E momentul pentru o mai prietenoasă găzduire, spune elegant Ilinca Prisăcariu, coordonatoarea Pride. După 21 ediții Pride, 30 de ani de ACCEPT, lupta pentru normalitate continuă. Ce își dorește, de fapt, comunitatea, sunt lucruri extrem de simple și uzuale: dreptul la siguranță și la familie, drepturi cu care oamenii se nasc în societate.
Tema de anul acesta e All of us: un mesaj care celebrează 30 de ani de activism pentru drepturile omului în România. Acum 20 de oameni, erau 300 de oameni la marș, anul trecut au fost 30.000.
"Vom continua până când vom fi respectați la nivel uman, instituțional, politic, social. Vom continua până când nu va mai fi nevoie de extra-muncă pentru a ne justifica prezența și existența. E teribil să te lupți pentru ceva atât de primar, pentru drepturi ce ți se cuvin ca om și pe care ar trebui să le ai pentru simplul fapt că ești aici", spune Ilinca.
Povestim cu Ilinca în continuare despre Pride-ul din acest an, cum s-a schimbat societatea românească în ultimii 30 de ani, drumul lung și anevoios al comunității, mai ales în contextul ultimilor ani.
Tema Pride din 2026: All of us
Am pornit de la gândul că intrăm într-o nouă decadă de Bucharest Pride (este cea de-a 21-a ediție) și de la faptul că anul acesta celebrăm 30 de ani de ACCEPT. Am simțit, în definitiv, că este un moment propice să ne adunăm puțin gândurile, să ne celebrăm victoriile, să ne amintim de greutăți și piedici, să fim recunoscători pentru prezentul în care trăim, dar și să ne gândim încotro vom merge de azi înainte. All of us ne adună sub un singur slogan, într-o ediție-manifest, prin care salutăm tot procesul prin care am trecut până acum.
Evoluția origanizației ACCEPT
Într-o măsură considerabilă, având în vedere faptul că transformarea organizației și, implicit, a modului în care trăim, muncim, suntem percepuți în societate, a fost rezultatul unor ani de imensă muncă și eforturi, uneori supraomenești, de a rămâne pe poziții. ACCEPT a pornit în 1996, pe când articolul 200 din Codul Penal încă incrimina homosexualitatea. După abrogarea acestuia, în 2001, s-au pornit, ușor-ușor, demersurile pentru primele Pride-uri. Din 2005 și până în prezent, mii de oameni au pus umărul la o evoluție fără precedent, care ne-a determinat să fim 30.000 în stradă anul trecut. All of us e și despre acei oameni, despre cei din prezent, și mai ales despre cei care vor urma.
Credit foto: Larisa Baltă
Pride-ul de anul acesta
În primul rând, sperăm că vom fi și mai mulți. La nivel organizatoric, o noutate față de anii trecuți este că ne vom bucura de două spații noi, special concepute pentru evenimente și comunitate. PRIDE Hub, în grădina de la Rezidența 9 (str. Ion Luca Caragiale 32) va fi spațiul în care, timp de o săptămână, între 3-10 iunie, vor avea loc mare parte din evenimentele comunitare de anul acesta. Vom trăi după-amiezi de vară într-o companie selectă, alături de comunitate și aliați. Iar pe seară, între 3-13 iunie, ne regrupăm la Heavy Yard (str. Vasile Lascăr 38), la ceea ce numim PRIDE Spritz - un loc al socializării și al debriefului de peste zi, unde ne vom reîntâlni la un pahar de vorbă și ne vom pregăti pentru zilele ce vor urma (și pentru Marș!)
Cât privește provocările, acestea apar inevitabil, deși în ultimii ani lucrurile au decurs din ce în ce mai bine pe parte birocratică, ceea ce ne bucură. A fost un drum lung și anevoios, dar sperăm că ne vom bucura de o bună colaborare cu autoritățile și pe viitor. La nivel de societate, bineînțeles, este mai mult de discutat. Trăim o perioadă în care comunitatea este scoasă drept țap ispășitor în contexte total nefericite, însă lupta continuă, ca în fiecare an.
Misiunea Pride
PRIDE are sens ca protest și va avea până în momentul în care fiecare dintre noi se va simți în siguranță în propria piele și în propria viață, până când drepturile îi vor fi respectate ca un bun dat (deși e mult spus - drepturile noastre de până acum au fost câștigate prin muncă nestăvilită), iar existența sa nu va mai fi percepută ca ceva din afara acestei lumi. Până la urma urmei, ce este această lume, dacă nu un buchet al diversității? Avem prea multe pretenții de la oameni să fie încadrați în norme specifice și rigide, binare, albe sau negre, unidirecționale. Ca celebrare, PRIDE va avea sens mereu.
