[România care ne place] Răzvan Rotaru: Aici e familia mea și aici e publicul meu cu care pot comunica despre tot ce mă frământă, preocupă și bucură

A fi fost este un fel de a fi, poate cel mai sigur mod de a fi, spune Viktor Frankl. Dar dacă tot avem un ieri incontestabil, înseamnă că mâine e o foaie albă pe care putem să scriem altceva. Poate scriem mai bine, poate scriem la fel de prost, dar între ieri și mâine e mereu un azi pentru speranță, bunătate, în definitiv, pentru iubire.

Lumea lui Răzvan Rotaru, Coregraf și Actor, stă pe o structură proprie, cu stâlpi de rezistență în fața extremismului, în fața urii și a datului din umeri. România este locul unde Răzvan își are familia, prietenii și cariera, un loc cu multe bune și multe rele, dar este locul căruia îi spune acasă. Că vom avea sau nu mai multe femei în funcții de conducere la cârma statului e ceva ce poate fi, momentan, doar un subiect de dialog; că de monologuri am tot dat în ultimul timp. Că noile generații de copii vor fi cei care vor scoate România din țâțânii putreziți, nu putem decât să sperăm. Răzvan crede că speranța este antidotul apatiei naționale, și cu puțin mai multă iubire și pentru ceilalți, poate chiar vom reuși să scriem o poveste frumoasă pentru ”mâinele” mai bun.

Știm, nu e simplu să rămânem optimiști când ce se întâmplă în jur e tragi-comedie. Dar atât timp cât nu uităm că poate fi și bine, ”binili va învinge”. Despre România văzută prin ochii lui Răzvan, cu iubire și speranță, mai jos:

Ce te leagă de România

Mă simt legat de România cu tot ce sunt eu astăzi ca om și artist. Aici e familia mea și aici e publicul meu cu care pot comunica despre tot ce mă frământă, preocupă și bucură.

Cu bune și cu rele, cum te-a format?

Cred că am fost influențat ca toți ceilalți într-o foarte mare măsură. Trăim în România, o fostă țară comunistă, care încă nu s-a curățat complet de această ideologie, drept care și felul meu de a fi, gândi și acționa sunt limitate de aceste structuri sociale.

Din fericire, am meseria pe care o am și pot să îmi eliberez din principii, dar și din personalitate, atunci când sunt prezent pe scenă. Și da, cu bune și cu rele, sunt nevoit să respect, ca toată lumea de altfel, regulile sociale și legile, chiar dacă unele îngrădesc libertatea de exprimare.

Convenția de a fi român

Nu știu ce să spun exact de convenția de a fi român. Sigur, cultural și social vorbind, mă încadrez și eu în anumite norme românești, dar îmi place să cred că m-am autoeducat și către ceva mai bun. Nu zic că a fi român e ceva rău, dar simt că mentalitatea românească veche care merge pe principiul „lasă, că merge și așa” ar trebui schimbată. Și clar aici mai au de trecut niște generații peste noi și e mult de lucru. Și ăsta e doar un exemplu, că avem mai multe românisme la care avem de lucrat.

Dacă ar fi să dau o definiție românului de azi ar fi: speriat, dar tupeist; cu gura mare, dar fără argumente și „atotștiutor”. Da, ghilimelele reprezintă sarcasmul cu care spun asta. Sigur că nu e totul atât de negru și românii sunt și inventivi, curajoși, curioși și frumoși, doar că simt că sunt mulți – sau cel puțin mai vizibili, mai vocali – din prima categorie.

Cum e viața ta aici

Iubire și împlinire. Simt că trăiesc făcând ce îmi place și sunt și îmi sunt foarte recunoscător pentru asta. Și tot ce se vede pe scenă nu ar fi fost posibil fără familia mea care îmi oferă siguranță, iubire și înțelegere.

Ce a însemnat să te naști în România

Nimic. La fel de bine mă puteam naște în orice altă țară. Și, da, mă gândesc și eu ca mulți dintre noi, cum mi-ar fi fost viața dacă mă nășteam în altă parte.

Scenarii alternative?

Iată :)))) Recunosc că m-am gândit de multe ori cum ar fi fost dacă mă nășteam în America. Deși e problematic ce se întâmplă acum pe acolo, dar asta e o altă discuție. Îmi imaginez că dacă m-aș fi născut acolo, evoluția mea artistică ar fi fost mult mai vizibilă și recunoscută. Iar ca viață personală, cred că mi-ar fi fost mult mai ușor. Am locuit acolo timp de aproape trei ani și a fost o experiență foarte faină, deși se simțeau clar diferențele culturale dintre noi.

Ce îți (mai place) în România

Îmi plac adolescenții, tinerii. Nu toți, că nu sunt lipsit de rațiune, deși de cele mai multe ori mă regăsesc în bula mea liniștită și solară. Mai scot capul de acolo și observ că lucrurile sunt de fapt mai grave decât credeam eu. Mă rog... România din jurul meu apropiat arată, cum ziceam, destul de bine: cu oameni pasionați, iubire, înțelegere. Dar în jur încă simt că România încă nu are spirit civic și că nu există unitate.

