Pe 18 iulie, Casa Timiș a găzduit Custom Cars Society, într-o nouă ediție dedicată pasionaților de automobile din întreaga lume. Pentru acest eveniment Hexagon X a livrat scena, decorul, spectacolul de drone și pirotehnia, coordonate toate de o singură echipă.
Evenimentul a fost construit în jurul unui concept curatorial asumat, modelul „Pebble Beach", după concursul din California care se ține din 1950 și care rămâne, poate, cea mai importantă competiție de mașini de colecție din lume. De altfel, organizatorii Casa Timiș folosesc deja formularea „Pebble Beach al Europei de Est" când își descriu locația. Dintre cele trei evenimente United Drive, acesta a avut și cea mai spectaculoasă identitate vizuală de până acum.
Spre seară, scena a găzduit gala Custom Cars Society, unde nume precum Ben Collins, Sara Choi, Dan Kang, Aziz Drives și Kourosh Mansory au urcat pentru decernarea premiilor alături de parteneri și invitați speciali.
După gală, spectacolul s-a mutat pe cer. Acolo, alături de show-ul pirotehnic și cel de lasere, 350 de drone au împânzit cerul, captând privirile spectatorilor din întregul domeniu.
Spectacolele cu drone nu sunt chiar o inovație. Acestea au intrat în piața românească, vizibil, înca de acum patru ani, cand Flystack a debutat cu primul lor show. Piața globală a trecut deja de 9 miliarde de dolari în 2026, cu o creștere anuală peste 20%, potrivit The Business Research Company.
„În mod normal, pentru a creea acest tip de spectacole complexe, agențiile coordonează trei sau patru furnizori tehnici diferiți care semnează contracte separate și de cele mai multe ori se cunosc abia la montaj. în fiecare moment al evenimentului, coordonarea în paralel a echipelor devine crucială, atât pentru experiența oamenilor care asistă cât și pentru siguranța lor. Prin aducerea sub aceeasi umbrela a acestor echipe și prin coordonarea lor, Hexagon X a reușit nu doar sa minimizeze orice risc de siguranță dar și să ofere un show memorabil vizibil pentru publicul din întreaga podgorie.”, Alexandru Militaru, senior BTL specialist.
O podgorie funcțională, nu un venue
Casa Timiș e un domeniu viticol care funcționează după propriul calendar, iar producția a picat în iulie, când vița de vie este în plină vegetație. Parametrii locului au dictat practic toate deciziile tehnice importante. Traseele de acces au fost gândite pentru mașini de milioane de euro, poziționarea scenei a depins de portanța solului, punctul de lansare pirotehnică a fost calculat pentru un teren agricol uscat, iar coridorul de zbor a fost stabilit deasupra unei culturi vii.
„Casa Timiș e o podgorie funcțională, cu logica ei de lucru, iar exact acest contrast a marcat punctul nostru de plecare: mașini de milioane de euro parcate printre rânduri de viță, un peisaj care are deja propria poveste și tocmai de aceea a făcut totul credibil și coerent. Vița de vie a venit cu parametri reali, de la acces și portanța solului până la distanțele și parametrii de siguranță pirotehnică, iar lucrul în interiorul lor a forțat decizii de producție mai creative decât ar fi ieșit într-un spațiu preamenajat pentru acest tip de eveniment.”, Raluca Ioniță, managing partner.
Direcția se vede și în afara României. Brandurile premium aleg tot mai des locuri cu identitate proprie, unde spațiul se întrepătrunde cu exponatele și intră în concept, nu doar le găzduiește. Prețul îl plătește de obicei echipa de producție, care preia riscuri absorbite în mod normal de un spațiu de evenimente, de la amenajarea temporară până la refacerea terenului. În schimb, cine poate lucra curat în astfel de locații ajunge la o categorie de clienți pe care sălile de expoziție clasice nu îi mai mulțumesc.
În ultimii ani, evenimentele se proiectează tot mai des ca material de conținut, cu momente construite special ca să fie filmate. Lângă mașinile expuse, totemuri din oglindă se ridicau direct din iarbă, reflectând hypercars, Porsche-uri RWB cu livrele unicat și G-Class-uri semnate Brabus și Mansory. Alături, BMW-uri M stăteau lângă mașini clasice restaurate cu grijă, fiecare cu propria poveste.
Totemurile din oglindă au transformat astfel orice fotografie făcută de un public într-un cadru compus și au reușit să extindă și amestece câmpul vizual al privitorului, oferind concomitent frânturi de reflexii ale întregului domeniu, al întregii comunități.
Refacerea terenului a devenit, la rândul ei, o cerință de proiectare. Un raport Business Research Insights din 2026 arată că peste 68% dintre evenimentele publice de amploare evaluează deja dronele ca alternativă la pirotehnia clasică, din motive de mediu și siguranță. Pe teren agricol, standardul e mai dur decât media, fiindcă reziduurile pirotehnice au consecințe economice directe pentru proprietar. Considerăm că refacerea terenului în specificația tehnică, cu criterii verificabile nu ar trebui să fie doar o opțiune ci un standard de sustenabilitate și respect.





























