[AdLife] Semida Duriga: Calatoriile sunt cea mai importanta investitie in mine, in povesti de viata, in amintiri, dar si in insight-uri

Semida Duriga (CSR Director & Group Creative Director, Next Advertising) a cautat un job care sa-i permita sa exprime idei noi, cu care sa poata schimba lucruri. A inceput sa faca asta ca jurnalista, publicand pentru Academia Catavencu si Tabu, dar cel mai bine i-a iesit ca fauritor de publicitate. Intai la Lowe & Partners, iar din 2006 cu echipa Next Advertising. Unde nu face publicitate, cum ati putea crede, ci creeaza in “atelierul de impletit concepte si idei care schimba lumea". Si-o sa tot creeze si-o sa tot schimbe, pana cand o sa se retraga undeva departe de oras, sa aiba grija de capre, arici si-un ponei. Despre ce si-a mai propus Semida sa faca, asa incat sa-si merite poneiul, cititi in cele scrise de ea mai jos.

Daca e sa le numar incepand cu clasa a III-a cand am fost trimisa la Cercul de Creatie de la Casa Pionierilor din Alba Iulia, m-as lauda cu vreo 21 de primaveri creative. Daca pornesc, insa, sa le socotesc doar din momentul inregimentarii in categoria profesionista a fauritorilor de publicitate, rezulta doar sapte ani. Iar la creativitate, dar fara publicitate se mai adauga si cei patru ani de Catavencu, Tabu si, putin, Guerrilla.

Am copilarit pe strazile din Alba Iulia – Calea Motilor, Calea Victoriei, prin Cetate. Am continuat sa copilaresc de cate ori am avut ocazia si pe Calea Grivitei, Titulescu, Raditei si Regina Maria – asta dupa '93, cand m-am mutat in Bucuresti.

Cand eram mica, voiam sa devin gropar. Mama era ingrozita cand auzea asta, dar toti groparii pe care ii intalnisem eu fluierau voiosi in timp ce sapau groapa altuia. Parea o meserie foarte fericita si singuratica. In plus, se desfasura in natura, ceea ce nu putea decat sa ma incante.

Am luat primul salariu ajutand la via unor popi din satul bunicilor, unde munceam cu ziua in vacantele de vara. Ajutam la taiat si legat via, uneori mergeam si la culesul strugurilor inainte de inceperea scolii. Am cheltuit banii pe Margelatu', Sando Khan si alte filme pe care le vedeam cu sora mea mai mare de cate doua-trei ori la cinema. Cu ce-mi ramanea faceam economie, cumparam timbre pentru clasor sau faceam tranzactii financiare imbecile. Imi amintesc ca m-am dus odata la piata cu o hartie de 10 lei (de atunci) si am schimbat-o in monede de 25 de bani, care erau atat de multe incat mi-au umplut portofelul. Tot drumul spre casa mi s-a parut ca sunt atat de bogata. Cred ca a fost pentru prima data cand am inteles ca acelasi lucru pus sau spus intr-o forma diferita poate schimba radical perceptia cuiva. Sau cum zice marketerul zilelor noastre: Perception is reality.

Imi amintesc si acum ziua in care am plecat cu tata de la tara de la bunici inspre gara ca sa ajungem acasa, la Alba Iulia. Eram incarcati ca doi magari. Mai ales el. Pe la sfertul drumului de 2,5 kilometri ne-a prins o ploaie ingrozitoare. Mai ales pe mine, care aveam numai vreo 4 ani si o rochita subtire pe mine. Tatei ii era atat de mila de mine cum inaintam fara niciun cuvant prin glodul tot mai adanc. Am uitat sa zic, drumul spre gara era de fapt o cararuie de pamant, pe niste dealuri si campuri. Nu era niciun copac sub care sa ne adapostim. In plus, trebuia sa ne grabim, altfel pierdeam trenul. Cand am ajuns, eram uda pana la piele, cu noroi pana la jumatatea genunchilor si tremuram. In timp ce tata mi-a scos rochita ca sa o stoarca de apa, i-am spus singurele cuvinte pe care le-am rostit de cand plecasem la drum: "Tati, mie nu-mi place cand ploua!". Nu m-am schimbat prea mult de atunci. Inca nu-mi place cand ploua si inca strang din dinti, facand tot ceea ce trebuie intr-o situatie, iar de plans, ma plang doar la sfarsit.

