[Scoala ADC*RO] Julia Gomeniuc: Poate că punem mai multe întrebări și contestăm mai des regulile. Nu ne este atât de frică să ne spunem punctul de vedere, să experimentăm, să încercăm alte drumuri

De ce nu? E întrebarea care a condus-o pe Julia Gomeniuc spre multe experiențe curajoase și învățături necesare. Mutarea din Republica Moldova, facultatea din Cluj-Napoca, venirea în București, primul job serios, Școala ADC, pe care tocmai a absolvit-o. S-a dovedit că provocările te duc mai departe decât certitudinile. 

"Există expresia „a fura meserie”. Eu am încercat să fur legal: puțină virtuozitate de aici, puțin curaj de acolo, puțină flexibilitate de la cineva, puțin talent de la altcineva", spune Julia. 

Julia a învățat de peste tot: facultate, cursuri gratuite, evenimente, cărți, social media, feedback bun și feedback care vine cu lacrimi. Nu s-a ferit nici de teorie, nici de practică, nici de oameni. Important e să fii suficient de curios încât să aduni informație din cât mai multe locuri și suficient de serios încât să știi ce faci cu ea, crede ea. Cum a fost la Școala ADC*RO, despre primele experiențe în industrie, generația din care face parte, influența AI și de ce are intoleranță la cuvântul creativitate, povestește Julia după cum urmează:

Parcursul tău

Probabil că pentru toți cei care lucrează în domenii în care trebuie să descrie, să analizeze și să caracterizeze lucruri, cea mai dificilă sarcină rămâne să vorbească despre ei înșiși. Partea bună este că îmi place foarte mult să vorbesc. Partea mai puțin bună (pentru voi) este că aici nu văd limită de cuvinte.

Cred că cel mai greu mi-ar fi să mă descriu printr-un titlu sau printr-o funcție. Am impresia că sunt încă în proces de formare și sper să rămân așa mult timp de acum înainte. În etapa în care sunt acum, nu îmi separ foarte mult personalitatea de domeniul în care lucrez. Sunt un om foarte deschis, câteodată prea curios și entuziasmat. Așa sunt în viață și cam așa sunt și în muncă, doar că la muncă încerc să fiu varianta mai responsabilă.

Dacă ar exista un model după care iau deciziile importante din viață, probabil că ar fi următorul: mă sperie puțin, nu știu exact unde mă va duce și tocmai de aceea vreau să încerc. Așa a început mutarea din Republica Moldova în România pentru a studia Publicitate la Cluj-Napoca. Așa a urmat mutarea la București. Așa au apărut primul job serios și primele experiențe profesionale și multe dintre oportunitățile care m-au format până acum. Așa s-a întâmplat și cu Școala ADC. Nu cred că am ajuns aici pentru că am avut mereu certitudini. Din contră. Cred că am ajuns aici pentru că am învățat să spun „de ce nu?” lucrurilor care mă provoacă, dar care mi se par “fun”. 

Prima întâlnire cu industria creativă

Prima mea întâlnire cu industria creativă a avut loc cu mult înainte să știu că există o industrie creativă. Unul dintre lucrurile pe care mama mi le amintește și astăzi este că îmi făceam propriile reviste. Aveau mai multe pagini, rubrici, știri, trenduri ale lunii și tot felul de lucruri pe care le consideram nteresante la momentul respectiv. Mai târziu a apărut fotografia, care a devenit una dintre cele mai mari pasiuni ale mele și a rămas până astăzi.

Publicitatea a apărut în viața mea aproape accidental. Eu voiam jurnalism sau profiling, ceva tot despre oameni, dar mai dramatic. Din fericire sau din greșeală, pe site-ul facultății butonul de Jurnalism era lângă cel de Publicitate. Eu le-am încurcat.

Nu știu nici acum dacă a fost destin sau doar un click greșit cu consecințe foarte bune. Dar cert este că publicitatea m-a ales cumva pe mine. Și mi-a plăcut atât de mult încât am decis să rămân.Cu fiecare materie din facultate, domeniul începea să mi se pară tot mai distractiv și profund. Cu fiecare proiect, cu fiecare idee care funcționa și cu fiecare feedback bun primit de la profesori deveneam tot mai implicată și convinsă că pe acest teren vreau să joc. Și la un moment dat, am realizat că nu mai studiez publicitatea. Pur și simplu a devenit parte din felul în care privesc lumea.

