Ca să nu-ți vină să fugi de-acasă e esențial să-ți placă oamenii cu care trebuie să conviețuiești. Că nu-ți place administratorul de bloc e una, dar trebuie să-ți placă vecinii - și ăia cu care schimbi două vorbe, și ăia care nu-și plătesc întreținerea la timp, și ăia cu care te cerți de la bormașini și alte acareturi. Dar întrebarea e ”de ce să nu fugi de-acasă?”. Că acum poți; și poate că fuga-i sănătoasă.
Pentru Claudiu Dobriță, Executive Creative Director WOPA, rămasul în țară este o alegere, pe cât de firească, pe atât de testată. Și nu vine din dorința de confort, ci din nevoia de a construi un viitor aici - pentru el, pentru familie, pentru generațiile tinere care îl obligă, prin puterea exemplului, să mai încerce. Iar încercarea în România pare că se simte uneori ca un proces nesfârșit de adaptare, ca un troc între țară și cetățeni, în care ea le cere răbdare și multe taxe, iar ei trebuie să aibă un sac fără fund cu toate astea.
Dar încă e bine aici, pentru că încă avem cum să sperăm. Încă avem cum să facem, încă avem voie să spunem, încă avem roșii și brânză, încă putem să punem totul pe pauză, într-o vineri seara, la 2 Mai. Claudiu spune că avem o românească în felul în care trăim - și nu-i o chestiune peiorativă, ci e mai degrabă despre principiul descurcatului, chiar și atunci când ițele problemei sunt atât de înnodate, că doar foarfeca pare a fi soluția. Înainte să ne apucăm de tăiat, mai stăm puțin, mai povestim oleacă și mai găsim motive bune să rămânem. Despre motivele lui Claudiu, mai jos:























