InternetCorp devine regia de vanzari a Mr. Charge, ecosistem omnichannel de advertising urban

InternetCorp devine regia de vanzari a Mr. Charge, ecosistem omnichannel de advertising urban

InternetCorp lansează un parteneriat cu Mr. Charge, ecosistem omnichannel de advertising urban și aduce în portofoliul o nouă soluție de comunicare DOOH, construită în jurul stațiilor de încărcare amplasate în locații urbane cu trafic ridicat.

Mr. Charge dezvoltă un ecosistem omnichannel de advertising care combină stații de încărcare pentru dispozitive mobile, ecrane digitale DOOH, power bank-uri branduite, integrare in-app și opțiuni de branding pe stații.

Prin această colaborare, InternetCorp își extinde portofoliul comercial cu o soluție media care aduce brandurile mai aproape de consumatori în contexte reale de consum și mobilitate urbană. 

Stațiile Mr. Charge sunt amplasate în spații cu trafic ridicat și timp de staționare relevant, precum mall-uri, restaurante, cafenele, centre de business, universități sau săli de fitness, oferind brandurilor oportunități de interacțiune directă cu o audiență activă, urbană și cu putere de cumpărare.

Soluția Mr. Charge răspunde unei nevoi tot mai prezente în viața de zi cu zi: accesul rapid la încărcare, în locurile în care oamenii își petrec timpul. De asemenea conceptul transformă acest context într-un canal media cu relevanță, în care expunerea brandului se produce natural, aproape de utilizator și într-un interval în care atenția este crescută.

„InternetCorp a pornit acum mai bine de 20 de ani de la publishing online și a crescut, pas cu pas, spre tot ce înseamnă astăzi media digitală - conținut, evenimente, video, regie de vânzări. Parteneriatul cu Mr. Charge adaugă o nouă dimensiune acestui portofoliu: DOOH-ul în locații cu trafic real și audiență de calitate. Stațiile de încărcare sunt prezente acolo unde oamenii chiar se află, în mall-uri, restaurante, supermarketuri, universități - iar asta face din Mr. Charge un canal publicitar cu relevanță de moment, exact când utilizatorul este cel mai atent. Pentru clienții noștri înseamnă încă un instrument concret în mix. Pentru noi, o nouă colaborare pe care abia așteptăm să o fructificăm împreună”, a declarat Raluca Mateiu, CEO InternetCorp.

„Parteneriatul cu InternetCorp reprezintă un pas strategic în extinderea rețelei noastre DOOH și în consolidarea Mr. Charge ca un canal media de referință pe piața din România. Am construit acest ecosistem pornind de la o utilitate zilnică reală – încărcarea dispozitivelor mobile – însă valoarea majoră pentru branduri constă în rețeaua noastră de ecrane digitale amplasate în locații premium, unde audiența este activă, urbană și extrem de receptivă. Colaborarea cu o regie de vânzări cu experiența InternetCorp ne va permite să aducem soluțiile noastre DOOH în mixul de marketing al celor mai mari advertiseri, oferindu-le nu doar expunere, ci și relevanță de moment și un timp de interacțiune unic. Suntem convinși că împreună vom redefini interacțiunea dintre branduri și consumatori în spațiul urban”, a declarat Edgar Isaakayan, CEO Mr. Charge.

Parteneriatul cu Mr. Charge completează direcția InternetCorp de a dezvolta soluții comerciale relevante pentru brandurile care caută mai mult decât expunere clasică: contexte de comunicare, audiențe calitative și formate adaptate comportamentului actual al consumatorilor.

Fondată în 2005, InternetCorp sărbătorește anul acesta 21 de ani de activitate, timp în care a devenit una dintre cele mai active regii de vânzări de publicitate online din România. Compania gestionează peste 50 de site-uri în portofoliu. De asemenea, compania deține 8 website-uri proprii, acoperind diverse verticale de conținut, de la business, start-up și tehnologie, lifestyle, știri generale, retail, digital banking și sustenabilitate.

Cu o experiență de 17 ani în organizarea de evenimente, InternetCorp a lansat în 2020 platforma de engagement digital pentru evenimente online, offline și hibride, IC Events. În același an, a fost inaugurată divizia de servicii integrate video și audio, VideoCorp. În 2025, compania a adăugat în portofoliu divizia de dezvoltare InternetCorp.Dev, dedicată creării de soluții digitale personalizate pentru parteneri din România și străinătate.

Mr. Charge este un ecosistem omnichannel de advertising construi în jurul unei rețele de stații de încărcare amplasate în locații urbane premium. Soluția include ecrane digitale DOOH, power bank-uri branduite, branding pe stații și integrare in-app, oferind brandurilor posibilitatea de a ajunge la consumatori în momente de utilitate reală, în spații cu trafic ridicat și timp de interacțiune relevant.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info

Branduri

Pozitii

Sectiune



Branded


Related