[Spre Gopo] Matei Branea: Cel mai provocator e să fiu curajos și să nu mă refugiez în ce pot face ușor. Computerul te omoară cu infinitatea de opțiuni

De la momentul în care este imaginată, până la varianta finală, o poveste se schimbă destul de mult într-un film de animație. Creatorul său trebuie să aleagă ce vrea să transmită și care este focusul lui, spune Matei Branea, care mai zice că în creația de animație este multă planificare, altfel e haos.

Matei Branea este ilustrator, autor de benzi desenate și regizor de animație, apreciat pentru universul său vizual ironic, ludic și atent la detaliile lumii contemporane. De-a lungul anilor, a semnat proiecte editoriale, volume de comics și filme de animație care i-au consolidat statutul de creator distinct în peisajul artistic românesc.

În acest an, este nominalizat la Premiile Gopo pentru scurtmetrajul de animație „Bunicu doarme”. Ideea filmului i-a venit în urma feedback-ului primit la ilustrațiile făcute pentru un manual de clasa a treia, când i s-a spus că personajul său trebuie să zâmbească mai mult.

„Am realizat că suntem în genaral educați să prețuim exclusiv fericirea și habar nu avem să gestionăm alte sentimente. Ce nu e fericire e negativ. Or, fiecare sentiment trebuie parcurs cu atenție și înțeles. Așa că mi-am zis că voi face o carte despre moarte pentru copii. Cartea a devenit un film”, spune Matei. 

Vorbim cu Matei în cele ce urmează despre creația de animație și despre industria de profil din România.

Ediția aniversară cu numărul 20 a Premiilor Gopo va avea loc pe 4 mai 2026, la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București.

Etape formatoare

Salut! Începem cu întrebările grele :) Am avut norocul unui tată artis multidisciplinar (actor, regizor, fashion designer & more) care m-a crescut alături de frații mei într-un mediu liber de prejudecăți și tabuu-uri. A observat că am înclinație spre desen și m-a testat la un curs de arte plstice la casa de cultură, apoi a urmat liceul Tonitza unde am avut șansa să prind o perioadă excelentă și i-am avut profi pe Zaica, Dacian și alții asemenea.

La animație am ajuns așa: absolvent scenografie la Tonitza (desen-desen-desen), absolvent scenaristică și critică de film la UNATC (cinema-cinema-cinema) unde l-am întâlnit pe dl prof Radu Igazsag care m-a convins să fac și un film de animație extra on top lucrării de licență, apoi șansa oferită de Radu Nicoară să lucrez la AXLE Productions unde mi-a dat mână liberă și l-am animat prima oară pentru cartoons.ro pe Omulan, personajul cu care m-am remarcat și căruia i-au urmat Marcă Înregistrată, Planeta Moldova, NexT Film Festival și mai recent SoNoRo și cele două filme făcute cu sprijinul CNC (Omulan! 2015 - Bunicu doarme 2025).

Momentul în care ai simțit că desenul și povestirea vizuală pot deveni mai mult decât o pasiune

Nu mi-am pus problema unei opțiuni. Îmi amintesc când am renunțat la ideea de a face medicina (ginecologie sau cardiologie). Tata m-a întrebat dacă am chef să mă scol la 6 în fiecare dimineața :)

Cum te raportezi astăzi la meserie. Ce faci diferit față de începuturi

Fiind tânăr și având unde să locuiesc în București nu mi-am pus niciodată problema alimentară în raport cu ce fac. Am animat desenat din pasiune, fără filtru cu atenție la detaliu și eficiența comunicării vizuale. Nu am luat job-uri care nu mă reprezentau și am fost comisionat în calitate de artist, pentru stilul meu personal. Am fost mereu atent ca ce lucrez comercial să mă reprezinte și să fie vizionabil și dacă scot partea branding.

Fac parte din noul val de animatori români autodidacți care s-au manifestat după schimbarea regimunlui din 1989 și căderea studioului Animafilm și a (re)deschis drumul animației (via soft & internet) în Ro. Astăzi lucrez în mare parte proiecte personale și când vine o propunere comercială primul lucru de luat în calcul este timpul care a devenit o resursă extrem de prețioasă. Vorba unui personaj dintr-un bd Red Meat: “Azi m-au dat afară de la job. Nu-i nimic, mai am alte patru.”

