Top 10 Tehnologii Emergente în 2026

Top 10 Tehnologii Emergente în 2026

În fiecare an, există câteva inovații științifice care sunt gata să schimbe lumea, semnalate în raportul „Top 10 Emerging Technologies” al World Economic Forum. Într-un episod recent al podcastului Radio Davos, Kimmy Bettinger, lidera diviziei de tehnologii emergente din cadrul WEF, analizează cele 10 concepte hi-tech din 2026 care prefigurează transformările viitoare. 

Trendurile arată că tehnologia devine hiper-personalizată și orientată către eficiență, pe principiul „să facem mai mult, folosind mai puțin”. 

 

O rețea vie de energie

Sistemele tradiționale de energie se transformă într-o rețea vie, bidirecțională. 

„Tot ce e conectat la rețea transformă sistemul într-unul mai inteligent. Nu doar că poți extrage energie din rețea, dar acum poți stoca energia și o poți trimite înapoi. Asta înseamnă că putem gestiona cererea în timp real, oferind stabilitate și reziliență.”

Tehnologiile Vehicle-to-Grid (V2G) sunt testate și implementate comercial de companii auto (Ford, Tesla, Renault). Transformarea consumatorilor casnici în resurse pentru atenuarea presiunii rețelei este cheia supraviețuirii infrastructurilor.

 

Extracția directă a litiului 

Tranziția către energie verde necesită cantități mari de litiu. Tradițional, acesta era obținut în deșertul Atacama, așteptând ca soarele să evapore apa toxică timp de până la doi ani. Tehnologia DLE schimbă acest proces.

„Extracția directă a litiului este o modalitate prin care putem extrage litiul dintr-o saramură în decurs de câteva ore, în loc de ani. Și, cel mai important, se poate întâmpla într-un mod mai restrâns și mai modular, deci nu mai necesită condiții geologice specifice.”

Există deja o industrie de start-up-uri (precum EnergyX și Lilac Solutions) și companii din energie care au validat tehnicile de DLE pentru a extrage litiul cu un consum redus de apă și spațiu, aducând producția mai aproape de fabricile de baterii auto.

 

Materiale pentru răcire pasivă 

Cercetătorii din mediul universitar au creat deja „cea mai albă vopsea din lume”, un material pe bază de sulfat de bariu care reflectă peste 98% din lumina solară și emite radiații infraroșii direct dincolo de atmosfera Pământului.

„Imaginează-ți o vopsea care se răcește singură; o putem folosi ca strat protector care trimite căldura direct în spațiul cosmic, ocolind atmosfera noastră. O pui pe un acoperiș și poate scădea temperatura unei clădiri sub cea a aerului din jur, fără a folosi electricitate.”

 

Distrugerea chimicalelor eterne

Chimicalele eterne sunt compuși sintetici extrem de stabili cu legături carbon-fluor foarte puternice. Sunt folosiți în vase antiaderente, haine impermeabile, ambalaje de carton pentru mâncare, spume de stingere a incendiilor și cosmetice. Acești compuși sunt eficienți și utili, dar contaminează solul, apa și aerul.

Recent, au avut loc recent reușite chimice majore în lumea academică care demonstrează că se poate degrada structura acestor chimicale eterne, utilizând reactivi chimici speciali.

 

Mâncarea din laborator

Pentru a rezolva problema hrănirii a 9 miliarde de oameni fără a distruge mediul cu mega-ferme, inovația apelează la microbi instruiți.

„Fermentația de precizie este un proces prin care putem da microbilor, să zicem un microb simplu ca o drojdie, un nou set de instrucțiuni ca să producă ceva ce ne dorim, cum ar fi o moleculă de grăsime sau o proteină, identică cu ceea ce am obține din modalitățile mai tradiționale.”

Companii din industria de Food-Tech vând deja produse la nivel comercial pe baza acestei tehnologii – obțin proteine din zer absolut identice biologic cu laptele de vacă, dar generate 100% în reactoare biotehnologice.

 

Exozomii

Oricât de bun ar fi un medicament, el este inutil dacă este respins de organism înainte să-și atingă ținta. Soluția este ascunderea medicamentelor în sistemele naturale de mesagerie ale celulelor: exozomii.

