[AI & me] Șerban Alexandrescu: Foarte mulți negânditori s-au îmbrăcat în costume de gânditori

Nu mașina e problema, spune Șerban Alexandrescu, founder Headvertising. Ci oamenii, care cred că au găsit găina cu ouă de aur. Și oamenii care cred că dacă vorbesc cu AI, se pricep. Și cei hipnotizați de bani, de hype și de eficiență. Și Arhiducii AI, care mint. Urmează Dark Ages, iluminate de neoane colorate, crede Șerban.

"Cumva, cam tot ce se întămplă acum în lume (politic, militar, economic, ecologic) ne arată valoarea “rezilienței”. Ori, mi se pare că tot ce promite sau aduce AI-ul se opune din răsputeri dobândirii acestei reziliențe. “Nu ai nevoie de răbdare! Nu mai trebuie să depui efort! Nu mai trebuie să muncești!"

Ce putem face? Să punem măcar două întrebări care contează. Să recunoaștem la ceea ce nu ne pricepem. Să ne păstrăm naturelul simțitor. Și simțul umorului, așa cum arată Șerban în rândurile ce urmează: 

Cum te raportezi tu, personal, la AI

Mă raportez așa cum probabil se raporta, la vremea respectivă, un troian sceptic vis a vis de calul uriaș de lemn pe care și l-au băgat în cetate. “Nu, mă, o să vezi, o să fie bine! Și e mișto, să-l punem în templu!”

Prima schimbare pe care ai simțit-o odată cu apariția AI-ului

S-au distribuit costume la grădiniță. Și acum e plin de copii în costume, ca la nunțile alea cu prea mulți bani. Glumeam. Ba nu, nu glumeam. Foarte mulți negânditori s-au îmbrăcat în costume de gânditori. Dar ei tot negânditori sunt.

E foarte, foarte mult “wishful thinking” legat de AI – dar e cu mai mult “whishful”, și cu mai puțin “thinking”. Foarte multe lucruri par acum rapide și ieftine. Dar, cel puțin în industria noastră, majoritatea lucrurilor care chiar merită făcute, dacă le privești mai atent, nu sunt nici rapid de făcut, și nici mai ieftine. There are still no free lunches. Simt că foarte multă lume din jurul meu își fură caciula de mai multe ori pe zi. Dacă privești din depărtare, pare ca suntem o industrie de “jongleri de căciuli”.

Ce aspect al vieții umane ți se pare cel mai vulnerabil în fața automatizării

Nu e destul să afli niște lucruri ca să le și știi.

Cred că suntem foarte vulnerabili la ‘autoevaluări false’.

Uneori e bine să știi la ce te pricepi, și la ce nu te pricepi. Unul dintre cele mai grotești lucruri în legătură cu dictatorii era că începeau să se creadă atotștiutori, cu consecințele de rigoare. Acum mi se pare că se umple lumea de “micro-dictatori”, care se plimbă țanțoși de colo, colo, având senzația că – brusc! – se pricep la absolut orice.

Nu uitați de “coeficientul AI invers proportional”: cu cât te pricepi mai bine la un domeniu, cu atât ți se pare mai “oarecare” ajutorul dat de AI. Și cu cât te pricepi mai puțin, cu atât ești mai entuziasmat de ceea ce îți oferă.

Iar din punct de vedere fiziologic, va urma o catastrofă. Literalmente creierul este ca un mușchi. Nu îl folosești…

După ce mi-am pierdut mama bolnavă de Alzheimer, cred că nicio ocazie să îți folosești creierul nu trebuie irosită. Niciuna.

A gândi în era AI

Nu s-a schimbat nimic: “a gândi”, culmea, înseamnă “a gândi”. “A afla” (a fi informat, a lua la cunoștiință) nu înseamnă “a gândi”.

Suntem pe punctul în a deveni toți niște școlari care, la teză, copiază totul și iau 8 sau chiar 9. Dar care tot nu știu mare lucru despre subiectul pe care au luat 8.

Primele semnale pe care le detectezi într-o lucrare AI

Mă exasperează frecvența construcțiilor bazate pe “opoziții retorice”- cel mai simplu exemplificate cu clișeul “Nu pentru că… / Ci pentru că…” (promit că o să îmi fac un tricou cu asta)

Dar de obicei ceea ce mă bagă la idei este o cantitate măricică de text în care găsesc maximum o idee; de care trage săraca mașină de-i vine rău, și o tot refrazează în fel și chip.