Ideea scurtmetrajului „Bunicu doarme”. De unde a pornit povestea

Am făcut ilustrațiile pentru un manual Limba Română cl. A III-a cu editura Art și tot primeam feedback jenat cum focus grupul a zis că personajul meu ar trebui să zâmbească mai mult. Eterna obsesie din publicitate s-a prelins peste tot și dacă nu zâmbește toată lumea nu e bine. Am realizat că suntem în genaral educați să prețuim exclusiv fericirea și habar nu avem să gestionăm alte sentimente. Ce nu e fericire e negativ. Or, fiecare sentiment trebuie parcurs cu atenție și înțeles.

Așa că mi-am zis că voi face o carte despre moarte pentru copii. La decesul tatălui meu am fost uimit de cum nepoata mea Alma a gestionat momentul la cei 6 ani ai ei. Era prima nepoată și ea cu tatăl meu aveau o chimie aparte. Alma are o personalitate deosebită și pentru mine a fost un exemplu de cum poți fi îndoliat dar în pace cu momentul. Am povestit la Berlin cu scriitorul de cărți pentru tineret Ulrich Fasshauer despre ideea mea și am primit într-o lună un text. Au urmat 5 ani de lucru și cartea a devenit un film.

Traseul unui film de animație de la o idee la forma finală

Este un traseu complex. Spre deosebire de filmul filmat, în animație nu există nimic și totul trebuie creat de la 0, începând cu frunzele copacilor la hainele, mișcările și emoțiile personajelor. În opinia mea este una dintre cele mai complexe și dificile arte: regie, coregrafie, perspectivă, fizică, design, cultură muzicală, nu mai spun de designul de sunet. Inițial am făcut schițele pentru carte. Apoi am schimbat macazul și Uli a rescris textul ca scenariu pentru film. Au urmat schițe multe de dezvoltare a personajului și workshopul CEE unde am rafinat subiectul. Pentru a avea o vizualizare fără restricțiile pe care le resimt dacă fac direct un storyboard (dreptunghiul ăla gol mă omoară) am făcut un bd liber cu tot filmul.

Am făcut designul personajelor și la final am desenat toate decorurile. Pentru animație am avut o echipă de 5 oameni extraordinari (Anna Florea, Luiz Stockler, Claudia Ilea, Andrei Berculescu și Nikolay Ivanov). Am lucrat cu Smart Sound Studios (Dan-Ștefan Rucăreanu, Matei Vasilache și Ioan Filip) pentru designul de sunet și cu o compozitoare pentru muzică (Delphine Mantoulet). Am avut o colaborare foarte strânsă cu soția mea, Ana Branea care a editat filmul și a făcut regia secundă (double trouble). Mult din pasul în plus către o animație pronunțat cinematografică i se datorează ei. Foarte importantă a fost susținerea Helgăi Fodorean (producătoarea filmului împreună cu Mihai Mitrică - Safe Frame) și colaborarea cu co-producătoarea Vessela Dantceva din (Compote Collective).

Provocările atunci când lucrezi la un film de animație

Cel mai provocator e să fiu curajos și să nu mă refugiez în ce pot face ușor. Digital sau de mână? Animate sau TV Paint? Procreate Dreams maybe? Apoi apar problemele de design. Computerul te omoară cu infinitatea de opțiuni. Dar poate cel mai greu e cum reușesc să fiu „true to myself”? Eu am un anumit tip de umor, direct, fără filtru. Așa am crescut și tare mă bucur când dau de oameni cu care pot vorbi deschis. În artă, dacă nu ești sincer pute imediat a conformism sau oportunism. Contextul politic global și cel cultural actual fac lucrurile și mai complexe la nivel de discurs și asumare.

Cât de mult se schimbă o poveste între momentul în care o imaginezi și varianta finală

Se schimbă ici colo prin părțile esențiale. Nu poți povesti totul. Trebuie să alegi dacă vrei să transmiți o anume idee. Merge și cu haos, dar e o discuție aici despre cum ajungi la public. Ce vrei să îi spui? Care este focusul tău?

