M-am hotarat sa dau din casa inca din primul paragraf. Octavian Segarceanu (Sega - ex-McCann) mi-a povestit, cu prilejul lansarii cartii lui pe piata – "Namaste", ca totul se rezuma la autenticitate, la adevar si renuntare. Asa ca renunt si eu la ambalajul politically correct si-o sa va povestesc la ce ma asteptam inainte de interviul cu Sega. Ma dusesem cu tema facuta si imi imaginam un publicitar proaspat intors dintr-o calatorie exotica, cu o carte cu poze din locurile pe care le-a vizitat. A ras cand i-am spus ca venisem la intalnire cu alte asteptari, mi-a spus ca el a invatat in India sa accepte asteptarile rasturnate si se bucura ca a fost pretextul rasturnarilor si in cazul meu. Pe mine m-a inspirat Sega, in roba lui stacojie vorbind cu sinceritate debordanta in fata unei adunari de publicitari pe jumatate sceptici, pe jumatate bucurosi sa-si revada prietenul de altadata. Cu putin noroc ar putea deveni sursa de inspiratie si pentru altii pentru care fluxul creativ s-a poticnit pe drum.
Si-a petrecut sapte ani la McCann, a parasit apoi functia de Deputy Creative Director pentru regie, pe care a practicat-o timp de cinci ani. In 2008 a renuntat la industria de publicitate si a plecat intr-o calatorie de autodescoperire. A poposit timp de trei luni la Osho Meditation Resort, din Pune (India), si a ajuns pana la locul nasterii lui Buddha, in Nepal. Dupa un an s-a reintors in tara si in toamna lui 2009 a inceput lucrul la cartea in care descrie experienta prin care a trecut, iar in iunie 2012 a lansat prima carte din trilogia pe care si-a propus sa o publice.
Inspiratia
"E haina pe care am purtat-o trei luni cat am stat in locul despre care vorbesc in aceasta carte", povesteste Sega ca raspuns la privirile curioase ale oamenilor care nu se asteptau sa vada un om intr-o roba rosie. Fostul creativ de la McCann isi continua istorisirea despre renuntarea la publicitate si regie, inceputul unei cautari la sfarsitul careia nu stia ce-o sa gaseasca si peripetiile din India cu aceeasi candoare cu care incepuse. Tocmai a publicat prima carte din trilogie, mai are una in proces de editare si la ultima inca mai lucreaza. Nu i-a fost usor sa o scrie pentru ca e obisnuit sa-si exprime gandurile in idei succinte, nu in romane de 300 de pagini.
"In toamna lui 2009, m-am apucat sa scriu negasind o alta varianta de a petrece timpul cu mine insumi, nu stiu cum sa va descriu mai plastic. Intr-un fel, n-am avut incotro si am inceput sa fac chestia asta. Probabil e si un instinct pe care l-am capatat in anii indelungati de copywriting, sapte mai precis, pe care i-am petrecut aici, in agentia asta (n.r.: McCann Erickson). Dupa care am regizat reclame alti cinci ani si asta a insumat experienta mea in publicitate pana in 2008, anul in care am plecat in India. Mi-a fost foarte greu, desi aveam exercitiul asta de copywriter, de a scrie texte. Tocmai, problema e ca scrii pe scurt, scrii succint, scrii pastilat, sub presiunea deadline-ului si nu ai anvergura. Dupa primele doua pagini am simtit ca mi s-a epuizat si vocabularul si suflul. Si a trebuit sa o iau de la capat", a spus el despre inceputul primei carti.
Si-a gasit inpiratia intr-o rulota adapostita in Vama, pe malul marii. A construit cartea “caramida cu caramida, cuvant cu cuvant” spune el. Intr-o perfecta izolare a facut primul draft pe care l-a aratat la inceput doar catorva prieteni. "De ce-ai avut nevoie ca sa poti scrie”, l-am intrebat. Mi-a spus ca nu de inspiratie a avut nevoie, ci de liniste. Spune ca experienta a fost prea intensa pentru el si ca orice interactiune umana il coplesea. "O liniste pe care, sigur, n-am gasit-o nici acolo", a continuat Sega. "Dar spatiul era propice pentru a-mi putea gasi linistea si sa pot scrie. Si cand am inceput sa scriu, experienta scrisului a fost foarte puternica si foarte subtila. De indata ce un alt factor exterior te sustrage din starea asta profunda, subtilitatea, acea tesatura usoara, diafana, se destrama usor. Dar ea e in acelasi timp foarte solida. Te lasi tu pe tine si o depeni pe indelete: ea devine ceva solid, palpabil. Asa cum a ajuns si cartea asta".