„Ceea ce putem face acum este, de fapt, să încărcăm acești curieri cu un pachet – cu un medicament – și le putem spune exact unde să meargă. Pentru că exozomul este un curier pe care corpul îl recunoaște, el poate traversa bariera hemato-encefalică, ceea ce pune pe masă afecțiuni precum Alzheimer sau Parkinson.”

Sectorul biotehnologic folosește exozomi în teste preclinice ca alternative biologice sigure, ce ocolesc barierele naturale de protecție ale creierului fără a declanșa reacții imunitare toxice.

 

Vaccinuri personalizate 

Această inovație promite trecerea de la tratamente ca chimioterapia către o terapii construite pe structura genetică a bolii de care suferă un singur individ.

„Medicul poate efectiv să facă o biopsie a unei tumori specifice, poate citi mutațiile unice ale acesteia și dezvoltă un vaccin conceput pentru acel cancer exact, pentru acel pacient exact, în câteva săptămâni.”

Moderna și BioNTech raportează experimente aflate în faze avansate pentru vaccinuri customizate care antrenează sistemul imunitar să atace celulele canceroase pe baza profilelor moleculare unice ale pacienților.

 

Simularea cuantică în descoperirea medicamentelor

Până acum, 9 din 10 medicamente experimentale eșuau în studiile clinice pentru că sistemele clasice de pe computere aproximau prea mult modul în care se vor comporta moleculele reale.

„Computerele cuantice pot modela o moleculă folosind legile fizicii, deci putem urmări cum o moleculă-candidat de medicament se pliază și se blochează pe ținta sa, atom cu atom, chiar înainte de a trebui să producem o singură moleculă în laborator.”

Progresele din algoritmii hibrizi-cuantici ajută deja marile firme pharma să înțeleagă cu precizie sub-atomică proprietățile medicamentelor, reducând costurile și riscurile.

 

Modele Globale AI

Generația actuală de AI înțelege lumea doar din descrieri textuale. Inovația constă în modelele AI care experimentează mediul, înțelegând intuitiv legile fizicii.

„Ceea ce fac diferit modelele lumii (world models) este că ele chiar învață din experiență, din înțelegerea modului în care lucrurile interacționează. Asta ne permite să ne gândim la roboți capabili să răspundă la situații ambigue dintr-o fabrică”

Inginerii inteligenței artificiale actuale se concentrează pe sisteme „V-JEPA” sau simulatoare (ca OpenAI Sora), care învață prin procesarea informațiilor video și senzoriale brute, dezvoltând „simț fizic”.

 

Criptografie pe bază de rețele 

Supercomputerele vin cu un nou tip de pericol: capacitatea de decriptare. O tehnologie esențială de viitor pentru securitatea cibernetică stă în cripografia bazată pe rețele de latice. Tehnologia ascunde datele și răspunsul căutat într-o ceață matematică, un grid multidimensional în care se adaugă zgomot aleatoriu. 

„Este o nouă abordare de a-ți menține datele în siguranță, care, de fapt, îți ascunde datele într-un fel de ceață matematică – o grilă multi-dimensională... din care chiar și un computer cuantic se rătăcește.” 

Institutul Național de Standarde și Tehnologie (NIST) din SUA a aprobat deja setul de algoritmi Post-Quantum Cryptography, bazat exact pe conceptul rețelelor de tip lattice, care blochează matematica super-calculatoarelor din viitor.

 

Viziuni în testare

Perspectiva omenirii asupra inovației s-a schimbat, spune Bettinger. AI-ul devine un ghid în pre-testarea viitorului. 

„Ceea ce putem face este un pic de experimentare pre-ipoteză; putem pune întrebări vaste și deschise, dezvoltându-ne ipotezele abia pornind de acolo. Asta schimbă fundamental modul în care se face știința.”

Tendințele din acest moment vorbesc despre felul în care dispar limitele dintre digital, biologic și fizic, trecerea de la abordări generaliste la soluții personalizate, descentralizate și eficiente.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info

Subiecte

Sectiune



Branded


Related