[AI & me] Raluca Anton: AI-ul poate deveni o problemă sau o unealtă extraordinară. Diferența va fi făcută de cât de conectați rămânem la propria noastră minte

Avem un super tool la dispoziție, disponibil permanent, care livrează răspunsuri la secundă, validează, organizează și calmează anxietatea de moment. Dar tocmai asta face ca AI-ul să devină periculos, dacă nu există conștientizare, crede Raluca Anton, doctor în psihologie.

"Am simțit și simt că oamenii au început să tolereze din ce în ce mai greu procesul și timpul dintre întrebare și răspuns. AI-ul scurtează enorm acest spațiu și asta este foarte seducător pentru mintea umană", spune Raluca. 

Un om care-și externalizează capacitatea de a lua decizii sau a se încrede în propriile gânduri, emoții și instincte devine ușor de manipulat. Aplică asta la întreaga societate și vei vedea că o distopie în formare e aproape. Frica Ralucăi față de AI are de a face cu accesul din ce în ce mai redus la noi înșine. Speranța? Că poate tocmai acest instrument ne va aduce sensuri noi și ne va ghida printr-o epocă atât de diferită de tot ce am trăit până acum.

Cum te raportezi tu la AI

Mă raportez la AI ca la un instrument extraordinar, dar și ca la o oglindă foarte puternică a vulnerabilităților noastre psihologice. Cred că problema nu este existența AI-ului, ci felul în care alegem să îl folosim. Dacă îl folosim ca instrument, ne poate ajuta enorm. Pe de altă parte, dacă îl transformăm într-o cârjă pentru aproape orice proces mental sau emoțional, riscăm să externalizăm exact funcțiile care ne ajută să fim autonomi psihic.

Practic, una dintre cele mai importante funcții ale minții umane este capacitatea de a analiza și de a lua decizii bazându-ne pe propria analiză. Dacă renunțăm să analizăm noi înșine și ne bazăm pe o sursă externă care, sigur, analizează conform unor algoritmi, treptat aceste abilități ale noastre încep să se deterioreze precum un mușchi care nu mai este antrenat. Astfel, deciziile pe care le luăm în urma acestor analize externe pot fi, mai degrabă, artificiale și mai puțin ancorate în propria poveste de viață.

Prima schimbare pe care ai simțit-o odată cu apariția AI-ului

Am simțit și simt că oamenii au început să tolereze din ce în ce mai greu procesul și timpul dintre întrebare și răspuns. AI-ul scurtează enorm acest spațiu și asta este foarte seducător pentru mintea umană. Problema este că exact în acel spațiu se dezvoltă multe dintre funcțiile executive: analiza, reflecția, reglarea emoțională, luarea deciziilor.

Pe scurt, cu cât există ceva ce ne oferă răspunsuri foarte rapide, decizia de a ne baza doar pe acel ceva ne scurtează timpul în care noi putem exersa fix ceea ce avem nevoie pentru a rezolva probleme în viața de zi cu zi. Mie îmi place să cred că dincolo de nevoia de eficiență mai există și nevoia de a ne pune pe noi înșine în deciziile pe care le luăm și acest lucru înseamnă să ne oferim oportunitatea să găsim răspunsurile personal, iar asta se referă fix la acest aspect al timpului de gândire.

Ce aspect al vieții umane ți se pare cel mai vulnerabil în fața automatizării

Autonomia psihologică. Adică fix capacitatea de a ne descurca singuri sau împreună în lumea asta largă. Mi-ar plăcea să cred că nu ne pierdem abilitățile de a face față unor situații dificile în contextele în care nu vom mai avea, cândva, acces la un astfel de instrument. Pentru că atunci când ne pierdem capacitatea de a ne analiza emoțiile, de a lua decizii, de a tolera ambiguitatea și de a construi singuri un sens al lucrurilor care ni se întâmplă, înseamnă că devenim dependenți de cineva sau ceva.

Dacă pentru orice întrebare de la „ce gătesc?" până la „cum îmi gestionez relația?" apelăm imediat la AI, riscăm să ne atrofiem exact musculatura mentală care ne ajută să funcționăm ca adulți autonomi. Mergând un pas mai departe, putem ușor să ne imaginăm că a avea comunități dependente duce la o putere de manipulare extraordinară.

Cu cât oamenii sunt mai ușor de manipulat, cu atât poți obține mai ușor orice îți dorești. Sigur, nu îmi doresc să sune a teorie a conspirației sau a cine știe ce predicții pe care le-aș face. Sunt doar gânduri pe care vă invit pe toți să le plimbați prin minte și să construiți orice scenarii care pot să fie în acord, în dezacord, din alte unghiuri, oricum raportate la această idee, însă mi-ar părea rău să nu las, într-o formă sau alta, deschisă această conversație, chiar dacă pentru mulți va deveni o conversație interioară.

Ce înseamnă a gândi în era AI

Îmi doresc sa cred, ca o continuare a ceea ce am scris mai sus, că a gândi în era AI înseamnă să nu renunți la propriul proces mental doar pentru că există răspunsuri rapide. Să continui să analizezi, să verifici, să te îndoiești, să construiești perspective personale.

