[Face2face] O dupa-amiaza cu Mihaela Nicola

Interviu cu Mihaela Nicola (CEO, The Group) - Partea I

Mihaela Nicola este unul dintre cei mai importanti consultanti de imagine din Romania. Cand era mica se visa taxatoare de bilete la tramvai, apoi stewardesa si mai apoi profesor. Intre timp a absolvit Facultatea de Matematica si pe cea de Comunicare si Relatii Publice (SNSPA), a profesat 20 de ani in industria de comunicare si conduce astazi cea mai mare companie de comunicare din Romania: The Group. I-am rapit cateva ore din ziua agitata ca sa aflu detalii savuroase despre aspiratiile din copilarie si saltul spre statutul pe care il detine astazi. Mi-am satisfacut curiozitatea de a afla cum decurge o zi in agentie pentru Mihaela Nicola, pas cu pas. Am aflat ca a pastrat entuziasmul de acum 20 de ani pentru ca numai asa se explica de ce lucreaza tot 10-12 ore pe zi. I-am smuls si cateva predictii pentru cum o sa o duca business-ul in 2010.

Am mai vorbit despre cum e sa fii femeie in industria de comunicare. Si am vorbit si despre cartile pe care le-a publicat, care ii pun in valoare in primul rand atributele ce tin de femeia din ea, de sensibilitatea si rafinamentul pe care il transmit cuvintele ei, atat in scris, cat si in discursul vorbit. Sunt sigura ca aceste calitati au fost ingrediente importante pe drumul devenirii sale. Dar apropo de parcursul sau profesional, am divagat ajungand sa vorbim despre cum sunt azi aspirantii care bat la portile agentiei in cautarea unui loc in industrie. Asa ca saptamana viitoare puteti citi partea a doua a interviului: Ghid de recrutare by Mihaela Nicola.

IQads: Sa incepem discutia despre omul Mihaela Nicola, despre cum a evoluat si cum a ajuns unde este prin a vorbi despre ce si-a dorit Mihaela Nicola sa fie "cand se va face mare".
Mihaela Nicola: Am parcurs si eu toate fazele copilariei, caci cred ca fiecare s-a visat mai multe lucruri succesiv. Tin minte ca unul dintre idealuri la un moment dat era ca mi-ar placea sa fiu stewardesa. Nu imi era foarte clar in ce consta exact munca, dar faptul ca poti sa calatoresti si ca iti poti aduce lucruri frumoase si ca stewardesele miroaseau a parfum bun intodeauna... imi aduc aminte acest vis. Ma fascina ideea de zbor si aceea de a calatori continuu.

Primul vis copilaresc a fost de fapt acela de a fi taxatoare la tramvai (cred ca era pe la 6-7ani). Mi se parea frumos ca toata lumea, intr-o comunitate determinata, trebuie sa treaca pe la tine, trebuie sa-ti dea binete si tu lucrezi cu cel mai fascinant instrument de pe lume: banii; taxatoarea incasa si dadea restul. Tin minte ca era 35 de bani biletul de tramvai pe care il luam de la taxatoare. Si o priveam mai apoi pe toata durata calatoriei. Zgomotul acela specific, clincanitul de monede cand dadea restul era ceva ce m-a atras in anii prescolari spre meseria cu pricina. Eram foarte mica, abia mai tarziu am avut seductie pentru lucruri mai sofisticate, cum ar fi acela de a fi stewardesa si apoi am trecut spre lucruri mai pragmatice.

In perioada adolescentei am inceput sa capat repere mai aplicate, adica deja alegeam liceul, vorbeam despre facultate si atunci lucrurile au capatat o directie mai rationala: imi doream sa devin profesor.