Iar “analizele AI” sunt toate vagi, nu se aruncă decisiv pe nimic. Punctează mult, extensiv, dar nu prea subliniază nimic. Genul de expert cu care vorbești 2 ore, dar la sfârșit tot nu prea știi ce trebuie să faci mâine, concret.

Influența asupra limbajului

Aici e doar un Catch 22 – întâi el s-a luat după noi, iar acum noi ne luăm după el. E ușor comic, dar nu e cel mai grav lucru care ni se va întâmpla. Da, e încă un factor care ne micșorează vocabularul și ne schimonosește exprimarea, dar expunerea la social media  ne făcea asta deja, într-un mare hal, înainte de AI.

Poate un model antrenat pe tot ce s-a gândit deja să mai creeze ceva cu adevărat nou?

El nu e antrenat pe tot ce s-a gândit, ci doar pe tot ce s-a scris și s-a uploadat :)

Adevărul e că nu știu exact. Culmea, cred că “modelele” inițiale aveau mai multe șanse în acest sens. Dacă te împingeai grosolan în ele și incercai să le scoți de pe șine, își pierdeau cumpătul și scoteau niște grozăvii care te puneau pe gânduri.

Dar între timp ele au tot fost pre-instruite vis a vis de interacțiunea cu oamenii provocatori, și sunt din ce în ce mai “blânde” și “normale”.

Teoretic, filosofic, nu au cum să facă “ceva nou”.

Practic, tocmai aleatoriul din ele poate fi ceea ce amestecă Miyazaki cu Becali în sos de Wagner și garnitură de Ion Băieșu. Nu e imposibil, câtă vreme creativitatea stă foarte tare în abilitatea de a face conexiuni interzise și inedite, venite din juxtapunerea unor lucruri care nu ar trebui niciodată să fie împreună.

Efectul AI - care poate mult și repede - asupra percepției oamenilor vizavi de propria persoană

Nu știu încă. Cred că depinde de profesia și de domeniul fiecăruia.

Momentan, nu ma simt inferior. Îmi vine chiar să zic “dimpotrivă”.

Deranjant nu e ce poate AI-ul în advertising. Deranjant e ceea ce cred oamenii hipnotizați de bani și de hype că poate face AI-ul în advertising.

Nu mașina e problema, ci oamenii care cred că asta e găina cu ouă de aur, sau chiar de platină.

Efectele asupra răbdării, efortului, muncii, eșecului

Cumva, cam tot ce se întămplă acum în lume (politic, militar, economic, ecologic) ne arată valoarea “rezilienței”. Ori, mi se pare că tot ce promite sau aduce AI-ul se opune din răsputeri dobândirii acestei reziliențe. “Nu ai nevoie de răbdare! Nu mai trebuie să depui efort! Nu mai trebuie să muncești!”

Nu-ți trebuie multă putere de percepție ca să îți dai seama că AI-ul se vinde ca fiind “Mașina de muiet posmagii”. Este tehnologia de plasat pară mălăiață în gura lui Nătăfleață. Reziliență vreți? “…Well, I got bad news for you, boys and girls.”

Cum se schimbă așteptările în industrie

E atât de mult de povestit pe subiect, încât merită să facem un articol doar despre asta. Pot doar să spun, așa, ca avancronică, că advertising-ul in “episodul AI” (nu imi vine sa ii zic “epocă”, ca sunt totuși șanse să nu fie o epocă), este ca un cardiac care a primit un bax  de Red Bull și o pungă cu speed.

Pericolele oracolului de buzunar

Păi, ai pus degetul pe rană. “Oracol”.

Oare ce se poate întâmpla când îți ghidezi viața după un oracol? Sau după horoscop?

Una peste alta, nu e singura iraționalitate din care se adapă omenirea contemporană (vezi Georgeștii de peste tot, vezi “prediction markets”, etc.) Cred ca vin niște Dark Ages, dar care nu vor părea așa, pentru că vor fi iluminate ‘a giorno’, cu o mulțime de neoane colorate.

Relația care începe să se formeze între oameni și AI

Vorba lui Eminescu: “Miron și frumoasa fără corp”.

