[De urmărit] Carla Boboc: Ideea de comunitate a devenit un lucru la care mă gândesc zilnic, nevoia de a fi văzut și ascultat, nu doar când apari lângă alții sau când vorbești, ci doar când exiști - pentru că toți existăm împreună

Carla Boboc face parte din Gen Z. Știți voi, cei despre care spunem adesea că nu mai citesc, nu mai vor să muncească, nu mai au repere. Dar dacă tot mergem pe linia periculoasă a generalizărilor, ei sunt și cei care vor să transforme modul cum privim lumea, să redefinească niște cutume sociale, să schimbe standardele pentru femei, bărbați și ce înseamnă o relație cu oameni fericiți în ea.

În anul al doilea de facultate, Carla a aflat că există o lume culturală, a început să meargă la cenacluri, seri de poezii, evenimente de cultură. Și, cum un lucru duce înspre altul și toate se leagă în final, a analizat motivele pentru care oamenii caută acest gen de întâlniri, iar asta a condus-o către ideea de a crea ea însăși un astfel de spațiu. Clubul ei de carte a apărut firesc și a fost urmat de o comunitate de dating IRL.

„Toți existăm împreună. Cartea e doar un pretext pentru a fi în proximitatea celuilalt. Cred că poți face parte dintr-o comunitate doar când vrei să fii acolo, să iei parte activ la ce înseamnă să vorbești despre ceva, to show up”, spune Carla.

Carla Boboc crește de doi ani Bedside – un club de carte și discuții despre cărți la cafea, și organizează Date Me Maybe – pentru cei care vor să se cunoască în persoană, nu pe aplicațiile de dating. Vorbim cu Carla despre mai multe în cele ce urmează, despre comunități și ce caută oamenii care intră în ele, despre Gen Z și despre câtă autenticitate există în mediul digital.

Despre tine

Pe lângă orice fac zi de zi, sunt nostalgică. Multe dintre lucrurile pe care le fac vin dintr-un loc nostalgic pe care-l revizitez cu discuții. Nevoia de a vorbi, de a asculta, de a crea locuri confortabile și safe, fie online sau offline, sunt lucruri la care mă gândesc zilnic. Asta cred că spune mai multe despre mine decât că lucrez în comunicare, că am un club de carte sau că am terminat Limbi Străine.

Firul roșu care leagă preocupările tale actuale

Am observat abia lunile trecute un fir roșu. Mi-am propus dintotdeauna ca orice lucru pe care-l fac, cu orice miză (că e job sau personal) să reflecte lucrurile în care cred și pe care le consider importante. Ținând cu dinții de asta, toate proiectele mele sunt despre comunitate - fie că vorbim despre comunitate și cultură, comunitate și dating sau orice altceva.

Cum a început relația ta cu cărțile și cu spațiile de conversație culturală

Mai multe despre lumea culturală am aflat abia în anul 2 de facultate. Studiam literatură engleză și franceză și nu ajunsesem la literatură contemporană de niciun fel, dar ea trebuia să existe. Am dat încet de evenimente culturale, cenacluri, seri de poezie și de atunci am tot încercat să văd cum mă simt ca invitat sau ca simplu participant. Am făcut, fără să-mi dau seama atunci, o pseudo-analiză antropologică a motivelor pentru care mergem în astfel de locuri și a devenit, la un moment dat, inevitabil ca la un moment dat să simt nevoia să creez și eu un astfel de spațiu.

Alegerea proiectelor

Mă bucur că am șansa să le aleg acum, e un privilegiu pe care mulți oameni care lucrează în cultură nu-l au. Cel mai important pentru mine e să cred în ideea proiectului, în scopul lui. Pe parcursul anilor, mi-am dat seama că multe proiecte există dintr-o dorință de schimbare, de a face ceva, dar ea nu e mereu exprimată clar și cred că și de aici se pierde direcția. Îmi place enorm să mă implic în proiecte unde, chiar dacă nu ne propunem să schimbăm lumea, știm ce vrem să facem - oricât de mic e scopul.

Tensiunea dintre autenticitate și vizibilitate online

Se tot vorbește despre autenticitatea pe net și, deși e onorabil să pretindem că ne afișăm așa cum suntem în viața reală, cred că e imposibil întru totul. Nici măcar o fotografie nu reflectă realitatea.

Ce-mi propun eu, mai mult decât orice altceva, e să nu ascund lucrurile pe care nu le știu sau ce nu merge fix cum vreau, dar nu cred că există vreo variantă ca cineva să fie exact așa cum se afișează - mai ales când ziua de mâine e asigurată de câți oameni se uită la tine.

Cât despre tensiune, nu, n-am simțit. Comunitatea mea cred că a rezonat cu conținutul meu tocmai pentru că am vorbit, cât am putut eu de sincer, despre greutățile mele (anul meu de pauză, pe care l-am luat în urma unor experiențe nefericite, de exemplu, este postat integral pe Youtube), dar nu mă aștept și nici nu-mi doresc ca cineva să creadă că-mi cunoaște defectele sau greșelile doar pentru că a văzut cum arată camera mea sau cum mă machiez într-un vlog.

Cred că ce postez vorbește despre experiențele mele, ce mă interesează, care sunt valorile mele, dar există atâtea nuanțe încât n-aș putea și nici n-aș vrea să expun tot ce sunt pe net.

Importanța construirii unei imagini în mediul online pentru un creator digital

Cred că la fel de importantă ca în viața de zi cu zi. Un creator de conținut, zic eu, pentru că abia îmi dau și eu seama ce și cum funcționează, doar are ocazia să-și ocupe mintea mai mult cu asta. Ce credem, cu ce ne ocupăm timpul, chiar și cu ce alegem să ne îmbrăcăm poate să spună ceva despre noi și alegerile noastre și în viața reală.

Ce te atrage la ideea de comunitate

Am crescut, probabil ca mulți alții, cu ideea că trebuie să fiu diferită, că puterea mea, ce mă face să fiu eu este ce mă separă de ceilalți și, deși încă mi se pare important să vedem ce ne face diferiți, poate fi nesănătos să te concentrezi doar pe ele. Pentru mine, cel puțin, a fost. Momentul în care am început să vorbesc cu oamenii din jurul meu, mi-am dat seama că majoritatea lucrurilor care credeam că mă fac să fiu eu erau și ale lor.

Asta am descoperit că este comunitatea - longing for connection. Ideea de comunitate a devenit un lucru la care mă gândesc zilnic, nevoia de a fi văzut și ascultat, nu doar când apari lângă alții sau când vorbești, ci doar când exiști - pentru că toți existăm împreună. Cartea e doar un pretext pentru a fi în proximitatea celuilalt. Decizia de a citi o carte împreună, de a discuta niște idei cu care suntem sau nu de acord, vine din asumarea unei nevoi pe care o avem toți. Cred că poți face parte dintr-o comunitate doar când vrei să fii acolo, să iei parte activ la ce înseamnă să vorbești despre ceva, to show up.

Când ai simțit pentru prima dată că ceea ce faci are ecou în ceilalți

Încă mă confrunt cu asta. La nivelul relațiilor personale, simt că ce spun sau că ce cred e valoros pentru oamenii din jurul meu, dar încă mă surprinde când un străin (we are all strangers after all, right?) îmi spune că o carte pe care am recomandat-o a devenit cartea lor preferată sau că i-a ajutat să treacă printr-un moment greu. E mai ușor când una dintre cărțile despre care discutăm la clubul de carte are o idee care ne șochează pe toți și plecăm după două ore simțindu-ne ca niște oameni noi, pentru că nu simt că doar eu contribui la transformarea cuiva.

Cred că simt că ajut real cu ceva când văd pe fața oamenilor cu care vorbesc că a apărut sămânța unei idei, că s-a schimbat ceva sau că-și pun mai multe întrebări.

