Din 20 ianuarie, de ce tocmai 20 nu stiu, lucrez in Germania, la DDB Dusseldorf, si exista oameni care se intreaba cum o duc. Unii pentru ca tin la mine, altii pentru ca n-au ce barfi si altii pentru ca se gandesc sa incerce si ei ceva pe afara. Voi incerca sa raspund la cateva dintre intrebarile pe care le tot aud de la dansii.
"Cum e acolo?"
Am fost de curand in tara si toti ma salutau cu intrebarea asta. Mizand pe faptul ca nu vor compara intre ei raspunsurile, le-am raspuns la toti acelasi lucru: "Ba, e diferit." Si asta zic si acum, doar ca incerc sa detaliez.
Castig ceva mai bine, dar imi permit mai putin. Germania e ceva mai scumpa, plus ca nu mai am familia sa-mi carpeasca bugetul. Dar n-a venit inca vremea sa pun la ciorap. E inca vremea sa pun la portofoliu si sa traiesc ce castig.
Orasul e caz clar de bad naming. Dorf-ul din coada inseamna 'sat' in germana. Nu e sat, e un oras mic spre mediu, bogat si pe alocuri foarte frumos. E linsitit 4 zile pe saptamana si dement restul de 3. Cat despre oameni, nu poti sa zici ca sunt toti reci si roboti, cum nici despre romani nu poti sa zici ca sunt toti ciorditori si saraci. Am intalnit nemtoaice brunete, nemti caterincosi, iar mai nou am inceput sa intalnesc, in situatii din ce in ce mai neasteptate, romani. Nu garantez ca sunt cinstiti, dar asa par.
"Cum e agentia, e mare?"
As zice medie, vreo 80-100 de oameni. E mai segmentata decat pe la noi. Sunt grupuri clar delimitate, fiecare cu directorii lor de creatie si cu conturile lor. Cladirea e mai sticloasa decat mi-as fi dorit, dar merge.
Colaboram mult cu Berlinul pe proiectele importante si pe ideile proactive. Astea din urma sunt idei mai curajoase pe clienti existenti. E nevoie si de astea, desi stiu ca multi s-au gandit deja la ghosturi. Le doresc pe aceasta cale sanatate.
Agentia are lucruri de demonstrat in retea si in industrie, are pentru ce sa se bata. Din punctul asta de vedere, imi aminteste de GMP si sper sa fie o surpriza la fel de placuta. Premiile sunt un obiectiv clar si ni s-a dat de inteles ca singura noastra grija e sa venim cu idei.
"E adevarat ca lucrezi cu Kapusta?"
Da, sunt in grupul lui. Oliver lucreaza in echipa cu un alt CD, Alex Reiss, iar deasupra lor, si a noastra tuturor, e Eric Schoeffler. Ma inteleg foarte bine cu Oliver, dupa cum m-am inteles foarte bine cu el si in cele 2 luni in care l-am prins la GMP. Imi place foarte mult si de Eric, care e extraordinar ca manager si ca om de creatie.
"Dar Kapusta te-a chemat?"
Nu. Am aplicat prima oara la DDB Berlin si ei m-au directionat catre Eric, care vroia sa-si faca echipa aici. Deja vorbeam de ceva vreme cu el in momentul in care am primit un SMS de la Oliver. Imi zicea ca ma asteapta la o bere in Dusseldorf si asa am aflat ca a ajuns si el la DDB. Eu credeam ca e inca pe la vreo agentie din Romania. In orice caz, m-a ajutat mult sa ma adaptez. Imi pare mult mai relaxat si mai pozitiv decat era in Romania si incep sa imi explic de ce e asa.
"Cum e artul?"
E foarte smecher. Lucrez cu un elvetiano-canadian numit Dan Strasser. A venit aici de la DDB Vancouver si inainte de asta a fost la DDB Chicago. A lucrat pe Bud Light si are in portofoliu niste spoturi la care ma uitam pe vremuri ca la Dallas. Si, fireste, multe premii.
De fapt, de la el cred ca am luat cele mai multe lucruri de cand sunt aici. E mai neamt decat nemtii. Il duce capul, dar e si foarte ambitios si organizat. Un mix greu de gasit. La inceput mi s-a parut cam tocilar, dar acum imi dau seama ca are o abordare foarte desteapta.
In loc sa se dea rockstar ca noi romanii (ca mine, exact), el trage sa muncim cat mai mult in timpul programului si sa atacam briefurile cat mai devreme, pentru ca apoi sa poata juca mai mult fussbal. I-am si zis, el de fapt munceste ca sa isi permita sa leneveasca. Si mi-a dat dreptate.
Ne contram destul de des si destul de violent, pentru ca suntem amandoi tari pe opinie si orgoliosi, dar ne si impacam repede. Pentru ca stim amandoi ca putem scoate cand ne punem capul. Am avut mare noroc cu el pentru ca vorbim aceeasi engleza americana si avem aceleasi glume. Eu le stiu din filme, el din realitate.
"Si, ai produs ceva?"