Spuneam mai sus cum în psihologie vorbim despre funcții executive, adică acele procese cognitive care funcționează ca un manager al minții noastre. As reitera ideea ca dacă externalizăm constant aceste procese, riscăm să pierdem accesul la propria persoană.

Primele semnale pe care le detectezi într-o lucrare AI

Din locul din care analizez eu, observ adesea o anumită lipsă de, să-i spunem, tensiune umană. Atunci când totul este foarte fluent, foarte coerent, foarte corect, oferă un sentiment de siguranță care eu cred că este iluzoriu și poate chiar și un sens al predictibilității.

Dar uneori lipsește exact acel loc viu în care omul ezită, se contrazice, se caută pe el însuși, se arată celorlalți în diverse forme ale lui. Categoric, AI-ul poate genera răspunsuri foarte bune, dar nu trăiește conflictul interior din spatele lor. Iar acest conflict are legătură cu umanitatea noastră și, de altfel, cu ceea ce numim a fi… viață.

Efectele asupra răbdării, efortului, muncii și eșecului

Pe scurt, cred că ne poate reduce toleranța la disconfort cognitiv și emoțional. Iar dacă primesc imediat o soluție, devine mai greu să stau cu întrebarea. Doar că mintea umană se dezvoltă exact în acest spațiu al încercării, greșelii, al faptului că reformulez, că ajung să mă frustrez și, cu toate acestea, revin. Eșecul este unul dintre cele mai importante procese de învățare profundă.

Pot să înțeleg de ce mulți dintre noi avem tendința de a fugi de el și atunci căutăm scurtături ca nu cumva să ajungem acolo. Iar AI-ul este o astfel de scurtătură. Ce pierdem, însă, atunci când mergem doar pe scurtături este experiența. Exact ca atunci când într-un oraș spectaculos în care durează până ajungi de la un obiectiv la altul, noi am rămâne doar într-un singur cartier să explorăm străduțe înguste. Este și asta o experiență. Însă să fie experiența completă?

Care sunt pericolele pe care nu le vedem

Pericolul este că nu externalizăm doar informația. Externalizăm analiza, decizia, reglarea emoțională și chiar relația cu noi înșine. Începem să întrebăm AI-ul: ce să spunem, ce să simțim, cum să răspundem, ce alegere să facem. Și fără să ne dăm seama, riscăm să slăbim exact capacitatea de a ne construi propria judecată interioară, dar mai ales capacitatea de a lua decizii singuri.

Multe din contextele din viața de zi cu zi necesită această abilitate de a sta cu ce este în interiorul nostru pentru a lua decizii care să fie în conformitate cu ce este în interior. Mă întreb oare cum arată o comunitate care nu poate să ia decizii pentru membrii ei sau oameni care se simt pierduți în fața unei provocări pentru că nu și-au exersat unele capacități?

Relația care începe să se formeze între oameni și AI

O văd ca pe o relație foarte seducătoare psihologic. AI-ul este disponibil permanent, răspunde rapid, validează, organizează, calmează anxietatea de moment. Și tocmai asta îl poate face periculos dacă nu există conștientizare.

Pentru că în psihologie, din teorie și din practică, noi știm că relațiile care ne dezvoltă cu adevărat sunt cele în care există diferență, frustrare, negociere, limite. AI-ul riscă să devină o relație fără fricțiune, iar omul are nevoie de fricțiune pentru a se maturiza, așa cum am spus și mai devreme.

Cum influențează AI relația noastră cu noi înșine

Cred că aici este miza cea mare. Dacă nu suntem atenți, putem începe să avem mai multă încredere în răspunsul generat de AI decât în propriul proces interior. Și atunci apare o ruptură subtilă: omul începe să se îndepărteze de propria minte, de propriile emoții, de propria capacitate de a decide. Acela va fi momentul în care vor fi acei câțiva care își păstrează, în continuare, această capacitate și marea masă care va face doar ce i se va spune. Vă puteți imagina un astfel de scenariu?

Care este frica ta cea mai mare vizavi de AI?

Nu mă sperie cel mai mult ideea unei inteligențe artificiale foarte puternice. Eu cred că este un instrument care poate aduce multe resurse în viața noastră profesională. Ce mă sperie, însă, este posibilitatea unei umanități care își pierde treptat funcțiile mentale esențiale pentru că nu le mai exersează.

Mă preocupă gândul că am putea trăi într-o lume în care oamenii reacționează rapid, dar reflectează puțin, o lume în care avem răspunsuri la orice, dar acces din ce în ce mai redus la noi înșine.

Dar speranța?

Speranța mea este că AI-ul ne poate susține să redefinim ce înseamnă să trăiești în timpurile acestea atât de diferite de orice s-a întâmplat în trecut. Și poate că tocmai din această redefinire vom înțelege mai clar valoarea gândirii critice, a relațiilor trăite, a creativității exprimate, a emoțiilor și a capacității de a construi un sens al existenței noastre ca indivizi, dar și ca oameni care trăiesc împreună și care nu sunt mecanizați (deci suntem mai puțin predictibili și controlabili… încă). AI-ul poate deveni o problemă sau o unealtă extraordinară. Diferența va fi făcută de cât de conectați rămânem la propria noastră minte.