Pana acum, omul își definea specia ca singura care gândește

Omul este în continuare, cu siguranță, o specie care gândește. Cel mai probabil, alături de alte “animale” despre care încă știm prea puține, dar despre care probabil că vom afla în viitor. Noi de abia descoperim lucruri uluitoare despre sistemele subterane de ciuperci. Iar AI-ul, cine știe, poate că ne va fi folositor, pe post de “ciomagul ciobanului”, pentru a ajunge mai departe în explorările noastre.

Cert e că AI-ul pretinde cel mult că “știe” cum e să îți moară un câine, pentru că a compilat tot ce era scris pe subiect și a putut el să fure de pe net. Totuși, habar n-are de fapt cum e, pentru că nu simte, pentru că nu s-a putut juca 15 ani cu câinele cu pricina. Nici măcar nu știe cum îi puțea gura, sau ce efluvii emanau din Grivei după o plimbare în ploaie.

AI are date, dar n-are contextul emoțional pentru ele. Nu posedă nici șasiul simțirii. Deci, ca să îți răspund finalmente la întrebare, calitatea noastră definitorie este că avem “naturelul simțitor”, vorba lui Crăcănel în “D-ale Carnavalului”.

Granițele etice care se trasează în aceste zile

Nu pare că mai există granițe etice. Adică, ele există, că etica e etică, dar nu se mai sinchisește nimeni să le respecte. Toți “arhiducii AI-ului” mint de sting, mint cu nesimțire, cu voluptate. Their fortune is mostly made from lying.

Probabil că săptămânal fiecare dintre ei are la activ câte 100 de grave exagerări, 10 minciuni-minciuni, si măcar o “mega-gogonată”. In “AI”, aș fi tentat să zic că e max 20% știință, și 80% bluf, gogorițe, exagerări, sperieturi și hiperbole.

Care sunt întrebările pe care ar trebui să le punem 

M-aș mulțumi cu doar două întrebări.

1.“Și dacă facem asta, ce conscințe riscă să aibă?”

2.”Păi, și atunci mai merită?”

Cum influențează AI relația cu noi înșine

În ceea ce mă privește, dacă din varii motive rahatul lovește ventilatorul, ar fi bine să am un răspuns satisfăcător la întrebarea: “Cine ești tu, dacă de mâine nu mai poți să-ți practici meseria?”

Probabil că ne definim un pic prea tare prin ceea ce facem ca să ne câștigăm pâinea. Dar nu e ceva greșit sau rușinos. Mii de ani a fost OK să îți incluzi meșteșugul în identitate. Poate că, așa cum am ajuns la un moment în care n-am mai avut nevoie de blană pe corp, așa o să ajungem și la un moment în care n-o să mai avem nevoie de o meserie pe minte.

Dar eu zic că suntem încă foarte departe de acel moment. Please, don’t give up your day job, doar pentru că a zis Elon că o să vină comunismul, acușica. El a zis multe. Ba că “Marte”, ba că “DOGE”, ba că banii n-o să mai conteze. Dar dacă nu contează, atunci de ce se chinuie din răsputeri să rămână cel mai bogat om din lume?

Frica ta cea mai mare vizavi de AI

Frica este că o să îmi pun la picioarele vreunui om toată cunoașterea, știința și experiența mea, tot flerul și iscusința mea cu greu, pe brânci câștigată - iar acesta o să o refuze, pentru că oracolul lui tech i-a dat o bășinică de sfat inept. Vreo platitudine comună care iese când tragi de manetă, ca un bilet de papagal; și iese tocmai pentru că e o platitudine comună. Clientul cu AI jubilează în timp ce îmi rupe propunerea în bucățele mici, râzând disprețuitor…

…apoi mă trezesc, și mă îmbrac să plec la agenție.

Dar speranța?

Speranța mea este că și peste 10 ani, când o să promptez “…scrie un articol de 10 000 semne despre AI, în stilul lui Șerban Alexandrescu…”, fie o să îmi dea ceva chinuit, scremut, full of shit, fie o să îmi ceară 250 Euro pentru unul plauzibil impersonat. Asta înseamnă că încă o să îl pot scrie eu, pe 200 Euro :)

But seriously…

…Am speranța că AI-ul va deveni, în timp, un soi de Jiminy Cricket, stand pe umărul nostru de Pinocchio, încercând să ne oprească să facem prostii. Dar am și speranța că vom putea să îi ignorăm sfaturile, daca va încerca vreodată să ne oprească să o căutăm, și să o găsim pe Zâna Albastră.