Misiunea nu se redefinește în sine, ci se intensifică. Vom continua până când vom fi respectați la nivel uman, instituțional, politic, social. Vom continua până când nu va mai fi nevoie de extra-muncă pentru a ne justifica prezența și existența. E o poziție extrem de ingrată, care lovește profund identitar, pe care nu o poți înțelege până nu experimentezi ceva similar. E teribil să te lupți pentru ceva atât de primar, pentru drepturi ce ți se cuvin ca om și pe care ar trebui să le ai pentru simplul fapt că ești aici.
Credit Foto: Claudiu Popescu
30.000 de oameni la Pride în 2025. Ce spune acest număr despre România?
Că suntem gata pentru nivelul următor, că suntem aici, prezenți, că avem toate resursele pentru drepturi egale pentru toată lumea, protecție pentru toate familiile, pentru o lume mai sigură. Știm ce e de făcut. Următoarea mișcare e la statul român.
Cum s-a schimbat lupta
Acum câteva săptămâni, ne puneam la masă mai multe persoane din parcursul ACCEPT al ultimelor trei decade. Eu sunt de trei ani alături de această echipă și e mereu o bucurie să descopăr ce făceau ei pe vremea când mie abia mi se contura ideea unui viitor. Trecând prin bucuriile și tristețile din acești ani, nu am putut să nu observ în ce fel impresionant au evoluat lucrurile. Au existat multiple momente de cumpănă, în care colegii mei au strâns rândurile și au ținut organizația la limită - în care nu existau resurse, ori erau foarte puține - dar pe care le-au depășit cu mare succes, dând dovadă de o imbatabilă prezență. Căci nu e vorba doar despre clasica rezistență și reziliență - e despre a fi acolo. La bine și la rău. Ca într-o căsnicie. Pe care ne-o dorim și noi, hihi. Printre altele.
E mai bine din multe puncte de vedere. Dar la fel de multe sunt și lucrurile pe care le mai avem de făcut ca societate românească. Noi, familiile noastre, copiii noștri - suntem aici și aici vom rămâne. E momentul pentru o mai prietenoasă găzduire.
Credit foto: Larisa Baltă
Campania de consultare comunitară
Prin intermediul campaniei ne dorim să dăm microfonul comunității. E extrem de important să ne facem acest “ITP” interior - să ne întrebăm cum ne-a fost în ultimii ani, pe unde suntem acum și, mai ales, ce ne dorim pentru viitor. E o invitație la visare, spre un viitor la care chiar muncim zi de zi. Un viitor în care doar să fim, și în care să vorbim despre tot parcursul acesta ca despre o poveste cu tâlc. Ediția de anul acesta este una manifest. Mi-aș dori ca în vreo 10 ani să ne uităm în urmă și să zicem “mai ții minte manifestul ăla? ce tare a fost, tare bine ne-ar prins! uite ce bine e acum, când avem tot ce-am avut curaj să cerem cu voce tare atunci.”
De la ce pleacă lista de revendicări ACCEPT
De la chestiuni de bun simț, aș îndrăzni să zic. Ne dorim, șocant sau nu, lucruri extrem de simple și de uzuale. Ne dorim ca drepturile noastre și ale famililiilor noastre să fie recunoscute și respectate, existența noastră să nu mai fie subiect de dezbatere - ceea ce e absurd, conceptul de a emite păreri atât de abrupte pe tema vieții altor oameni. Și, nu în ultimul rând, să existe perspectiva unui viitor sigur pentru toată lumea din comunitate. Ne dorim o țară în care să îmbătrânim fericiți. Și vrem să simțim că România a contribuit la cana aia cu apă de care vom avea cu toții nevoie. Vrem să ne căsătorim cu oamenii pe care-i iubim, vrem acces la servicii de sănătate adaptate nevoilor persoanelor trangender, vrem eradicarea discriminării sistemice și condamnarea discursului instigator la ură. Vrem, în general, drepturi cu care oamenii se nasc în societate, dar pe care statul român consideră că noi nu le merităm.
Maturizarea comunității
Comunitatea a fost aici dintotdeauna, deci din acest punct de vedere, suntem timeless. Pe de altă parte, nevoile s-au schimbat și s-au adaptat noilor realități. 30 de ani de activism pentru drepturile omului în România reprezintă o evoluție sistematică, strategică și care s-a bucurat, de-a lungul timpului, de multiple victorii. E momentul să trecem la nivelul următor. Suntem în 2026. Suntem mai vizibili, mai vocali și mai prezenți ca niciodată. Și nu ne mai temem să cerem ce ni se cuvine, cu subiect și predicat.