Baza teoretică

Am terminat licența în Publicitate, iar acum am încheiat primul an de master, unde studiez zona de modă, publicitate și consum. Cred mult în baza teoretică. Cred că e important să știi istorie, să înțelegi contexte, să intri în profunzime și să nu lucrezi doar din instinct. Chiar dacă, uneori, teoria vine și sub forma unui examen grilă care îți testează răbdarea mai mult decât pasiunea.

În același timp, nu cred că viitorul în advertising aparține doar oamenilor care au terminat o facultate de profil. Dar nici nu aș confunda asta cu lipsa teoriei. Pentru mine, teoria poate veni din multe locuri: din cărți, podcasturi, social media, proiecte foarte bune, experiențe precum ADC, practică, viață și, foarte important, din oamenii din jur. Cred că învățarea nu mai înseamnă doar să stai într-o sală de curs și să iei notițe. Înseamnă să fii suficient de curios încât să aduni informație din cât mai multe locuri și suficient de serios încât să știi ce faci cu ea. Teoria nu omoară creativitatea. O face mai greu de păcălit.

De unde ai învățat

Până acum am învățat de peste tot: facultate, cursuri gratuite, evenimente, cărți, social media, feedback bun și feedback care vine cu lacrimi și înjurături. Dar cel mai mult cred că am învățat de la oameni. Îmi plac oamenii care își iubesc munca. Există expresia „a fura meserie”. Eu am încercat să fur legal: puțină virtuozitate de aici, puțin curaj de acolo, puțină flexibilitate de la cineva, puțin talent de la altcineva. 

Am învățat și din orice oportunitate la care am putut să mă agăț: concursuri, workshopuri, ateliere, voluntariat, proiecte, practică și sigur multe încercări. Și da, sunt Gen Z, deci evident că o parte serioasă din ce învăț vine și din social media. Diferența este că am încercat să-mi dresez algoritmul să lucreze pentru mine: campanii, interviuri, oameni din industrie, trenduri, analize, idei. Practic, dacă tot mă uit în telefon, măcar să iasă ceva din asta. În zona publicității, cărțile care mi-au rămas cel mai mult în minte sunt Ogilvy on Advertising și Hegarty on Advertising. Cred că sunt cărți care se citesc foarte ușor atunci când nu cauți să bifezi încă o carte de specialitate, ci când încerci să găsești răspunsuri la propriile întrebări.

E timpul să recunosc: uneori, să te uiți în jur poate înlocui o oră de curs. Să ieși din zona ta de confort. Să nu asculți doar muzică în căști, ci și oamenii din tramvai. Să ridici privirea puțin mai sus de telefon. Să vezi cum vorbesc oamenii, ce îi enervează, ce îi bucură, ce aleg, ce evită. Pentru mine, asta este tot învățare. Poate nu vine cu PowerPoint și bibliografie la final, dar te formează enorm. 

Experiența Școlii ADC

La ADC am ajuns datorită oamenilor din jurul meu. O colegă de la facultate mi-a spus să mă înscriu fix în ultima zi în care se mai puteau trimite aplicațiile. Practic, am prins ultimul tren. Am trimis formularul, iar a doua zi am primit mailul de la minunata Ioana Dogaru. Am avut multe dubii la început. Nu știam dacă sunt potrivită, dacă o să fac față, dacă pot să combin ADC cu masterul și cu un job full-time. Dar oamenii mei apropiați au avut grijă să-mi dea un mic șut motivațional și să-mi dea de înțeles că nu am voie să ratez oportunitatea asta. Și bine am făcut. Dacă aș putea, aș mai face ADC de câteva ori.Experiența a fost exact genul de oboseală bună. Multă informație, multe idei, oameni foarte faini în jur. Am povestit despre ADC tuturor celor care nu știau de el, pentru că mi s-a părut un proiect care chiar merită cunoscut.

