Delta Dunării ascunde în ea o lume de o complexitate fascinantă, în care se întâmplă atât de multe, încât e greu să-i cuprinzi toate poveștile, diferite de la anotimp la anotimp. Tocmai de aceea, e cu atât mai valoros că acum avem un film care ne ajută să descoperim o parte din această bogăție: de la ritualurile de curtare ale păsărilor și cuiburile construite cu o migală incredibilă, la puii care abia vin pe lume, viața discretă de sub apă și peisajele uluitoare ale Deltei.
Documentarul „Delta Sălbatică” ne poartă dintr-o poveste în alta, dezvăluind un ecosistem în care fiecare formă de viață depinde de celelalte. Dan Dinu și echipa sa au lucrat 5 ani la acest documentar, au adunat 48 de ore de material filmat și 13.000 de cadre, din care au construit un film de 107 minute. Imaginile spectaculoase surprinse din apă, de pe uscat și din aer ne ajută să înțelegem cât de mare și diversă este această lume și cât de fragil este echilibrul ei în fața oamenilor.
Regizorul Dan Dinu, care a făcut și „România Sălbatică”, a ales să spună povestea Deltei prin intermediul apei, personajul care leagă destinele tuturor viețuitoarelor. Alături de Codruța Florea, a scris scenariul, în timp ce Cosmin Dumitrache semnează imaginea, iar Ioan Filip, sunetul. Muzica originală compusă de Alexei Țurcan completează atmosfera filmului, iar Medeea Marinescu este vocea apei, cea care spune povestea locului. Cântecul de final, interpretat de Irina Rimes, încheie filmul într-o notă emoționantă și readuce în prim-plan ce pierdem dacă tratăm natura ca pe o resursă fără sfârșit.
Am vorbit cu Dan Dinu despre cei aproape 20 de ani în care a fotografiat Delta, despre poveștile pe care le-a descoperit în anii de filmări și despre provocarea de a transforma observația în poveste cinematografică. Documentarul „Delta Sălbatică” poate fi văzut la cinema.
Etapele care te-au format
Nu cred că am stat vreodată să definesc aceste etape, dar cel mai probabil lucrurile pleacă de prin copilărie când a început pasiunea pentru animale. A urmat în adolescență pasiunea pentru munte, pasiune care s-a transformat apoi în cea pentru fotografie. Îmi doream mereu să aduc acasă o bucată de munte și mi-am dat seama că este mai simplu să aduc niște imagini decât să aduc pietre faine, deși am avut și din astea câteva. Mi se pare interesant că, deși la început apăreau și oameni prin fotografiile din călătorii pe munte, treptat aceștia au dispărut, iar în locul lor a rămas doar natura. Este foarte vizibil acest aspect dacă privești cronologic albumele vechi de poze.
Cu timpul, am realizat că fotografia este mai mult decât o pasiune, iar în 2007 am făcut pasul către un job bazat pe asta. În continuare îmi place să fotografiez, chiar dacă profesional m-am dus mai mult către film documentar în ultima vreme. Fotografia îți dă acea senzație de înghețare în timp a unui moment care altfel poate fi extrem de efemer și cred că de asta sunt atras de această formă de exprimare.
Credit foto: Dan Dinu
Fotografiezi în Deltă de aproape 20 de ani. Ce s-a schimbat în acest timp acolo
Pentru că am mers foarte des în Deltă în tot acest timp și pentru că acest loc este într-o continuă schimbare și transformare de la un sezon la altul, uneori este greu să observi schimbările mari. Poate că nici nu mi-am propus să le văd astfel. Dar am văzut că s-au mai format niște insule noi în zona de litoral, unele s-au unit cu uscatul, iar în Pădurea Letea este din ce în ce mai puțină apă. Nici iernile nu mai sunt la fel de geroase și parcă Delta îngheață acum mult mai rar.
