folosit în exces de toți candidații, ca să mobilizeze emoțional electoratul și să legitimeze poziții politice, nu neapărat ca să reflecte o agendă reală de reformă.
Când deschizi televizorul sau scrollezi pe telefon, ai senzația că trăim într-o țară obsedată de justiție, dar doar de suprafața ei. Politicienii o invocă, analiștii o comentează, cetățenii o cer. Se vorbește mult despre dreptate, dar puțin despre ce înseamnă, de fapt, să o faci. Și mai puțin despre cum o simt oamenii în viața lor de zi cu zi.
Credit foto: Altcumva
Temele ediției din acest an
Fiecare line-up îl conturăm din lungi discuții despre ce teme simțim că dor mai tare, din liste întregi de idei, nume, articole, conținut notat pe tot parcursul anului. Pentru acest final de an 2025 am simțit că e nevoie să ne tragem sufletul, să ne auzim bătăile inimii și să atingem ce media mainstream prea puțin discută, cu niște voci mai puțin cunoscute, dar puternice și curajoase.
Cu sprijinul AFCN, în septembrie am adus împreună 15 tineri din domenii diferite într-un program de storytelling pe care sperăm să-l repetăm cât mai curând. Au ieșit de acolo câteva povești de viață pe subiecte la care doar visam: inegalitate socială și sărăcie, activism civic, trăirile unui medic în relația cu pacienții, siguranța femeilor, drumul prin lume al unei studente care și-a regăsit locul tot acasă, dreptul la educație al copiilor cu dizabilități sau drepturile minorităților sexuale. Am adăugat self-care pentru jurnaliștii de investigație, justiție cu etică, cultură și finanțarea ei sau viața migranților economici în România.
Așa am ajuns să conturăm unul dintre cele mai bogate și diverse line-up-uri din câte am avut, poate nu întâmplător la finalul unui an care ne-a scuturat în mai multe rânduri, cu alegeri, presiuni financiare și sociale sau manifestări de ură care au testat răbdarea și încrederea fiecăruia dintre noi.
Ce te face să crezi că storytellingul poate mișca mai mult decât o campanie sau o știre?
Storytelling e un cuvânt din ce în ce mai tăbăcit azi, folosit în atâtea contexte unde de fapt nu se găsește în forma lui care mișcă oamenii. Lucrăm săptămâni, uneori luni de zile cu vorbitorii noștri pentru a ajunge la cea mai puternică formă pentru povestea lor. O poveste bine spusă nu doar că poate vindeca, ci are puterea să îți transmită ce poți face, îți dă curajul și speranța pe care nu le aveai înainte să o asculți.
Vedem multă valoare și inspirație în munca de 13 ani a fostei redacții DOR. Alături de ei am crescut și am învățat cum să construim un spectacol ca o revistă vie. Performerii noștri citesc, dar publicul nu simte că asta e o piedică tocmai pentru că textul este foarte bun, iar fotografiile cu care-l însoțim întregesc tabloul.
Credit foto: Altcumva
Ce vă face să spuneți: „vocea asta trebuie auzită”?
Ne uităm întâi la cei cu care lucrăm în programul Leaders for Justice, avem acum acest nou format OD. Povestitorii, prin care ajutăm tineri profesioniști să-și găsească vocea și să scrie povești puternice pentru contextele în care ajung să vorbească în public, dar și pe scenele noastre. Totodată, ne uităm în jur și alegem din zeci de opțiuni niște oameni pe care-i simțim potriviți ca energie și mesaj cu ce vrem să construim pe scena următorului spectacol.
Evoluția proiectului
În cei șase ani am ajuns în opt orașe, am căutat mereu să construim contexte conexe prin orașele din țară (mai ales întâlniri pentru elevi și studenți cu oameni de pe scenă), urmează să mergem și prin licee să ținem ateliere despre dreptate cu vorbitorii noștri de pe scene și sperăm să avem resursele să facem cel puțin două-trei programe de storytelling pentru voci promițătoare din toate domeniile.
Dreptatea pentru tine, azi, în România lui 2025
Dreptatea pentru mine înseamnă demnitate umană și respect pentru drepturile fiecărui membru al societății: echitabil, imparțial, corect. Totodată, înseamnă să căutăm să reparăm nedreptatea din jur, oricât de mică ar părea. România de azi e fragmentată și fiecare bulă sau parte a societății e în căutarea propriei dreptăți. Avem valori care ne unesc și valori care ne separă. Ne-am simțit uniți când Naționala a câștigat primul meci la EURO (iunie 2024) și n-am putut să ne privim în ochi când am avut alegeri prezidențiale. Cred că avem de construit pentru a reclădi punți între generații și curente din societate și asta putem face doar când ne vom asculta cu atenție, vom fi mai empatici și răbdători, vom vedea dincolo de aparențe, preconcepții și stereotipuri.
După atâția ani de povești despre dreptate: mai optimist sau mai realist?
Voi fi mereu un optimist pentru că pornesc mereu de la a oferi oamenilor încrederea. Așa am creat prietenii, așa am construit grupuri și proiecte, și așa cred că putem fi mai aproape unii de alții. Cultura noastră presupune să ne fie câștigată încrederea, eu cred că avem de făcut opusul.
Conținutul de pe scenele noastre e valabil și azi, indiferent de momentul în care a fost spus. Cred că tot ce e acolo ne poate aduce mai aproape de o societate mai dreaptă.