Mi s-a părut foarte tare că am avut ocazia să fiu printre oameni diferiți și foarte faini. Am avut colegi super talentați, profesori foarte receptivi și mentorii extraordinari. Mentorul meu a fost Vlad Socianu, un om chiar cool și îi mulțumesc încă de o sută de ori ca a fost super implicat în tot procesul de creație. La cursuri nu exista distanța aceea dintre profesor și student. Exista mai degrabă un schimb de idei, experiențe și perspective. Nu primeai doar răspunsuri. Primeai întrebări mai bune. Mi-a plăcut că lecțiile nu au fost o repetare a lucrurilor pe care le știam deja de la facultate. Iar atunci când unele idei se suprapuneau, veneau dintr-un alt unghi, cu altă energie și, cel mai important, cu experiență reală în spate.

Una dintre lecțiile care mi-a rămas cel mai puternic în minte a fost că este mai important să ai un punct de vedere asupra lumii decât să ai o poziție într-o categorie. Și cred că nu se referă doar la advertising.  Cel mai mult mi-au plăcut cursurile de copywriting. Pentru asta am venit. Asta voiam să învăț. Briefurile au fost grele, dar extrem de interesante de rezolvat. Atunci mi se părea ceva imposibil, nu-mi plăcea nimic din ce propuneam, îmi era frică să fiu “bold”. Dar la final, a ieșit mai bine decât mă așteptam. 

Domeniul creativ. Ce (nu) îți place

Până acum, experiența mea cea mai constantă în domeniu a fost în zona de SMM. Chiar dacă nu este neapărat direcția exactă în care mă văd pe termen lung,îmi place că îmi permite să combin mai multe lucruri care mă interesează: copywriting, art direction și strategie. 

Ce îmi place cel mai mult la publicitate este că nu te lasă să treci prin lume pe pilot automat. Te obligă să deschizi ochii mai larg. Să fii curios. Să pui întrebări. Îmi place și faptul că este un domeniu care nu stă niciodată pe loc. Mereu apare ceva nou, o perspectivă nouă, o platformă nouă, un mod nou de a spune aceeași poveste. Tocmai de aceea simt că te provoacă să te dezvolți constant.

Și, poate cel mai important, îmi place că publicitatea îți dă voie să fii diferit. Să fii puțin ciudat, stupid și neînțeles câteodată,  să vezi lucrurile dintr-un unghi neașteptat. Nu am simțit niciodată că trebuie să mă încadrez într-un tipar foarte clar ca să-mi găsesc locul aici. Deși este un domeniu competitiv, până acum l-am perceput mai degrabă ca pe o comunitate. Publicitatea are ceva care te prinde. Cred că, odată ce intri în domeniul ăsta, devine destul de greu să te întorci la un mod de viață fără spontaneitate. Și îmi place că, într-un fel, trebuie să o trăiești. Pentru că nu știi niciodată când vine ideea aceea bună, pentru că pe ea nu o interesează deloc programul tău de la 9 la 5.

Ce îmi place cel mai puțin? Probabil faptul că domeniul acesta încă nu este luat întotdeauna atât de în serios pe cât merită. Din exterior, de multe ori pare că reclamele se fac ușor, că ideile apar din senin și că este suficient să fii „creativ”. Și mai există un lucru. Uneori am impresia că industria este mai mică decât pare și că oportunitățile nu ajung la toată lumea în mod egal. Că sunt foarte mulți oameni cu mult potențial, talentați și muncitori, iar locurile în care pot crește sunt mai puține decât ar trebui să fie.

Generația ta

Mă bucur că fac parte fix din generația asta. Mi se pare că suntem foarte diferiți, foarte dezvoltați și destul de direcți. Nu ne este atât de frică să ne spunem punctul de vedere, să experimentăm, să încercăm alte drumuri și să trăim viața mai mult după cum simțim noi, nu după tipare pe care încearcă alții să ne impună. 