2 carti in 3 ani
Nu i-a fost usor sa aseze pe hartie ceea ce pentru el a fost o experienta. Nici sa traga linie si sa delimiteze momentele in care a inceput si s-a terminat procesul, daca a ajuns cumva la final. Poate asta este motivul pentru care amintirile lui, odata ordonate in scris, s-au succedat fara sa mai tina cont de planul pe care si-l facuse initial. "Cand m-am apucat sa scriu chestia asta, am crezut ca o sa acopar toate cele trei parti pana in primavara anului 2010, adica din toamna lui 2009 pana in primavara lui 2010. Nu a fost asa. Mi-a luat aproape trei ani sa scriu doua parti, una completa: editata, taiata si tiparita. E un proces extrem de laborios, dar si cu niste trairi extraordinare pe care am incercat sa le suprind si sa le redau in ceea ce am scris aici", explica Sega. Iar cartea a curs de la sine: "Erau momente in care simteam ca ea, cartea asta, atrage sau respinge cuvintele, stia ce sa-si aleaga din ce ii propuneam eu, ca sa zic asa. Momente de o intensitate extraordinara si pe care nu le poti simti decat intr-o singuratate si o dolce far niente totala", adauga el.
Namaste
Va spuneam de la inceput ca Sega mi-a rasturnat asteptarile, asa cum India le-a rasturnat pe-ale lui. Si-cum promite sa mai rastoare niste asteptari cu ajutorul primului volum din seria sa. "E o prostie sa zic: sper sa nu fiti dezamagiti citind cartea asta. Ba da, vreau sa fiti dezamagiti de asteptarile voastre. Pentru ca asa am fost si eu. Atunci inseamna ceva extrordinar. Incepi sa nu mai crezi in propriile tale asteptari si sa iei toate lucrurile asa cum sunt, sa incepi sa traiesti cu adevarat experientele in care intri. Asa am scris cartea asta, asa am trait-o, plecand cu multe asteptari, ele fiindu-mi de multe ori intrecute sau contrazise de realitate. Si India are un talent fantastic sa ti le contrazica", a spus Sega.
Fostul publicitar spune ca "Namaste" nu e o carte, ci un pod intre doua universuri umane. Unul al lui Sega si celalalt al nostru, cei care citim. Asa cum salutul "namaste" creeaza o punte de legatura intre doi oameni care, in cultura indiana, sunt de acord sa renunte la sine si sa se deschida unul catre celalalt. Sega spune aici ca "namaste’" e o intreaga experienta: "Este un cuvant a carui semnificatie profunda, nu intelectuala - nu facem filosofie si speculatii literare - am simtit-o din ce in ce mai mult pe masura ce scriam povestea asta. Deci asta e intr-un fel firul galben, ca nu l-am facut rosu, care strabate povestea. 'Namaste' e din sanscrita si e un salut stravechi indian. Vine din 'nama' si 'te' care inseamna 'ma inchin tie', 'nama' insemnand si renunt la mine, renunt la eul meu, la ceea ce reprezint eu, renunt la tot in fata ta".
