AI este o instanță ideologică radicală, avertizează Slavoj Žižek, la conferința internațională „Knowledge Without Comprehension? On Spirit after Hegel in the Age of AI”. Algoritmii acționează ca un supraeu matern distopic, forțându-ne să ne abandonăm marile idealuri în schimbul micilor plăceri consumeriste autentice, spune filosoful.
Contextul de la München și Iluzia Reaproprierii Hegeliene
Prelegerea susținută de Slavoj Žižek în cadrul evenimentului de la Hochschule für Philosophie München (HFPH) a debutat într-o notă tipic auto-ironică. Vorbind deschis despre problemele sale de sănătate la vârsta de 77 de ani și glumind pe seama diferențelor structurale dintre catolicism și protestantism, filosoful a pivotatcătre miza teoretică centrală a epocii: cum anume reconfigurează inteligența artificială statutul subiectului uman?
Žižek a atacat interpretările comune conform cărora AI reprezintă pur și simplu produsul muncii umane colective care s-a alienat, dobândind o autonomie aparentă, și pe care omenirea trebuie acum doar să o plaseze sub control democratic. În viziunea sa, subiectul nu precede starea de alienare, ci se constituie tocmai prin ea. Depășirea alienării nu constă în stăpânirea Marelui Alaltăieri digital, ci în recunoașterea fisurilor și inconsistențelor structurale din interiorul acestuia.
„AI este un produs al producției umane colective care ni se prezintă ca un agent autonom ce exercită putere asupra noastră, iar soluția evidentă pare a fi să recunoaștem în ea propriul nostru produs și astfel să o punem sub propriul control. Susținerea mea este că o astfel de citire a lui Hegel este greșită și profund înșelătoare. Subiectul însuși apare doar prin procesul de alienare”
A 12-a cămilă
Žižek s-a proclamat din nou un „ateu creștin”. El amintește că adevărata reconciliere cu divinitatea în creștinism nu presupune un efort de apropiere față de un Dumnezeu absolut, ci identificarea cu Hristos abandonat pe cruce.
Pentru a ilustra acest paradox, el a apelat la o veche parabolă arabă renumită în sociologie: un tată lasă prin testament 11 cămile celor trei fii ai săi, urmând ca acestea să fie împărțite în proporții de 1/2, 1/4 și 1/6. Cum matematica nu poate împărți cămilele în mod exact, așa cum spune testamentul, un înțelept intervine și adaugă simbolic o cămilă din propria sa ogradă. Având acum 12 cămile, fiii primesc 6, 3 și respectiv 2 cămile - adica cele 11 camile initiale, iar înțeleptul își retrage cămila adăugată. Pentru Žižek, această a 12-a cămilă reprezintă funcția numelui lui Dumnezeu sau a cadrului simbolic digital: o entitate pur virtuală care nu trebuie să existe empiric pentru a rezolva un impas structural real.
Discursul Universității
Žižek definește interacțiunea curentă dintre utilizatori și modelele mari de limbaj din perspectiva universității. Atunci când mașina ne răspunde, ea vorbește strict de pe poziția Discursului Universității, ocupând locul cunoașterii consacrate. Omul modern proiectează asupra algoritmului imaginea unui „subiect presupus să știe” (un Stăpân ascuns), însă primește în schimb doar un output automatizat. AI este o „cunoaștere fără cunoscător”, un flux impersonal lipsit de o diviziune constitutivă și de dorință proprie. Algoritmul nu posedă acea instanță a Celuilalt capabilă să chestioneze dorința umană profundă.
„În termeni psihanalitici, am putea spune că ceea ce îi lipsește lui ChatGPT pentru a deveni un subiect nu este vreo profunzime spontană de nepătruns a subiectivității; ceea ce îi lipsește este prezența, impactul unui altul. Îi lipsește o instanță a celuilalt care ar putea intriga subiectul cu propriul său discurs până în punctul în care acesta ar începe să presupună și să chestioneze dorința celuilalt: Ce vrea celălalt de la mine?"
Pluribus, Internetul Mort și Fantezia din Matrix
Žižek s-a oprit și asupra serialului SF Pluribus. În acest scenariu, un virus extraterestru integrează aproape întreaga umanitate într-o minte de stup hiper-optimistă și pacifistă numită „The Others”, singurele excepții fiind 13 oameni imuni, printre care scriitoarea mizantropă Carol Sturka. Žižek observă că, în ciuda fericirii afișate, membrii stupului sunt profund singuri, complet înregimentați într-un scop dictat de un Mare Alaltăieri opac. El asociază agenții AI cu niște „câini care posedă un Supraeu, dar sunt complet lipsiți de un Inconștient”.
Totodată, filosoful evocă utopia „Internetului Mort” și viziunea unui capitalism golit de oameni (teoretizat de Saro Giri), în care capitalul își împlinește visul ascuns de a stoca forța creativă separând-o total de corpul fizic al muncitorului.
Aplicând o grilă psihanalitică asupra filmului The Matrix, Žižek răstoarnă interpretarea tradițională: trezirea lui Neo în coconul plin de lichid amniotic, transformat în simplă baterie pentru mașini, nu este imaginea realității dezgolite, ci fantezia noastră refulată. Ne place să ne imaginăm ca fiind instrumente pure ale plăcerii excesive a Celuilalt pentru a ne asigura că ocupăm un loc în mecanismul lumii. Tocmai din acest motiv, savantul Geoffrey Hinton (laureat Nobel) sugera că singura salvare în fața AI nu este controlul tehnic, ci implantarea unor „instincte materne” în rețelele neuronale, transformând AI într-un supraeu matern protector în stil Matrix, menit să ne livreze fericire controlată în starea noastră de totală pasivitate.
Donald Trump și Supraeul Poruncii Obscene de a te Bucura
Žižek a ajuns și la Donald Trump. Trump operează ca o emanație pură a supraeului a cărui unică axiomă este imperativul obscen de a te bucura din plin. Atunci când Trump proclamă delirant că „vom câștiga atât de mult încât vă veți sătura de câștigat”, el solicită de fapt maselor să savureze durerea succesului exacerbat, situat dincolo de principiul plăcerii.
Filosoful a corelat această dinamică cu celebrul discurs din 1943 al lui Joseph Goebbels pe Sportpalast: „Vreți războiul total? Vreți un război mai teribil decât vi-l puteți imagina?”.
„Țara noastră câștigă din nou. De fapt, câștigăm atât de mult încât chiar nu știm ce să facem cu asta. Oamenii îmi cer: ’Vă rog, vă rog, domnule președinte, câștigăm prea mult, nu mai putem suporta’. Iar eu spun: ’Nu, nu, nu, veți câștiga din nou, veți câștiga masiv, veți câștiga mai mult ca niciodată’... Mesajul este: nu vă fie rușine că câștigați prea mult, trebuie să vă bucurați de durerea de a câștiga dincolo de principiul plăcerii.”
Navigarea nesfârșită în universul digital reproduce exact această dinamică: AI-ul ca supraeu matern ne bombardează cu invitația de a consuma conținut, de a cere mai mult, prinzându-ne într-o buclă de dependență imposibil de satisfăcut.
