Gastronomia este una dintre cele mai simple și directe forme de a cunoaște o țară. Toți mâncăm, dar nu toți ne oprim să ne gândim ce spune o rețetă despre locul din care vine. În spatele unui fel de mâncare se află aproape întotdeauna o poveste: despre istorie și oameni, despre limbă și migrație, despre putere, sărăcie sau prosperitate. O rețetă nu este doar o listă de ingrediente, este o formă de memorie culturală, transmisă din bucătărie în bucătărie, adaptată și reinterpretată de fiecare generație.
Pentru cineva care vine din afară, masa este adesea cel mai direct mod de a înțelege un popor. În câteva feluri de mâncare se pot citi straturi întregi de identitate, de geografie și de istorie. Iar pentru o țară precum România, încă prea puțin cunoscută în afara stereotipurilor, gastronomia poate deveni o formă subtilă și eficientă de diplomație culturală.
În ultimii ani, una dintre vocile care au făcut exact acest lucru este Irina Georgescu. Stabilită în Țara Galilor, autoarea a devenit unul dintre cei mai convingători povestitori ai bucătăriei românești pentru publicul internațional. Prin cărțile sale, Irina Georgescu nu aduce doar rețete în bucătăriile cititorilor, ci și peisajele din care provin, tradițiile care le-au modelat și felul în care ele spun, în fond, o poveste despre această parte a Europei.
„Distanța dintre București și Tara Galilor m-a făcut să înțeleg că nu pot avea acel sentiment de apartenență dacă nu înțeleg cine sunt. Această distanță m-a făcut să înțeleg cât de importantă este bucătăria noastră în a spune poveștile românilor”, spune Irina.
Povestim în continuare despre mâncare, cărțile sale și despre tururile culinare pe care le organizează în România, cu Irina Georgescu.
Etape formatoare
Am absolvit Facultatea de Litere, Departamentul de Comunicare și Relații Publice, care mi-a oferit oportunități în domeniul marketingului și publicității. Deși m-am născut și am lucrat doar în București, întotdeauna m-a fascinat viața liniștită de la țară, fie la bunici, fie la unchiul meu din Transilvania. Din copilărie, am fost captivata de ritmul natural al vieții rurale: coacerea pâinii, prepararea plăcintelor, zacusca, munca în grădină și, în general, toate activitățile familiale de sezon. Aceste experiențe m-au pregatit, fără să realizez, pentru ceea ce fac acum: promovarea tradițiilor culinare românești în străinătate. De la viața corporatistă din București și Marea Britanie, la rolul de autor culinar, pare o tranziție între două lumi total diferite, dar legătura s-a făcut natural. Marketingul și partea culinară s-au imbinat perfect, si toata experienta mea din trecut, fie in agentii de publicitate, banci sau ONG-uri a contribuit la realizarea acestor carti de bucate.
Cum a apărut curiozitatea pentru gătit
Când m-am mutat în Marea Britanie, am avut un șoc să realizez ce reputație au românii aici și cât de puțin se știe despre ei. Titlurile din ziare și emisiunile TV nu corespondau cu imaginea pe care o aveam despre România. În Marea Britanie, țara în care poți fi orice vrei, dacă vrei, am simțit că pot face mai mult decat sa continui o viata de birou care nici in Romania nu imi aducea mari satisfactii. Am hotarat sa imi descopar sensul si scopul in viata. M-am indreptat catre gastronomie si edituri.
Piața de carte din Marea Britanie este una dintre cele mai diverse și competitive din lume, iar cărțile de bucate nu sunt doar colecții de rețete, ci pot fi mijloace de lobby pentru țară sau de promovare a unor cauze politice. Sunt, de asemenea, cel mai accesibil și democratic mod de a vorbi despre cultura unei țări. Am ajuns să cred că, dacă aplic experiența mea în project management și marketing, pot realiza mai mult. Relatia mea cu mancarea romanesca a fost intotdeauna aceeasi. Întotdeauna am mâncat românește – nu a fost ceva ce a apărut din senin, dar ceea ce a fost nou pentru mine a fost să realizez că pot schimba percepții și pot spune povestea mea și a românilor prin rețete și istorie culinară.