IQads: Chiar asa, cum s-a produs saltul spre Facultatea de Matematica?
Mihaela Nicola: Eram un copil studios. Nu eram tocilara, dar eram constiincioasa si mi-au placut mai mult stiintele exacte. Poate e si o chestiune de fire. Participam la olimpiade de fizica, de chimie. Cumva partea mai complicata a vietii mele de scolar a fost legata de stiintele umaniste, de materiile mai teoretice. Imi place geografia parcursa in zilele noastre, dar nu mi-a placut geografia ca disciplina scolara. Iarasi, istoria nu mi-a placut. Adica lucrurile care nu aveau un reper concret si nici logica, adica trebuia sa tot asimilezi catre niciun deznodamant. Si invatam bine, dar invatam mecanic la aceste materii. Placerea mea tinea de lucrurile mai pragmatice si mai exacte. Si apoi matematica, desi ma intreaba si in ziua de astazi si prieteni si cunoscuti, si n-o spun cu aroganta, caci e un univers complicat si de nepatruns pentru foarte multi, dar mie mi se pare realmente materia cea mai simpla, cu conditia sa nu pierzi nicio lectie. Daca nu pierzi niciodata nicio lecite, un curs si totdeauna faci cateva exercitii, n-are ascunzisuri. E intr-o logica progresiva foarte simpla.

IQads: Dar sa lasam trecutul in urma si sa vorbim putin si despre Mihaela Nicola de astazi. Cum arata o zi in agentie pentru Mihaela Nicola?
Mihaela Nicola: Industria s-a burghezit un pic, deci munca in agentie incepe ceva mai tarziu decat se intampla cu niste ani in urma si atunci obiceiul meu zilnic - pentru ca eu sunt foarte matinala si n-am cu cine relationa nici in agentie, nici in afara agentiei pana dupa ora 9:30 - este sa imi incep ziua eu si cu mine si laptopul. Ma opresc in drumul meu spre birou la o cafea, asa ca intre 8:00 si 9:30 - 10:00, depinde daca ma fura ceva in scris, stau impreuna cu un cappucino si computerul, rezolv corespondenta, e-mailuri si lista zilnica de "to do". Nu mai deschid inboxul pana seara tarziu, pentru ca mi se pare ca iti fragmenteaza ziua si ca iti altereaza toata eficienta. Niciodata nu stai si astepti sa vina un mail, nu, tot timpul faci ceva, lucrezi la ceva, esti intr-o intalnire, asa ca orice ar contine e-mailul iti intrerupe sirul unui lucru pe care il faceai in timpul respectiv.

In rest, in agentie nu e niciodata la fel. In unele zile lucrez pur si simplu la o prezentare: o zi intreaga sau cateva zile la rand. Fac in continuare eu insami prezentari pe care le sustin la clienti, lucrez si pe partea de strategie, lucrez si la detalii care tin de logistica unui eveniment in care suntem implicati sau detaliile unui plan de media care trebuie trimis la client.

S-a burghezit, cum spuneam, industria si cumva ar fi decent ca dupa 20 de ani de munca sa fiu eu insami mai comoda un pic si sa lucrez doar 3-4 ore pe zi, ca ajung daca fac ceva valoros, dar rutina e in continuare de 10-12 ore pe zi in agentie, astfel incat imi ramane timp si pentru detalii.

In alte zile am intalniri din ora jumatate in ora jumatate; cam atat aloc unei intalniri, in principiu. Sunt fie intalniri de prezentare la clienti, fie traininguri pe care le facem cu clientii pe zona de interactiune cu media, de crisis management, fie intalniri de lucru pe care le fac cu colegii mei, intalniri de new business, cu partenerii cu care lucram la proiecte, cu jurnalistii.

