Nu mai avem răbdare. Atenția se măsoară în secunde, totul trebuie să fie scurt, rapid, ușor de consumat. Georgi Nenov are altă părere: nu ne-am pierdut capacitatea de concentrare, suntem doar mai selectivi. Georgi este creatorul The Superhuman with Georgi Nenov, unul dintre cele mai cunoscute podcasturi din Bulgaria, cu peste 500 de episoade. Printre cele mai urmărite conversații ale sale se numără una care durează peste trei ore. Prin fundația sa, a vorbit în fața a peste 9.000 de tineri din 51 de orașe și sate, iar mai recent a devenit cofondatorul unui startup de AI.
"Atenția este ușor de cumpărat și aproape imposibil de păstrat. Singurul lucru în care merită să o transformi este o comunitate: oameni care ar continua ceea ce ai început, fiecare în felul său", spune Georgi.
În septembrie, Georgi Nenov vine la Impact SEE (29–30 septembrie, București), care aduce la București lideri din business și politică, experți, inovatori și voci influente din întreaga lume. Printre aceștia, actorul și antreprenorul Ryan Reynolds, dr. Anna Lembke, autoarea volumului "Dopamine Nation", Carlos Mulas-Granados (FMI) sau Richard K. LaTulip (fost agent special în Secret Service din Statele Unite).
În întâmpinarea evenimentului, am vorbit cu Georgi Nenov despre ce a înțeles despre oameni după sute de conversații și ce rămâne dincolo de cifre, vizualizări și aplauze.
Lumea din jur
Așa cum spunea Galadriel în Stăpânul Inelelor: "Lumea s-a schimbat. O simt în apă. O simt în pământ. O miros în aer". Personal, o simt în ritm. Trăim mai repede decât orice generație de dinaintea noastră, fără ca cei mai mulți dintre noi să fi ales vreodată asta. Oamenii sunt tot mai epuizați de această viteză greu de suportat, iar unii aleg deja, în mod conștient, să încetinească: prin conversații lungi, spații offline și comunități mici. Locuri în care nimeni nu încearcă să optimizeze ceva pentru clicuri sau engagement.
Am văzut această reacție chiar în rândul propriului meu public. După ce am înregistrat și publicat peste 500 de episoade, cele cărora oamenii le dedică cel mai mult timp nu sunt cele scurte. Sunt conversațiile de peste trei ore, cum este episodul meu cu profesorul Martin Vechev, omul din spatele INSAIT din Bulgaria, care durează 3 ore, 11 minute și 14 secunde. Atenția noastră nu s-a redus. Doar a devenit mai selectivă.
Ce titlu ai da epocii de azi într-o carte de istorie din viitor
Treapta a doua.
Am senzația că, odată cu acest salt al inteligenței artificiale, civilizația noastră a trecut într-o treaptă superioară și a ridicat brusc piciorul de pe ambreiaj. Tehnologia se îmbunătățește acum singură, unii oameni se țin bine, iar restul omenirii aleargă desculță după mașină, încercând să ajungă la bara din spate.
Cum te adaptezi la schimbări
Mă întorc la mine cel de la nouă ani: jucăuș, curios și gata să mă fac de râs în public. Copiii se adaptează cel mai ușor pentru că nu au o reputație de apărat. Pe măsură ce acumulăm experiență, noi, adulții, ajungem să schimbăm adaptabilitatea cu rigiditatea. Încetăm să mai învățăm și începem să ținem cu dinții de ceea ce știm deja.
În practică, pentru mine asta înseamnă să aleg în mod deliberat să fiu din nou începător. Am început să practic Brazilian jiu-jitsu acum șapte ani și jumătate, iar anul trecut am cofondat un startup de inteligență artificială împreună cu doi tineri de 18 ani.
Aceasta este cea mai extraordinară epocă în care a trăit vreodată un om și, în același timp, este o epocă ce lasă foarte mulți oameni în urmă. Ambele lucruri sunt adevărate. Dacă alegi să vezi doar unul dintre ele, ajungi fie să intri în panică, fie să mergi înainte pe pilot automat, fără să fii cu adevărat atent la ce se întâmplă. În realitate, însă, adevărul se află undeva între aceste două lucruri.