Primele feluri preparate de tine
Momentul care m-a făcut să înțeleg potențialul poveștii culinare românești, chiar dacă mi-a luat mulți ani să scriu prima carte, a fost Paștele. În Marea Britanie, tradițiile de Paște diferă de ale noastre. Prima dată când am gătit românește pentru soțul meu care este englez, pentru familie și prieteni, a fost un meniu de Paște. Îmi era dor nu doar de gustul mâncărurilor, dar de ritualurile de a găti pentru masa de Paște, ziua în care toată lumea face cozonac, pască, drob, vopsește ouale, aceste ritmuri culinare care poartă în ele memoria colectivă a identității noastre. Simțul de apartenență transpare în toate aceste gesturi culinare. Cred că îmi era dor de acasă.
Rețeta din copilărie pe care simți că o gătești acum cu altfel de sens
Ștrudelul cu dovleac. În general, tot ce gătesc acum are un sens diferit față de cel din țară. Deformație profesională. Sensul bucătăriei românești devine evident chiar și în cele mai mici detalii, o pagină dintr-o carte, un email, sau o mâncare întâlnită în comunitățile etnice din țară. Fiecare moment are importanța sa. Am spus de ștrudel pentru că îl făceam cu bunica, dar și cu mama, și consideram că era ceva obișnuit, o rutină: să întindem foile împreună, să facem umplutura, să rulăm cu grijă, și să punem resturile de la foi în supă în loc de tăiței. Odata mutată în Marea Britanie, am pierdut ocaziile de a repeta acele momente. Asa ca a devenit un fel de ritual de toamna.
Ce înseamnă autenticitate în gastronomie, într-o lume în care totul se reinventează
Cred că există loc pentru toate punctele de vedere. Nu toți doresc o lecție de istorie înainte de a prepara o pulpă de porc la cuptor. Unii preferă rețete practice și rapide, indiferent de cultura sau influența din care provin, scopul fiind să pregătească o cină simplă pentru patru persoane, fără complicații. Alții caută contextul rețetei, vor să știe originea și modul de preparare autentic în cultura respectivă. Deseori, autenticitatea este modificată din motive practice. De exemplu, în Marea Britanie nu găsești brânză de vaci, astfel că orice rețetă trebuie adaptată cu ingrediente accesibile. Dar facand acest lucru, acea rețetă nu mai rămâne autentică. Există cărți de nișă care sunt, de fapt, studii etnografico-culinare, în care scopul nu este neapărat reteta in sine, ci să informeze despre cultura gastronomică a țării respective. Aceste carti sunt rare și, de obicei, sunt proiecte sponsorizate sau self-published, nu publicate de edituri convenționale.
De unde începe de fiecare dată povestea unei noi rețete sau povești despre mâncare
Depinde unde este sufletul acelei mâncări, în ingredient sau în obicei. Mă hotărăsc atunci când îmi pun întrebarea: ce are cineva de învățat despre România cand pregătește această mâncare? Este un ingredient despre care pot afla ceva nou? Sau este un obicei culinar care dezvăluie o mentalitate culinară.
Cel mai mare mit despre bucătăria românească pe care ai simțit nevoia să-l demontezi
Cel mai mare mit este că mâncam multă carne, și numai porc. Alt mit, la fel de mare, este că nimic din portofoliul culinar național nu este al nostru, deci că nu avem o bucătărie românească.
3 cărți scrise și povestea unei identități culinare între tradiție, memorie și geografie
Am scris până acum „Carpathia: Food from the Heart of Romania”, „Tava: Eastern European Baking and Desserts from Romania and Beyond” și „Danube: Recipes from the Heart of Central Europe”. Aceste cărți sunt și evoluția mea ca străin intr-o țară plină de străini. Cartile mi-au dat ocazia sa prind rădăcini in Marea Britanie fără să mă dezic de țara mamă, daca vrei să o numim așa. Dedic foarte putin spațiu în aceste cărți amintirilor din familie. Nu sunt cărți personale, deși le scriu din perspectiva mea. M-au schimbat intr-un fel? Sigur ca da. Au devenit tot ce am avut nevoie pentru a mă simți ca acasă cu propria identitate. O oportunitate de a explica cu adevărat, cine sunt, cine sunt ‘ai mei’, ce este cu țara din care vin, și ce vrem.