IQads: Mai aveti timp sa respirati sau sa mancati? 
Mihaela Nicola: Nu iau pranzul niciodata. Avem cantina in agentie, dar nu mananc acolo si nici nu ies la lunch-uri de business. Pentru ca mi se pare ca un lunch de business dureaza 3 ore, pana te duci, plus cat stai acolo si revii: nu prea am 3 ore in mijlocul zilei. Ies la un pranz asumat ca e de relaxare, cu un amic sau cu cineva cu care n-am neaparat un proiect. Dar daca e vorba de business atunci prefer ca discutia sa fie de la birou sau intr-o intalnire mai aplicata, daca nu e business si e o intalnire "de drag" atunci hai s-o ducem la capatul zilei, cand nu mai sta nimeni cu ochii pe ceas. In principiu ziua mea sfarseste ca tuturor celoralalti, pe la 19:30 - 20:00, deci tot 12 ore. Dar continua sa imi placa.

IQads: Cum e sa fii femeie intr-o industrie ca aceasta? Cat de importanta e intuitia? Si cum e sa fii femeie manager?
Mihaela Nicola: Da, tine mult de intuitie, cu alte cuvinte e un pic de loterie. Si aici mai adaugam ceva cu titlu de generalizare: intuitia e mai degraba specifica femeilor. Stii cum e, depinde in ce proportie functionezi bine intuitiv, ca daca se intampla sa ai mai multe esecuri din a fi ales intuitiv, deja nu mai e un argument pro gen, adica poate mai bine era un barbat care lua o decizie un pic mai rationala si asa mai departe.

Dar, in principiu eu cred ca nu functioneaza discriminatorul de gen in business. Asa cred, nu e deloc ipocrit. Adica, sigur, lumea e condusa de barbati. Pot sa ma lansez si sa comentez truisme valabile si in religie si in politica si in economie. Admit ca lumea e faurita si condusa de barbati. Si in comunitatea de business din Romania predomina numeric angajatii barbati, predomina numeric managerii barbati si in principiu, in orice ziar de business sunt mai multe siluete masculine in costum decat siluete feminine in rochie. Dar nu cred deloc ca este fie un dezavantaj, fie un avantaj accentuat sa fii femeie in comunitatea de business.

Industria de comunicare e cvasi-feminina. N-am la indemana statisici, dar in principiu in publicitate, in comunicare, in PR sunt mai multe femei. Cu ochiul liber inregistrezi acest lucru in peisaj. In zona de munca mai spumoasa si mai vizibila care este creatia publicitara, s-ar putea ca proportia sa fie inversa: in depatamentele de creatie sunt mai multi barbati. Nu stiu sa spun de ce, dar in principiu pe planeta sunt mai multi barbati care sunt faimosi in materie de creatie si premii pentru creatia publicitara. Deci probabil ca in acele joburi concrete ale industriei noastre, joburi in care e nevoie de o dimensiune paralela a existentei, de o traire si in alta sfera, din care sa-ti vina inspiratia, domina numeric barbatii. Dar in restul industriei, joburile sunt feminine, si nu e nici mai rau nici mai bine.

Industria noastra, dincolo de componenta ei creativa, tine foarte mult de detaliu, tine foarte mult de rigoare, de forma, de amanunt, de intuitie chiar, de persuasiune, de simtul de a te adapta la interlocutor si acestea sunt prin excelenta niste virtuti mai degraba feminine. Asadar se intelege cumva predominanta femeilor in industria de comunicare.

Dar nu e niciun dezavantaj, dimpotriva, in munca directa cu clientii e un avantaj sa fii femeie, pentru ca in discutia cu o femeie nu se poate ajunge niciodata la accente foarte ostile sau foarte abrupte sau foarte agresive. Clientii sunt mai toleranti cu oamenii din servicii care sunt femei, pentru ca in principiu esti mai tolerant cu o femeie. Feminitatea de la masa da intotdeauna o cheie mai joasa, mai asezata, mai relaxata oricarei conversatii, si in principiu poate fi mult mai lesne constructiva. Sau poate e si deformatia mea individuala de a nu ma lamenta in nicio situatie si de a vedea care sunt de fapt avantajele.