Momente definitorii în parcursul tău
Sunt două momente care ies clar în evidență. Primul a fost atunci când am început, înainte să mă simt cu adevărat pregătit, un podcast ca proiect de hobby, cu un iPad, o mână de ajutor și foarte mult entuziasm. La vremea aceea lucram în logistică în domeniul aviației, iar podcastul a fost un salt în necunoscut, într-o zonă complet diferită de tot ceea ce știam să fac. „Studioul” primului episod a fost sufrageria invitatului meu, cu un bebeluș care se târa pe sub masă. Și astăzi rămâne cel mai important episod pe care l-am înregistrat vreodată, dintr-un singur motiv. Îmi place foarte mult acest citat simplu, dar profund, al lui Mark Twain: „Secretul pentru a merge înainte este să începi.”
Al doilea moment a venit trei episoade mai târziu, când mi-am dat seama că nu mai era doar un proiect de hobby, ci că asta este ceea ce vreau să fac cu adevărat. În fiecare săptămână am șansa să stau de vorbă cu oameni de succes din domenii foarte diferite și să le pun întrebările pe care eu însumi aș vrea să le adresez: despre parcursul lor, despre contextul în care au evoluat și despre experiențele și provocările prin care au trecut pentru a ajunge acolo unde sunt astăzi.
Ce înseamnă pentru tine The Superhuman
Numele a venit de la un prieten. Era mai bun decât orice variantă la care mă gândisem eu și se potrivea perfect cu ideea podcastului.
Sunt întrebat foarte des ce înseamnă pentru mine „superhuman”. Cred cu adevărat că singurul lucru care îi diferențiază pe invitații mei de oricine citește aceste rânduri este încrederea în propria capacitate de a reuși: convingerea interioară că pot face un anumit lucru înainte de a avea vreo dovadă că sunt capabili să-l facă. Nu talentul, nu norocul, nu relațiile. Niciun factor exterior. Ci disponibilitatea de a acționa chiar și atunci când nu ai încă dovezi că vei reuși.
Așadar, „Superhuman” nu desemnează o anumită categorie de oameni. Este acea versiune a ta care face primul pas înainte să se simtă pregătită. Exact cum am făcut și eu acum 512 episoade. Haha. Aproape fiecare invitat pe care l-am avut este, în cele mai multe privințe, un om obișnuit și a spus deschis că nu se consideră un „superhuman”.
Cele mai importante lecții pe care le-ai învățat din primele episoade ale podcastului
Două ies în evidență.
Primul: îmbunătățește din mers, în văzul tuturor. Înregistrează, publică, ascultă din nou, găsește greșelile, corectează-le, repetă. Pregătirea are o limită. Îmbunătățirea continuă nu.
Al doilea: când stai față în față cu cineva mai inteligent sau mai de succes decât tine, instinctul este să demonstrezi că meriți să fii acolo. Rezistă acestui impuls. O întrebare care aprofundează ceea ce tocmai a spus interlocutorul valorează întotdeauna mai mult decât o observație inteligentă, iar invitatul își dă seama imediat ce încerci să faci. Oamenii care știu să asculte sunt plăcuți, primesc răspunsuri mai bune și își fac prieteni noi.
După sute de conversații, cum s-a schimbat perspectiva ta asupra succesului și eșecului
Mai mult decât mă așteptam. La început, căutam acele tipare care stau în spatele performanțelor excepționale. Dar am descoperit că, în cele mai multe cazuri, poveștile de început ale celor mai mulți sunt cât se poate de obișnuite. Diferența nu se vede de la început, ci în felul în care reacționează fiecare atunci când lucrurile merg foarte prost. Raycho Raychev, fondatorul EnduroSat, a fost refuzat de foarte mulți investitori și, pur și simplu, a continuat până când a primit primul „Da”.
