[AI & me] Ruxandra Stoian: Ce observ în jur este un fenomen invers față de ce ne-am aștepta. În loc să ajungă AI-ul să vorbească mai uman, oamenii încep să vorbească tot mai mult ca AI-ul

Sunt multe scenarii AI care se conturează în aceste zile, utopice și distopice, deopotrivă. Speranța Ruxandrei Stoian, psihoterapeut integrativ, e că AI-ul îi va face pe oamenii să se întoarcă spre ei înșiși. Și că în timp mașina va învăța mai mult limbajul uman, nu invers, cum pare că se întâmplă acum. Riscurile supradozelor de AI rămân însă cam cele evidente, învățate din proverbele limbii bătrâne. Pe românește, ne prostim dacă așteptăm mereu să vină răspunsurile din afară.

"Problema pe care o văd ține de profunzime. Mulți se aliniază la viteză, dar pierd contactul cu munca reală, cu procesul, cu prezența. Apar multe livrabile superficiale, făcute rapid, fără structură internă solidă. Și da, mi se pare că amplifică și consumerismul. Totul devine mai rapid de produs și, implicit, mai rapid de consumat", spune Ruxandra.

Cum se schimbă lumea și oamenii, în această perioadă, sub influența inteligenței artificiale, povestește mai multe Ruxandra, în rândurile de mai jos:

Cum te raportezi la AI

La început nu am folosit AI foarte mult, pentru că nu simțeam nevoia. Pe zona de psihoterapie nu m-a ajutat atât de mult. Acolo am lucrat în continuare cu cărți, formare și experiența din cabinet.

În schimb, m-a ajutat pe partea de studii. L-am folosit când am construit structuri, când am organizat idei, când am avut de făcut ghidaje pentru lucrări sau pentru portofoliul din psihoterapie.

Pentru mine, AI rămâne un instrument de sprijin, nu ceva care înlocuiește gândirea sau practica terapeutică.

Prima schimbare pe care ai simțit-o odată cu apariția AI-ului

Prima schimbare pe care am simțit-o nu a fost pe partea de psihoterapie, ci pe partea de copywriting.

Au dispărut multe joburi și colaborări din zona asta și a apărut iluzia că oricine poate scrie, doar pentru că există un tool căruia îi dai un prompt. În realitate, dacă nu ai experiență și nu știi ce vrei să spui, AI-ul nu te ajută prea mult.

În psihoterapie, schimbarea a apărut în relația cu clienții. Am observat că unii încearcă să suplinească terapia sau să folosească AI-ul ca pe un spațiu în care să fie ascultați.

Diferența rămâne majoră. AI-ul nu citește emoții, nu vede corpul, nu observă mimica, nu înțelege pauzele, nu are experiență umană și nu poate să creeze acea coerență între minte și corp care apare în terapie.

Cum schimbă AI ritmul și direcția lumii

Cred că AI schimbă în primul rând ritmul lumii. Ritmul a devenit mult mai accelerat. Oamenii simt presiunea de „repede” și „acum”, iar AI-ul susține exact direcția asta.

În același timp, evoluează și el odată cu noi. Devine mai performant, dar apare și diferența între variantele accesibile și cele plătite, unde ai mai multă putere și control.

Problema pe care o văd ține de profunzime. Mulți se aliniază la viteză, dar pierd contactul cu munca reală, cu procesul, cu prezența.

Apar multe livrabile superficiale, făcute rapid, fără structură internă solidă.

Și da, mi se pare că amplifică și consumerismul. Totul devine mai rapid de produs și, implicit, mai rapid de consumat.

Ce aspect al vieții umane ți se pare cel mai vulnerabil în fața automatizării

Ca psihoterapeut, văd ca vulnerabilă zona de relaționare și conectare umană.

Odată cu automatizarea și digitalizarea, se adâncește singurătatea. Există tot mai puțin contact real între oameni.

Îmi vine în minte o idee: că „iadul apare atunci când nu mai există cărări între casele oamenilor”. Dincolo de sensul religios, spune ceva foarte actual.

Avem impresia că totul e accesibil și că putem „accesa” inclusiv oamenii. Un swipe și apare un potențial partener. Comanzi orice, imediat.