IQads: "In ce reclama ti-ar placea sa traiesti?" asa incepe textul din "Schimbarea la fata", publicat in "Pe tocuri". Asa ca, intorc intrebarea: in ce reclama i-ar placea autoarei sa traiasca?
Mihaela Nicola: In oricare din reclamele brandurilor premium, ca sa am parte si de rasfat si de glam si de lucruri bune si de calitate.

IQads: Apropo de activitatea publicistica, povestiti-mi putin cum s-a ajuns de de la scriitura academica (ati publicat primul manual de publicitate din Romania) la cartile eseistice precum "Pe tocuri" si "Cu manusi"?
Mihaela Nicola: E o pauza de cativa ani intre cele doua etape, poate ca patru ani. Primele doua carti si care erau cumva niste manifeste profesionale, legate de munca de zi cu zi din agentie, s-au nascut pentru ca eram implicata in activitatea academica de la SNSPA, predam acolo cursul de Publicitate si mai apoi de Management in publicitate si nu exista niciun suport la care sa fac trimitere. Nu ma puteam mula pe tipicul scolaresc, pe tipicul academic in felul in care tineam cursurile. Asa s-au nascut acele carti. Si drept sa-ti spun, am avut foarte mult imboldul si participarea afectiva a lui Dan Petre, care a fost coautor. A fost un efort sustinut si din partea lui.

IQads: Chiar asa, de ce ati renuntat la predare?
Mihaela Nicola: Pentru ca nu mai aveam timp. Din deformatia muncii, intalnirea cu studentii pentru mine era la fel de importanta ca intalnirea cu clientii in pitch. Nu puteam sa merg nepregatita, nu puteam sa merg ca la seminar, trebuia sa investesc alte ore de munca si de selectare a informatiei, a studiilor de caz.

Sigur, frumos asa ca exercitiu de vanitate: foarte fain sa spui ca predai la facultate. Ca sursa de a recruta colegi dintre studentii cei mai buni: excelenta! Dar nu era in regula ca demers profesional. Mi-a parut rau, dar asta este. Acei 3-4 ani au fost un efort absolut istovitor. Insemna ca ziua mea de lucru in agentie sa se fi terminat la ora 15.00 in mod regulat, de doua ori pe saptamana, si as fi avut nevoie de inca o zi ca sa pregatesc materialele pentru curs.

IQads: Am inteles, sa revenim la dualitatea despre care va intrebam, dualitatea dintre scrisul academic, riguros si scriitura mai relaxata, mai libera, eseistica abordata in ultimele doua carti publicate?
Mihaela Nicola: Prima etapa pe care ti-am descris-o a avut aceste cauze: a fost un proiect care avea legatura cu bivalenta mea, de practician si de profesor.

In perioada anilor urmatori am publicat articole, in principiu in revistele de la care am primit cate o propunere. Si am inceput sa public cu titlu regulat in reviste pentru femei. Aveau feedback-uri foarte bune in redactiile respective si sigur ca pentru mine era imbucurator sa aud ca a placut cuiva, chiar daca nu aveam miza. Niciuna dintre cele doua carti n-a fost nici macar ideea si cu atat mai putin initiativa mea. Intr-un cerc de cunoscuti, de amici, de cititori ai articolelor mele se stia si cumva se povestea despre faptul ca "ce draguta ocupatie, uite sa publici o data pe luna". Era asa un fel numitor comun al mai multor discutii: "mi-a spus prietena mea ca a citit", "mi-a spus sotia mea ca a citit", "stii ca fiica mea te citeste". Si in acest context am primit propunerea editurii Nemira sa adunam o parte din textele scrise pana la acel moment si sa le punem intre copertile unei carti, astfel incat sa apara si o lucrare editoriala de eseuri. Deci era aproape integral scrisa in momentul in care am primit propunerea si n-a fost un efort atat de anevoios sa mai adaug cateva articole.