Bedside Book Club și Date Me Maybe

Clubul de carte a pornit dintr-o nevoie pe care am simțit-o acut după ce am terminat facultatea, când îmi lipseau seminarele de literatură unde vorbeam săptămânal despre ce citeam. Am avut norocul să am profesori care au creat un mediu safe și confortabil unde să putem spune ce gândim, cum gândim, fără vreo pedeapsă dacă nu reușeam să terminăm cartea. La Bedside sunt și profesorul (așa cum i-am simțit eu pe ai mei), dar și studentul - simt aceeași nevoie ca orice alt om care vine la clubul de carte de a vorbi despre ce am citit, despre ce mi se pare important și ce poate n-am înțeles. Pe parcursul ultimilor 2 ani de când ne întâlnim lunar (din octombrie, chiar bilunar), am realizat că profesorii mei aveau probabil idei la care voiau să ajungem, dar pe care le înțelegeam într-un final tocmai pentru că discuțiile erau relaxate. Fix asta am încercat să recreez: un loc safe unde să poți veni să bei o cafea într-o dimineață la Random House și să discuți despre ce ai mai citit - chit că ai terminat sau nu cartea.

Cu Date Me Maybe lucrurile au stat un pic altfel. Am plecat mai degrabă de la o nevoie socială, mai mult decât personală. Sigur, am simțit și eu cât de greu e să cunoști oameni offline, dar aici nu mai era vorba doar despre experiența mea. Era despre o nevoie pe care am văzut-o și la mulți dintre prietenii mei: nu mai cunoaștem oameni fără să-i știm de pe net, nu ne mai vedem în contexte sincere și nu mai mergem la date-uri decât după câteva discuții pe o aplicație - fie că e de dating sau nu.

Ce tip de comunitate se formează în jurul fiecăruia

Aria de oameni interesați de dating este mai mare decât cea de la clubul de carte, de aici e clar că diversitatea e și ea alta - atât de vârstă, cât și de background sau stil de viață. N-o să mă concentrez pe demografia Bedside sau Date me maybe, ci mai degrabă pe mentalitatea care îi/ne leagă.

La Bedside, am observat că majoritatea simțim o curiozitate legată de gânduri pe care vrem să ni le explicăm. Cu siguranță și cărțile pe care le aleg contribuie la asta, dar cred că de aici pleacă toate discuțiile valoroase pe care le avem. La Date me maybe, curajul e punctul de legătură.

Oamenii rămân conectați atunci când nevoia lor (asumată sau nu) este satisfăcută. Poate unii dintre ei nu știau că le place să discute despre cărți, doar aveau nevoie de un fel în care puteau să citească lunar o carte, dar ajung să vină la următoarele ediții ale Bedside Book Club pentru că au găsit ceva de care aveau nevoie. La fel și la Date me maybe, nu trebuie să-ți găsești un partener, dar o să ții minte că te-ai distrat cu prietenii tăi făcând o prezentare PowerPoint.

Ce ai învățat despre oameni lucrând în aceste proiecte

Multe dintre lucrurile pe care le-am învățat sunt lucruri pe care le auzisem, dar pe care nu le simțisem. Cum ar fi că toți avem nevoie să vorbim sau să fim ascultați, chiar și cât de diferiți putem să fim? Am observat foarte mult comportamentul celor care vin inițial la clubul de carte: unul se forțează să fie curajos, altul e foarte timid, amândoi ajung după două ediții să fie deschiși și să-și exprime opiniile cu încredere, iar asta se întâmplă când au încredere în cei din jurul lor. Eu asta încerc să fac - să fiu atât eu, cât și să-i îndemn pe alții să creeze spațiu pentru ceilalți lângă ei, la clubul de carte, în relații, în prietenii, oriunde. Abia atunci am văzut cum înfloresc oamenii.

Cum arată pentru tine o conversație bună

O conversație bună e una în care mă simt provocată să argumentez ce cred. Nu mi-a plăcut niciodată să simt că vorbesc cu cineva care e de acord cu mine întru totul sau invers. Când există atâtea nuanțe, n-ai cum să fii de acord 100%, înseamnă doar că n-am intrat suficient în profunzime. Uneori îmi place și să mă contrez, dar doar câteva minute, ca să ne testăm argumentele. Și n-ar fi personal. Dacă discutăm idei, nu le iau personal. Astea cred că au fost discuțiile memorabile pentru mine. Aș menționa, totuși, și discuțiile în care ne deschidem cu tot ce credem și simțim, dar nu cred că despre acelea vorbim acum.

