Povestea lui Joseph Pulitzer este redată, prin perspectiva strategiei de business, într-un episod din Founders Podcast. Parcursul lui Pulitzer, imigrantul care s-a stabilit în New York în 1883 și a redefinit jurnalismul american, este descris în biografia „Pulitzer: A Life in Politics, Print, and Power”, scrisă de James McGrath Morris. Pe această carte se bazează episodul dedicat lui, din podcastul lui David Senra.
Senra îl plasează pe Joseph Pulitzer în panteonul „baronilor tâlhari” ai secolului al XIX-lea și argumentează că impactul său asupra mass-mediei a fost la fel de important precum cel al lui Carnegie în oțel, Rockefeller în petrol sau Morgan în finanțe.
Cifrele dau direcția
Joseph Pulitzer s-a născut în Makó, Ungaria, în 1847. A emigrat la 17 ani, după moartea tatălui său, din cauza tuberculozei. A ajuns în SUA, fiind recrutat în Hamburg de agenții Uniunii, care căutau înlocuitori pentru cotele de încorporare ale celor bogați din Boston. A servit în Regimentul 1 de Cavalerie din New York, Lincoln Cavalry. În 1870, s-a angajat ca reporter.
Pulitzer aplica o regulă importantă: atenție totală asupra sarcinii imediate. Încă de la începuturile sale ca reporter debutant la ziarul Westliche Post din St. Louis, Pulitzer a arătat o energie inepuizabilă.
A reușit să cumpere ziarul falimentar de limbă germană, doar pentru a-i vinde licența Associated Press către St. Louis Globe-Democrat pentrru un profit de 20.000 de dolari.
Mai târziu, Pulitzer a fost un manager obsedat de cifre. Cerea rapoarte zilnice pre-tipărite, extrem de concise, care îi arătau cu precizie starea financiară: numărul exact de copii tipărite, vândute și returnate, liniile de publicitate și orele exacte la care presele își începeau și își terminau activitatea.
Prin filtrul datelor, Pulitzer a intuit o schimbare demografică și tehnologică semnificativă. Apariția telegrafului, a preselor rapide de tipărit și introducerea iluminatului cu gaz și electricitate au transformat lectura ziarului într-o activitate de relaxare de seară. Ziarele de seară ofereau știri proaspete din ziua respectivă, făcându-le pe cele de dimineață să pară învechite.
Pulitzer a realizat că primele pagini cenușii, cu text dens ale ziarelor erau plictisitoare. A angajat caricaturiști talentați, pe care i-a plătit dublu față de reporteri și a lăsat loc pentru caricatură în publicațiile pe care le conducea. O decizie de marketing de succes: zeci de mii de imigranți care abia învățau limba engleză au început să cumpere ziarul The World deoarece puteau înțelege știrile prin intermediul imaginilor.
Cârligul și momeala
Pulitzer a impus disciplina stilistică în redacție: titlul trebuia să fie momeala, iar textul propriu-zis cârligul. Stilul respecta reguli clare: dinamic, compus din substantive simple, verbe puternice și propoziții scurte. Descrierile se bazau pe detalii precise, înălțimea exactă sau culoarea ochilor, iar știrea devenea astfel o poveste memorabilă care putea fi discutată la cină.
"Dacă există o formulă Pulitzer, aceasta era: o poveste scrisă atât de simplu încât oricine să o poată citi și atât de colorat încât nimeni să nu o poată uita”
Când nu au mai existat fonduri pentru construcția piedestalului Statuii Libertății, Pulitzer a lansat o campanie de strângere de fonduri fără precedent în paginile The World. A promis că va tipări numele fiecărui donator în ziar, indiferent dacă donația era de un singur cent. O mișcare de PR care a strâns peste 100.000 de dolari de la 120.000 de oameni, și a mărit tirajul ziarului.
Podcastul semnalează și contradicția morală din viața lui Pulitzer: în paginile ziarelor sale poza în apărător al mișcărilor sindicale, critica oligarhii și corupția, dar în propria companie se comporta ca un despot. Când tipografii săi au încercat să se organizeze într-un sindicat, Pulitzer i-a concediat, declarând că nu acceptă să i se dicteze pe cine angajează. Era „democrat în politică, dar despot în birou”.