Asa a fost prima carte: propunerea editurii de a asambla lucruri deja publicate si care trecusera cumva de examenul cititorilor. Asa s-a lansat "Pe tocuri" in 2007. Totodata, titlul cartii a fost prelungirea unui proiect care exista deja, functiona deja: comunitatea de femei "pe tocuri.ro" (ideea si managementul lui Vicki Nicola). Foarte mare succes a avut, nu mai stiu sa precizez exact numar de exemplare, poate ca vreo 30.000 pana la momentul la care vorbim noi. In orice caz erau atunci, in primul an, vreo 20.000 ceea ce a fost absolut fabulos pentru ca o carte buna in Romania se vinde intr-un tiraj de 3.000 - 4.000 si vorbesc de un autor consacrat, un titlu clasic, adica lucruri valoroase. Motivul din care ea s-a vandut foarte bine a avut de-a face cu promovarea, care sigur a venit asa de la sine, ca rutina profesionala. Nici n-a fost atat de important pentru mine in cate exemplare s-a vandut, caci nu aveam acest pariu, cat a fost de important ce fluviu de mesaje am primit dupa aceea mai ales de la cei pe care nu ii cunoasteam, de la femei care mi-au trimis mesaje pe mail si scrisori si SMS-uri: multe, sute.

IQads: Iar cea de-a doua carte, "Cu manusi"?
Mihaela Nicola: Cumva din succesul primei carti s-a nascut propunerea de a edita o a doua carte. Sigur ca intre timp iarasi se adunasera articole publicate in reviste de lifestyle, de fashion. Dar n-am mai vrut la fel, cumva aveam impresia ca as dezamagi un public pe care nu avusesem intentia sa-l cuceresc, dar pe care l-am simtit cumva sedus. Asa ca am dat un caracter un pic mai practic celei de-a doua carti "Cu manusi". Si ea s-a vandut fantastic de bine, am vazut-o publicata in topurile anului 2009 ca fiind dupa cartea Hertei Muller si a Oanei Pelea, parca a treia carte de la Humanitas ca vanzari.

Sigur ca au si cifrele valoarea lor, dar sunt importante mesajele pe care le-am primit: de data aceasta pe Facebook si pe Twitter si pe bloguri. Continui sa n-am aroganta acestui tip de succes editorial pentru ca nu sunt acolo, competitia mea e in registrul profesional: in industria de comunicare. Ar fi ipocrit sa nu declar ca sunt absolut magulita. N-am primit niciodata mailuri de la cineva in care sa-mi spuna cat de minunata sunt si in ce fel i-am schimbat viata, decat in acest context. E un sentiment frumos. Poate n-am primit suficiente incat sa mi se urce la cap sau poate e mai consistent efortul meu de a ramane mereu cu picioarele pe pamant, cert este ca n-am capatat infumurarea unui publicist de succes.

IQads: "Cu manusi" este o suma de lectii de stil, de rafinament, de conduita, din cate inteleg. Care ar fi cea mai importanta lectie, esenta cu care ar trebui sa ramana cineva dupa a citit-o sau acel lucru pe care sa-l retina si cei care n-au apucat sa o citeasca inainte de a se fi epuizat stocul, asa cum mi s-a intamplat si mie? 
Mihaela Nicola: Nu am vrut sa o botezam nici carte de bune maniere, caci nu e neaparat, nu e nici o colectie de indicatii generaliste si abstracte despre cum ar fi sa fie bine. Este un indrumar, asa am consimtit sa i se spuna in campania de publiciate, despre cum sa traiesti frumos, cum sa faci viata ta mai frumoasa, si pe a celorlalti. Stiu ca are o nota de idealism afirmatia si poate sa intre in zona platitudinilor, dar eu traiesc frumos, mie imi place cum traiesc. Si cred ca tine foarte mult de cum inteleg sa aleg in jurul meu lucrurile care sa-mi faca viata frumoasa, straduindu-ma in acelasi timp, in fiecare moment, sa contribui si la cat de frumoasa e viata celor din jurul meu, ca atitudine. Adica nu ma refer deloc la registrul caritabil aici, ma refer la atitudinea fata de viata, fata de relationare in general. Si in carte se defineste a fi "context social" orice decor in care se gaseste cel putin inca o persoana in afara de tine. Adica tot context social e si la tine acasa, si cu iubitul si cu sotul si cu mama si cu parintii si de acolo incepe efortul de a-ti intretine o viata frumoasa, si pana la orice episod de viata pe care il strabati, de la profesional pana la personal.

