[România care ne place] Rodica Săvulescu: Am experimentat destul de mult încât să conștientizez că peste tot regăsești plusuri și minusuri, doar că diferă formele de manifestare

Știți senzația aia de dor inconfortabil când suntem în ultimele zile de concediu, în altă țară, și abia așteptăm să ajungem acasă? Dorul ăsta trădează faptul că acasă ne place cel mai mult, chiar dacă acasă e România noastră cea de toate zilele și belelele. Binele și răul care conturează țara asta fac parte din noi, într-un fel sau altul, dar Rodica Săvulescu, artistă multidisciplinară, pasionată de tema memoriei și a sustenabilității, crede că, la cât de în continuă redefinire este România, nu prea avem de ce să ne însușim o anumită identitate națională. Plus de asta, avem atât de multe influențe multiculturale - unii dintre noi crescând cu ele - încât cine mai știe ce înseamnă să fii român azi? Dar oare contează?

Cred că mai important este cum ne definesc lucrurile pe care le facem, oamenii cu care ne înconjurăm, lucrurile care ne plac - și pe care le ajutăm să crească sau să rămână la fel de mișto - și lucrurile care nu ne plac - și pe care nu le ignorăm, ci le transformăm în ceva mai bun (sau îi susținem pe cei care fac deja asta). România de azi este un fel de joc de țară-țară-vrem-ostași, unde ostașii de care avem nevoie sunt oamenii dispuși să lupte pentru schimbarea din rău în bine și din bine pentru câțiva în bine pentru toată lumea.

Am vorbit cu Rodica despre toate motivele pentru care România este încă acasă pentru ea și de ce eventualele scenarii alternative ar însemna doar o relocare într-un context care, la rândul lui, ar avea imperfecțiuni; poate altele, poate mai puține, dar sigur niște imperfecțiuni pe care ar trebui să le înfrunte departe de ai ei. Pe îndelete, despre toate astea și mai multe, mai jos:

Ce te leagă de România

Familia mea și prietenii, locurile care îmi sunt dragi.

Cu bune și cu rele, cum te-a format?

Deși formarea mea a fost cu siguranță influențată de țara în care am crescut, mi-e greu să extrag cu exactitate niște influențe directe. Am fost expusă încă din copilărie la un mediu multicultural și nu cred că am simțit vreodată că identitatea mea se reduce la aspectul național sau că este strict influențată de niște delimitări geografice/ politice. În această privință, îmi place mult ideea lui Jan Fabre: “The only nation is my imagination”. 

Convenția de a fi român

Continuând ce ziceam mai devreme, cred că situațiile în care apelez la această convenție sunt relativ rare – în special atunci când am de-a face cu instituții pentru care naționalitatea este relevantă. În rest, în viața de zi cu zi, cred că globalizarea se simte și în zona identitară, cu bune și cu rele.

Întrebarea asta m-a făcut să mă gândesc la Bauman și la conceptul lui de “modernitate lichidă”, care cred că se aplică și în ceea ce privește identitatea națională, pe care o văd ca fiind în permanent proces de renegociere/ redefinire în contextul actual.  

M-aș feri să dau o definiție pentru acest termen, mai ales că e relativ ușor să aluneci în stereotipuri… Dar cred că avem niște studii interesante la care putem apela: Dumitru Drăghicescu și Constantin Rădulescu-Motru au analizat la vremea lor caracteristicile poporului român, iar mai recent a apărut pe același subiect și o cercetare semnată de Daniel David.

Cum e viața ta aici

Mă simt destul de mulțumită cu lucrurile pe care le-am realizat, poate și fiindcă am depășit etapa de “rebeliune” și acum pot evalua altfel situația. Privind retroactiv, aș zice că am prins o perioadă interesantă în istoria României, cu o multitudine de schimbări și o accelerare a ritmului pe toate planurile: am avut acces la informație și inovație, la oameni interesanți și la oportunități de dezvoltare.

Și privesc totul în context multinațional: am studiat de mică limbi străine, am lucrat în companii globale, particip constant la proiecte internaționale, deci nu simt vreo limitare de ordin național.

Scenarii alternative

Nu știu dacă am făcut vreodată scenarii alternative, pentru că nu prea cred într-o abordare 100% deterministă în privința țării de origine. Cred că am mai degrabă un locus intern de control, așa că originea reprezintă pentru mine doar un background, nu neapărat un factor cauzal atât de puternic încât să îmi determine toate performanțele viitoare.

Ce îți place și ce îți place mai puțin în România

Recunosc că România mea este o bulă relativ atent “curatoriată”, în care încerc să fiu înconjurată de oameni și de lucruri care mă inspiră, mă învață lucruri noi și mă provoacă să îmi păstrez optimismul. E o alegere intenționată, tocmai pentru că există și partea care îmi place mai puțin: problemele politice, economice și sociale nu prea mai au nevoie de vreo prezentare…

Fără a le ignora, încerc să nu mă las prinsă în negativism, pe cât posibil. Cred că avem o societate civilă destul de organizată, cu asociații care au realizat lucruri extraordinare și care beneficiază de tot mai multă vizibilitate și susținere. Când nu prea avem încredere în instituțiile de stat, e important să știm că există oameni cu valori similare pe care îi putem susține și cărora ne putem alătura. În rest, încerc să mă hrănesc cu arhitectură, cu artă, cu proiecte care au sens.