Am chiulit de la cateva ore de matematica, fizica, chimie, ba chiar si de la lucru manual (atunci cand trebuia sa facem chestii de fete, gen cusut sau crosetat). Am avut in schimb prezenta si participare exemplara la limba romana, semiotica, sociologie, precum si lacatuserie, tamplarie si alte activitati din care am invatat ceva util. Oricum sunt un geek wanabe. Inca imi place foarte tare sa invat si sunt dintre cei care cred ca scoala pe care am facut-o mi-a folosit super mult.

In liceu eram tipa aia rebela, care venea iarna in tricou fara maneci si fara nicio geaca pe ea. Jucam baschet, faceam misto de baieti, eram rockerita si destul de populara. In rest aveam o problema cu intelegerea corecta a proverbelor - problema care persista si acum – prin urmare ma bucuram cand diriga ii spunea mamei ca sunt "branza buna in burduf de caine". Credeam ca e o specialitate rara de branza, ceva mai de fitze decat branza in coaja de brad, ceea ce ma facea sa ma simt diferita si extraordinara.

Aici eram in anul de gratie 1998. Ultima poza cu clasa. Balul de Absolvire a Liceului. Yap! Eu eram aia slaba, zbantuita si, ati vazut bine, cu parul albastru. Era super hip pe vremea aia.

Facultatea a fost perioada in care m-am mai cumintit, am invatat mult si multe, am inceput sa muncesc in paralel cu sesiunile si cursurile. A fost frumos.

Am decis ca vreau sa lucrez in publicitate cand am plecat din presa. De fapt, n-am cautat neaparat in publicitate, ci mai degraba un loc care sa-mi permita sa scriu, sa inovez, sa vin cu idei, sa mai schimb lumea pe ici, pe colo. S-a nimerit sa se numeasca advertising domeniul asta.

Primul meu job in publicitate a fost de copywriter la Lowe.

Primele briefuri la care am creat ceva de care am fost multumita au fost, la egalitate si din aceeasi perioada, Timisoreana nefiltrata si prima campanie de comunicare BestAds.

Cele mai bune campanii au in comun faptul ca sunt construite pe insight-uri, rastoarna clisee intr-un mod surprinzator, schimba perceptii si comportamente.

Cred ca cea mai tare campanie internationala este Guinness – "Good things come to those who wait". Pentru ca nu a considerat cerintele produsului si ale clientului ca pe un impediment, ci ca pe o oportunitate, fapt care i-a condus pe creatorii campaniei la ceva unic si genial. Evident, cinste si clientului destept care a aprobat acele campanii. In plus, o campanie este tare atunci cand are o strategie pe care poti construi ani de zile si care sa-ti permita sa vii de fiecare data cu ceva misto.

Sunt cateva campanii foarte misto in Romania, dar, pentru mine, nu exista una de mega-wow-sticks forever-kind. Lucrez la asta:)

Cea mai buna comunicare de brand o are Budweiser. Imi place pentru ca de-a lungul timpului au revolutionat, au inspirat, au facut oamenii sa rada, sa planga, sa parodieze, sa copieze, sa vorbeasca despre acest brand. Si, evident, imi place mai ales pentru reclama cu magarul care-si dorea din tot sufletul sa devina un cal Clydesdale ca sa transporte Budweiser. E minunata!

Ad-urile mele favorite sunt:

Spot tv: Homestead – "Is that simple and we're that desperate"

Spot online: Volkswagen – "The fun theory"

Print: Cafe il Vizio – "Wake up world"

Neconventional: TNT – "Push to add drama"

In prezent, relatia mea cu publicitatea este: Still married to si, surprinzator, still passionate about it. Doar ca nu ma refer publicitatea aia asa cum o vad oamenii zi de zi la televizor, ci la publicitatea care depinde de noi, cea pe care o gandim altfel, cea care are puterea de a schimba lucruri si comportamente umane, publicitatea asa cum ar putea sa fie, cu momentele ei rare de glorie absoluta. Inca nu-mi plac oamenii care o populeaza, dar iubesc posibilitatile si aripile pe care mi le da domeniul asta.

