Rezultate cautare
Galeria TDV ART by Mihai Ionescu - prima galerie de artă non-stop din lume marchează un an de existență printr-un eveniment care anunță câștigătorii primei ediții a Concursului Internațional de Bionantism
Ciprian N. Isac: În condițiile în care în acest an s-a strâns funia tocmai la cultură, cercetare, educație, cred că singura noastră șansă e să strângem rândurile, să ne ajutăm reciproc și să achiziționăm noi, din resurse proprii, act cultural
Bucureștiul, insuficient pregătit și foarte vulnerabil la cutremur. Pregătirea individuală și un plan de reacție pentru primele 72 de ore, critice pentru depășirea următorului mare cutremur
Katharina Ludwig: Sunt o scriitoare neurodivergentă și cu dizabilitate, așa că liniștea, pentru mine, nu există, nici în minte, nici în corp. Am învățat să lucrez cu acel tumult interior, uneori împotriva lui
[Stand-up pe bune] Dan Birtaș: Pare că stand-up-ul este o meserie unde ți se testează capacitatea de a te întoarce la durere
Maidan investește 1,2 milioane de euro în extinderea capacității de producție și lansează PIUA, linia proprie de produse ready to eat
Filmul românesc „CATANE”, semnat de Ioana Mischie, va avea premiera mondială la unul dintre cele mai importante festivaluri din lume, IFFI
Antonio Pisani: Nu avalanșa de imagini este problema - golul este. Fotografia ar trebui să creeze sens, nu să adauge la zgomot
Viktor Condratov & Tudor Foca: CURENT a început ca o nevoie de a spune poveștile reale ale oamenilor care mișcă cultura urbană din România, de a documenta altfel ceea ce se intampla pe scena urbana
Raluca Durbacă: Nu doar unii dintre jucători ajung să fie dependenți de jocuri de noroc, dar și anumite sectoare sunt deja dependente de banii din industria de jocuri de noroc
eMAG Black Friday 2025: „Pregătește-te să vrei mai mult” – campania care a făcut din dorință o strategie și din shopping un fenomen cultural
Andreea Vîlcu: Misiunea cu care am pornit la drum e de a deschide o conversație pe care ne ferim să o purtăm de 35-36 de ani încoace. Despre sărăcia în care trăim, despre rușinea și vinovăția pe care le cărăm în spate
Godmother, împreună cu Irina Rimes şi Roman Tolici, semnează un proiect românesc nominalizat la BEA World 2025
[Stand-up pe bune] Dragoș Mitran: Românii râd în clipa în care înțeleg că povestea spusă pe scenă reflectă, într-un fel, și realitatea din viața fiecăruia dintre ei
Fundația Comunitară București: Capitala are nevoie urgentă de o strategie de reziliență climatică. 500.000 de lei prin Platforma de mediu pentru București pentru proiecte care cresc reziliența orașului
Ioana Epure: Oamenii au nevoie de speranță mai mult ca niciodată și noi avem puterea să fim și mesagerii ei, nu doar ai nenorocirilor
Weekendul acesta are loc conferința The Sonic Turn: două zile dedicate sunetului și actului ascultării
Raiffeisen Bank şi MullenLowe lansează unOriginal – platforma de social good care dovedeşte că e ok să nu fii original când faci bine





















