Ethics of Joy este un colectiv artistic format dintr-un cuplu complementar: Cristina Bodnărescu și George Urse. Cei doi au petrecut ultimii cinci ani într-un parteneriat artistic care îmbină arta interactivă, new media, design-ul de sunet în experiențe interactive, imersive și VR, invitând publicul să simtă, să se joace și să își imagineze lumea altfel.
Pe 10 noiembrie, Cristina Bodnărescu va modera un Artist Talk cu Saint Machine și Sergiu Negulici, în cadrul noii iterări a instalației „Gaze of No Return”, parte din proiectul Grădina Deliciilor Sintetice. Instalația va putea fi vizitată între orele 14:00 – 19:00, iar Artist Talk-ul va avea loc între 19:00 – 20:00, în spațiul CINETic al UNATC București. Intrarea pentru public este liberă, pe baza înscrierii în formularul de aici.
Cu ocazia participării la expoziția Grădina Deliciilor Sintetice, Cristina & George ne-au povestit despre filosofia din spatele artei lor, despre optimism într-o lume îngrijorătoare și despre dialogul artistic fertil și neîntrerupt dintre secole.
Un nume, un manifest
Etica bucuriei este o bună reamintire a faptului că prin bucurie, adică printr-o etică afirmativă, putem crește potențialul creativ al întâlnirilor dintre diverse forme de viață, și astfel să creștem și noi. Ea ne invită să fim prezenți, deschiși și conștienți, să cultivăm relațiile de cooperare și de înțelegere care ne sporesc acea putere de a exista.
Pentru noi este și un îndemn de a construi contexte de participare cu sens, de a crea cu și pentru oameni, cu și pentru mediul din care facem parte. În același timp este și o formă de poziționare politică blândă, fiindcă alegem să lucrăm cu ceea ce ne unește, nu cu ceea ce ne separă.
De aceea, proiectele noastre izvorăsc din dorința de a fi optimiști în relație cu lumea și cu viitorul, și da, pot fi o formă de rezistență, prin alegerea de a rămâne deschiși, curioși și empatici într-o lume care ne împinge tot mai mult spre cinism și detașare.
Credit foto: Lorena Dumitrașcu / Light Stories
O viziune etică și pozitivă a postumanismului
În imaginarul cyberpunk accentul este pus pe control, supraveghere, alienarea corpului și fragmentarea identității. Aici, fuziunea dintre om și tehnologie este adesea privită ca un fapt necesar pentru obținerea profitului economic: oamenii devin corpuri instrumentalizate, poate chiar hibride (vezi Blade Runner), deconectate de mediul lor și folosite ca simple resurse pentru putere economică. În sens tehnologic, omul din universul cyberpunk este postuman, dar nu postumanist în sensul etic: fuziunea dintre om și tehnologie nu aduce împlinire, ci mai degrabă alienare.
În schimb, noi pornim de la postumanismul critic, conturat de teoreticieni precum Rosi Braidotti și Francesca Ferrando, și îl vedem ca pe o oportunitate de a gândi viața afirmativ și empatic și de a vedea relațiile dintre om, tehnologie și mediu ca fiind interconectate. În loc să ne concentrăm pe alienare și pierderea controlului în fața tehnologiei și marilor puteri economice, ne uităm la interdependență, co-creație și fluidizarea identităților. Practic, încercăm să regăsim sensul de a fi printr-o situare afirmativă, acceptând că lucrurile sunt așa cum sunt, fără nevoia imediată de a le corecta, ci de a învăța să existăm împreună cu ele.
Un exemplu bun este conceptul de becoming-with al Donnei Haraway, care ne amintește că ființele umane și non-umane se definesc reciproc în relație, iar identitatea nu este fixă, ci mereu în transformare. Tehnologia deci, nu trebuie să domine omul, și nici omul să domine tehnologia. În schimb, ele pot coexista, se pot transforma reciproc, pot amplifica potențialul de a acționa responsabil și de a îmbogăți experiența de a fi o parte integrată într-un sistem mai complex.