Teaser
"Povesteste-mi despre carte, despre experienta ta in India", il rog pe Sega. Incepe prin a-mi spune ca nu i-a fost usor sa ia hotararea de a face calatoria asta. Nu mergea sa vada Taj Mahalul, nu facea o excursie de relaxare. Nesiguranta lui s-a adancit de-a lungul anilor, iar religia in care se nascuse nu-i oferea neaparat un raspuns la intrebari. "In paralel, am descoperit intr-o librarie o carte de un anume Osho. Am zis: cine anume o fi Osho, un scriitor? Era o carte despre ego. M-a atras numele asta, Osho, pentru ca mi s-a parut ca e nume de samurai, sau ceva japonez. Am deschis cartea si cartea a prins sa-mi vorbeasca ca o entitate vie, ceva care s-a conectat cu mine intr-un mod intim si extrem de luminos si de curat, cum nu se intamplase cu orice alta carte sau invatatura. M-a marcat experienta aia si m-a pus pe ganduri. Dup-aia am aflat ca nu-i un scriitor si nu-i un autor, e un om care a trait intre 1930 si 1990, considerat maestru spiritual. Am inceput sa caut pe net, la momentul respectiv (2007 - 2008) lucrurile nu erau prea diseminate: erau cateva carti si diverse pareri ale unor oameni care au fost acolo, pareri contradictorii".
Parerile despre Osho erau impartite, iar ezitarea de dinainte de plecare s-au datorat fricii legate de ce avea sa-l astepte. Dar a hotarat ca nu poate sa mearga decat inainte: "Simteam ca nu e cale de intors. Am ajuns intr-un loc extrem de complex pe care nu-l pot povesti intr-o discutie. De-aia de fiecare data cand cineva ma intreba cum a fost la Osho Meditation Resort nu aveam cum sa-i raspund pentru ca experienta e extrem de complexa si stratificata si multifatetata. Nu asta m-a impins sa scriu o carte, dar scriind-o am incercat sa creionez aceasta lume multifatetata de acolo".
Ce s-a schimbat?
Nu si-a dat seama imediat de schimbari, spune Sega, ci la putin timp dupa ce a inceput sa scrie cartea. "India are talentul asta, de a-ti reteza asteptarile si bineinteles ca dupa trei luni nu am simtit ca s-a intamplat ceva cu mine, nu m-am schimbat, nu m-am transformat. Ulterior mi-am dat seama, cand am inceput sa scriu, ca totusi schimbari mici exista. In ce sens? Am inceput sa ma cunosc mai bine, am inceput sa ma vad mai bine. Da, cu mizeriile mele, cu lasitatile mele, cu lucrurile pe care nu voiam sa le recunosc. Pentru mine, cel putin cat am stat in publicitate, mediul a fost propice ca sa-mi cultiv o fuga fata de adevaratele probleme. Sa gasesc tot felul de subterfugii sclipitoare si efemere care sa mascheze de fapt adevaratele probleme".
“Practic, esti complet schimbat”, ii spun. "De fapt, un om nu se schimba, se descopera", imi raspunde. "Buddha nu a devenit altcineva, el s-a descoperit Buddha. Se spune ca toti avem natura asta, natura unui Buddha, natura iluminata, numai ca nu stim pentru ca este obturata de confuzie, de ignoranta, de atasamentele noastre s.a.m.d. Incepi sa le vezi pe masura ce esti sincer si ai intentie curata sa cauti in directia asta, Pentru mine, cel putin, asta a fost drumul. Am cautat in mine si calatoria asta am facut-o nu atat in India, cat in mine insumi.
"India este locul in catre trebuie sa mergi ca sa te descoperi?", il intreb. "Poti sa te duci oriunde, si-n Panama. Sau in Antarctica, unde crezi tu. Nu inseamna ca India e destinatia . Pentru mine a fost asa, a fost o chemare, a fost un imbold. Am simtit nevoia sa ajung acolo, sa trec prin fricile proprii. E un proces dificil, nu poti sa tragi linie si gata. Nu, totul e un proces. Uite, am scris cartea asta si calatoria continua, prin a o prezenta. Oameni care, uite, au venit sa vada despre ce e vorba. Ei o vor citi, poate le va placea, poate ii va stimula si pe ei intr-un fel. Asta e calatoria, asta e viata plina de neprevazut si, intr-adevar, lipsita de siguranta si orice garantie.
