Povești de cartier este numele primei benzi desenate de la noi care are în prim plan rap-ul românesc de la începuturi până în prezent. Primul număr include trei povești, fiecare centrată pe câte un protagonist: Dacian, fost membru al trupei Getto Daci, Brugner, membru al trupei Delikt și Macanache.
În jurul revistei s-a strâns, treptat, o comunitate, povestește realizatorul ei, ilustratorul și muzicianul Adrian Cârciova.
"Campania de Kickstarter a arătat că oamenii susțin proiectul, atât online, cât și la evenimentul live de strângere de fonduri. A fost important pentru noi să creăm un spațiu de întâlnire și conexiune, nu doar o susținere din spatele ecranelor", spune Adrian.
Lansarea oficială are loc pe 15 martie, în Expirat, și vor urca pe scenă protagoniștii din primul număr, precum și Adrian. Pentru iubitorii de cartier, povestea începe mai jos și se continuă în paginile revistei.
O bandă desenată despre rapul românesc
Să public o bandă desenată este un vis din copilărie. Desenez de la grădiniță, iar în liceu am realizat revista școlii sub forma unei benzi desenate în care profesorii și elevii erau caricaturizați.
De curând, un prieten pasionat de istoria rap-ului românesc și-a deschis un studio. I-am făcut cadou o pânză cu 16 rapperi români emblematici. Ulterior, am început să public portretele lor pe social media și am realizat și un mockup de copertă de comics.
Reacția publicului a fost foarte bună. Interesul și entuziasmul oamenilor ne-au confirmat că există dorința pentru un astfel de proiect. Iar acum, vorbim deja despre lansarea primului număr.
Procesul de lucru
Baboon Studio împlinește aproape cinci ani și reprezintă spațiul creativ în care eu și soția mea dezvoltăm proiecte artistice originale. Ne implicăm în inițiative provocatoare, care au potențialul de a inspira și de a aduce ceva autentic în peisajul cultural.
„Povești de Cartier” este unul dintre cele mai ample proiecte realizate până acum. Producția primului număr a durat nouă luni și s-a desfășurat în paralel cu participarea mea la Vocea României, ceea ce a extins calendarul inițial.
Etapa de documentare a avut un rol esențial. Am discutat direct cu persoane implicate în scena rap-ului românesc, am adunat mărturii, fotografii de arhivă și perspective personale despre anii de început ai culturii hip-hop la noi. Am mers inclusiv la Tecuci pentru a sta de vorbă cu Dacian, fost membru al trupei Getto Daci, pentru a înțelege cât mai bine contextul și energia acelei perioade.
În jurul revistei s-a strâns, treptat, o comunitate. Campania de Kickstarter a arătat că oamenii susțin proiectul, atât online, cât și la evenimentul live de strângere de fonduri. A fost important pentru noi să creăm un spațiu de întâlnire și conexiune, nu doar o susținere din spatele ecranelor.
Cât a durat realizarea primului număr
Având în vedere că am gestionat aproape integral documentarea, strângerea de fonduri și realizarea efectivă a revistei, cele nouă luni pot fi considerate un interval rezonabil. Cu o echipă formată dintr-un producător, încă doi ilustratori, și cu un buget adecvat, producția ar fi putut fi redusă la aproximativ una–trei luni.
Momentan, numărul pilot pe care l-am finalizat este mai degrabă un experiment, menit să testeze dacă există cerere reală și oameni interesați să susțină și să investească în numerele viitoare.
Primele povești
Primul număr include trei povești, fiecare centrată pe câte un protagonist: Dacian, fost membru al trupei Getto Daci din Tecuci (activă în perioada ’94 -’99), Brugner, membru al trupei Delikt (’94 –’99) și realizator al emisiunii hip-hop Urban Groove, precum și Macanache, un nume care nu mai are nevoie de prezentare.
Veți descoperi perspective diferite și energii distincte, relatate direct de cei care au trăit acele momente. Sunt multe referințe la anii ’90, detalii mai puțin cunoscute despre protagoniști și un context autentic de cultură hip-hop - pe scurt, o incursiune vizuală în istoria rap-ului românesc.
Misiunea proiectului
Scopul proiectului este să construim ceva ambițios, aproape imposibil la prima vedere: o arhivă vizuală a rap-ului românesc.
În același timp, îmi doresc să conectez o comunitate care, de-a lungul timpului, a funcționat mai degrabă pe grupuri separate. Cultura hip-hop a avut mereu „bisericuțele” ei, dar proiectul acesta încearcă să creeze un spațiu comun.
Un alt obiectiv este să arăt cât de dificil era să faci muzică în anii ’90 - fără infrastructură, fără industrie, fără resurse reale - și cât de mult a evoluat scena între timp. E important ca generațiile noi să înțeleagă acest parcurs și să acorde respectul cuvenit celor care au pus bazele.
