[România care ne place] Mihaela Mureșan: Cred puternic că dincolo de straturile care ne fac mai puțin mândri, sunt o grămadă de oameni minunați care pun țara asta în mișcare

Prezentul este atât de volatil și personal, că parcă nici nu are sens să-l analizăm. Cu atât mai mult în 2026, un an care a început și continuă pe un drum neasfaltat, plin de gropi și speed bumps, atât de înalte, că fie reduc viteza și îți dau timp de gândire, fie te fac să virezi la dreapta. Felul în care navigăm prin ieri, azi și mâine este ceea ce scrie povești și formează perspective noi, iar România lui 2026 ne aduce inevitabil la răscruce de drumuri. Așa că e important să ne întrebăm: ce ne place (mai) aici - ce ne leagă de locul ăsta, ce ne unește cu cei din jur, ce ne dă speranță?

Pentru Mihaela Mureșan, Founder & Trainer, Brand Essence, România rămâne locul unde simte că aparține pe deplin, locul unde rădăcinile ei sunt atât de adânci înfipte în pământ că nu pot fi dislocate în nicio altă parte. Iar convingerea asta vine dintr-o viață trăită în două epoci antagonice, cu o mentalitate de luptător moștenită înainte de Revoluție și un optimism însușit după. De altfel, Mihaela crede că expunerea la o Românie plină de obstacole a determinat-o să aleagă întotdeauna acțiunea, în locul reacțiunii, și a pragmatismului sănătos, în locul victimizării.

În România lui 2026, Mihaelei încă îi plac oamenii, umorul lor, dar, cel mai important, libertatea de a alege, de a vorbi, de a ne informa - un lucru pe care, uneori, tindem să-l luăm de bun, fără să-i conștientizăm valoarea. Știe că peisajul local nu va fi niciodată perfect și chiar refuză să gândească în felul ăsta, ferindu-se de scenarii utopice care n-ar putea face altceva decât să creeze iluzii și idealuri de neatins. Speranța Mihaelei se îndreaptă către evoluție, progres, reforme bune în educație și sănătate, dar, mai ales, către convingerea că, atât timp cât fiecare dintre noi crede în ceva mai bun, tot ce mai avem de făcut este să facem.

Despre trecut, prezent și viitor, despre România bună și România care se poate schimba în bine, Mihaela, în rândurile de mai jos:

Ce te leagă de România

Totul: familia, copiii, creșterea, transformarea.

Cu bune și cu rele, cum te-a format?

E important de spus că eu m-am născut în comunism, și aveam 13 ani la revoluție. Zic uneori că eram suficient de mare să-mi aduc aminte viața din comunism, cu toate neajunsurile ei, dar și suficient de tânără să îmbrățișez schimbarea. Am impresia uneori că am trăit mai multe vieți într-una singură, cea din comunism cu sărăcie, lipsuri și toate ”grațiile” invizibile dar grele în care trăiam, apoi furtuna libertății și capitalismul sălbatic din anii 90 – 2000, și apoi încet, așezarea într-o viață mult mai civilizată pe care nici nu o visam când eram mică.

Trecerea astea prin atâtea etape, trăite și observate, cred că mi-au dat deopotrivă un pragmatism sănătos de a mă uita la lucruri, dar și un optimism, un pozitivism, care nu m-a lăsat niciodată să cad în victimizare și văicăreală. Din comunism am învățat cât de rău poate să fie și apoi am înțeles că multe lucruri depind de noi și sunt în controlul nostru, nu trebuie decât să credem că putem și să ne apucăm să facem.

Scenarii alternative?

Da, m-am gândit de multe ori, mai ales prin prisma faptului că am lucrat mult pe afară și am învățat la școala corporației (IKEA) lucruri pe care nu le-aș fi învățat niciodată în România. Atunci când, de exemplu, am întâlnit prima dată stilul scandinav, echilibrat și educat de a face lucrurile, m-am întrebat fără să vreau: eu oare cum aș fi fost dacă aș fi învățat ce au învățat ei și aș fi trăit de mică într-un astfel de mediu stabil, cu armonie socială și valori așezate? Impulsul a fost să zic: mult mai bună decât sunt.