Detasarea de publicitate
L-am intrebat pe Sega daca a renuntat complet la publicitate. "Da, ca am vrut sau ca n-am vrut m-am detasat complet. Sigur, mai fac niste chestii, dar nu le mai fac cu bani. Mai fac lucruri mici de publicitate, adica mai fac un logo. Fac logo! Desi eu am fost copywriter. Da, ii ajut. Imi place sa le creez o imagine, dar nu cer bani pentru asta", imi raspunde el. "Dar ai ramas sufleteste aici", insist eu. "Probabil ca publicitatea mi se potriveste ca fel de a gandi si de a aborda problema – speculativ, foarte creativ. De industrie m-am rupt, dar de publicitatea in sine sau de comunicare, nu. Si cartea e un act de comunicare, nu? Vad publicitatea ca un caz particular al unui act mai larg care inseamna comunicarea creativa. (…) Raspunsul e da, m-am rupt de industria publicitatii, dar nu pot sa spun ca m-am rupt de actul comunicarii", imi spune Sega.
Planuri
Il intreb ce planuri de viitor are, ce-are de gand sa faca de-acum inainte, care e urmatoarea miscare. Respira adanc si-mi zice: "Volumul II. Si dupa ce termin volumele, nici eu nu stiu. Nici nu stiu ce se va intampla cu mine dupa ce voi fi terminat volumul I, adica totul e o incertitudine pe care o traiesc din ce in ce mai intens. Cu din ce in ce mai putina frica. De ce spun asta? Pentru ca asta e viata cu adevarat, restul sunt proiectii si lucruri care dau niste ochelari de cal. Si nu mai vezi in jur, pierzi oportunitatile adevarate, esti cu propriul tau morcov in fata si-l urmaresti doar pe ala. Si planurile sunt bune, sa contruiesti ceva, sa faci lucruri de genul asta. Dar in cazul meu, nu ca evit sa-mi proiectez, dar natura lucrului in sine este putin proiectiva. In afara de faptul ca-mi doresc sa completez seria asta, nu stiu ce se mai intampla si ce ma asteapta. Nu stiu cum o sa interactionez, cu cine o sa interactionez. Uite, si-acum, pe mine m-a coplesit toata povestea asta, faptul ca are un succes neasteptat. Eu am scris pentru mine chestia asta, n-am scris pentru nimeni”.
Ce sfaturi le-ai da publicitarilor
Am anuntat ca am o ultima intrebare, desi stiam ca discutia avea sa se mai prelungeasca. "Ce le-ai spune publicitatarilor care isi cauta inspiratia?", il intreb. "Inspiratia vine, dupa parerea mea, in momentul in care esti intr-un moment de sinceritate si in acelasi timp de renuntare la tine. Nu poate veni altfel. Cand incepi sa faci compromisuri inspiratia se consuma ca pasta de dinti. Sa fii sincer cu tine in primul rand si sa-ti pastrezi autenticitatea, no matter what, asta e cea mai mare provocare. In clipa in care incepi sa faci compromisurile te alterezi, devii o fantosa, devii un fals si in fata ochilor tai. Si se simte imediat, vezi ca oamenii simt falsul".
"Bine, dar daca iubesti publicitatea si nu se poate sa ramai in industrie fara sa faci compromisuri?". Imi spune ca probabil nu mai vorbim atunci de iubire, ci de dependenta. "De ce esti dependent de publicitatea asta? Ce dependenta ti-a creat ca tu sa faci orice compromis ca sa stai in publicitate? Nu putem s-o numim iubire. E o dependenta de un anume fel, e o cersetoreala. Tu iti cersesti locul in publicitate facand compromisurile respective, devenind din ce in ce mai fals, din ce in ce mai putin autentic, vrei sa-ti construiesti o imagine falsa de dragul de a ramane acolo. La un moment dat tot edificiul asta pe care l-ai construit se va narui pentru ca se prabuseste sub propria lui greutate. Greutatea creste cu fiecare compromis pe care-l faci. Si un compromis, odata facut, antreneaza altele. Nu mai poti sa pui stop”, adauga el.
Am rasfoit primele pagini ale cartii lui Sega si am descoperit ca tot ce anunta mai sus e un sistem aplicat si in carte: autenticitate si sinceritate. E usor sa fii complicele cuiva care-si pune gandurile pe o tava si greu sa nu simpatizezi pe cineva care anunta ca nu se teme de viitor si lasa lucrurile sa curga de la sine. Ramane de vazut daca pana la sfarsitul cartii ne va rasturana asteptarile, asa cum ne-a obisnuit.
