[Spre Gopo] Tudor D Popescu: Ne-am dorit să realizăm un film ușor de urmărit de către public, oarecum inspirat de dinamica lui Ilie Năstase – un personaj vulcanic, exploziv, „larger than life”, cum ar spune americanii

Tudor D Popescu a știut din liceu că își dorește să monteze filme. A urmat traseul clasic al formării în domeniu, cu studii la UNATC și un început marcat de voluntariat în festivaluri, dar și un moment definitoriu: participarea la un workshop susținut de celebrul teoretician Walter Murch.

Astăzi predă în cadrul UNATC și continuă să se formeze cu fiecare proiect la care lucrează. Documentarul „Nasty” este cel mai complex din cariera sa de până acum și a muncit la el 5 ani, alături de Tudor Giurgiu, Cristian Pascariu și restul echipei. A fost co-regizor și monteur.

"Ni s-a întâmplat, chiar pe ultima sută de metri a montajului să descoperim un material cu Ilie Năstase care juca tenis cu un cimpanzeu. Și cumva asta a fost frica cea mai mare – că vom tot descoperi materiale bune de arhivă după ce terminam filmul. Însă am avut noroc și n-a fost cazul", spune Tudor.

Tudor D Popescu este unul dintre nominalizații de anul acesta de la Premiile Gopo, la categoria Cel mai bun montaj pentru documentarul „Nasty”. Cea de-a 19-a ediție a Premiilor Gopo va avea loc în 29 aprilie la Teatrul Național I.L. Caragiale și va fi transmisă live pe PremiileGopo.ro. Mai este puțin și vom afla câștigătorii la toate categoriile.

Etape formatoare 

Sunt unul dintre exemplele acelea norocoase, cred eu. Mi-am dat seama încă de la jumătatea liceului că îmi doresc să montez filme așa că am avut luxul de mă concentra pe destinație și mai puțin pe căutare. La momentul respectiv exista o singura variantă, adică Multimedia: Sunet-Montaj de la UNATC I. L. Caragiale. Am picat în primul an așa că între timp am facut un an de Electronică la Politehnică. Am profitat de acest moment ca să particip ca voluntar la majoritatea festivalurilor de film din acel an (NexT, Animest, TIFF, B-EST). Am cunoscut foarte mulți oameni din domeniu cu această ocazie, oameni cu care încă colaborez și astăzi. Unul dintre momentele cele mai importante din acel an este că am paricipat la un workshop cu Walter Murch, poate cel mai cunoscut pedagog si teoretician de montaj contemporan.

Dupa 4 ani de facultate si 2 de master, mi-a dat seama că îmi place destul de mult mediul academic așa că în prezent predau tot în cadrul Multimedia, la UNATC. Cred că predând, învăț destul de mult în continuare. Cât despre formare, cred că m-am format în timpul fiecărui film pe care l-am montat împreună cu regizorii pe care i-am avut alături. Mai ales la început au fost multe momente în care descopeream roata împreună, dar cred în continuare că acesta e procesul cel mai bun.

Înapoi în trecut, când te-ai îndrăgostit de filme

Eram un copil furat de magia ecranului de cinema care habar n-avea de travaliul imens din spatele fiecărui film. Cred că e util faptul că partea complicată a acestui domeniu se face cunoscută pe parcurs. Altfel, tot demersul ar putea fi destul de demotivant.

Cum este acum, odată și cu experiența co-regiei la „Nasty”

Este un moment interesant și complet neașteptat. Nu mi-am imaginat vreodată că o să ajung cu un film co-regizat de mine în selecția oficială de la Cannes. Cred că șansa are o foarte mare importanță în această industrie. Prea mare în opinia mea. Înainte de Nasty eram mai degrabă atras de a lucra la filme de ficțiune dar acum mi se pare foarte interesantă libertatea pe care o ai în structurarea unui documentar.

Colaborarea cu Tudor Giurgiu

Am colaborat cu Tudor Giurgiu încă din facultate. Știa că sunt pasionat de tenis, așa că m-a întrebat dacă mă interesează proiectul. Am zis da fără să ezit, deși nu cred că îmi puteam imagina ce o să urmeze. La documentar, de obicei, știi când începi, dar nu când se va încheia montajul. Pentru Nasty am avut inițial premiera stabilită la TIFF cu aproape un an înainte de premiera reală de la Sala Palatului.

A durat 5 ani să faceți filmul. Cum ți-a influențat asta munca la editare

Nasty este cel mai complex film pe care l-am montat până acum. Producția filmului a început cu mult înaintea montajului pentru că era nevoie să strângem suficient de mult material filmat și de arhive ca să începem să legăm povestea. Montajul s-a întins pe aproximativ 2 ani. A fost puțin ciudat pentru mine să lucrez în reprize, cu pauze de luni de zile între ele. Dar până la urmă a fost un avantaj pentru că ne-a dat șansa să ne uitam mai obiectiv la film, să strângem mai mult feedback și să păstrăm bucățile cu adevărat relevante.

Cum a ajutat în procesul de creație că ai fost și co-regizor

Nasty este un documentar de montaj cum sunt majoritatea documentarelor bazate pe materiale de arhivă. Cred că în acest caz specific o parte importantă de concept se transferă în decizii luate la masa de montaj. Am fost trei în echipa asta așa că de puținele dăți când nu vedeam lucrurile la fel am putut vota democratic.

