Cumparaturile. O indeletnicire pe cat de relaxanta, pe atat de distrusa in perioada lui Undrea [sau Ningau]. Cand toti il intelegem pe Sisif, caci pare ca urcam neincetat pe un munte interminabil de cadouri, cadoute, cadouase ce ne sunt azvarlite la gramada in spectrul vizual. Oricat de publicitar ai fi, nici macar tu nu ai scapare. De aici, o dilema: oare cum sunt publicitarii la cumparaturi?
Vrand-nevrand, piticii industriei isi mai fac loc pe creierul de shopper: sunt clienti simpatici, clienti dificili, clienti aerieni, exista campanii bune, facute de tine, la fel si campanii proaste, facute de altii. Ori invers. Si abia apoi vine produsul. Sau nu?
Unii oameni chiar nu suporta sa mearga la cumparaturi de haine. Si eu ma numar printre ei. Ma bucur de haine noi, nu zic ca nu, dar as vrea sa zboare ele singure spre mine si sa stiu c-o sa mi se potriveasca din prima.
Nu de putine ori m-am intors dupa 6 ore de "cumparaturi" fara sa iau ceva. Ca dupa razboi, cu hainele vraiste pe mine, istovita de cat m-am tot imbracat, dezbracat si ras-imbracat. Dar, cum varianta online poate sa fie riscanta (variatii de marimi si altele), mersul cu picioarele la cumparaturile de haine e un rau necesar.