Doar că, în realitate, pierdem contactul direct. Devine mai greu să stăm față în față, să fim vulnerabili, să fim autentici. Mulți încep să se închidă în ei. Apare rușinea de a relaționa real.

În paralel, observ o tendință de „robotizare”. Oamenii devin mai orientați spre performanță și mai puțin spre conexiunea  cu ceilalți, dar și cu ei înșiși.

Ce înseamnă a gândi în era AI

Dacă e să ne raportăm la AI, a gândi înseamnă să știi să-i dai prompturi smart și să știi cum să-l ghidezi. Dar în viața noastră de zi cu zi, a gândi înseamnă să ai capacitatea să faci o analiză, să îți amintești anumite lucruri pe care le-ai făcut, să vezi cum au funcționat niște situații pentru tine, să știi de ce să te ferești, să îți filtrezi singur anumite amintiri și să îți dai seama de anumite comportamente.

Numai că buba acum, în perioada asta, dacă e să vorbim strict de gândire, este overthinking-ul, când mergem mult prea mult în supra-scenarii și e o scenarită cronică la foarte mulți oameni.

Care sunt primele semne pe care le detectezi într-o lucrare AI

În terapie observ destul de repede.

Oamenii încep să vorbească cu verbe la infinitiv, într-un stil foarte didactic și pedant. Nu mai sună a ei. Se simte că nu vorbesc autentic.

Se vede că sunt „frânați”, că nu sunt conectați la ce simt, ci mai degrabă reproduc ceva din ce au discutat cu ChatGPT sau din cum cred ei că „ar trebui” să se comporte.

Pentru mine, asta arată mai degrabă un blocaj în autenticitate.

Pe partea de social media, se vede în postări. Același fir narativ, aceeași structură, aceleași formule de marketing. Aceleași call to action-uri, aceleași funnel-uri. Par copy-paste.

Pe partea vizuală, diferența e destul de clară. Imagini sau clipuri care par artificiale, voci puse peste, totul prea „curat” și fără imperfecțiuni reale.

Iar în text, din nou, stilul rigid și verbele la infinitiv trădează foarte repede.

Influența asupra limbajului

AI-ul se bazează foarte mult pe medie, nu pe cazuri particulare și nici pe experiență de viață.

Ce observ în jur este un fenomen invers față de ce ne-am aștepta. În loc să ajungă AI-ul să vorbească mai uman, oamenii încep să vorbească tot mai mult ca AI-ul.

Limbajul devine standardizat, cu aceleași expresii și aceleași formule. Oamenii par mai robotizați și mai puțin naturali în felul în care se exprimă.

Se vede un blocaj în exprimare, iar în spate apare multă frică: frică de respingere, frica să nu greșească, frica sa nu fie acceptați.

Poate un model antrenat pe tot ce s-a gândit deja să mai creeze ceva nou?

Nu știu dacă poate să creeze neapărat ceva cu adevărat nou, pentru că majoritatea AI-urilor se bazează pe lucruri care au avut deja rezultate.

Se duce în mod natural spre ce a funcționat, spre ce a fost folosit, spre ce a fost deja validat.

De la Antichitate încoace, s-au scris toate, s-au trăit toate, s-au pictat toate.

Mai degrabă, ce face este o formă de reinventare, o recombinare a unor lucruri deja existente, nu o creație complet nouă.

Perspectiva asupra muncii

Cred că, odată cu robotizarea și automatizarea multor joburi, oamenii au început să aibă o părere de sine mai proastă. Apare demoralizarea. Mulți intră în anxietate pentru că nu mai au joburi sau pentru că simt că intră într-o concurență cu ceva nedefinit, cu un „inamic” invizibil pe care nu îl pot controla. Există frica asta că AI-ul le ia joburile.

În același timp, nu cred că este chiar așa. Oamenii tind oricum să se ducă în zona în care vor totul repede, acum. De la antreprenori până la oameni obișnuiți, apare dorința de rezultate și recompense imediate. Se merge mult pe varianta „gata făcut” și rapid.

Dar nevoia de oameni rămâne, în multe domenii. Se vede și în lucruri simple. Dacă suni la un call center și robotul nu înțelege ce spui, ajungi să apeși toate tastele până când intri la un operator. Până la urmă, tot ai nevoie de un om.