Cum a fost procesul creativ
Procesul creativ a început cu aspecte practice: să găsesc un agent literar și o editură care să creadă în ideea mea și să o publice. Fără acest sprijin, cărțile mele nu ar fi avut șansele de succes pe care le-au avut. Carpathia a convins editura deoarece a fost prima carte de bucate românești produse la acest nivel. Le-a plăcut nișa, și au avut dreptate, deoarece cartea a fost tradusă în mai multe limbi, inclusiv în română (de către Editura Litera). Indiferent de motivul lor, motivația mea a fost să schimb percepția despre români în lume.
Carpathia include rețete tradiționale, pe care orice turist în România le va găsi în restaurante. Este o carte practica, fara sa detalieze chestiuni profunde despre legitimitatea bucatariei romanesti sau cine stie ce alte dileme avem noi ca romani cu privire la acest concept. Cineva care afla pentru prima data despre bucataria romaneasca, vrea ceva simplu si la obiect.
A doua carte, Tava, se axează pe diversitatea etnică, despre care aproape nimeni în străinătate nu știe nimic. ‘Tava’ este altceva decat ‘Carpathia’. Este o carte complexa. Am ales să mă ocup de copturi și deserturi, din cauza varietății foarte mari de rețete pe care o avem, unele poate nici românii nu o conștientizează. Motivul meu a fost să inițiez o discuție despre etniile din România și istoria complexă a românilor.
Cea de a treia carte, Danube, vorbește despre bucătăria sudului României, până la delta. Rețete practice, rapide și accesibile. Plus, mi-a oferit ocazia să vorbesc despre olteni și Oltenia. Bunicul din partea mamei era oltean. În cărțile anterioare am vorbit mult despre Transilvania, care este cel mai cunoscut brand al României. Orice altă regiune, deși la fel de spectaculoasă sau chiar mai mult, este dificil de marketat în străinătate.
Bineînțeles, nu știu niciodată dacă voi mai putea publica o altă carte, așa că încerc să includ cât mai multe rețete ori de câte ori am ocazia. Un exemplu este că am inclus în cartea Danube, păturata pe crumpi, o rețetă din Banat chiar dacă nu este din zona Banatului de Clisura. Am inclus cât mai multe rețete în Danube, pentru că, sincer, nu cred că va mai fi o altă carte despre România prea curând. Oricum, toate cărțile pot fi văzute ca o carte de vizită a bucătăriei românești, și știu că mulți le cumpără pentru a le face cadou prietenilor din alte țări. Ele se gasesc online sau in librarii peste tot in lume, iar în România, sunt la Librăriile Cărturești, care le au în engleză, dar și variantele în română și maghiară. Variantele in germana sunt la librăria Erasmus din Sibiu.
Nigella Lawson despre universul culinar al cărților tale
Nigella este singura autoare super-celebră din lume care își folosește rețelele sociale pentru a sprijni constant autori la început de drum. Și cum fiecare carte pe care am scris-o este un început, am norocul să ma bucur de sprijinul ei. Poate nu doar stilul în care scriu ci motivația de a scrie i-au atras atenția. Ca diaspora, si ca nație, suntem printre cele mai puțin cunoscute din Europa, și o parte din publicul internațional este curios să afle mai multe despre noi.
Premiul James Beard pentru „Tava”
Premiul James Beard m-a ajutat să îmi dau seama că ceea ce fac ajunge până la urmă la instituții de prestigiu. A scrie cărți este un act destul de singuratic, problematic și complicat, și de multe ori te întrebi de ce mai continui și chiar de ce ai pornit la drum. Un premiu de genul acesta îți dă un pic de speranță și îmbunătățește șansele în fața presei de specialitate. Pe mine cel mai mult mă interesează feedbackul cititorilor mei, dar premiile ajută la promovarea cărților și, implicit, a României.
Ce ai vrut să arăți lumii cel mai mult despre bucătăria românească prin cărțile tale
Prin cărțile mele, am dorit să arăt lumii o bucătărie românească multiculturală, dar și să vorbesc despre oamenii care astăzi redescoperă și păstrează tradițiile noastre culinare. Un fel de răspuns la intrebarea: cine sunt cu adevărat românii, dincolo de titlurile din ziarele europene? Rețetele din cărțile mele sunt mai degrabă un pretext pentru a introduce discuția despre istoria și cultura României, decât protagonistul principal. Acest lucru le cititorilor permite să pătrundă dincolo de granițe, deoarece gastronomia românească poartă în ea elemente profund reprezentative ale culturii noastre.
