Redeschidem discutia despre ghost-uri, desi subiectul se dezbate inca de cand au aparut competitiile de creativitate si gloria premiilor. Vrem sa vedem daca, odata cu aparitia digitalului, e sau nu cazul unei redefiniri a conceptului. Apoi vrem sa urmarim cum arata azi un checklist prin care sa stabilesti daca un ad poate fi etichetat ca ghost, ce elemente din definitiile creativilor sunt comune si unde apar diferentele. In continuare puteti sa cititi opinia lui Eugen Suman (Creative Director, McCann Prague).
Nu pot sa nu observ ca in noua lume a publicitatii e un super trend sa te lamentezi si sa comentezi la nesfarsit despre ghost-uri, mai ales daca ad-urile alea au luat premii, si cu atat mai mult daca tu n-ai asa ceva in portofoliu (premii, nu ad-uri despre care sa comenteze altii ca-s ghost-uri).
Asta n-ar fi deloc un lucru rau, daca oamenii ar vorbi cu adevarat despre ghost-uri. Dar nu se intampla asa. Se pare ca definitia s-a diluat atat de mult incat acum oricine poate acuza orice ad ca e ghost. Pana si Sir John Hegarty a cazut in capcana asta, ajungand sa spuna ca daca un print are artwork exceptional si un layout aerisit, atunci e scam. Excuse me?
Dar sa incepem cu inceputul. Ghost-ul, scam-ul, fantoma este un ad, nu conteaza daca e tv, print, radio, ambient, digital sau porumbel calator, care nu a fost vazut, aprobat sau cumparat de un client. Punct. Asta e definitia. Si sunt cateva exemple faimoase la Cannes, cu leuti retrasi dupa scandaluri imense (Playstation, Kia etc). Orice altceva nu e scam, si cu atat mai putin merita tratamentul la care e supus. De exemplu daca tu ai un client cu un buget mic si cu media buying power mic, client care vrea musai un print (sau orice altceva) dar nu-l poate publica in toate revistele si ziarele din tara, si daca mai ai si norocul / talentul sa le faci un print superb, nemaipomenit, extraordinar, lumea ar trebui sa se bucure, sa zica "ia uite ma, astia au facut din rahat turcesc cheesecake newyorkez". Dar se intampla asta?























