Inteligența Artificială va remodela structura socială, economică și cognitivă, spune profesorul și cercetătorul Joel Pearson, într-un discurs susținut pe scena TEDxSydney, intitulat „AI is disrupting everything. Here's the human change plan”. Pearson explică de ce creierul uman clachează în fața schimbărilor exponențiale, de ce joburile sunt pe cale să dispară în masă și cum singura noastră șansă de supraviețuire emoțională este un plan național de management al schimbării.
Eroarea de categorie
Joel Pearson analizează fenomenul AI din perspectiva psihologiei și a impactului uman. Discursul său arată că oamenii și societățile nu sunt cablate emoțional și neurologic pentru a absorbi disrupția totală care deja a început.
Cercetătorul argumentează, chiar de la începutul discursului, că subestimăm masiv impactul AI-ului pentru că îl încadrăm greșit.
„Electricitatea nu a fost o revoluție a iluminatului, ci o revoluție a energiei. Facem aceeași eroare de categorie acum cu Inteligența Artificială. Continuăm să o numim o revoluție tehnologică, dar nu este, este o revoluție a inteligenței”, spune Pearson.
Experții în tehnologie și dezvoltatorii de sisteme AGI (Artificial General Intelligence) au declarat constant că scopul noilor rețele neuronale nu este doar de a fi un instrument pasiv, ci de a acționa ca un agent decizional și cognitiv.
Valurile disrupției
Pearson crede că trăim de abia primul val, cel al asistenților virtuali asincroni.
„Al doilea val este atunci când AI-ul capătă un corp, și anume acești așa-numiți roboți umanoizi. Așa-zisa muncă «guler albastru», despre care simțim că este sigură pentru moment, este de asemenea pe cale să fie complet perturbată.”
Există deja o infuzie mare de capital în companii de robotică (Tesla Optimus, Figure, Boston Dynamics) care testează roboți autonomi în fabrici, destinați să preia de la sortarea de colete până la îngrijirea la domiciliu.
Mitul conform căruia „AI-ul nu îți va fura jobul, ci un om care folosește AI” tinde să își atingă limitele. FMI și World Economic Forum au avertizat în mai multe rânduri că zeci de milioane de joburi vor fi dislocate.
„Locurile de muncă vor fi masiv afectate. Indiferent de ce spune lumea, numărul de joburi umane de pe planetă se va micșora. Construiesc inteligențe artificiale exact pentru a face munca oamenilor”, arată Pearson.
De ce nu vedem ce urmează?
Folosind exemplul îndoirii unei bucăți de hârtie care, dacă este pliată exponențial de doar 42 de ori, ajunge până la lună, Pearson ne explică o limitare neurologică fundamentală.
„Avem un unghi mort. Creierele noastre nu pot înțelege creșterea exponențială... Am evoluat într-un mediu foarte liniar, unde fiecare pas e la un metru de celălalt. Așadar, nu înțelegem deloc această schimbare exponențială și o subestimăm.”
Psihologia cognitivă documentează „prejudecata extrapolării liniare”. Oamenii nu pot intui salturile exponențiale, fapt pentru care liderii politici și consumatorii sunt mereu luați prin surprindere de avansul tehnologic real.
Pandemia incertitudinii
Mediul fluid de astăzi devine o problemă structurală de sănătate mentală, crede Pearson.
„Suntem în mijlocul unei pandemii de incertitudine. Lumea este structural mai imprevizibilă decât a fost vreodată. Și problema cu incertitudinea e că doare, ne declanșează reacții în creier, este un stimul de stres la fel ca vederea unui șarpe.”
Cercetările neuroștiințifice confirmă că lipsa cronică de predictibilitate este procesată ca o amenințare la adresa supraviețuirii, activând amigdala și menținând sistemul nervos într-o stare de „fight-or-flight” permanentă.
Pearson face o analogie excelentă cu marii câștigători la loto, care adesea ajung să aibă viețile distruse, deși schimbarea inițială părea o binecuvântare.
„Nu este vorba despre dacă această schimbare va fi bună sau rea. Aceasta este o discuție care deturnează discursul despre AI. Este vorba despre magnitudinea și viteza acelei schimbări.”
Politicile actuale nu reglementează suficient această schimbare. Cu excepția unor discuții timide despre Venitul de Bază Universal (UBI), guvernele naționale sunt prinse pe picior greșit și complet lipsite de programe de asistență psihologică la scară largă pentru a prelua valul șomajului și al crizelor de identitate.
„Orice națiune de pe planetă are nevoie de un plan de schimbare pentru AI, care să ajute fiecare cetățean să traverseze următorul deceniu sau două de schimbare radicală, iar în acest moment nu avem așa ceva.”
Panica nu ajută
În loc să ne lăsăm anesteziați sau paralizați de scenarii SF apocaliptice, trebuie să acționăm în prezent. Discursul său nu ar sugera, dar Pearson este optimist.
„Sunt un optimist activ. Optimistul pasiv crede că «va fi bine, nu trebuie să facem nimic». Optimistul activ spune: «Vom fi bine doar dacă depunem un efort susținut.» Trebuie să construim un pod suficient de lat pentru 8 miliarde de oameni de unde suntem azi spre această utopie, iar până acum nu am făcut nici măcar schițele pentru el”.
Amenințările de tip Terminator nu ajută, din contră, distrag atenția publicului de la problemele prezentului care ar putea fi rezolvate: erodarea drepturilor pe piața muncii, monopolurile tehnologice și epuizarea emoțională a forței de muncă. Înainte să se predea algoritmilor, e nevoie ca oamenii să își amintească cum să găsească împreună soluții și să se susțină pe parcursul schimbărilor.