Nimic. Am scos cu Dan o gramada de campanii frumoase, suntem apreciati, ne-am castigat deja un loc special in agentie, dar inca nu am produs nimic. Unele au fost aplaudate de clienti, apoi puse la congelat pentru vremuri mai bune, altele sunt in desfasurare. Noi am livrat, de aici nu mai depinde doar de noi.
Auzim mereu ca o sa fie bine si sper din toata inima sa fie asa.
"Se simte criza la nemti?"
Incepe sa se cam simta. Probabil ca raspunsul la intrebarea dinainte era altul daca nu se simtea. Noi suntem inca bine, reteaua e puternica, dar sunt agentii care concediaza masiv si altele care se inchid cu totul.
"Iti pare rau ca ai plecat?"
Deloc. Am plecat de la bine si am plecat pentru ca mi-era frica sa nu ma plafonez. Am zis ca daca nu plec acum, nu mai plec niciodata si ma enerva faptul ca viitorul devenise previzibil.
Oricum, cea mai mare schimbare s-a produs in capul meu. Am o noua nebunie, sunt iar curios, simt ca trag pentru mine si mi se pare ca am o noua plaja de optiuni. Imi place ca nu stiu ce voi face in 2-3 ani.
Carieruta mea a insemnat pana acum o crestere continua si am invatat de la unii dintre cei mai buni din tara. Simteam ca mai am trepte de urcat.
Ma bucur ca am avut ocazia sa pun osul la castigarea pitchului Bergenbier inainte sa plec din Leo Burnett si ma bucur, fireste, ca Antipa a luat bronz la Cannes. Imi place sa plec cand e bine si imi place sa stiu ca am facut ceva pe unde am fost.
"Dar de ce ai ales tocmai Germania?"
Eram in discutii cu 4 agentii din 4 tari diferite in momentul in care s-a instalat criza. Si din patru au ramas doua, din care am ales una. Am ales agentia, nu locul. Mi-ar placea sa fiu atat de bun incat sa ma pot angaja in orice oras din lume, dar mai e pana acolo.
Momentan incerc sa pun lucruri la portofoliu, sa invat, sa cunosc oameni, iar mai incolo o sa vad si alte locuri. Desi nu stii niciodata, e posibil si sa ma intorc cu coada intre picioare in cateva luni si sa o evacuez pe Ionita (Elena) din apartament. In caz ca nu stiati, prima doamna a strategiei romanesti este chiriasa mea in crib-ul din Militari.
"Ti-ai facut prieteni sau o arzi ratat?"
Nu ascund faptul ca in prima luna ieseam predominant singur. Dar cumva era misto, pentru ca ma simteam inca turist si ma bucuram de orice.
Abia din a doua luna au inceput sa apara mini-depresiile, dar tot cam pe atunci au inceput sa apara si mini-prietenii si a fost OK. Sunt aici de 5 luni si mi se pare ca au trecut 5 ani. Cunosc deja multa lume , iar locul imi devine din ce in ce mai simpatic.
"Sprechen Sie Deutsch?"
Nu prea, dar am inceput acum niste cursuri. La inceput ziceam ca o prind din zbor, dar n-ai nicio sansa. Plus ca toti vorbesc cu mine engleza.
"Si ia zi, sunt mai rasariti aia ca noi?"
Venind aici si lucrand pe tot felul de proiecte, cu tot felul de nemti si non-nemti, imi dau seama ca noi, romanii, suntem mai destepti si mai prosti decat ei.
Noi suferim de sindromul Lutu - talent gramada, disciplina & structura mai subtire. Nu ma refer aici la militarie, ci la profesionalism. Cum iti organizezi timpul, cat bibilesti la executie, cata grija ai sa fie campania inchegata, cat storci dintr-o idee, cat te pregatesti inainte sa intri intr-o intalnire, din-astea. Sunt lucruri pe care ei au ajuns sa le faca natural si care la noi ar parea extra-effort, extra-mile si alte lucruri extra care duc la promovari premature.
De pilda, cand am venit in agentie, artul meu lucra deja la o campania de print pentru IKEA. Se pregatea sa plece la photo session si mi-a povestit ideea. Mi s-a parut misto, dar nu atat de misto, probabil pentru ca eram programat sa mi-o imaginez produsa in Romania. A fost aleasa 'print of the week' pe site-ul Luerzer, iar acum, la Cannes, a luat un leu de aur la outdoor si unul de argint la print. Poate pentru ca, citez, 'we Archived the shit out of it'.
Eu sunt acum undeva intre ape, dar incerc sa ma mai robotesc si eu putin, pentru ca nu e tocmai rau. Pe de alta parte, faptul ca tin pledoarii pentru disciplina imi spune ca e cazul sa ma apropii de final.
"Dar nu ti-e dor de casa, familie, caini, prieteni?"
Ba da, imi cam e. Dar promit sa vin mai des prin tara si sa nu mai stau toata ziua pe invisible.
![[FIT] Ce trebuie să știi înainte să faci un credit](https://media.iqads.ro/2024/04/screenshot-2024-04-08-at-07-55-47-cover-850.jpg)
Comentarii