Studiul de audienta realizat in februarie de STANDOUT pe 40 dintre cele mai vizitate bloguri romanesti anunta primele informatii detaliate despre profilul cititorului roman de bloguri, precum si despre potentialul de influenta al acestui canal de comunicare online.
Studiul STANDOUT arata ca audienta blogurilor in Romania este compusa in principal din persoane tinere, cel mai frecvent cu varste intre 20-35 ani(73,7%), cu venituri si studii peste media utilizatorilor de internet.(studii: 49,5% au studii superioare finalizate, din care peste o treime au si studii aprofundate, masterat sau doctorat), venituri (17% au venituri peste 3000 RON, in timp ce 34% au venituri intre 1000 si 3000 RON). In ce priveste varsta, segmentul de varsta cel mai important in randul cititorilor de bloguri este 20-25 ani(36,7%), urmat de cel de 25 31 ani (27,1%). 18.6% din cititorii de bloguri sunt mai in varsta, avand intre 31 si 45 ani, si doar 13,2% au intre 15 si 19 ani.
Conform studiului STANDOUT, cititorii de bloguri sunt utilizatori cu o vasta experienta pe internet si care interactioneaza intr-o proportie semnificativa cu blogurile pe care le citesc. Peste jumatate din respondenti folosesc internetul de peste 7 ani (50,3%) in timp ce 34,9% folosesc internetul de 4-7 ani. Proportia celor care il folosesc de 1-3 ani este redusa(12,4%), in timp ce utilizatorii de internet aflati la inceput sunt aproape inexistenti pe blogurile romanesti (6luni - 1 an 1.3%, <6 luni 1.2%).