Cealaltă schimbare: am încetat să mai privesc eșecul ca pe o informație relevantă despre cine este un om. Cei care nu fac niciodată greșeli rareori încearcă lucruri ale căror rezultat este incert, iar aproape nimic din ceea ce merită făcut nu vine cu un rezultat garantat.
Cel mai important ingredient al unui podcast bun
Aici răspunsul e simplu: Maiestatea Sa, „Încrederea”. Aproape tot ceea ce este valoros într-o conversație vine din încrederea dintre invitat și echipa din spatele podcastului, iar fundația acestei încrederi se construiește înainte ca înregistrarea să înceapă.
În practică, înainte de podcast mă întâlnesc cu fiecare invitat la prânz sau la o cafea. 90% din pregătirea mea are loc atunci, dar pregătirea este doar un rezultat secundar. Adevăratul scop este ca, atunci când intră în studio, să ne cunoaștem deja. Apoi le reamintesc cele două lucruri care le oferă un sentiment de siguranță: cum funcționează procesul de editare și faptul că se pot opri și pot lua o pauză ori de câte ori simt nevoia. Când un invitat știe exact ce se va întâmpla cu ceea ce spune, are curajul să spună lucruri pe care, fără această siguranță, nu le-ar spune niciodată cu voce tare. Conversațiile lipsite de autenticitate sunt ușor de recunoscut. Publicul își dă seama încă din primele două minute când cineva joacă un rol, chiar dacă nu ar putea spune exact de ce.
Cum îți construiești întrebările
O întrebare dificilă nu poate fi scopul unei conversații. Când devine un scop în sine, pare forțată, iar invitatul o vede venind de la o poștă.
Mai întâi construiesc contextul: 30 de minute de curiozitate sinceră despre felul în care gândește cu adevărat omul din fața mea. După aceea, întrebarea incomodă nu mai pare o capcană, ci pur și simplu vine fireasc. Acolo apar răspunsurile cu adevărat valoroase.
Ce am învățat despre oameni este că aproape nimeni nu refuză o întrebare dificilă. Oamenii refuză o întrebare dificilă atunci când vine din partea cuiva care nu și-a câștigat dreptul de a o pune.
Cum crezi că vor coexista oamenii și inteligența artificială
Voi răspunde din perspectiva cuiva care lucrează cu inteligența artificială, nu doar o observă - anul trecut am cofondat Fluent Frame, o companie de animație video bazată pe AI.
Parteneriatul dintre oameni și AI este cât se poate de real, iar unul dintre aspectele despre care se vorbește prea puțin este accesul. Un mentor care știe aproape orice, la un singur clic distanță, disponibil inclusiv copiilor de la periferia Sofiei sau a Bucureștiului, care altfel nu ar avea acces la așa ceva. Este ceva cu adevărat nou în istoria omenirii.
Dar astăzi aș contrazice răspunsul pe care l-aș fi dat la această întrebare acum doi ani. Credeam că AI-ul va curăța lumea de dezinformare și minciuni. Primul efect a fost însă exact opusul: a făcut ca producerea unor informații false, dar convingătoare, să devină aproape gratuită, iar mecanismele de filtrare nu au reușit să țină pasul cu ritmul în care acestea sunt generate. Acesta nu este un argument împotriva tehnologiei. Este, mai degrabă, o descriere a muncii pe care o avem de făcut pentru ca acest parteneriat să fie în beneficiul omenirii.
Cum menții un echilibru sănătos în relația ta cu tehnologia
Am două principii. Primul ține de atenție și, pentru mine, înseamnă să protejez acele ore în care nimeni nu încearcă să-mi capteze atenția: să mă antrenez regulat, să citesc cărți în loc să dau scroll prin feed-uri, să petrec timp cu fiica și partenera mea, să dorm suficient. Ritmul despre care vorbeam mai devreme nu este ceva ce pur și simplu ni se întâmplă. Este o alegere pe care o facem de o sută de ori pe zi, iar eu prefer să o fac conștient decât să las pe altcineva să o facă în locul meu.