In esenta, e vorba de principiul reciprocitatii sociale. Suna savant; sa-i dam o traducere cu proverbul "ce tie nu-ti place, altuia nu-i face" dar in sens invers, adica "sa faci in fiecare secunda, in raport cu oricine altcineva din jurul tau, cel mai neinsemnat gest exact asa cum ti-ai dori sa-l faca ceilalti in raport cu tine." Si apoi sunt definitie multe multe ipostaze de viata in care am inclus traducerea mea despre cum sa te raportezi la ceilalti astfel incat sa te astepti ca ceilalti sa faca la fel in raport cu tine si sa-ti faca viata mai agreabila.

IQads: Si totusi suna a manual... 
Mihaela Nicola: Nu i-am zis manual, pentru ca e o viziune personala. N-are deloc adresare didactica, sunt doar lucruri pe care le-am vazut, le-am furat de la altii, le-am invatat la scoala, le-am deprins din viata, le-am admirat inainte sa mi le insusesc. Si nu e reteta mea, ci e ce am ales mai bun din toate retetele de viata pe care le-am vazut. E scrisa intr-o cheie personala, are si accente usor ironice, chiar autoironice, e autentica, la fel ca si precedenta. Are absolut aceeasi nota de firesc a discursului pe care o am fie la o cafea, fie la un ceai, fie intr-o confesiune pe hartie catre cititori.

IQads: Sa ma intorc din nou la o afirmatie din carte, dar din "Pe tocuri". Ati spus la un moment dat ca pentru seductie este nevoie de doi, si pentru ca in publicitate, in PR, in comunicare e vorba de seductie sau si de seductie, cum ai garantia ca celalalt (fie el consumator sau client) se va implica, adica veti fi doi? 
Mihaela Nicola: Presupunem ca tu concepi campania unui brand dintr-o categorie de produse care exista deja si atunci partea ta de efort de seductie este felul in care concepi campania in asa fel incat sa placa. Esti deja doi, ca sa zic asa, pentru ca acel consumator caruia tu te adresezi cu produsul tau este deja intr-o relatie, adica are experienta utilizarii acelui produs, deci e cumva disponibil la flirt, pastrand metafora in acest registru. Adica e angajat intr-un flirt cu un alt brand in respectiva categorie de produse. Nu ramane decat ca tu sa gasesti acel enunt referitor la acea calitate importanta a ta ca brand care sa para mai relevanta, mai atragatoare, mai degraba utila consumatorului.

Misiunea e un pic mai complicata atunci cand introduci un produs inexistent anterior, atunci cand campania ta se refera la lansarea pe piata a ceva ce n-a fost anterior disponibil si atunci esti singur, adica e misiunea ta sa il faci pe consumator nu sa ii placa brandul tau in detrimetul unui brand similar, ci in principiu sa adopte un obicei nou, sa fie curios sa incerce un produs nou. Aici misiunea e mai complicata caci realmente nu ai cum face diagnoza in privinta apetitului pe care il are consumatorul pentru genul tau de produs sau serviciu. Sigur, exista studii de piata, dar in fapt mizezi pe reflexul de a asculta al consumatorului: el recepteaza semnalele, undeva ele se inregistreaza latent. Si esti mai atent la a-ti face bine treaba prin aceea ca in campania ta, deci in efortul tau de a-l seduce pe consumator tu trebuie sa stii care e acel ceva pe care sa-l incluzi si sa-l rostesti astfel incat sa-l seduca pe consumator si sa-i demonstrezi o nevoie latenta. E un pic mai greu, dar experienta a aratat ca daca gasesti mesajul corect, chiar daca la inceput esti singur, ajungi la formula de doi.