Între București și Țara Galilor, redescoperirea bucătăriei românești prin distanță
În primul rând, această distanță m-a făcut să înțeleg cât de importantă este bucătăria noastră în a spune poveștile românilor. Abia în Marea Britanie am înțeles multitudinea de fațete ale moștenirii noastre culinare. Abia aici m-am uitat mai aproape la cum istoria politică a influențat ce punem pe masă. Aici am început să desfac firul în patru, dacă vrei să-i spunem așa, și să mă uit la contextul în care au apărut mâncărurile tradiționale. Distanța dintre București și Tara Galilor m-a făcut să înțeleg că nu pot avea acel sentiment de apartenență dacă nu înțeleg cine sunt.
Tururile culinare pe care le organizezi în România
Majoritatea celor care vin in aceste tururi sunt cei care mi-au citit cărțile. Motivele pentru care vin pot fi diferite, unii sunt a doua sau a treia generație de români, a căror familie a fugit din România la un moment dat. Aceștia vin să se reconecteze la istoria familiei, mai ales că rețetele pe care le găsesc în cărți le reamintesc cumva de cum se gătea în diaspora. Alții vin în aceste tururi pentru că nu au fost niciodată și vor să vadă cum este, dar nu vor să exploreze independent. Tururile sunt culinare, deci vin pentru această poveste, și pentru că îi aduc mai mult în zona saseasca, avem mese săsești cu elemente românești sau invers. Fiecare meniu este ales cu grijă pentru a fi tradițional și autentic.
Felul în care gastronomia poate fi un instrument de schimbare a percepției despre România
Profesorul de istorie medievală, Massimo Montanari, a spus acum mulți ani că mâncarea este cultură. Este cultură pentru ca poartă cu sine un mod de viață, care cuprinde credințe, valori, obiceiuri, tehnici și cunoștințe transmise din generație în generație. Gastronomia reprezintă una dintre cele mai accesibile modalități de a cunoaște și înțelege o țară. Toți mâncăm. O rețetă poate implica o conversație despre contextul său, istorie, mentalitate sau elemente regionale de climă, precum și despre relațiile de putere dintr-o anumită zonă, limba vorbită, modul în care a fost tradusă și modul în care a ajuns în vremurile moderne. Ca strain, poți afla multe despre un popor doar stând cu el la masă. România poate schimba percepția asupra românilor în străinătate prin evenimente gastronomice de calitate. Acestea sunt un instrument eficient pentru a defini brandul de țară, povestind istoria prin mâncare și tradiții culinare.
Dacă ar fi să recomanzi o mâncare românească străinului care nu a mai auzit de România, ce ai alege
Sarmale. I-aș recomanda sarmale cu mămăliguță și smântână. Aici, există povestea unor ingrediente de bază. Varza, și în special varza murată, este atât un ingredient folosit des în bucătăria noastră, cât și o practică tradițională de fermentare în saramură. Al doilea fir al poveștii este carnea de porc, un animal versatil și ușor de crescut, care aduce cu el alte practici tradiționale legate de obiceiuri culinare rurale, cum ar fi mezelurile și afumăturile (o practică care are legătură și cu arhitectura unei case tradiționale), dar vorbește și despre o economie rurală a fermelor mici, care se baza pe autosuficiență. Discuția poate lua nenumărate forme. Al treilea fir al poveștii este mămăliga, o poveste agrară care descrie contactele comerciale dintre marile imperii chiar aici, în zonele de frontieră, cum erau Principatele Române, dar și o insecuritate politică și sărăcie din trecut. Al patrulea fir este smântâna, o poveste a laptelui și, prin extensie, a brânzeturilor, dar și un element de topografie a țării, cu multe pășuni și zone deluroase fertile. Este destul de vorbit doar dacă pornim de la sarmale, nu?
Ce îți place să gătești în ultima vreme
Cel mai des gătesc românește, dar și european, așa că nu mai am mult timp pentru explorări culinare în bucătărie. În schimb, fac aceste explorări citind cărți și materiale despre cultura culinară a multor alte țări. Am început să observ tot mai des asemănările dintre bucătăriile din Asia de Est și cele din Europa de Est, în special România. De exemplu, bucătăria coreană, cu elemente precum tehnici de fermentare, carne de porc, tăiței și zemuri acrite cu kimchi, așa cum le acrim și noi cu zeamă de varză.