Al doilea principiu ține de date și pornește de la ideea de a limita ceea ce ofer acestor sisteme. Nu introduc într-un sistem AI nimic ce nu aș fi confortabil să văd atribuit public numelui meu. Nu pentru că nu aș avea încredere în aceste instrumente, ci pentru că nu pot verifica unde ajung datele, iar când îmi stabilesc limitele, nu mă bazez pe speranța că totul va fi în regulă.
Cea mai importantă lecție despre oameni pe care ai învățat-o construind o comunitate
Oamenii vor să facă parte din ceva care le reflectă valorile și vor să fie alături de oameni asemenea lor. Seth Godin a spus-o cel mai bine: "Oameni ca noi fac lucruri ca acestea".
Ce am învățat din construirea propriei comunități, și nu mă așteptam la asta, este că același public susține în egală măsură dezvoltarea podcastului meu și cursurile pe care le țin în școli din întreaga Bulgarie, chiar dacă aproape niciunul dintre cei care ne susțin nu va participa vreodată la unul dintre aceste cursuri.
S-a dovedit că dorința de a contribui este mecanismul care pune în mișcare o comunitate, nu un rezultat al acesteia. Oamenii nu intră într-o comunitate pentru a primi ceva. Intră pentru că au nevoie să găsească ideea, locul sau proiectul potrivit către care să îndrepte ceea ce își doreau deja să dea mai departe.
Ce te surprinde încă la oameni
Sunt două lucruri care continuă să mă surprindă, fiecare într-un sens diferit.
Primul, în sens pozitiv: bunătatea autentică. Să vezi pe cineva trecând dincolo de naționalitate, etnie, orientare sexuală sau religie pentru a ajuta un om care este diferit de el, dar care are nevoie de ajutor. Mă surprinde și îmi dă speranță de fiecare dată, ceea ce probabil spune mai multe despre așteptările mele decât despre oameni.
Celălalt este lipsa de curiozitate. Nu ignoranța, ci lipsa de curiozitate. Să porți în buzunar întreaga cunoaștere acumulată de omenire și să nu o deschizi nici măcar o dată pentru a învăța ceva nou sau pentru a descoperi că poate te-ai înșelat.
Ce îi diferențiază pe cei care au un impact real de cei care vor să atragă atenția
După peste 500 de conversații, cel mai clar indiciu pe care l-am găsit este lucrul despre care alege cineva să vorbească atunci când nimeni nu îi cere să demonstreze nimic.
Cei care aleargă după atenție vorbesc despre numărul de urmăritori, vizualizări, impresii. Cifre care nu fac decât să crească și în privința cărora nu îi costă nimic dacă se înșală.
Cei care produc schimbare îți vorbesc despre un anumit om, îi spun numele și îți povestesc ce s-a întâmplat cu el un an mai târziu. Nu îți prezintă doar momentele de succes, ci cazuri concrete, inclusiv pe cele în care lucrurile nu au funcționat.
Așadar, nu e vorba despre scop versus indicatori de performanță. Toată lumea de la această conferință va vorbi despre scop, pentru că e ușor să spui că ai unul și aproape imposibil de demonstrat că nu este așa. Adevărata întrebare este dacă lucrul de care ești mândru este unul în care ai fi putut să eșuezi.
Al doilea indiciu este timpul. Atenția este un moment; impactul presupune consecvență. Am învățat asta pe propria piele: timp de cinci ani am străbătut Bulgaria pentru a vorbi în săli de clasă, fără niciun beneficiu financiar. Mi-am dat seama că oamenii care schimbă cu adevărat ceva sunt, de obicei, cei care continuă să facă și partea monotonă a muncii, la trei ani după ce toți ceilalți au încetat să-i mai aplaude.
Atenția este ușor de cumpărat și aproape imposibil de păstrat. Singurul lucru în care merită să o transformi este o comunitate: oameni care ar continua ceea ce ai început, fiecare în felul său.