Ce te motivează să continui să creezi spații de dialog

Avem nevoie să vorbim! Cred că mi-ar fi fost mult mai greu să fac asta dacă n-aveam sprijin total de la Random House, care mi-au acceptat toate ideile. În afară de felul în care îmi gestionez timpul, n-am simțit că e dificil sau că trebuie să fac ceva complicat. Discuțiile și nevoia pe care le-au simțit oamenii a fost suficientă ca proiectele să meargă de la sine. Sigur, e nevoie să fiu constantă și să mă asigur că anunț edițiile și cartea din timp, că rezerv spațiul, dar nu am simțit că trebuie să trag de nimeni și nimic ca lucrurile să meargă. Tocmai de asta cred că am putut să mă concentrez pe conținutul proiectelor - temele despre care vorbim, idei pe care mi-ar plăcea să le dau mai departe sau chiar felul în care oamenii se simt când participă.

Dacă ar fi să definești generația din care faci parte cum ai face-o

Mi-e tare greu să vorbesc pentru o întreagă generație, dar dacă ar fi să mă uit la niște teme care ne frământă pe (aproape) toți ar fi redefinirea unor termeni pe care alte generații ni le-au prezentat. Mă refer aici la redefinirea unor cutume sociale, standarde pentru femei, bărbați, ce înseamnă o relație, să fii fericit, să lucrezi, să ai un job, să ai valori, să fii prezent în 2026?

Se vorbește mult despre Gen Z, ce crezi că se înțelege greșit cel mai des despre voi

Poate nu a trecut toată lumea prin asta, dar o discuție pe care eu o am foarte des despre generația Z pleacă de la premisa că vrem să reinventăm roata, că oamenii au relații și dileme de când lumea și pământul, (de) ce o fi așa diferit la voi? Cred că până generațiile Alpha și Beta ajung să ne povestească despre cum este să ai un telefon din pruncie, generația mea e cea care a avut un ecran în fața ochilor din copilărie - lucru pe care-l ignorăm azi pentru că cel mai tânăr gen Z-er are aproape 20 de ani, normal că e doar un alt tânăr adult cu telefon. Însă informațiile și site-urile pe care ajungeam noi în gimnaziu, de exemplu, nu sunt de ignorat. Pare că accesul la rețelele de socializare va fi reglementat diferit curând, dar după ce te întâlnești cu lucruri atât de serioase la 12-13 ani, normal că vezi lucrurile diferit, normal că ești mai vocal, anxios, dar și conștient. Poate ceva ce nu e înțeles, sau văzut mai degrabă, e că e normal să vrem să redefinim cum ni s-a explicat că merge lumea.

Cum s-au schimbat comunitățile în ultimii ani

Tot pentru că majoritatea relațiilor pe care le avem sunt predominant dependente de o aplicație sau de telefon, momentele în care ne vedem fizic sunt, mai mult decât oricât altceva, intenționate. Știm că putem să vorbim oricând, deci când ne vedem e pentru că avem nevoie să ne vedem - să fim unul lângă celălalt. Momentul în care ajungi să faci parte dintr-o comunitate e pentru că ai făcut, la un moment dat, un act conștient de a te alătura unui grup de oameni. Cred că până să fim atât de conectați, ne făceam prieteni natural, fără să căutăm neapărat asta. Nu cred că esența prieteniei sau, în orice caz, a comunității s-a schimbat acum, ci poate doar felul în care ajungem să facem parte din și să rămânem în interiorul acelei comunități.

Mai departe, ce vrei să creezi

Pe lângă dorința de a crea spații (offline și online) unde oamenii au loc să fie văzuți și ascultați, mi-ar plăcea să mă pot exprima creativ în mai multe medii. Vreau să păstrez clubul de carte și eventual să-l ducem și în alte orașe, dar nu vreau să mă atașez de el, pentru că în realitate nu e al meu - e al nostru. Vreau să continui să creez conținut și să fiu creativă. Oricum voi ajunge să fac asta, abia aștept și eu să văd.