Adevărul însă este mult mai complex, pentru că, de exemplu, pe foarte mulți din generația mea i-a mânat tocmai dorința de a-și depăși condiția, de a ieși din viața pe care am avut-o în copilărie, și de multe ori expunerea la obstacole și la o viață mai puțin perfectă poate fi generatoare de energie și acțiune.

Ce îți (mai) place aici

Cred că dincolo de multele lucruri care mai trebuie îmbunătățite, ce îmi place cel mai mult în România sunt oamenii. Mă ocup de o viață aproape (un sfert de secol = fac marketing de 25 de ani) de segmentare, și mereu m-au preocupat straturile sociale și modul în care este împărțită o societate.

Și cred puternic că dincolo de straturile care ne fac mai puțin mândri, sunt o grămadă de oameni minunați care pun țara asta în mișcare, oameni vii, cu energie, educați, fără de care tot progresul uriaș din ultimii 35 de ani nu ar fi fost posibil.

Ce îți place cel mai puțin

În oglindă, nu îmi place că sunt în continuare foarte mulți oameni needucați, manipulabili și coruptibili, mă doare că încă avem o gândire din comunism – de la ”statul sau cineva” trebuie să ne dea, acea pasivitate și lipsă de simț civic, până la victimizare și judging, și de asemenea, mă enervează destul de tare părți mari din sistemul de stat, cu tot ce înseamnă el, mai ales în zona de educație și sănătate, dar nu numai.

România: ce-ți oferă, ce-ți cere, ce-i dai

Îmi oferă multe lucruri. Din punct de vedere social și emoțional, apartenența la o cultură în care mă regăsesc, cu toate minusurile ei, iar din punct de vedere business, o piață în creștere și dezvoltare.

Îmi cere timp :)))) cred că dacă mă doare ceva cel mai tare în România este timpul pierdut din cauza lucrurilor care nu merg - în cazul meu specific, traficul infernal din București, care mănâncă multe ore și energie zilnic, energie care ar fi putut fi folosită constructiv dacă nu era consumată.

De asemenea, am o problemă cu sistemul de educație, care nu este doar învechit, ci destul de alienat pe alocuri. Nu generalizez, dar nici nu aș vrea să minimizez. Copiii mei de exemplu învață în niște licee unde profesorii lipsesc de la ore cu nonșalanță. Acest simplu gest trage după el o reacție în lanț la care mă uit cu îngrijorare pentru viitor: dincolo că îi privează pe copii de educația propriu-zisă, acest mod de comportament lipsit de respect la adresa lor (copiii primesc absențe dacă nu vin la școală, dar profesorii?) îi învață fix acest lucru: că atunci când ești în poziție de autoritate, îți permiți să nu îi respecți pe ceilalți și să nu îți faci treaba. Adică îi învață valori greșite, prin propriul exemplu, iar asta continuă să perpetueze multe din acele caracteristici de care suntem mai puțin mândri și în noile generații.

Îi ofer multă educație de business și antreprenoriat pe care o ofer într-o măsură semnificativă și gratuit, prin tot contentul pe care îl produc sau diverse participări. Cred puternic că această contribuție la educație, chiar dacă granulară, ajută per total mediul de business să performeze mai bine și societatea să trăiască mai bine.

Omul face locul sau locul face omul?

Cred că ambele. Sunt aspecte care țin de regiunea în care suntem și de țara care ne influențează pe toți, dar de asemenea, stă și în puterea noastră să facem și să influențăm lucrurile în bine.

Aici: creștem sau doar ne adaptăm?

Cu un progres uriaș față de acum 35 de ani, dar încă ușor ”adolescentă” din punct de vedere social și business. Dar pe drumul cel bun.

Cu siguranță e foarte mult loc de creștere și ăsta este tot farmecul, că putem face parte din această evoluție.

O Românie perfectă

Nu gândesc de obicei în termeni de perfecțiune, mi se par ușor utopici și idealiști, generatori de iluzii. Prefer să fiu pragmatică și să îmi pun problema de ce poate fi făcut și unde pot să ajut.

