![[România care ne place] Ana Barton: Îmi place că noi încă rîdem tare, că nu mîncăm singuri, că am învățat și învățăm în continuare să ne ajutăm unii pe alții, unii cu alții](https://media.iqads.ro/2024/03/fotojet9-cover-850.jpg?v=202403210211)
Între extaz și agonie, cam asta e calea românească. Nu neapărat echilibru, cât fluctuație cu râs, dans, mese pline și neastâmpăr. Românii au o iuțeală cu care trec de la o stare la alta, dar nu rămân în extreme, crede scriitoarea Ana Barton, autoarea "Ophanim", "Prospect de femeie", "Mamifer" şi "Jurământ de rătăcire". România poate fi și un fel de trai în care exersăm și relativizăm toate trăirile, de milioane de ori.
"Niciodată n-am putut duce pînă la capăt gîndul că m-aș fi putut naște într-o altă țară, iar asta pentru că în limba mea eu inventez cuvinte, limba mea e acasa mea. Acasa, nu casa", spune Ana.
Cum e România Anei Barton, cu pisici și oameni, scris și dans, râs și simțit, vedeți în rândurile de mai jos:
Să mă nasc în România a însemnat să-mi trăiesc viața într-un fel uimitor, asta dacă luăm în calcul doar limba maternă. Să crești în limba română e o bucurie. Asta cel mai probabil spun toți oamenii despre limbile lor materne, ceea ce arată că apartenența la un grup etnic ți-o dă, înainte de toate, limba comună.