În animație e nevoie de mult planning. Nu vrem surprize. La 5 ani de lucru pentru 13 minute, hai, 3 ani dacă nu aveam soție, copil, 2 job-uri la universitate și câte o expoziție ici colo, nu prea riști să nu planifici. Mai ales dacă lucrezi cu echipă trebuie să faci lucrurile clare, altfel este haos. Eu am chinuit animatorii destul de mult cu diverse decizii arbitrare apropo de linie, culoare și diverse comportamente ale mișcării personajelor, dar am fost foarte atent să las în film cât mai mult de la ei. Vorba lui John Dilworth (Courage The Cowerdly Dog): dacă 75 % e aproape de ce vroiai, is good to go. Aăsta e ingredientul miraculos al colaborărilor: ceea ce aduce celălalt.

O scenă din „Bunicu doarme” de care te simți cel mai atașat

Scena patinajului artistic. Bunicul Almei nu a fost patinator la propriu dar poate fi o metaforă la cum a trăit.

Rolul memoriei personale, familiei, vieții de zi cu zi în poveștile pe care alegi să le spui

Full on. Când eram mici tata se uita mereu la TV la sport și patinajul artistic a fost mereu un sport care ne intriga: e spectacol sau sport? Ce știu sigur e că ne stătea inima în piept la triplu lutz. Casa din film este casa bunicii mele unde tatăl meu și-a petrecut ultima parte a vieții, Alma e fata fratelui meu mai mare, orașul București e unde sunt și toate detaliile observate și arhivate de mine de când eram mic în Drumul Taberei. În facultate la scenaristică ne spuneau profii să scriem despre ce știm. Fix așa e.

Ce ai descoperit despre tine lucrând la acest film

Că sunt slow la proiecte personale, dar că la final iese bine. Că e important să îți ții poziția, să insiști, să fie treaba făcută cum consideri tu că e mai bine. E proiectul tău.

Privind din interior, cum vezi astăzi industria animației românești

Eu sunt acum și prof la animație UNATC. Coordonez departamentul Animație și Interactivitate și masterul de animație. Programul de master e din 1999 dar aș îndrăzni să zic că animația românească s-a revigorat la propriu odată cu festivalul Animest și în 2017 cu înființarea programului de licența animație. Azi avem filme din ce în ce mai bune, dar producția este mică și subfinanțată. Din păcate în contextul în care se anunță reducerea bugetului CNC pentru animație de la 10% la 5%  studenții noștri pot ajunge în situația ca filmul de absolvență să fie ultimul lor film. Avem între 15 și 20 de absolvenți (licență + master) anual. AI-ul omoară la momentul actual job-urile comerciale și artă poți face numai dacă ai sprijin. Animația costă mult și durează. Nivelul național crește și sper că CNC-ul va continua să ne sprijine și chiar se va focusa pe întărirea acestei arte cinematografice atât de speciale.

Condițiile din România pentru dezvoltarea unor lungmetraje de animație competitive

Bugetelul pentru un film de lungmetraj este foarte mare. E aproape imposibil să faci un film profesionist fără co-producții. Am auzit că francezii dacă nu aduci minim 1k de euro nu consideră propunerea ca una serioasă. Se pot face filme lungi, dar nu știu câte în același timp. Sunt însă încrezător în viitor.

Ce înseamnă pentru tine nominalizarea la Premiile Gopo 2026

O mare bucurie. La fel ca participarea și premiul de la TIFF. Nu mai zic de Animest. Nominalizarea asta însă îmi pune însă o problemă majoră … cu ce personaj mă îmbrac la gală?

Ce spun nominalizările din acest an despre direcția în care merge cinematografia românească

M-am bucurat să descopăr ce bună e selecția de la animație de la Gopo de anuș acesta. Două filme de absolvență (master/licență) de la unatc din 5 filme unde alte două sunt filme realizate de autori care și predau la animație. Cunosc toate filmele și mi-e foarte greu să anticipez un câștigător.

Există inițiative foarte intersante și solide pe serial de la PROTV și pe film scurt de autor de la Animest cu proiectele Pitch Please și SYAA (pentru tinere autoare) și Animation Pitch de la UNATC. Știu sigur că lucrăm la coproducții din ce în ce mai mult unde animatorii noștrii contrbuie la filme importante. E loc de mai mult, avem ce spune - the time is now!