Credit foto: Dan Dinu
Fotografia din Deltă la care ții cel mai mult
Greu de spus care îmi este fotografia favorită din Deltă, chiar nu am un top. Pot spune însă care este imaginea de care m-am bucurat cel mai mult în ultima vreme. Este vorba de fotografia care apare și pe afișul filmului „Delta Sălbatică”, un cadru din dronă în care este surprins complexul de lacuri Trei Iezere, alături de zonele mlăștinoase din jur. În fundal sunt nori învolburați de furtună, iar în tot acest peisaj minunat se înalță zeci de pelicani comuni pe o termică. Mi se pare unul dintre cele mai sugestive peisaje pe care le-am putut surprinde în acest loc, pentru că parcă toată Delta este în acest cadru. Avem peisajul specific, avem ideea de schimbare permanentă datorită atmosferei încărcate de ploaie și efemeritatea unui moment, acela în care pelicanii își iau zborul de pe lac. Acest cadru pune în valoare atât locul și momentul, cât și biodiversitatea unică a zonei.
Ce nu mai putea spune o fotografie, de ai simțit nevoia să faci un film
Cred că a fost vorba despre modul în care poți construi o poveste. Atunci când lucram la documentarul „România Sălbatică”, am realizat că pasiunea pentru film a venit pentru că-mi doream să spun povești vizuale. În fotografie totul este într-un singur cadru, mai rar într-o serie, iar ceea ce vezi este exprimat într-un singur moment surprins. Filmul îți dă posibilitatea să ai mai multe posibilități de a spune povestea dorită. Pe de o parte ai o combinație de cadre, iar montajul te ajută să le dai ritmul necesar, iar pe de cealaltă parte ai narațiunea care să-ți dea contextul, sunetul care să-ți redea autenticitatea și muzica pentru a-ți crea atmosfera. Complexitatea aceasta creativă de elemente mă atrage la film, însă și faptul că produsul final și emoția pe care acesta o generează nu mai este un act individualist, așa cum este la fotografie, ci o muncă de echipă.
Credit foto: Dan Dinu
Ideea de la care a pornit „Delta Sălbatică”
Interesant este că ideea unui documentar despre Deltă a pornit înainte să lucrăm la filmul „România Sălbatică”. Prin 2016, când ne-am apucat de filmat, am scris chiar și un scenariu și eram pe punctul de a începe post-producția. Însă, am decis ca imaginile faine surprinse să intre în „România Sălbatică” și să avem acolo un capitol despre Deltă. Mă bucur că nu am finalizat atunci filmul, pentru că nu ar fi ieșit ce trebuie. Acum am reușit să avem o realizare mult mai matură și să facem dreptate Deltei așa cum se cuvine. Mi-am dorit ca publicul să nu simtă că vede un documentar clasic, iar faptul că are o narativă diferită și că personajul principal este apa cred că ne-a ajutat mult mai bine să construim o emoție diferită și să nu se simtă ca un film didactic.
Etapele creative
Față de un film artistic, la unul documentar nu poți să ai un plan foarte coerent de la început. Trebuie să fii foarte adaptabil, așa cum sunt și viețuitoarele din natură. Am avut o listă de idei și de animale pe care ne doream să le urmărim și pentru care ne-am făcut temele de acasă, însă am fost mereu deschiși. Cu acest plan inițial am plecat pe teren, iar pe măsură ce mai apăreau oportunități, continuam să improvizăm. Spre finalul celor cinci ani am început să vedem cum se conturează poveștile și mai apoi am insistat mai ales pe elementele de legătură sau pe anumite secvențe cheie de care aveam nevoie ca totul să se lege foarte coerent.
Probabil cel mai dificil nu a fost să filmăm, deși am avut și aici provocări, ci să punem cap la cap tot materialul. Destul de greu a fost și să ne păstrăm direcția, ca să nu ne abatem cu prea multe secvențe secundare de la esență.
Credit foto: Dan Dinu
Cât material ați filmat în total și cum ați făcut selecția pentru film
După curățarea filmărilor am rămas cu 13.000 de cadre care însumează 48 de ore. Vă dați seama că nu a fost ușor să alegem ce să punem într-un film de 1h 45min. A fost un proces anevoios, dar și foarte creativ, pentru că așa au luat naștere momentele faine. Nu am numărat încă să vedem câte specii avem filmate în total, dar sigur este vorba de zeci. Nici poveștile nu au fost numărate, dar uite ceva ce trebuie să fac.
