CONTEXT:
Aproape jumătate dintre români spun că au pretins că sunt bine, deși nu erau, arată cel mai recent studiu realizat pentru Hedepy. Pornind de la această realitate, platforma de terapie online și offline care conectează oamenii cu terapeuți acreditați a lansat la MINA – Museum of Immersive New Art instalația „SUNT BINE”, un proiect artistic despre emoțiile, anxietățile și gândurile pe care oamenii aleg să le ascundă în conversațiile de zi cu zi. Instalația, cu o lungime de aproximativ 4 metri și aproape 1,80 metri înălțime, a fost gândită și realizată în colaborare cu agenția de publicitate Heist Industries.
Fiecare literă din mesajul „SUNT BINE” este compusă din fragmente de gânduri și mărturisiri reale, lucruri pe care oamenii le simt, dar rareori le spun cu voce tare atunci când sunt întrebați „ce faci?”. Printre ele se regăsesc fraze precum „Nu am spus nimănui că am anxietate”, „Sunt zile în care nimic nu pare suficient, indiferent cât fac”, „Renunț prea repede la orice îmi propun”, „Din cauza jobului nu mă mai bucur de nimic”, „Nu mă simt bine fizic și psihic de 2 luni și mi-e frică să merg la doctor”.

