Mă irită eticheta asta că generația noastră ar fi superficială, iresponsabilă. Mi se pare un label foarte comun, pe care îl primește aproape fiecare generație de la cea dinaintea ei. În realitate, eu văd în jurul meu foarte mulți oameni care muncesc enorm, care au două joburi, care învață continuu, care se mută în alte orașe sau țări, care își asumă riscuri și care încearcă să construiască ceva pentru ei. Poate că nu mai avem aceeași răbdare pentru lucruri care nu ne fac sens. Poate că punem mai multe întrebări și contestăm mai des regulile. Dar nu cred că asta înseamnă că suntem mai puțin serioși.

Creativitatea. Definiție personală

Am o ușoară intoleranță la lactoză și cuvântul „creativitate”, pentru că este atât de folosit încât uneori nu mai înseamnă nimic. Eu aș zice ca este capacitatea de a găsi 300 de soluții la aceeași problemă. Una mai absurdă decât alta. Una pentru mama mea. Una pentru un adolescent de 16 ani. Una pentru un om care urăște reclamele. Una pentru omul care nici măcar nu știe încă că are problema respectivă. Mai cred că înseamnă să te poți transforma de dragul unei idei. Să vezi lumea prin ochii altor oameni, altor generații, altor categorii. Să ieși puțin din tine și să intri în mintea altcuiva.

Ce faci când rămâi fără idei

Plâng puțin, pentru atmosferă. Dar, dacă răspund serios, când rămân fără idei încerc să nu mai alerg după ele. Îmi dau voie să nu gândesc, să mă desprind puțin de problemă și să las creierul să nu mai stea cu lanterna fix pe aceeași propoziție. De obicei, când mă opresc din încordarea aceea de „trebuie să-mi vină ceva acum”, începe să se întâmple viața. Aud o frază, văd o situație, vorbesc cu cineva, mă uit pe geam, mă plimb, mă enervez pe ceva random și de undeva apare acel mic „ding”. Nu vine mereu ideea genială complet îmbrăcată și gata de prezentare. Dar vine o direcție. Un fir de care pot să trag. 

Feedback

Cel mai bun feedback a fost, probabil: „Wow, eu nu m-aș fi gândit niciodată la asta.” Iar despre feedbackul care m-a enervat cel mai tare… au fost destule, sincer. Dar cred că cel mai inutil feedback pe care îl poți primi este: „nu-mi place”, fără niciun “de ce”. 

Influența AI

Nu împărtășesc frica generală din jurul inteligenței artificiale și nu cred în revolta roboților. Eu sunt în relații bune cu AI-ul. Știu cum să-l fac să lucreze pentru mine, nu în locul meu. Și cred că, folosit corect, este unul dintre cele mai utile instrumente pe care le avem astăzi. În același timp, cred că este important să nu ne împrietenim chiar prea tare cu el și să nu uităm că, până la urmă, este artificial. De aceea, atunci când am o întrebare simplă sau când trebuie să găsesc o idee, încerc să-mi pun mai întâi propriul creier la treabă. Pentru că am impresia că știm mult mai multe decât credem, doar că uneori suntem prea leneși sau prea grăbiți să căutăm răspunsul în altă parte.

Ce ai schimba în industrie dacă ai putea

Dacă aș putea schimba ceva în industrie, probabil aș renunța la obsesia pentru ideile care par salturi cu parașuta. Mi se pare că, uneori, confundăm o idee bună cu o idee șocantă. Ca și cum tot ce funcționează trebuie să fie extrem, spectaculos sau complet nebunesc. Dar unele dintre cele mai bune idei pe care le-am văzut nu m-au făcut să spun „ce curajos”. M-au făcut să spun „cum de nu m-am gândit și eu la asta?”. Mi-ar plăcea să vorbim mai des despre idei inteligente, nu doar despre idei zgomotoase. Și, aș vrea să existe mai puține porți și mai multe ferestre. Mi se pare că în industrie sunt foarte mulți tineri interesanți care, uneori, pur și simplu nu au ocazia să fie văzuți. Mi-ar plăcea să existe mai multe contexte în care oamenii să fie evaluați după ideile lor, nu după cât de aproape sunt deja de industrie.