Dupa ce la sfarsitul lunii iulie, anul trecut, Publicis Groupe si Omnicom Group anuntau o fuziune in urma careia rezulta cel mai mare grup de publicitate din lume, pe 8 mai, anul curent, cele doua companii au anuntat oficial intr-un comunicat destramarea parteneriatului. Renuntarea la parteneriat s-a facut de comun acord si a fost aprobata de board-urile de conducere ale ambelor parti, fiind cauzata, in principal, de dificultatile intampinate in finalizarea tranzactiei in intervalul de timp stabilit la inceput.
Declaratia oficiala facuta de Maurice Levy (CEO, Publicis Groupe) si John Wren (CEO, Omnicom Group) explica astfel ruptura: „Dificultatile pe care le mai aveam de depasit, pe langa progresul lent, au creat o stare de nesiguranta care dauna intereselor angajatilor, clientilor si shareholder-ilor ambelor grupuri. Am decis astfel, de comun acord, sa ne urmam propriile directii, independent. Ramanem in competitie, cum e firesc, dar o sa pastram un profund respect reciproc ”.
Comunicatul mai arata ca partile nu mai au nicio obligatie una fata de cealalta si ca niciuna dintre ele nu va avea de platit taxe de reziliere. Ad Age explica aceasta clauza: daca oricare dintre cele doua companii ar fi renuntat unilateral la parteneriat, ar fi avut de platit o taxa de reziliere in valoare de 500 de milioane de dolari. Din aceeasi sursa aflam si ca Omnicom a investit deja mai mult de 48 de milioane de dolari in taxele ce trebuiau platite pentru a realiza fuziunea, Publicis Groupe investind 52 de milioane de dolari in aceasta directie. In acelasi timp, la doar cateva ore dupa ce informatia destramarii parteneriatului a ajuns in piata, actiunile Omnicom au scazut cu 2.7%, iar cele ale grupurilor rivale, precum WWP sau Interpublic au crescut cu 8.7%, respectiv 10%.






















