De la concept global la impact local: Solve for Tomorrow și lecția unei competiții care chiar funcționează
Cum transformi o competiție educațională într-o conversație națională despre ideile și soluțiile generației tinere? Prin strategia și implementarea semnate de The Public Advisors, Solve for Tomorrow a depășit zona de concurs școlar și a devenit o platformă de dialog despre inovație, educație și viitor, aducând în prim-plan proiectele și vocile liceenilor din România.
CONTEXT
Solve for Tomorrow este competiția educațională prin care Samsung aduce tehnologia mai aproape de tineri și o transformă într-un instrument pentru progres. Lansat la nivel global în urmă cu 15 ani și desfășurat în 68 de țări, programul a inspirat peste 2,9 milioane de elevi să își descopere potențialul și să își transforme ideile în soluții cu impact real. În România, Solve for Tomorrow a devenit în cinci ani o platformă educațională recunoscută, prin care mai bine de 4.300 de liceeni au avut șansa să își dezvolte competențele STEM și să fie ascultați atunci când au venit cu propuneri pentru o societate mai bună.
NEVOIA
Generația Z nu se mai mulțumește cu teorie. Tinerii vor să vadă cum ideile lor prind viață și cum pot lăsa o amprentă în societate. Pentru Samsung România, ediția 2025–2026 a însemnat șansa de a răspunde acestei nevoi: de a le oferi liceenilor nu doar o competiție, ci un spațiu de învățare, de experiment și de validare. În plus, era nevoie de o ediție care să fie mai relevantă ca oricând, aducând în discuție teme actuale precum inteligența artificială, fenomenul deepfake și rolul sportului ca factor de schimbare socială.
BRIEFUL
Obiectivul campaniei a fost clar: să marcheze lansarea unei noi ediții, să încurajeze înscrierile și să consolideze poziția Solve for Tomorrow în flagship-ul CSR educațional al Samsung în România. Totodată, mesajul campaniei „AI ideile. AI tehnologia. Fă-le să conteze” trebuia redat într-un mod care să rezoneze autentic cu liceenii.
PROVOCAREA
Cum poți să vorbești despre AI, tehnologie și progres fără să sune rece sau complicat? Provocarea a fost să găsim echilibrul între rigoarea educațională, cu toate regulile și structura ei, și partea inspirațională, care îi face pe tineri să simtă că programul este despre ei, despre curajul și creativitatea lor.
STRATEGIA
“Pentru a răspunde acestei provocări, strategia a fost construită pe trei piloni principali.
Primul a vizat adaptarea conceptului global la realitatea locală, prin dezvoltarea unor materiale vizuale și mesaje concepute special pentru competiția din România. Al doilea pilon a fost reprezentat de o campanie integrată de comunicare, care a combinat canalele proprii Samsung: website, Members, newslettere trimise prin CRM cu targhetare specifică și comunicare internă, cu o rețea extinsă de parteneriate strategice. Comunicarea internă a avut un rol dublu: creșterea nivelului de awareness al programului în rândul angajaților și stimularea implicării acestora ca mentori voluntari în competiție, în cadrul inițiativei de talent donation”, explică Ioana Mârzac-Sigarteu, Communication & CC Manager Samsung Electronics România.
“Ne-am bazat pe o structură solidă de parteneri educaționali, care au oferit credibilitate, acces la comunități relevante și expertiză în derularea programului. Ministerul Educației și Cercetării a asigurat recunoașterea oficială și alinierea competiției la prioritățile educaționale naționale. Junior Achievement România, partenerul principal de implementare, a coordonat desfășurarea programului educațional și a atelierelor de mentorat, menținând o comunicare constantă cu profesorii implicați”, a completat Sorina Severin, project manager The Public Advisors.
Prin workshopurile de design thinking, Junior Achievement a facilitat schimbul de idei și bune practici între elevi și cadrele didactice, sprijinindu-i să-și ghideze echipele în procesul de transformare a ideilor în soluții reale Academia de Studii Economice din București, prin Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică, a contribuit la competiție prin expertiza oferită în juriu și prin sprijinul acordat parcursului educațional al elevilor interesați de o carieră în domenii STEM, încurajându-i să-și dezvolte gândirea analitică și spiritul inovator. Asociația Școlilor Particulare a facilitat extinderea competiției către rețeaua de licee private, iar Consiliul Național al Elevilor a avut un rol esențial în mobilizarea tinerilor și promovarea participării active. RoboHub, partener educațional, a completat ecosistemul prin promovarea educației STEM.
Zona de inovație și antreprenoriat a fost susținută de parteneri complementari. Google România a contribuit prin expertiză în noile tehnologii și prin susținerea workshopurilor dedicate AI-ului și fenomenului deepfake. 5 to Go, cel mai mare lanț de cafenele din Europa de Est și o comunitate de peste 315 antreprenori, a adus componenta de antreprenoriat și energie urbană, conectând campania cu spațiile frecventate de liceeni, în timp ce Impact Hub a conectat competiția cu ecosistemul de startup-uri, facilitând expunerea proiectelor către potențiali business angels.
