648 de lucrari inscrise de 23 de agentii concureaza la "10 ani de creativitate romaneasca", competitia care premiaza cele mai bune reclame romanesti din perioada 2002 – 2011. Castigatorii vor fi desemnati in cadrul unei gale de premiere care va avea loc pe 18 octombrie la Opera Nationala Bucuresti, incepand cu orele 19.30, informeaza un comunicat emis de The Institute.
Agentiile inscrise in concurs sunt: DDB Bucharest, GAV Generic Audiovizual, Gavrila&Asociatii, GMP Advertising , Graffiti BBDO Bucharest, Grey-G2 Romania, Hippos, Leo Burnett Group, Lowe&Partners, Mercury360 Communications, Next Advertising, Odyssey Communication, Ogilvy Group Romania, Papaya Advertising, Propaganda, Publicis Romania, Right Media, Rusu+Bortun Brand Growers, Saatchi&Saatchi Romania, Totem Communication, Utopium, Vitrina Advertising si Webstyler.
In cadrul galei vor fi anuntati castigatorii fiecarei sectiuni si categorii de concurs si vor fi acordate premiile pentru cele mai bune lucrari din 2011 si premii speciale pentru advertiserii care s-au remarcat in ultimii 10 ani prin sustinerea creativitatii din publicitatea romaneasca.
Dupa gala se va publica pe site-ul zeceani.ro prima arhiva a publicitatii romanesti, care va include cele 648 de lucrari inscrise.


