AI-ul promite mult și repede. Care sunt efectele asupra răbdării, efortului, muncii, eșecului?

Era o vorbă: „grăbește-te încet”. Doar că acum presiunea este inversă. Totul trebuie rapid, imediat, fără proces.

Deficitul de atenție exista deja, din tot procesul de digitalizare. AI-ul doar amplifică lucrul ăsta.

Sunt oameni care aleg varianta old school și își antrenează răbdarea. Se implică în muncă reală, în procese, în lucruri făcute cu mâinile lor. Acolo efortul se simte diferit și are sens.

În zona de antreprenoriat, lucrurile se schimbă clar. Antreprenorii care lucrează cu AI sau cer echipelor să lucreze cu AI dezvoltă o răbdare foarte scurtă.

Apare presiunea constantă: „acum”, „repede”, „trebuia ieri”.

Eșecul se vede diferit din ambele părți. Antreprenorul simte că nu primește suficiente livrabile într-un timp foarte scurt. Angajatul simte că este folosit și că pedalează în gol.

Când ni se oferă doar opinii pe placul nostru

Ca psihoterapeut, văd clar o diferență între ce spun oamenii și ce pot duce. La nivel declarativ, mulți spun că vor adevărul. În realitate, când aud adevărul, se simt răniți. Contează foarte mult cum le este spus, în ce context și din ce relație vine.

AI-ul este construit să fie politicos și să nu confrunte direct. Din cauza asta, nu oferă mereu un adevăr clar, mai ales unul incomod.

Problema apare când este folosit ca substitut pentru relații reale sau chiar pentru terapie. Nu este un sistem antrenat să fie terapeut.

Poate valida ușor anumite perspective fără să le pună în discuție. De exemplu, o persoană cu trăsături narcisice poate descrie un comportament manipulator, iar răspunsul primit poate întări poziția ei, în loc să o confrunte.

Asta duce la întărirea unor biasuri cognitive și la menținerea unor comportamente disfuncționale.

Într-un astfel de ecosistem, opiniile divergente nu mai apar natural. Oamenii caută confirmare, nu confruntare, iar AI-ul tinde să ofere exact asta.

Relația care începe să se formeze între oameni și AI

Legat de ce spuneam mai devreme, există riscul ca unor oameni care sunt deluzionali sau manipulatori să li se hrănească exact perspectiva asta: că au dreptate, că sunt „the best”, că li se justifică comportamentele disfuncționale față de ceilalți.

În loc să fie confruntați, pot primi validare.

În anumite cazuri, poate duce și în zone mult mai sensibile. Sunt oameni vulnerabili care pot ajunge la idei de inutilitate, de lipsă de sens, chiar până la suicid.

A existat și cazul unui adolescent despre care s-a spus că și-a scris scrisoarea de adio cu ChatGPT. Nu înseamnă că AI-ul l-a împins direct acolo, dar arată cât de ușor poate deveni un spațiu în care cineva își confirmă starea fără să fie conținut.

Atunci când folosești inteligența artificială fără discernământ personal, lucrurile pot deveni periculoase.

Care sunt riscurile unor asemenea noi relatii, om-masini

Ca în orice relație, există și plusuri și minusuri.

Partea bună este că oamenilor li se ușurează munca. Devin mai organizați, își structurează mai bine timpul și modul de lucru, mai ales în zona academică sau profesională. Mulți simt o ușurare reală în felul în care lucrează și procesează informația.

Pe de altă parte, apare o zonă de codependență. Oamenii ajung să aibă nevoie constantă de validare sau de o părere din exterior, de la AI. Parcă nu mai au încredere în ideile lor, nu mai cercetează singuri și așteaptă să li se dea totul „de-a gata”.

Un alt minus ține de efort. Dacă ai totul accesibil, nu mai depui același efort, nu mai înveți singur, nu mai faci research în mod real.

Pe termen lung, asta se vede în funcțiile cognitive. Dacă nu îți mai antrenezi creierul, ele încep să scadă. Pe românește, ne prostim dacă așteptăm mereu să vină răspunsurile din afară.

Schimbarea definiției: Omul, singura specie care gândește

Cred că rămâne faptul că suntem umani și faptul că avem inteligență emoțională.