Construcția narativă a documentarului „Nasty”

În prima zi de montaj ne-am dat seama că știm cum se va termina filmul. Cadrul de final alb-negru cu Ilie Năstase in slow-motion și textul în franceză care vorbește despre stilul lui inconfundabil de a juca și a se juca pe teren a reprezentat poate cea mai ușoară decizie. Ne-a rămas doar să construim filmul până la acest cadru. Ne-am dorit de la început să facem un film fără voice-over. A fost un pariu complicat pentru care a trebuit să fim destul de inventivi în abordare.

Decizia. Ce rămâne din orele de brut filmat

Orele de material brut nu au fost o metrică foarte importantă pentru Nasty. Am avut aproximativ 1000 de clipuri provenite de la mai mult de 15 entități de arhivă. Variau între câteva minute și o oră, dar uneori e evident că dintr-un material lung sunt relevante doar câteva cadre de ordinul secundelor. Pe lângă acestea am mai avut aproximativ 40 de interviuri care variau între 20 de minute și 2 ore.

Un criteriu important a fost cel de optică națională și internațională. Ne-am dorit să facem un film atât pentru publicul autohton cât și pentru străinii care nu știau prea mult despre Ilie Năstase. La un moment dat aveam în montaj și o bucată cu viața lui Ilie Năstase de după revoluție. Dar cumva întrerupea curgerea filmului și divaga, așa că am decis să renunțăm la el. De asemenea, ne-am dorit să facem un film care să fie relevant și pentru oamenii care nu au o pasiune deosebită pentru tenis. Este o poveste despre un om, o generație și un moment în istoria omenirii.

Echilibrul între momentele intense, cele emoționante și cele informative

În această situație, la nivel macro, ne-am dorit să realizăm un film ușor de urmărit de către public, oarecum inspirat de dinamica lui Ilie Năstase – un personaj vulcanic, exploziv, „larger than life”, cum ar spune americanii. La nivel micro, ritmul este dictat de poveste și de structura narativă; astfel, fiecare capitol sau secvență ghidează aproape organic ritmul necesar. Nu am avut o rețetă prestabilită, ci am urmărit felul în care evoluează filmul, iar durata cadrelor a fost determinată de arhive și de evenimentele particulare din fiecare cadru. Atunci când făceam o tăietură, aveam întotdeauna în vedere nevoia unui flux emoțional, astfel încât continuitatea practică și tehnică a scenelor era subordonată acestui flux.

Redearea ambelor perspective – sportivul și omul Ilie Năstase

Ne-am străduit să-i surprindem personalitatea prin acțiunile sale de pe teren – uneori atipice, deseori amuzante sau chiar jignitoare la adresa colegilor. Dacă analizăm meciul cu John McEnroe din 1979, ambivalența lui Ilie devine foarte clară: de la glumele făcute cu arbitrul John Hammond, urmate de insulte, întârzieri și adevărate momente de teatru, până la situația incendiară care a necesitat chiar intervenția poliției. Ilie era determinat să câștige cu orice preț, dar și să facă spectacol, chiar dacă această dorință obsesivă de performanță făcea adesea victime în jurul său. Această trăsătură este general valabilă pentru Ilie Năstase, indiferent dacă îl transpunem în alt context spațial sau temporal. Din acest motiv, noi am încercat să-l definim prin acțiunile sale de pe teren, deoarece așa este el și în viața de zi cu zi.

Cea mai provocatoare parte din procesul de creație

Cu siguranță tot procesul de lucru cu arhivele a fost cea mai complicată parte. Ca să poți povesti anumite lucruri într-un mod relevant și interesant, ai nevoie de materiale de arhivă bune. E o limitare destul de mare cu care trebuie să lucrezi la acest gen de film. Pe de altă parte, pentru că procesul este lung, o secvență imposibilă devine posibilă atunci când se mai descoperă o casetă uitată pe undeva cu materialul de care aveai nevoie.

Ni s-a întâmplat, chiar pe ultima sută de metri a montajului să descoperim un material cu Ilie Năstase care juca tenis cu un cimpanzeu. Știam de multă vreme de eveniment, dar la un moment dat începusem să ne gândim că poate a fost un fake-news al vremii respective. Dacă materialul venea cu 2 săptămâni mai târziu atunci nu mai intra in montajul filmului. Și cumva asta a fost frica cea mai mare – că vom tot descoperi materiale bune de arhivă după ce terminam filmul. Însă am avut noroc și n-a fost cazul.

Nominalizarea la Premiile Gopo pentru Cel mai bun montaj

Orice fel de recunoaștere a industriei cred că e o mică confirmare că munca ta contează într-un anumit fel. Și aș vrea să adaug ceva. Chiar dacă Cristian Pascariu nu este trecut pe generic la montaj, consider că aceasta nominalizare îi aparține și lui. Am fost împreună în tranșee la montajul filmului Nasty.

Sfaturi pentru monteurii la început de drum

Cred că e important, mai ales la început, să vezi cât mai multe filme. La un moment dat o să începi să simți cum trebuie să montezi o secvență. Iar acest simț poată să pară inexplicabil. Eu cred că fenomenul acesta se află în strânsă legătură cu cumulul de montaje bune pe care le-ai vizionat în trecut.

Ce urmează pentru tine anul acesta

Am început, în aceeași formulă, să lucram la un nou documentar despre Nadia Comăneci. Sperăm să fie gata în 2026.