Mi-a plăcut mereu să spun că filmatul sau fotografiatul în natură ține de trei lucruri: noroc, perseverență și cunoștințe. Exact în ordinea asta. Degeaba ai multe cunoștințe dacă nu ești suficient de perseverent. Și degeaba ești perseverent dacă nu ai și noroc să apară ceea ce-ți dorești în fața camerei. Așa este mereu în natură și poate că de aia îmi place această senzație în care ești mereu luat prin surprindere dacă ai răbdare. Cred că au fost multe secvențe în film în care natura și-a regizat singură momentele, iar eu am fost acolo doar să le surprind.
Credit foto: Dan Dinu
Cum devine un animal un personaj de film
Animalele sunt mereu personaje dacă ai suficient de multă răbdare ca să le înțelegi rolul. Într-un documentar poți crea un personaj din orice, dar nu toate sunt la fel de carismatice. Provocarea este ca și cele care sunt mai puțin atractive să devină interesante. Dacă reușești asta, atunci o să ai mai mereu o secvență unică. Nu cred că este un secret anume pentru a construi o poveste, ci mai degrabă trebuie să înțelegi ceea ce filmezi. Totul în natură are o poveste, iar rolul tău este să o surprinzi pentru a putea să o redai într-un mod cât mai interesant.
Am avut mai multe povești faine la care am renunțat, dar preferata mea este cea cu o larvă de insectă numită leul furnicilor. Această vietate sapă o capcană în nisip, cu precizie geometrică, unde prinde furnici într-un mod ingenios. Secvența ne-a ieșit super bine, muzica era și ea foarte faină, dar din păcate nu am putut să o includem în film. O să o vedeți în varianta de serial pe care o pregătim pentru anul viitor.
Credit foto: Dan Dinu
Cum ați ales și ordonat poveștile filmului pentru a surprinde atât diversitatea vieții, cât și legăturile dintre specii
Am ales să punem totul în contextul anotimpurilor, iar această abordare are mereu o liniaritate familiară. Poveștile au fost ordonate în ordinea lor firească, deși unele se întâmplă simultan, cum este perioada de reproducere la majoritatea păsărilor și cuibăritul. Un al doilea punct forte al filmului este că avem povestea apei, personajul nostru principal, care leagă cumva destinele tuturor viețuitoarelor. Aceste două lucruri ne-au ajutat să avem o coerență firească dată de trecerea timpului, dar și o conexiune a tuturor cu apa și cu peisajul pe care aceasta îl formează. Lucrurile au funcționat destul de bine și ne-au permis să avem un fir narativ ușor de urmărit.
De la imagini aeriene până la lumea subacvatică, cum ai ales perspectivele din care să prezinți Delta
Am vrut să arătăm tot ce are Delta mai frumos și să încercăm să surprindem prin varietatea abordărilor. Nu prea ai cum să înțelegi complexitatea acestui labirint de lacuri și canale dacă nu îl privești de sus. O abordare aeriană îți dă ocazia să înțelegi cum funcționează Delta și cum se formează la vărsarea în mare. Abordarea subacvatică era și ea extrem de necesară pentru că filmul spune și povestea apei. Pe de altă parte, aici trăiesc majoritatea vietăților care stau la baza lanțului trofic, deci au o însemnătate aparte. Publicul a fost foarte surprins de aceste două perspective, pentru că frumusețea peisajului văzut de sus și ineditul lumii subacvatice i-a luat prin surprindere.
Credit foto: Dan Dinu
Colaborarea cu Medeea Marinescu pentru a da o voce apei
Ideea a venit de la faptul că nu am vrut un documentar clasic cu o abordare oarecum didactică. Faptul că am făcut din apă un personaj în sine ne-a ajutat să avem o narațiune diferită, deși nu lipsită de provocări. Nu este deloc ușor să faci un documentar despre apă în care nu prea poți folosi cuvântul apă ca să nu pară ciudat. Medeea a fost super implicată și și-a asumat foarte bine acest rol. I-a plăcut tare mult și a interpretat personajul într-un mod foarte plăcut, iar vocea ei caldă, matură și tânără în același timp, a dat apei o complexitate aparte. Încă de la început am încercat să avem un ton care să pună în valoare natura, dar fără să certe oamenii care uneori nu o respectă și cred că a funcționat foarte bine acest lucru, pentru că spectatorii au apreciat abordarea. Medeea te face să îndrăgești apa, pentru că îi dă emoție, iar vocea ei te poartă lin pe tot parcursul poveștii. A fost o reală plăcere să colaborăm, iar implicarea ei a venit și pe parcursul campaniei noastre educative despre importanța apei. Este un adevărat ambasador al apei.