Indiferent de epocă, asta ar trebui să ne definească.

Umanitatea înseamnă să știi să citești limbajele omului, să te pui în locul lui, să îți gestionezi emoțiile fără să exagerezi și fără să dai vina constant pe ceilalți pentru ce ți se întâmplă.

Problema a fost, de-a lungul timpului, că oamenii nu au fost familiarizați cu partea emoțională. S-au bazat mai mult pe cogniții, fără să integreze și restul.

În realitate, este nevoie de o completare: partea cognitivă cu partea emoțională, fizică, culturală, spirituală și etică. Omul trebuie văzut ca un întreg.

Din toate calitățile noastre, cred că vor rămâne empatia, blândețea, autenticitatea, capacitatea de a spune adevărul și de a oferi suport, dar și partea etică.

Cum se schimbă perspectiva asupra realului

Cred că perspectiva asupra realului se distorsionează atunci când apare multă validare pe ceva subiectiv.

Când ai constant un răspuns de tipul „da, ai dreptate”, „da, tu știi cel mai bine”, apare riscul să ți se umfle ego-ul și să îți infatuezi identitatea. Ajungi să crezi că „știi” mai mult decât știi, de fapt.

Iar când apare o situație reală sau o discuție față în față, se vede diferența. Nu mai e atât de solid cum părea în teorie.

În ceea ce privește realitatea, omul nu o să o înțeleagă niciodată doar printr-un soft.

Una este să vezi o informație, de exemplu despre vreme, și alta este să ieși afară și să simți efectiv, cu corpul, prin toate cele cinci simțuri.

Cum influențează AI relația cu noi înșine

Cred că ar fi important să renunțăm la lupta asta de a avea mereu dreptate.

Atâta timp cât te cerți cu oameni și folosești constant un tool, cum este AI-ul, ca să îți susțină ideea, pierzi sensul relațional, care ține de conectare.

Când focusul devine „eu câștig”, „eu sunt mai deștept”, „eu trebuie să demonstrez”, apare o luptă de ego-uri. Asta duce, de fapt, la deconectare.

Granițele etice țin exact de felul în care folosim instrumentul.

Ca întrebări, cred că merită să ne uităm la asta: dacă felul în care folosesc AI-ul îmi îmbunătățește relațiile cu ceilalți într-un mod autentic sau dacă doar caut să am dreptate.

O altă întrebare ar fi de ce simt nevoia să mă bazez atât de mult pe cogniții și nu îmi permit să fiu, pur și simplu, un om.

Ce ar trebui să reînvățăm despre noi înșine

AI-ul poate să distorsioneze imaginea de sine, în sensul că o poate duce puțin mai sus decât este în realitate.

De aceea, e important un check-in real, fie cu alți oameni, fie cu tine. Să te uiți sincer unde ești acum: profesional, relațional. Chiar ești acolo unde crezi sau mai ai lucruri de învățat?

În relația cu AI-ul, cred că avem de învățat că avem voie să greșim. Nu trebuie să fie totul perfect și nici livrat imediat.

Viața nu este perfectă, omul nu este perfect. Putem doar să ne rafinăm skill-urile, felul în care relaționăm și felul în care ne purtăm cu ceilalți.

Cred că lecția importantă este autenticitatea. Să fim reali cu noi, fără să încercăm să părem mai mult decât suntem sau să impresionăm. Și să învățăm să ne acceptăm imperfecțiunile, limitările și greșelile ca parte din procesul de creștere.

Frica ta cea mai mare vizavi de AI

Frica mea cea mai mare este că, odată cu tehnologizarea și digitalizarea, o să ne deconectăm tot mai mult unii de alții. Ajungem să fim oameni singuri, care confundă conectivitatea cu conexiunea reală. Faptul că putem vorbi oricând nu înseamnă că ne și conectăm cu adevărat.

Speranța mea este că AI-ul îi ajută pe oameni să își eficientizeze timpul, atât în muncă, cât și în studiu. Și, poate mai important, că din relația asta cu AI-ul oamenii ajung să se întoarcă spre ei înșiși. Și, în timp, poate că AI-ul ajunge să învețe mai mult limbajul uman, nu invers, cum pare că se întâmplă acum.