Rezultate cautare
Dan Coman: Am fost perceput ca un elev mediocru. Asta până când, cu ajutorul profesorului de rusă și al celui de română, am început să public poezii
[Noii artizani] Szidónia & Zsolt Szénási: Ne place să lucrăm în atelier, fiecare în colțul lui preferat, iar în timpul creației ne însoțesc muzica bună și cățeii sau pisicile
[Netflixizarea] Dragoș Vasile: Acum nu mai e nicio problemă dacă ai făcut un film prost. După ce nu merge în absolut niciun festival, ți-l cumpără Netflix
[Noii artizani] Alexandra Tudose: Aici este visul meu, să îmi transform atât propriile ilustrații, cât și ale altor artiști, în broderii și obiecte
[Gen Z] Iunia Gurgu: Au cele mai mari șanse la educație de până acum, sunt vocali și susțin cauzele în care cred. Evident, nu își pot imagina viața înainte de Smartphone
Mastercard lansează campania „Ține mingea în joc!” și aduce baschetul mai aproape de fanii acestui sport și de publicul larg
[Noii artizani] Cecilia Cismasu: Fiecare obiect care iese din mainile mele are o poveste de spus si, intr-un fel, are si un rol terapeutic, atat pentru mine cat si pentru cel care priveste
Interactions lansează în 2021 Laboratorul trendurilor digitale, un catalog de tendinţe care pot fi cheia spre transformarea digitală a business-ului tău
Fondul de investiții Neogen Capital investește 450.000 euro în startup-ul RacketPal, o aplicație care ajută jucătorii de sporturi cu rachetă să-și găsească parteneri de joc
[Netflixizarea] Monica Felea: Online-ul e ca o junglă cu de toate, trebuie să cauți mult până găsești ceva valoros. Sala de cinema face o selecție
Artiștii și cercetătorii din cadrul Fusion AIR 2021 își prezintă public temele de cercetare și creație
[Gen Z] Simona Panait: Vorbim despre o generație aproape imună la campaniile de marketing convenționale, care de cele mai multe ori nici nu vrea să audă de ce un produs este extraordinar
[Spațiul necesar] Gheorghe Bratu: În România, pretul pe metru patrat dicteaza designul, iar arhitectul e vazut adesea ca o stampila obligatorie ambulanta, o piedica birocratica in calea succesului
Studiu ISTT și iSense Solutions (II) - Cum a fost afectată viața profesională și personală a femeilor în timpul pandemiei: 44% dintre femei consideră că relațiile profesionale au fost mai dificile
Kantar: Din ce în ce mai multe soluții agile și validate pentru a crește impactul investițiilor în marketing
[Marketing de criză] Patricia Zegreanu: Am fi naivi dacă nu am înțelege că pandemia continuă să modeleze business-uri, piețe și economii









![[Regizor în 30 sec] Hypno: E foarte important să te implici personal, dar să nu o iei personal](https://media.iqads.ro/2021/03/superbet-30-sept-969-1-cover-410.jpg)


![[Gen Z] Cătălin Florea: Generația Z se desprinde definitiv de perioada dinainte de 1989. Nu numai că au avut acces la internet toată viața, dar au fost de la început cetățeni UE](https://media.iqads.ro/2021/03/catalin-florea-initiative-cover-410.jpg)
![[Regizor în 30 sec] Anton Groves: Ești obligat să ai două roluri, unul de realizator de film, iar celălalt de negociator](https://media.iqads.ro/2021/03/unnamed-cover-410.jpg)