IQads: Iar "corect" e subiectiv si nu avem retete...
Mihaela Nicola: Corect e subiectiv, da.

IQads: Ca sa fim si la zi cu discutia, cu ce ganduri incepe Mihaela Nicola anul 2010? Cum priveste criza?
Mihaela Nicola: Eu cred ca va fi un pic mai dificil in prima jumatate a lui 2010 decat in 2009, din doua pricini. In primul rand aceea ca anul trecut pe vremea aceasta aveam in conturile companiilor un profit consistent, anul din urma, respectiv 2008 a fost un an foarte bun, si pentru industria noastra si in general pentru business. Deci cumva vorbeam despre o perspectiva mai sumbra, dar stateam bine. Nu avea motive tangibile de drama. Aveam profit contabil, profit in banca. Ne uitam la orizont si nu era senin, dar nu aveam motive palpabile de ingrijorare. Din aceasta perspectiva acum stam ceva mai dramatic, pentru ca toate companiile sunt vlaguite si secatuite si prinse in fluxul asta de intarzieri de plati si sincope ale cash-flow-ului. In mod concret, tangibil e mai subred terenul pe care ne aflam.

Al doilea lucru diferit este acela ca, spre deosebire de ianuarie 2009, cand sigur vorbeam despre criza, dar nu avusesem vreodata experimentul concret al regresului, pentru ca timp de 20 de ani piata a tot crescut. Noi la inceputul anului trecut operam cu notiunea de criza, de scadere economica, dar lucrurile erau abstracte cumva, nu parcursesem ceva similar in trecut. Eram precum copilul mic, care nu are nicio teama pana nu a cazut, nu stie cum e sa fie rau.

Asadar, spre deosebire de inceputul anului trecut, nu avem din punct de vedere financiar o stare solida a companiilor si doi, acum stim de adevaratelea cum este sa fie rau. Suntem si mai circumspecti si mai retinuti si mai timizi in planuri de dezvoltare. Si acum nu-l mai numim pesimism cand ne uitam inainte si e cenusiu, il numim realism.

Deci pentru ca avem auspicii un pic mai nefavorabile decat anul trecut, cred ca va fi un pic mai greu in prima jumatate a acestui an. Oricum primul semestru are inertie, oricum nu e zgomotos din punct de vedere al publicitatii, dar acum in mod special vom parcurge un prim trimestru destul de tacut si de convulsiv. Si apoi si lantul de anul trecut al unor companii inchise, al unor procese de insolventa la furnizori, al unor falimente propaga o unda de soc.

De exemplu pentru The Group anul 2009 nu pot sa spun ca a fost un an rau, adica l-am incheiat cu mult mai bine decat ne asteptam sa fie la inceputul lui. Nici 2010 nu va fi neaparat rau, dar va fi dificil de parcurs.

Speranta noastra - ca nu am niciun fel de indicii, nu are nimeni de fapt, niciun om serios nu poate sa faca o prognoza calificata in clipa asta, fie el din mediul de business, fie din mediul economic, ca analist - doar intuitia fiecaruia sau wishful thinking-ul fiecaruia, asadar cred ca a doua jumatate a anului va fi un pic mai relaxata. Si nu vreau sa zic ca asta ar fi revirimentul economiei nu cred ca acesta se va inregistra curand. In urmatorii 2-5 ani nu cred ca va fi vreun progres care sa ne aduca inapoi la procentele seducatoare de crestere de piata ale anului 2008, deci nu vreau sa zic ca va fi revirimentul industriei, dar va fi o stabilizare in a doua jumatate a anului 2010. Si dupa stabilizare probabil ca intram pe o curba de progres. Anemica, e drept, dar de progres.