Credit foto: Doria Drăgușin
Sunetele naturale ale Deltei și muzica lui Alexei Țurcan
Aici cred că este aportul lui creativ și modul prin care a înțeles să arate că muzica are un rol important, dar nu trebuie să acopere nejustificat sunetele Deltei. Au fost multe momente în care s-a temperat și a încercat să lase sunetele naturii să iasă în față, la fel cum au fost și momente unde le-a preluat în ritmurile compuse ca să le dea valoare. Îmi place foarte mult să lucrez cu Alexei pentru că nu doar că este super talentat, dar este și ingenios. A cântat în acest film la instrumente clasice, dar a și improvizat foarte mult. Poate cel mai tare este momentul în care a luat un ghiveci de flori și a lovit în el pentru a găsi sonoritatea potrivită. Am lucrat cu Alexei și pentru „România Sălbatică”, iar acum cred că s-a întrecut pe sine.
Credit foto: Dan Dinu
Cântecul de final al Irinei Rimes. Ce ai vrut să lase această încheiere în spectatori
Mie îmi place ca la final de film lumea să nu dea buzna afară, ci să mai stea pe scaun și să cugete un pic. Am aplicat această metodă la „România Sălbatică” și am preluat ideea și la „Delta Sălbatică”. Dacă în proiectul anterior vocea umană apărea în muzică doar la început și final, de data asta am folosit-o pe tot parcursul filmului.
Alexei a compus o muzică de cor care să emuleze specificul zonei și aceasta s-a potrivit perfect pentru a marca diverse momente importante din film. Cum finalul nu trebuia ignorat, ne-am dat seama că avem nevoie de o voce care să poată avea același timbru și să poarte autentic mesajul, iar Irina Rimes a fost prima și singura opțiune la care ne-am gândit. Am fost super plăcut surprinși când a acceptat invitația noastră fără să stea prea mult pe gânduri. Și nu doar atât, ne-a sprijinit pro-bono. Irina este o persoană foarte faină și s-a implicat foarte mult. Știa despre munca noastră și chiar s-a bucurat de colaborare. A fost super încântată de film și de cum a ieșit muzica. A fost acel gen de colaborare la care nu te aștepți să se concretizeze, dar când se întâmplă ești surprins de cât de lin decurge totul.
Credit foto: Dan Dinu
Ce ai învățat făcând acest film, ca profesionist și ca om
Cred că mi-am consolidat încrederea în mine și în oamenii din jurul meu care au pus foarte multă pasiune în acest proiect. Deși am lucrat cam cu aceeași echipă de la „România Sălbatică”, toată colaborarea a părut mult mai matură și mai profesionistă, iar asta înseamnă că am mai făcut cu toții un pas în față în acest domeniu. Ce am învățat? Să nu cred niciodată că un loc în care am fost de zeci de ori nu mai are povești faine și nu te mai poate surprinde.
Cred că, dincolo de lucrurile evidente, Delta m-a surprins prin reziliența ei. Noi oamenii alergăm de colo-colo, uneori fără să înțelegem de ce și care ne este direcția, însă natura lucrează în alt ritm, iar Delta crește cu fiecare grăunte de nisip adus de apă din munte, impasibilă la agitația noastră.
Putem strica multe, putem face mult rău, conștient sau nu, însă reziliența aceasta a naturii este ceva ce va dăinui chiar și după ce noi nu o să mai fim prin preajmă. Poate ar trebui să fim un pic mai empatici și să ne lăsăm îndrumați de ritmul naturii, pentru că al nostru nu pare să ducă nicăieri.
Credit foto: Doria Drăgușin
Cu ce ai vrea să plece spectatorii din sala de cinema, după ce văd „Delta Sălbatică”
Cel mai mult mi-aș dori să înțeleagă importanța apei. Nu doar pentru Deltă, ci pentru toată planeta asta. Luăm prea des aceste resurse naturale de-a gata, fără să înțelegem complexitatea sistemelor care le generează, iar dacă ajungem să nu mai fim niște ființe exclusiv extractive și să fim mai atenți la natură, pe termen lung o să fim mult mai câștigați. Să nu uităm că, deși uneori avem tendința să luptăm împotriva naturii, suntem de fapt parte din ea.