Vizibilitatea campaniei a fost amplificată prin partenerii media, care au asigurat o acoperire constantă și coerentă în presa de educație, tehnologie și CSR, consolidând poziționarea Solve for Tomorrow ca platformă de referință în zona educațională și de inovație socială.
Cel de-al treilea pilon a pus accent pe experiența educațională și personală a participanților, prin ateliere practice dedicate finaliștilor, de la design thinking și antreprenoriat, până la utilizarea responsabilă a AI și explorarea sportului ca factor de reziliență și dezvoltare personală. Noua temă introdusă în ediția 2025–2026, „Schimbare socială prin sport și tehnologie”, a evidențiat modul în care performanța, disciplina și colaborarea din sport pot deveni surse de progres social.
“În această direcție, ne-am bazat pe experiența Iuliei Niculae Cuciurean, Head of Marketing la Federația Română de Fotbal, profesionist cu o experiență de peste 15 ani în comunicare și coordonarea unor campanii naționale care promovează sportul ca instrument de educație și incluziune. Expertiza ei în proiecte dedicate tinerilor și colaborarea strânsă cu mediul educațional au contribuit la conturarea acestei noi direcții, care le arată elevilor cum tehnologia și sportul pot lucra împreună pentru a genera schimbare socială reală”, a explicat Sorina Severin.
“În zona de experiență umană a programului, ediția 2025–2026 a introdus și un element în premieră dedicat profesorilor coordonatori: o tombolă specială, gândită ca un gest de recunoaștere a perseverenței, rezilienței și devotamentului cu care aceștia își însoțesc elevii pe parcursul competiției. Rolul profesorului în Solve for Tomorrow nu este doar administrative, este un rol emoțional, pedagogic și motivațional. Prin această tombolă, Samsung a vrut să transmită explicit aprecierea pentru profesorii care investesc timp, energie și răbdare, și care reușesc, an de an, să construiască încredere și curaj în echipele lor”, a adăugat Dana Hogea, Marketing Corporate Communications Specialist Samsung România.
SOLUȚIA
Pe 25 septembrie 2025 a avut loc lansarea oficială, marcată de o campanie care a adus împreună presă, profesori, parteneri, membrii ai juriului și alumni ai programului. Mesajele au fost amplificate prin interviuri, conținut video și colaborări cu influenceri, iar comunitatea Samsung a fost activată prin Members, newslettere și campanii interne. Punctul culminant va fi gala finală din martie 2026, unde cele 25 de echipe finaliste își vor prezenta proiectele, într-un cadru care premiază nu doar inovația, ci și perseverența și spiritul de echipă.
EFECTELE / IMPACTUL
Solve for Tomorrow a reușit să devină mai mult decât o competiție. A devenit un loc unde elevii își văd ideile ascultate și luate în serios, unde profesorii primesc recunoaștere pentru rolul lor de mentori și unde comunitățile descoperă că schimbarea poate începe chiar de la un liceu dintr-un oraș mic. Peste 4.300 de elevi s-au implicat deja până acum, iar ediția 2025–2026 promite cea mai mare vizibilitate și cele mai consistente premii din istoria programului în România și o experiență educațională completă.
REZULTATE ETAPA DE ÎNSCRIERI
Comunicatul de lansare a generat 49 de articole, marcând o creștere de 123% față de ediția precedentă. Un obiectiv central al etapei a fost mobilizarea rapidă a profesorilor coordonatori și a elevilor pentru înscrierea proiectelor în competiție. Mecanismul de raffle dedicat profesorilor, comunicat încă din prima lună, a contribuit direct la accelerarea ritmului de înscriere.
- În primele patru săptămâni de la lansare s-au înscris 120 de proiecte, ceea ce reprezintă o creștere de +215,8% față de aceeași perioadă a anului trecut.
- La finalul perioadei de înscrieri, ediția 2025–2026 a înregistrat 419 proiecte înscrise în competiție.
- Media proiectelor per temă a crescut cu +21,2%, în condițiile în care numărul temelor competiției a fost redus de la patru la trei.
Distribuția proiectelor confirmă diversitatea intereselor tinerilor participanți:
- 189 de proiecte dedicate educației și diversității prin tehnologie;
- 152 de proiecte axate pe protecția mediului;
- 78 de inițiative care explorează schimbarea socială prin sport și tehnologie.
Vizibilitatea constantă în media și comunicarea digitală coerentă au susținut interesul publicului și au consolidat poziționarea Solve for Tomorrow ca platformă de referință pentru educație, inovație și impact social.
ECHIPELE IMPLICATE
Team Samsung:
Ioana Mârzac-Sigarteu, Communication & CC Manager Samsung Electronics România.
Dana Hogea, Marketing Corporate Communications Specialist @ Samsung | Nonprofit Organizations
Team The Public Advisors:
Raluca Mihălăchioiu, partener si fondator The Public Advisors
Simona Dan, partener si fondator The Public Advisors
Adelina Ionascu, Junior partner The Public Advisors
Sorina Severin, Specialist Relatii Publice The Public Advisors
Denisa Dobrota, Specialist Relatii Publice The Public Advisors
Team Junior Achievement
Ionut Mihalache, Project Manager
Loredana Poenaru, Programs Director Junior Achievement România

























