Nu mai fiți roboți! Sau ceva de genul ăsta

Nu mai fiți roboți! Sau ceva de genul ăsta

Avem reclame făcute cu AI, în diferite grade de implicare în procesul de creație și producție, le vedem din ce în ce mai mult prin jur. S-au văzut destule: modele virtuale care prezentau noua colecție, metaverse-uri în care puteai să te plimbi prin magazine digitale și să cumperi încă zece perechi de sneakers, coperți de reviste de profil, în care personaje AI populau, în straturi lucioase, noua realitate a frumuseții artificiale.

Dar acum apar reclame și care vorbesc despre AI. Unele abordează subiectul mai subtil, sugerându-ne că tot omul stă în inima lucrurilor. Dar, iată, unele campanii care atacă frontal problema. Noua campanie Desigual merge direct pe revoltă. 

„Born to Disobey” este campania fashion anti-AI care o are ca protagonistă pe Vivian Wilson, model și fiica înstrăinată a lui Elon Musk. Mesajul: cel mai bun răspuns în fața unui sistem care nu ne place este refuzul de a mai fi parte din el. Inspirat de povestea familială a lui Vivian, în care tatăl ei a refuzat să-i mai recunoască tutela din cauza deciziei de a urma terapia hormonală de afirmare de gen, brandul a decis să-și transmită poziția într-o manieră în care nu lasă loc de politețuri și menajamente.

Robotul, un model care amintește foarte tare de modelul Tesla Optimus, este dominat și înjosit. Pus în lesă, folosit pe post de teren de golf, lăsat să se înece în scurtcircuite și torturat. 

Că ne alăturăm la, că luptăm cu sau că ne retragem complet din povestea asta sper să rămână o alegere. Altfel, să ne păstrăm cumpătul și să nu ajungem ca robotul DESI84: atât de scurtcircuitați, încât să punem mâna pe bormașină sau capul pe perete.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info

Branduri

Subiecte

Sectiune



Branded


Related