Oamenii sunt dezbinați și fiecare gândește strict pe și pentru bucățica lui: vrea o pensie mai mare, doar atunci când e pensionar. Cere burse mai consistente, doar când e în poziția de student. Și lista poate continua. Dar în România mea, rare sunt cazurile când oamenii se adună pentru a lupta pentru drepturile altora.

Ce îți place cel mai puțin

Extremismul. Lipsa de dialog: în jur avem doar monologuri, chiar dacă sunt implicați doi sau mai mulți oameni în conversație. Rasismul. Lipsa de respect pentru cel de lângă tine. Discriminarea. Homofobia. Transfobia. Lipsa de asumare a responsabilității. Mai ales aceea a oamenilor aflați în poziții de putere.

România: ce îți oferă, ce îți cere, ce îi dai tu

Îmi oferă un loc în care să trăiesc și în care să muncesc. România e acasă pentru mine.

Îmi cere să nu fiu chiar eu 100%. Taxe prea mari. Să fiu cu gura mai mică, adică să nu (mai) deranjez și eu.

Îi dau ascultare, empatie și înțelegere.

Omul face locul sau locul face omul

Omul face locul, clar. Da, se aplică și observăm asta de la cum arată străzile, casele, orașele din anumite regiuni ale țării și cum arată celelalte.

Cum vezi România în prezent

Confuză, la extreme, lipsită de educație, fără gândire critică și ușor de manipulat de către anumite puteri în stat și nu numai.

Aici: creștem sau doar ne adaptăm?

Sigur că e loc de creștere, deși mulți tineri pleacă fugind pământul către alte țări care le oferă drepturi (!), o viață socială mai bună, dar și salarii mai atractive. Dar pentru a crește avem nevoie de educație. Mai ales de autoeducare.

Avem nevoie de mai multă compasiune față de omul de lângă noi. Și apoi ne vom putea chiar și adapta la situații mai „noi”. Cum ar fi, de exemplu, când cineva ne cere să folosim anumite pronume. Sau să îi respectăm confesiunea religioasă, ori lipsa ei. Sau când cineva iubește diferit de noi. Chiar cred că ar fi totul mult mai simplu, dacă am asculta mai mult.

O Românie perfectă?

Mai multe femei la putere! Cel puțin peste 80% dintre pozițiile de conducere să fie preluate de femei.

Speranța aici

Copiii. Sunt speranța vie că poate fi mai bine.

Libertatea

Faptul că am acces la orice informație îmi doresc, atât din interiorul, cât și din exteriorul țării.

O schimbare fundamentală

Când am mers la terapie și m-am descoperit, înțeles și acceptat cu totul pe mine. Adevăratul eu. Când am înțeles că schimbarea pleacă de la mine. Alegerea e la mine. Și că prin ce sunt eu și folosindu-mi platforma – scena sau social media – pot deschide și alte minți.

Ce îți dă încredere

Familia mea. Sigur însă că încrederea vine și din faptul că am muncit foarte mult la craftul meu și știu bine ce pot face și la ce mă pricep. La fel cum știu unde nu îmi e locul.

Ce te face să te îndoiești

Vocile din capul meu. Pentru că mă întreb mereu cum aș putea să fac ceva mai bine decât am făcut ieri.

Cum forțezi optimismul

Siguranța familiei mele, dar și iubirea pentru ceea ce fac și oameni. Mottoul meu în viață e: iubesc să iubesc oamenii. Cum forțez optimismul? Ei bine, eu tot timpul am zis despre mine că sunt un optimist realist. Așadar, sper către ceva mai bun, dar cu picioarele bine înfipte în pământ. Și îl mai forțez și prin oamenii faini cu care mă înconjor.

Ghid personal de supraviețuire

Terapie, iubire de sine, răbdare, înțelegere, compasiune.

Ce te face să te simți acasă

Ca stare: Îmbrățișările familiei mele. Iar ca loc: gălăgia din București.

De ce ai invita străini aici și unde i-ai duce

I-aș duce întâi la Casa Poporului. Apoi i-aș plimba un pic prin București la pas cu stopuri ocazionale în stații de autobuz pentru a observa și comenta oamenii și starea lor. Asta în timp ce consumăm niște covrigi.

I-aș chema aici în vacanțe. Și, da, le-aș spune că avem un cu totul alt comportament pe lângă străini. Suntem mult mai ospitalieri, binevoitori. Dar asta până se mută aici. Apoi devin incomozi. Au venit să ne fure locurile de muncă. Glumesc și nu prea. Dar absolut i-aș invita în România pentru o mulțime de locuri frumoase de vizitat.

Dacă ai pleca mâine, de ce ți-ar fi dor

De prietenii mei, școala mea de dans și spectacolele mele, că fără familie sigur nu plec de aici.

De ce rămâi?

Că mi-e bine. Nu sunt ipocrit. Am o viață bună, atât profesională cât și privată. Doar că îmi doresc mai bine. Mai ales când văd că la alții se poate.

Un cuvânt pentru România (ta)

Speranță!