Speranța și libertatea: definiții

Speranța că încet încet evoluăm și progresăm, că există multe lucruri bune care se întâmplă și continuă să se întâmple.

Despre libertate cred că aș putea scrie o carte. Despre faptul că de multe ori luăm libertatea pe care o avem astăzi for granted, uitând că nu a fost mereu așa. În comunism nu aveam voie să ne exprimăm liber, nu aveam voie să călătorim, nu aveam acces la informație. Astăzi avem toate astea și uneori nu le apreciem destul.

Ce aș mai zice despre libertate este că este uneori greșit înțeleasă. Rezonez foarte mult cu definiția libertății care zice că ”libertatea mea se sfârșește când o atacă pe a ta”, adică responsabilitatea și limitele sănătoase ar trebui să vină la pachet.

O schimbare fundamentală

Au fost multe astfel de momente. Călătoria mea prin viață nu a fost una liniară, nici personal, nici profesional. M-am reinventat de câteva ori, mi-am testat limitele, le-am depășit. Intrarea în antreprenoriat a fost un astfel de moment, când am realizat că dacă tot ce construisem până atunci, deși valoros, fusese la ”adăpostul” unui sistem care îmi dădea siguranța construcției, de acum urma să fiu cu adevărat pe cont propriu.

Învățarea stării de incertitudine din antreprenoriat a fost o astfel de transformare, iar astăzi nu prea îmi mai pot imagina lucrurile altfel. Pe plan personal de asemenea, momentele când am devenit mamă, apoi când am pierdut-o pe mama, sau când alte evenimente mi-au așezat viața pe un parcurs nou și necunoscut. Cred însă că fiecare astfel de schimbare deschide o nouă etapă, o altfel de călătorie, în care învățăm și evoluăm.

Ce îți dă încredere

Am încredere în oameni și am încredere în mine de obicei, am propriile repere și moduri în care mă ancorez atunci când lucrurile mai scapă de sub control. Am de asemenea exercițiul de a nu mă uita la lucruri pe termen scurt, ci de a le pune în perspectivă, și un exercițiu pe care îl fac de multe ori pentru echilibrare este să mă gândesc cum arată situația față de mai demult, și apoi să mă întreb cum o să mă uit din viitor la aceeași situație.

Cum forțezi optimismul

Perspectiva mai mare, pe termen lung, nu uit niciodată de unde am plecat și unde am ajuns, iar apoi, din nou, oamenii. Copiii mei extraordinari, familia, prietenii, faptul că avem o viață bună chiar dacă nu o conștientizăm mereu. Accesez foarte ușor un sentiment de recunoștință și voie bună, chiar dacă uneori mai folosesc sarcasmul și celebrul haz de necaz românesc.

Sunt o fire creativă și analitică deopotrivă, și pentru a-mi resuscita energia am mereu ”terapii alternative” cum le zic eu – muzica, filme, cărți bune, discuții cu prietenii, toate acele lucruri mici dar atât de pline de sens, și care fac parte din toată libertatea pe care o avem.

Ghid personal de supraviețuire în România

Flexibilitate și umor.

Ce te face să te simți acasă

Oamenii. Căldura, energia, umorul și creativitatea românilor. Dunărea mea (sunt născută în Călărași), Delta.

De ce ai invita un străin aici

Că e viață bună, climă faină, peisaje superbe, mâncare bună și oameni plini de viață.

Și unde l-ai duce

În Delta :))) Și i-aș da niște mâncare bună.

Dacă ai pleca mâine, de ce ți-ar fi dor

De umorul românesc.

De ce rămâi

Pentru toate motivele de mai sus. Când am plecat din IKEA, am avut opțiunea să plec în altă țară, dar am ales să rămân în România, pentru că eu chiar cred în români și în ce putem face. Creativitatea și versatilitatea noastră, potențate cu ceva mai multă organizare și structură pot face minuni.

Un slogan pentru România (ta)

Putem și merităm mai mult, și ar fi bine să începem chiar să credem asta, și să facem!