Reacții
Fanii hip-hop au fost foarte receptivi. În momentul în care am lansat campania de strângere de fonduri, au donat și au susținut proiectul, semn că există interes real pentru această inițiativă.
Cu artiștii a fost mai complicat. Unii au fost sceptici sau reticenți, alții nu se mai simt conectați la fenomen ori nu mai sunt activi în zona rap-ului și muzica pe care o făceau în perioada respectivă nu îi mai reprezintă astăzi. Din acest punct de vedere, am avut noroc că cei trei protagoniști aleși au fost deschiși și implicați.
Cel mai dificil și frustrant aspect a fost obținerea acordurilor și aprobărilor de la toți cei implicați. Procesul administrativ a consumat mult timp și energie.
Inspirație
De la început am decis ca revista să aibă senzația unui obiect deja trecut prin timp, să pară „veche” încă din momentul în care o ții pentru prima oară în mână. Mi-am dorit să aibă patina anilor încă din tipar.
Pentru asta am folosit brush-uri și texturi specifice comics-urilor retro, iar tiparul va fi realizat pe hârtie de carte, potrivită pentru acest efect. Inspirația directă vine din benzile desenate americane ale anilor ’60–’’90, atât ca estetică, cât și ca atmosferă.
Cum se prefigurează primele numere
În primul număr am prezentat doar începuturile celor trei protagoniști, perioada lor de formare. Momentele prin care Dacian, Brugner și Macanache au ajuns cunoscuți publicului larg nu sunt încă dezvoltate. Ele urmează să fie aprofundate în numerele viitoare. Din acest motiv, poveștile au finaluri deschise.
Sunt încă multe povești valoroase care merită spuse. Pentru numărul doi am început deja discuții cu Norzeatic, aka Vexxatu Vexx, colegul lui Brugner din Delikt și unul dintre cei mai respectați liriciști din rap-ul românesc. De asemenea, am luat legătura cu DJ Sleek, aka Tata Urs, unul dintre pionierii care au adus rap-ul în România, realizator al primei emisiuni de radio dedicate genului și organizator al primului concert mare de hip-hop de la noi.
Publicul
Ne adresăm atât iubitorilor de cultură urbană și hip-hop, cât și artiștilor și pasionaților de benzi desenate. Ne dorim ca revista să ajungă la cât mai mulți tineri, pentru că sunt convins că ar rezona cu ea și ar avea lucruri importante de descoperit în paginile ei.
Revista va fi disponibilă la lansarea cu concert de duminică, 15 martie, în Expirat, unde vor urca pe scenă protagoniștii și autorul. Ulterior, va putea fi comandată online pe fosecartoons.com și hipshop.ro, iar fizic va fi disponibilă în magazine precum Bazar de Muzică și Red Goblin (cel mai mare magazin de benzi desenate din București).
Alte zone muzicale de explorat
Limita este doar imaginația în lumea benzilor desenate. Este o formă de artă extrem de flexibilă, care poate aborda orice tip de subiect sau personaj.
Mi-ar plăcea să am ocazia să documentez istoria cât mai multor genuri muzicale și felul în care au evoluat ele în România. Dacă proiectul merge bine, pasul următor firesc ar fi dezvoltarea unei animații inspirate din universul revistei.
Banda desenată din România
Sincer, nu sunt foarte conectat la zona actuală a benzilor desenate. Am avut o pauză lungă în care nu am mai lucrat comics-uri. Totuși, am un prieten foarte implicat în acest domeniu, Octav Ungureanu, cunoscut ca Smoking Cool Cat, organizatorul București Comics Fest și unul dintre cei mai activi promotori ai benzii desenate din România.
De la el am aflat că, în piață, supereroii încă domină și că este dificil să ai succes fără acest tip de personaje. Așa că, într-un fel, am făcut și eu o bandă desenată cu eroi ai străzii.
Influența tehnologiei
Încerc să nu mă lupt cu tehnologia. Încă din facultate am decis că voi lucra și digital. M-a atras lumea asta și faptul că monitorul este mai luminos decât o foaie A4, ceea ce mă ajută inclusiv din cauza problemelor de vedere apărute după ce, în copilărie, desenam foarte multe miniaturi.
Acum lucrez pe un Wacom Cintiq, un monitor pe care desenez direct cu creionul digital, și mă simt confortabil în mediul acesta. Mi-ar plăcea să mă împac și cu Inteligența Artificială. Până la urmă, și oamenii pot fi uneori superficiali sau mecanici. E o parte a realității cu care trebuie să învățăm să conviețuim.
Vestea bună este că vor exista mereu opțiuni. Arta și tehnologia nu se exclud. Pot funcționa împreună, dacă le folosim conștient.