Visez sa castig un premiu la Cannes, fiindca mi s-a promis un ponei daca iau un premiu. Fantezia mea e ca in timp ce altii se pozeaza cu leii festivalului, eu sa apar cu poneiul pe scena.

Sper sa am cat mai multi clienti cu viziune, inteligenta si incredere si cat mai putini dintre cei nedrepti, care uita cate ai facut pentru ei. Proiectul care nu mi-a iesit (desi tare mi-as fi dorit) este inca in asteptarea unui client curajos. Nu se da batut, seamana cu mine.

Cand nu lucrez, imi place sa calaresc, sa citesc, sa ma uit la filme, sa gatesc. In paralel, mai lucrez proiecte sociale.

Cand o sa am multi bani si nu o sa mai fiu nevoita sa muncesc, o sa locuiesc intr-o casa cu istorie, la tara, o sa am grija de cai, capre, arici, pisici, bufnite si delfini. Iar in restul timpului o sa calatoresc, o sa desenez si o sa fac in continuare proiecte superfaine, fara sa mai am presiunea ca daca n-o sa se aprobe / finanteze, o sa dau de naiba.

Cartile de care spun ca sunt preferatele mele sunt Dragostea dureaza 3 ani, Arta Conversatiei, Lastarul meu de portocal, Micul print – depinde de context si de discutiile pe care le am. Cartea care este de fapt preferata mea e Pe aripile vantului.

La mine in history-ul de la browser apar cel mai des Google, IQads, Next mail, Youtube.

Dau mai tare cand aud melodiile de la Muse, Queen, Nightwish, Rammstein.

As vedea de 10 ori filmele Amelie, Taken, Braveheart, American History X, Spirit Stallion, War Horse.

In ultimii ani am incercat sa ratez serialele. Sunt addictive, iar asta poate dauna grav somnului atunci cand nu ai timp de ele. Foarte multe seriale au scenaristi atat de buni, incat te pot priva de somn, de mers la toaleta si de mancare for days, daca te apuci sa vezi unul-doua episoade.

Poate dai peste mine la terasele cu Guinness sau in tarile nordice.

Colectionez bijuterii si haine vechi, animale de plus, obiecte kul din materiale reciclate.

Cheltuiesc prea mult pe factura la gaz, iarna si pe carti cu cai.

Am facut poze la capatul lumii, in Africa de Sud, in punctul in care se termina continentul si chiar esti ultimul om de pe planeta. M-am mai tras in chip – cum zicea bunicul meu – in Norvegia, Estonia, Danemarca, Vietnam, Cambogia, India, Olanda si lista cunostintelor mele vaste de geografie aplicata ar putea continua. Calatoriile sunt cea mai importanta investitie in mine, in povesti de viata, in amintiri, dar si in insight-uri.

Pierd prea mult timp cu oamenii care nu merita.

Poza de pe Facebook care a primit cele mai multe like-uri este: Voi afla cand vine sfarsitul lumii. Asta e deadline-ul pentru a-mi face cont de Facebook. So, stay tuned pe 12.12.12 la ora 12.

Statusul de pe Facebook cu cele mai multe like-uri este: Cum spuneam, aveti putintica rabdare! 12.12....

O replica buna de agatat: Sunt fata, nu trebuie sa fiu foarte creativa la asta. Cred ca e suficient sa spun ceva simplu si banal, gen "Sunt disponibila". Asta-i viata, mai complicata pentru baieti la capitolul agatat.

As fi vrut sa mi se fi spus mai devreme ca e mai important cine spune decat ce spune.



MullenLowe

In Romania, Lowe este de 23 de ani una dintre cele mai mari agentii de publicitate, autoarea unor campanii memorabile, iar la nivel global, Nazis against Nazis este cea mai recenta dintre campaniile care au plasat... vezi detalii »

Next Advertising

Suntem o agentie de publicitate independenta full-service, oferind consultanta de marketing, creatie, media, productie si BTL. Facem tot ce face orice multinationala, doar ca nu exista Next New York care sa ne... vezi detalii »

Dosare editoriale

Campanii

Oameni

Sectiune



Related