Credit foto: Lorena Dumitrașcu / Light Stories
Grădina Deliciilor Sintetice: De la viziune morală la hibridizare virtuală
Lucrarea lui Bosch (Grădina Deliciilor Pământești) poate fi citită și în afara unei chei morale. Pe noi ne-a frapat mai degrabă viziunea artistică și imaginativă asupra hibrizilor din panoul central. Ce fascinează este această membrană nouă, o membrană comună între uman, vegetal și animal, redată în texturi ce se întrepătrund în forme care sfidează granița corpului fixat de Renaștere. Acești hibrizi conțin multiple posibilități care te provoacă să îți ajustezi nivelul de empatie față de non-uman, să accepți fluiditatea identitară.
În grădina noastră postnaturală (ne referim atât la conceptul expoziției, cât și la lucrarea noastră Grădina deliciilor sintetice VR), am imaginat această membrană extinsă: un strat de plastic ingerat de natură, nu pentru a fi dizolvat și restituit unei „naturi pure”, ci pentru a fi inclus în dezvoltare, absorbit în ritmul creșterii, devenind parte a hibridului viu. Membrana devine astfel simbolul coexistenței și al devenirii; nu e percepută ca o barieră, ci ca un loc de întâlnire între artificial și organic, între tehnologie și viață biologică. În această lume imaginată, pielea nu mai separă, ci unește, iar limitele dintre om, vegetal și animal se transformă într-un spațiu de posibilitate și experimentare.
Grădina deliciilor sintetice devine un laborator al sensibilității hibride: hibridul nu mai e semn de alienare sau păcat, cum simboliza la Bosch, ci mărturia unui potențial afirmativ, într-o lume în care interdependența și transformarea reciprocă constituie un modus vivendi.
Credit foto: Lorena Dumitrașcu / Light Stories
Între limbaj și practică
Limbajul, fie că vorbim despre terminologie, fie despre expresie artistică, este viu: uneori performativ, alteori ludic, dar mereu în transformare. Limbajul reflectă multiplele moduri prin care privim lumea și cadrele teoretice prin lentila cărora alegem să ne situăm practica artistică.
E firesc ca într-un context interdisciplinar termenii să devină uneori hibrizi sau aparent „criptici”. Dar tocmai această instabilitate este productivă: lasă loc experimentului, dialogului și interpretării. În fond, dacă „mediul este mesajul”, cum spunea McLuhan, atunci și limbajul care descrie aceste practici trebuie să fie permeabil, capabil să se transforme odată cu mediul din care se naște.
Credit foto: Lorena Dumitrașcu / Light Stories
Dincolo de tehnofobie
În ceea ce privește educația, experiențele la intersecția dintre artă, știință și tehnologie devin un mediu de învățare valoros, mai ales pentru noile generații, atunci când sunt concepute cu responsabilitate și atenție. De exemplu, aplicațiile și instalațiile interactive artistice cu latură educativă create de noi (Hidrosfera în mișcare, Recycle Land, Capsula de Bine VR), facilitează explorarea și învățarea despre mediu sau despre sine într-un mod intuitiv și visceral, implicând și stimulând participarea activă și simțurile participanților, intermediate de senzori.
Credit foto: Lorena Dumitrașcu / Light Stories
Cât despre reticența publicului (mai degrabă matur) față de noile tehnologii, lucrăm constant cu ea, mai ales în cazul mediilor mai puțin accesibile, cum sunt realitatea virtuală sau utilizarea senzorilor EEG, acele medii care impun vulnerabilizarea participantului. Frica de necunoscut și scepticismul dispar însă prin experimentarea directă. Am lucrat cu multe comunități din urbanul mic și mediul rural și ne-am întâlnit adesea cu rușinea de a interacționa sau cu frica de a încerca ceva nou. Aceste emoții se ascundeau, totuși, în spatele curiozității, iar odată ce participanții au lăsat teama la o parte și au experimentat lucrările noastre, au fost atinși de cele trăite și recunoscători că au avut curajul de a explora.
Încercăm mereu să abordăm această tensiune prin deschidere și joc: explicăm ce face tehnologia, cum funcționează interfața și, mai ales, că scopul ei nu este să judece (decât dacă ne-am propus acest lucru), ci să creeze un spațiu de explorare, experiment, dialog și co-creație. Medierea culturală este foarte importantă în acest proces. O discuție deschisă și ghidajul adaptat ajută întotdeauna la depășirea acestor bariere și la creșterea interesului publicului pentru arte și noile tehnologii.