România: ce îți oferă, ce îți cere, ce îi dai tu

Îmi dă un pic de anxietate : ))

În varianta mai serioasă, aș spune că îmi cere să am răbdare și să accept că mentalitățile se schimbă greu.

Iar eu cred că dau la schimb reziliență, creativitate și un pic de încredere.

Omul face locul sau locul face omul

Aș zice că se influențează reciproc, iar azi “omul” are cu siguranță mai multe opțiuni de a face treabă bună decât în trecut.

Aici: creștem sau doar ne adaptăm?

Ambele sunt valabile, depinde mult de situație. În unele domenii poți crește foarte serios, dar sunt zone în care pur și simplu trebuie să te adaptezi pentru a rezista schimbărilor constante. Ca să nu simți permanent că te lupți cu morile de vânt, cred că ideal ar fi să înțelegi unde poți influența lucrurile în bine și să te concentrezi pe asta. E ceva ce încă învăț și eu să fac.

O Românie perfectă?

Ah, ar fi multe lucruri de schimbat, dar cred că putem începe de la respectarea drepturilor omului, protecția animalelor, protecția mediului natural și a celui construit, eliminarea corupției.

Speranța și libertatea: definiții

Speranța că știm cu toții ce avem de făcut ca lucrurile să meargă într-o direcție mai bună.

Libertatea de exprimare și de acces la informație.

O schimbare fundamentală

Cred că odată cu vârsta adultă am început să fiu tot mai conștientă de importanța implicării la nivel civic, nu doar în momentele electorale.

Încredere, îndoială și optimism

Ar fi și motive de optimism și de încredere, dacă ne uităm cu atenție în jur. Sectorul ONG îmi dă destul de multă încredere, preocupat să suplinească ceea ce nu fac instituțiile de stat.

Am colaborat cu organizații neguvernamentale de diverse tipuri și le-am susținut prin voluntariat, donații, comunicare, așa că știu cât de mult contribuie la îmbunătățirea situației.

Ghid personal de supraviețuire

Atunci când sunt nemulțumită de ceva, încerc să văd dacă pot contribui cumva pentru a schimba lucrurile în bine. Un exemplu ar fi chiar proiectul meu cel mai recent, ArchiFaces, un manifest creativ pentru redescoperirea și revalorizarea patrimoniului construit. Totul a pornit de fapt din tristețea pe care o resimțeam vâzând atâtea clădiri de patrimoniu aflate într-o stare deplorabilă.

Un timp am privit toate aceste bijuterii arhitecturale cu părere de rău, spunându-mi că nu am posibilitatea să le ajut să revină la forma lor inițială, să le opresc degradarea și să le salvez. Apoi am realizat că prin dubla mea formare în comunicare și design pot face totuși ceva care să atragă atenția asupra lor – să le spun povestea într-o manieră surprinzătoare, care să îi facă pe cei din jur curioși să le descopere mai în detaliu și, în definitiv, să le înțeleagă valoarea.

Am inițiat astfel un proiect artistico-activist, transformând detaliile de arhitectură în personaje care spun povești și invită la redescoperirea patrimoniului construit, la revalorificarea elementelor de arhitectură și la reflecție cu privire la orașul în care trăim.

Ce te face să te simți acasă

Familia mea, cățelușa mea, Zora, prietenii. Și, bineînțeles, locurile care îmi sunt dragi și de care nu mă plictisesc nicicând. Bucureștiul se încadrează și el aici - ne știm dintotdeauna și totuși avem un fel de love-hate relationship: îmi place când este înverzit, liniștit și își dezvăluie secretele arhitecturale, dar mă enervează peste măsură când e aglomerat, zgomotos și murdar. Totuși, este “acasă”, așa că îl accept și în etapele mai puțin bune, pentru că știu că are și o altă față.

Dacă ai fi ghid pentru străini

Cred că am călători un pic în timp, prin Bucureștiul interbelic.

Dacă ai pleca mâine

Mi-ar fi dor de tot ce înseamnă “acasă” pentru mine, dar pe măsură ce mai cresc realizez tot mai mult că nu este vorba neapărat despre o arie geografică, ci despre amintiri și sentimente pe care le poți purta cu tine oriunde.

De ce rămâi?

Sunt mulțumită cu felul în care arată viața mea în acest moment. Cred că decizia de a pleca în altă țară ar putea fi motivată de o dorință de “mai bine”, dar am experimentat destul de mult încât să conștientizez că peste tot regăsești plusuri și minusuri, doar că diferă formele de manifestare.

Un meme pentru România (ta)

Fiindcă nu prea pot să mă gândesc la România fără a lua în calcul ce se întâmplă în restul lumii, aș zice că "This is fine" e un meme corect în acest moment. Un pic de optimism, un pic de anxietate – pentru echilibru :)