Ce înțelege greșit societatea românească despre comunitatea LGBTQIA+ în 2026
Cred că la întrebarea asta răspunsurile pot căpăta multiple valențe. Dacă e să răspund la modul general, cred că nu ne întrebăm destul ce este aceasta comunitate de fapt. Ne raportăm la ea ca la această himeră, acest hău necunoscut (și, for some reason, foarte colorat), fără să începem cu raționamentul foarte simplu: comunitatea e formată din oameni ca mine și ca tine. Existența noastră nu e o amenințare, existența noastră este pur și simplu. Frica de necunoscut este reală. E ceva în creierul nostru care ne blochează. Însă frica de necunoscut poate fi și păcălitoare. Cred un pic de curiozitate, un pic de introspecție și un pic de atenție la celălalt ne-ar putea scuti de multe situații neplăcute.
Credit foto: Claudiu Popescu
Lupta cu prejudecățile
Cred că mai degrabă milităm pentru recunoaștere a comunității așa cum este ea. Ziceam mai sus – oamenii nu se tem de noi, ci de necunoscut. Ce a funcționat până acum e că am fost prezenți și vizibili, într-o manieră pur umană. Luptăm prin realitățile, poveștile și vocile comunității, apoi pe o filieră strategică - ne proptim în fața unui stat care, iată, refuză sistematic să ne vadă, deși ne simte prezența (și se bucură de ea) prin contribuțiile pe care le aducem fără pauză. Plătim taxe, muncim, reprezentăm țara în multiple instanțe. Funcționează să continuăm să fim aici.
Extremismul de la noi și de la ei
O anecdotă simplă ne aduce aminte că prin prima jumate a anului trecut, majoritatea dintre noi luam în considerare să părăsim țara. Se simte greoi. E o poziție extrem de ingrată să te gândești că ești în fața restului vieții tale, și să simți că lucrurile se pot duce ori într-o parte, ori în alta. Se simte ca un ultimatum nedrept. Și a fost. Cred că e un punct de cotitură. Cred că avem foarte multă durere ca societate, iar tendința noastră de a merge către extreme vine din disperarea de a scăpa de ea. Ori din credința că va veni un deus ex machina și ne va scoate din asta. Ori realitatea e că lucrurile nu funcționează așa. Va trebui sa tragem pentru un mai bine comun. Împreună.
Discursurile anti-LGBTQIA+ sunt prezente în ultimul timp chiar și-n țările care-și tratează cetățenii cu mai multă demnitate decât o face România. Cum se simte asta? Ca ceea ce e. O mare nedreptate. E injust să devii, în discursul public al anumitor politicieni, dintr-un om simplu, care-și vede de treabă și contribuie la societate ca orice alt cetățean, un mare baubau, care amenință identitatea și integritatea poporului. Fără să furi, fără să înșeli, fără să minți, fără să agresezi pe cineva. Pur și simplu existând.
Cu toată strădania asta a opoziției de a ne demoniza, societatea românească începe să înțeleagă, iar asta se vede în studiile pe care le desfășurăm periodic. Odată cu vizibilitatea persoanelor din comunitate, crește și nivelul de acceptare. Oamenii sunt mai puțin predispuși să urască persoanele LGBTQIA+ atunci când știu că ele sunt rudele, colegii, prietenii sau vecinii lor.
Credit foto: Claudiu Popescu
Ce nu mai aveți răbdare să explicați
Cred că nu ne vom opri niciodată din explicat, chiar dacă e nedrept. Dar ca să rezum, cred că ping-pong-ul dintre credință și știință. Boala și păcatul. Nu e niciodată aproapele, ci cum îl împingem mai departe - de noi, ce cum vedem noi lucrurile, de cum e ordinea firii. Dar nu ne chestionăm niciodată - nici pe noi, nici lucrurile din jurul nostru, nici firea. Deci e un proces fără sfârșit.
Credit foto: Larisa Baltă
Cum ar arăta pentru voi un Pride care nu mai trebuie să lupte pentru normalitate?
Cu mult mai multă celebrare, clar!!! Cea mai mare petrecere din țară? Ar fi super.
Dar revenind la ce ne dă speranță: oamenii. E rău, dar e, într-un fel, mult mai bine. Mai mult până departe, da, dar progresul există. Creștem odată cu el. Acum 20 de ani erau 300 de oameni la Marș. În 2025 am fost 30.000 - e o enormă motivație și un enorm sentiment de recunoștință.
Pentru cei care vin pentru prima dată la Pride
Sper să vadă și să înțeleagă că nu e prima și nici ultima persoană care va trece prin asta. Că e loc pentru toată lumea la masa noastră mare și că e un enorm privilegiu în a căuta să faci rost de mai multe scaune. Că nu e niciodată momentul pregătit să fii gata, dar că noi suntem aici și dacă nu e. Și că poate fi mai bine. Chiar poate fi.
